1,779 matches
-
venit vorba de Charlie. Am avut o dispută serioasă, răspunse Desert Rose, uitându-se fix la cele două perechi drăguțe de papuci. — Unde ți-e bagajul? Întrebă Kitty. — L-am lăsat la ea, până văd ce fac. Kitty devenea din ce În ce mai Îngrijorată: prin urmare nu exista nici măcar un plan. — Unde dormim În noaptea asta? — În San Francisco. — San Francisco? Stai puțin, abia am ajuns În L.A.! — Păi și ce? Plecăm În câteva ore! spuse Desert Rose neluându-și ochii de la pantofii expuși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
sigur, răspunse. — Sunteți sigur că e drumul cel mai scurt? sări Desert Rose din spate. — Da, doamnelor, e drumul cel mai bun! zise taximetristul pe un ton răstit. Încă un strop de mâncare ateriză aproape de Desert Rose, care se gândi Îngrijorată că un drum mai lung ar fi putut Însemna mai multe pete pe bluza ei. — Domnule, am fost de nenumărate ori la San Francisco, minți ea, și am senzația că ne duceți pe un drum mai lung, ca să ne luați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
etaj, găsiră expoziția, bărbatul de la intrare le perforă biletele și Începură să se uite la primul tablou, „P-Poate“, În ulei și magna pe pânză, din 1965. Pictura de mari dimensiuni imita stilul benzilor desenate și Înfățișa o tânără blondă, Îngrijorată, iar deasupra scria „P-Poate că s-a Îmbolnăvit și nu a putut ieși din casă“. — P-poate că și Charlie s-a Îmbolnăvit, glumi Kitty, dar Desert Rose nu era amuzată. Apoi sună, din nou, telefonul. Întâlnirea lui Charlie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
În ultima săptămână, m-a insultat, a urlat la mine, m-a amenințat cu poliția, ce mai... un adevărat coșmar! — Îmi pare rău, te pot ajuta cu ceva? Întrebă Kitty. Niciodată nu o mai văzuse pe Desert Rose atât de Îngrijorată. — Nu, mulțumesc, mă descurc eu cumva. Coboară, te așteptăm ca să luăm micul dejun. Kitty se dădu jos din patul cald, traversă camera, se opri la fereastră și trase perdelele. Se uită la magnolia imensă, superbă, despre care Îi vorbise Charlie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
Era veselă și arăta uluitor În ținuta ei foarte teatrală, care i se potrivea ca o mănușă. Își puse o pereche de pantofi Înalți cu model de leopard și-i aruncă lui Kitty o privire radioasă, care Însă deveni brusc Îngrijorată. — Ce faci? Nu te Îmbraci? Grăbește-te! Kitty stătea În picioare, fără să scoată un cuvânt. — Haide, petrecerea va fi minunată, zise ea strălucind. Lui Kitty nu-i surâdea deloc ideea de-a se găti pentru o petrecere pretențioasă, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
Poți să mi-o dai, te rog, pe Kitty? E urgent! Diane Îi Întinse telefonul lui Kitty, ridicând din sprâncene a mirare. — E Desert Rose, plânge, n-am Înțeles nimic din ce spunea. — Ce s-a Întâmplat? o Întrebă Kitty Îngrijorată. Charlie? — Ne-am certat foarte rău. S-a terminat. S-a terminat tot... Charlie părea genul de bărbat care-și stăpânește foarte bine sentimentele, prin urmare ideea că se certase cu Desert Rose părea un scenariu destul de improbabil. O ceartă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
Într-un sărut. Era un sărut ușor neterminat. — M-am Întors la bar după tine, zise el. — Am fost afară să te caut. Mi-a fost dor de tine, șopti el. Am luat numărul de telefon al prietenei tale. Era Îngrijorată, nu știa unde ești. O luă de mână și o conduse spre bar. — Iată-te! zise Diane. Ne Întrebam unde ai dispărut. Eu aș vrea să-mi termin paharul și să plec. Ted se Întoarse spre Kitty. — Hai să ieșim
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
Matthew. O să fim din nou Împreună! Desert Rose o privi cu o umbră de invidie În ochi. — Cred că pe mine cineva acolo sus mă urăște. Se duce naibii totul. Excursia asta s-a transformat Într-un coșmar. Văzând privirea Îngrijorată și fața umflată a prietenei sale, lui Kitty Îi păru imediat rău de explozia ei nerușinată de bucurie. — Îmi pare rău, zise și se aplecă peste masă, luând mâinile lui Desert Rose Într-ale sale. Dar nu sunt chiar atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
Calabria, din sud, unde erau foarte săraci, la Milano, unde se Îmbogățiseră peste noapte. — Oamenii se mai Îmbogățesc, să știi, nu-i nimic rău În asta, zise Matthew ironic. — L-am Întrebat pe Stefano dacă făceau parte din Mafia, eram Îngrijorată, voiam să știu În ce mă bag. Nu mi-a zis decât: „Noi nu facem parte, dar suntem În relații bune cu ei“. — Și ce s-a Întâmplat? Întrebă Matthew râzând. — Am plecat În toiul nopții, am rupt pagina cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
făgaș bun cu Charlie. — Încă o ceartă? Întreba Kitty siderată. Cam ciudat mod de-a te apropia de cineva, nu crezi? — Da, Încă o ceartă și mă va săruta. Sunt sigură, spuse Desert Rose. — Și unde vei dormi? Întreba Kitty, Îngrijorată. — La verișoara mea. — Păi, nu te-ai certat rău cu ea ieri? Și, În plus, stă departe. — E mai bine decât să vin la Matthew. Charlie s-ar supăra. — Mai e acolo? — Nu, a plecat după-amiază la New York, zise Desert
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
De când iei Prozac? — Aaa... de vreo zece ani, cam de când aveam vârsta ta. — Cât iei? — Patruzeci de miligrame pe zi. Poate de aceea alegea Desert Rose interpretările cele mai optimiste pentru nepăsarea lui Charlie. E cam mult, nu? Întrebă Kitty, Îngrijorată. — Mă rog, am Început cu mai puțin, dar pe măsură ce trece timpul trebuie să mărești doza, se obișnuiește organismul cu el. — Adică ești deprimată de zece ani? Nu trece cu medicamente și cu tratament? — Nu, la mine e moștenire genetică, zise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
voia să plece, încerca să modeleze o păpușă dintr-o fărâmă de lut care, fiind prea moale, i se lipea de degete, Nu e bun, încearcă mai bine cu ăsta, o să vezi că reușești, a spus tatăl. Marta îl privea îngrijorată, el nu obișnuia să mănânce cu capul plecat, parcă încerca, ascunzându-și chipul, să-și ascundă și grijile, poate din pricina discuției cu Marçal, dar am mai vorbit despre asta și nu arăta așa, o fi bolnav, pare prăbușit, lipsit de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
niciodată n-ai putut atât de mult. Dormea așa cum ne imaginăm că trebuie să doarmă o piatră, fără vise, fără tresăriri, părea chiar că fără să respire, lăsând în seama lumii toată povara infinitei lui oboseli. Uneori, ca o mamă îngrijorată, anticipând, fără să-și dea seama, neliniști viitoare, Marta se trezea în mijlocul nopții ca să meargă să vadă cum se simte. Intra pe nesimțite în cameră, se apropia încet de pat, se înclina puțin ascultând, apoi ieșea cu tot atâta grijă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
să i se fi părut un miracol, la ora asta din noapte, carnea pe care i-am dat-o. Își trecu mâna peste spinarea animalului, de două ori, de trei ori, prima dată din simplă și obișnuită afecțiune, celelalte cu îngrijorată insistență, parcă era indispensabil să-l liniștească fără întârziere, de fapt pe sine însuși trebuia să se liniștească, să alunge o idee care se ivise brusc din colțul din memorie unde se ascunsese, În Centru nu se primesc câinii. E
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
ajunse la etajul zero-cinci. Era patru și jumătate. Liftul îl duse la etajul treizeci și patru. Nu-l văzuse nimeni. Marta îi deschise ușa în tăcere, cu aceeași grijă o închise, Ce face Marçal, întrebă, E bine, n-ai de ce să fii îngrijorată, ai un bărbat grozav, ascultă-mă pe mine, Ce e acolo jos, Lasă-mă mai întâi să mă așez, mă simt de parcă aș fi bătut, eforturile astea nu mai sunt de vârsta mea, Ce e acolo jos, repetă Marta după ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
asta. În nopțile următoare, m-am trezit de câteva ori leoarcă de transpirație. Aveam fel de fel de coșmaruri. Mă visam vârât în cușcă, bătut cu biciul și mă deșteptam urlând. Când, într-o noapte, tata a apărut în prag îngrijorat, am fost gata să mă arunc în brațele lui și să plâng, ca să-mi liniștesc spaimele, dar el, bănuind că anume urlasem, ca să-l scol din somn, m-a drăcuit și s-a dus să ia un somnifer ca să poată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
ne-a înjurat. Ne-a spus să ieșim afară, unde am constatat că scăpasem cu viață printr-o minune aterizând din întâmplare într-un luminiș. Puțin mai devreme sau puțin mai târziu, avionul s-ar fi zdrobit de pădurea ecuatorială. Îngrijorați, am aprins un foc ca să ne apărăm de eventualele amenințări pe patru labe și ne-am strâns tăcuți în jurul lui. Pilotul era singurul care nu părea îngrijorat. Se juca învârtind o nuia în foc. Atât ne-a spus: „Voi încerca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
rândul de regi și țărani deopotrivă pentru că rămâneau sterpe, suferința și deznădejdea, concentrate toate în acel act miraculos. Și iată-l producându-se într-o debara recondiționată din Woodbury. Nu era de mirare că politicienii și episcopii erau atât de îngrijorați. Ce nevoie mai aveai de Dumnezeu dacă puteai să creezi viața într-un laborator? — Noroc, micuțule! șopti Fran, aplecându-se peste spătarul scaunului pe care stărea tehnicianul și chemându-l la viață. Simți că Laurence o privea și roși. Chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
după tristețea din ochii prietenei sale că nu era convinsă încă, doar ești ziaristă. În epoca aceasta în a uterelor de închiriat și a clonării, trebuie să se poată afla și cine e tatăl unui copil. Dacă ești atât de îngrijorată, de ce nu zbuciumat problema? Fran se agăță de această idee ca de o plută în mijlocul oceanului tumultuous. Oare exista vreun test prin care se putea convinge că Laurence era într-adevăr tatăl? Dacă reușea să depășească acest obstacol avea sentimentul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
să spun asta, dar cred că se întâmplă ceva cu creierul meu. Fran își ascunse fața în umărul lui pentru o clipă, ca nu cumva s-o vadă plângând. După ce luară cina, el ațipi pe scaun, în timp ce Fran îi studia îngrijorată chipul. Avusese loc acea subtilă inversare de roluri, în care copilul devine părintele și, în loc să ceară protecție, trebuie s-o ofere, oricât de înspăimântător ar fi. Tânjea să stea de vorbă cu cineva care să înțeleagă cât de sfâșietor era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
deloc ieșit din comun. Singurul motiv pentru care continuau parteneriatul era faptul că nimeni altcineva nu voia să le fie partener. Ca în multe căsnicii, de altfel. Se auzi soneria și sări să răspundă. În prag stătea Laurence, chipeș și îngrijorat. — Laurence, slavă Domnului! El o îmbrățișă și de data asta ea plânse fără să se mai ascundă. — E vorba de tata. Starea lui s-a agravat din nou. E ca și cum, de fiecare dată când mă vede, a uitat complet de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
Capitolul 15 Fran ezită doar o clipă. Apoi, uitându-se hoțește peste umăr, strecură flaconul cu sânge în geanta ei voluminoasă și închise catarama chiar în momentul în care asistenta se întorcea urmată de doctor. — Vă simțiți bine? întrebă doctorul îngrijorat. — Minunat, răspunse Fran veselă, strângând geanta la piept. De fapt, nu m-am simțit niciodată mai bine. Se uită la ceas și-și aminti că tocmai astăzi avea programată o întâlnire cu Henrietta și cu domnișoarele de onoare la magazinul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
celălalt. Să-mi scrii când faci cererea de vorbitor ca să o fac și eu. Da mami. Mami indiferent unde te mută să-mi spui ca să știu unde ești că atunci când nu te-am mai văzut în geam am fost foarte îngrijorată pentru că am crezut că ai făcut ceva rău și tea izolat. Mami eu aici mă opresc dar nu înainte de ați spune că te iubresc mult mult de tot și nu vreau să te pierd niciodată în viața mea pentru că te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
cum să fie la fel de drăguț ca Gelin“. Încerca să facă asociații între Gelin și vultur. Cu toate strădaniile ei însă, nu reuși să-și creeze o imagine clară a lui Gaston. — Oare ce-o fi cu Takamori? întrebă Shizu, privind îngrijorată ceasul de pe perete. Era deja ora unsprezece și Takamori nu se întorsese. S-o fi oprit, ca de obicei, pe la vreun bar cu unul din prietenii lui. — N-are nici un pic de simț de răspundere. Încă n-a venit, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
Vreau să fiu iar la Takamori acasă... dar în seara asta sunt hotărât. Cu ochii la Takamori și Tomoe, nu mai contenea să se scuze pentru deranj. — Takamori, ai putea să-i aranjezi măcar unde să stea, sugeră Shizu, profund îngrijorată. Takamori și-a dat seama că hotărârea lui Gaston de a pleca de capul lui era de nezdruncinat. — Eu cred că-i mai bine să-l lăsăm să plece unde-i place. Gaston stătea în prag cu sacul în mână
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]