1,433 matches
-
fugind din parcare? — Focul izbucnise deja cînd m-am trezit eu. Domnul Hennessy era În pijama; a crezut că eram eu În Renault. — Am vorbit cu dumnealui ceva mai devreme. (Cabrera Își luă cel mai sumbru aer posibil.) E foarte Îngrijorat, domnule Prentice. Din cauza pericolului la care sînteți supus, dar și din cauza atmosferei de la club. — Nu-i nimic În neregulă cu atmosfera, domnule inspector. La cinci minute după sosirea pompierilor, toată lumea se distra la petrecerea de la piscină. A durat pînă-n zori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
-și pierduse ochelarii sau cheile. Privi În dreapta și În stînga În lungul șoselei, apoi cercetă prin geam bancheta din spate a Citroënului, În vreme ce buzele i se mișcau parcă murmurînd numele cuiva. — Pot să vă ajut cu ceva? l-am Întrebat Îngrijorat, ieșind din mașină. Doctor Sanger...? — Îmi caut o pacientă. Se poate să se fi rătăcit. Ați văzut pe cineva pe drum Încoace? — O femeie tînără? Nu. — N-ați văzut-o? insistă el privindu-mă drept În ochi, nesigur dacă să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
era o iluzie. Văzu niște brațe subțiri, pole ite de lumina încă palidă a lunii, care înotau fără temere, din ce în ce mai hotărâte, de parcă brațele ar fi avut ochi și și-ar fi dat seama că au fost observate. Edo se încruntă, îngrijorat, și începu să strige. Zări atunci un cap de fată întorcându-se spre el, cu o privire mirată. — Ești prea departe! îi strigă el. Ești prea departe! Vino înapoi! Dar ea îi zâmbi, fluturând o mână albă, și se avântă
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
sunase Edi, Bobo tocmai contempla por tretul Clarei. Voia să se umple cu imaginea ei, pentru a-și face curaj să o abordeze a doua zi, până nu se muta. Voia s-o caute și să-i spună cât de îngrijorat era că nu mai știe nimic de spre romanul ei. Să-i propună s-o ajute el, în lipsa lui Edi, să scrie romanul. El, Bobo, are experiență. De ani de zile studiază oamenii. Le studiază chipurile și le pândește reacțiile
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
iluzie. Văzu niște brațe subțiri, poleite de lumina palidă a zorilor, care înotau fără temere, din ce în ce mai hotărâte, de parcă brațele ar fi avut ochi și și-ar fi dat seama că au fost observate și că sunt urmărite. Eduard se încruntă, îngrijorat, și începu să strige. Zări atunci un cap de fată întorcându-se înspre el, cu o privire mirată. — Ești prea departe! îi strigă el. Ești prea departe! Vino înapoi! Dar ea îi zâmbi, liniștitor, fluturând o mână albă, și se
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
dumneata! Sărbătorim ploaia de-afară, sărbătorim Ziua Tineretului, sărbătorim că ești o cârpă! Câte altele nu sunt de sărbătorit! Hai, adu pahare, nu mai sta! îi porunci, cu ochii strălucind amețiți. — Mai bine-ți fac o cafea, se oferi Eduard, îngrijorat de-a binelea. Mi-ar prinde și mie bine, am băut cam multă bere! — Nu-nu-nu!!! Pa-ha-re! N-am venit aici pentru o amărâtă de cafea! Când reveni cu paharele, Eduard o văzu pe Anda în picioare, într-o atitudine sobră
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
cinci băieți de la Școala de reeducare, care săreau, ca țapii, peste monticulii haotici de moloz, hohotind de fiecare dată când criblura roșie le aluneca scrâșnind de sub talpă. Oare supraveghetorul lor știe că ăștia au tulit-o în oraș? se întrebă îngrijorat Mircea. Poate că da! se asigură el, cu silnice elanuri de optimism. Poate că-i lăsase intenționat slobozi de sub supraveghere, ca să-i aducă și lui, la întoarcere, un pachet de țigări fără filtru, cu care să-și mai mângâie trecerea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
Budapesta, mâine sunt În Arad, aștept să ne vedem. Nu de-abia aștept ci doar aștept. Să ne. Adică cine? Noi doi? Sau noi și ceilalți, Întregul C.a.? Eram În Joy’s singur, n-aveam clienți, eram deja abătut, Îngrijorat. Mătușa Clara se Întorsese de la băi, trecuse pe la cafenea de câteva ori, nu era nevoie de ea. Pe la opt-nouă seara a intrat pe ușă Leac, mi-a spus că pe el Cristina nu-l sunase, era un semn bun. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
apropiere. Aveți vreo legătură cu cele ce s-au întâmplat? Absolut nici una, vă rog să mă credeți! Și sunt neplăcut impresionat de turnura pe care au căpătat-o lucrurile, răspunde imediat Kohler. Tușește ușor în pumn, încurcat și parcă ușor îngrijorat. Domnule Rădulescu, nu am ascuns niciodată faptul că fac parte dintr-un serviciu secret. Din câte știu eu, serviciul de informații al armatei are ca obiect al activității culegerea de date cu specific militar, nu supravegherea civililor. Aveți dreptate. Cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
ultim prag este escaladat. Lungit pe burtă, Marius cercetează atent platoul golaș, de vreo douăzeci metri lățime și încă pe atât lungime. Punctul cel mai sensibil al traseului lor. Ca un făcut, luna, timidă până atunci, răsare lăptoasă dintre nori. Îngrijorat, privește cerul. "La naiba, murmură el înciudat, trăgându-și căciula mai pe frunte, asta e tot ce ne mai lipsește." Conform planului stabilit, de aici trebuie să acționeze pe grupe. Privește către sergentul Lazăr și acesta dă din cap că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
printre consumatorii ce ocupau fără rost intervalul dintre mese, mă adresai Anei, pentru a umple golul ce se ivise dar și pentru a-mi mărturisi satisfacția cu privire la rezultatul consultului medical, cu gîndul mai mult la tatăl ei care mă rugase, Îngrijorat, pentru acest serviciu. - Bine că ești sănătoasă! Ea zîmbi: - Știam că n-am nimic. Rămăsei uimit: - Cum adică? Și tatăl tău era atît de Îngrijorat pentru tine! - De asta e tată! zîmbi din nou, vădit măgulită de invocata grijă paternă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
începu să mă mângâie insistent și dulce... Un îndemn, o sugestie, o trezise din tăcerea mea însingurată... Ochii ni se întîlniră în întunericul în care scăpărau scântei albastre și roșii, alungate violent de orbitoare explozii albe și verzi. Un chip îngrijorat mi se alătură: "Ce faci tu, sufletul meu?! La ce te gîndești?" Ne îmbrățișarăm, ne chinuirăm obrajii, urechile, gurile într-o mută contopire. Ea mă strângea foarte tare, ca atunci la despărțire în frumoasa casă unde ea copilărise și ne
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
finalul, și din senin se dădea cu scaunul pe spate și hohotea cu o poftă formidabilă, paharele băute având și ele un oarecare rol... Spre surpriza mea, Suzy anunță că știe și ea una, tot despre medici... Cine nu e îngrijorat când o aude pentru prima oară pe iubita lui povestind ceva într-un anturaj? Dacă anecdota nu va fi reușită? Dacă va povesti-o rău? "La un medic vin trei pensionari bolnavi, începu ea. Medicul era specializat în pensionari, hi
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
de fum la o milă depărtare, acolo unde pata întunecată se dovedise a fi într-adevăr, o locuință. - Electricitatea pe care am adus-o aici, spuse Enin, a făcut să ia foc locuința când am extras-o din fire. Părea îngrijorat; și bărbatul remarcă acum că băiatul părea să fi căpătat, sau căpătase, calități morale de copil de doisprezece ani, bine educat, care făcea diferența dintre bine și rău. În timp ce gândea astfel, băiatul spuse din nou: - Așa că dacă mergem acolo, n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
Aș fi pus pariu că nu există cu-adevărat. „Nota zece, dom’ profesor! Sunt impresionat! Treizeci și doi de ani de prietenie și încă mai știi ce vreau să spun.“ Nu era o ironie. În locul lui, aș fi fost chiar îngrijorat. „Lăsați complimentele reciproce și explicați-mi și mie!“, a protestat Maria, urmărind cu neîncredere șiroaiele de date de pe ecran. „Ce se întâmplă aici?“ Mihnea a zâmbit larg, cu înțelegere. Eram toți trei frumoși, deștepți, dar niciodată în același timp. Ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
a ne imprima pe vecie cu poftele lui scârboase. Mi-ar fi plăcut să zic asta atunci, i-aș fi uluit pe toți. Rămăsesem singurul din gașcă pe care poza îl lăsa rece. Detașat de situație, mă simțeam mai degrabă îngrijorat, decât atras: dacă ne prindea vreun vecin? Bineînțeles că n-am spus nimic din ce-mi trecea prin minte, ba chiar m-am extaziat zgomotos, în ton cu băieții: „Mamă, ce bună e!“ sau „Da, moșule, are meserie!“ Erau simpatici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
mai mari satisfacții și scopurile cele mai înalte și exclusiv pe această cale au făcut carieră. În timpul acestei discuții, tânărul negricios căsca, se uita aiurea pe fereastră și aștepta cu nerăbdare sfârșitul călătoriei. Era cumva distrat, chiar foarte distrat, aproape îngrijorat și uneori devenea întrucâtva bizar: câteodată asculta și nu asculta, privea și nu privea, râdea fără să știe în clipa aceea de ce râde. — Dar, permiteți-mi, cu cine am onoarea?... i se adresă domnul coșuros tânărului blond cu bocceluța în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
cap până n-a mai avut încotro și a promis. Ne-a rugat numai să păstrăm secretul față de tine. Generalul îl privea cu atenție pe Ganea; se vedea că nu-i place fâstâceala acestuia. Nu uitați, Ivan Feodorovici, spuse Ganea îngrijorat și ezitând, că mi-a lăsat libertatea deplină de decizie până tranșează ea însăși problema, ba încă și atunci ultimul cuvânt îmi aparține... — Vrei să zici că... vrei să zici că... spuse generalul, brusc alarmat. — Nimic. — Ba să mă ierți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
Filippovna. Ganea îl rugă să-i relateze totul mai în amănunțime; prințul îi povesti. Ganea îl privi iarăși batjocoritor. — Vi s-a pus pata pe Nastasia Filippovna... mormăi el și, fără să-și termine fraza, căzu pe gânduri. Era vizibil îngrijorat. Prințul îi aminti de portret. — Ascultați, prințe, spuse deodată Ganea, parcă fulgerat de o idee neașteptată, am o mare rugăminte la dumneavoastră... Însă, ce-i drept, nu știu... Se fâstâci și nu continuă; lua parcă o hotărâre și lupta cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
Toți vorbeau în gura mare, dându-și cu părerea. Rogojin pășea alături de Ptițân și îi repeta cu insistență ceva important pentru el, care părea să nu sufere nici o amânare. — Ai pierdut, Ganka! îi strigă el, trecând pe alături. Ganea privi îngrijorat în urma lor. XItc "XI" Prințul plecă din salon și se închise în camera lui. Imediat Kolea dădu fuga să-l consoleze. Părea că bietul băiat nu se mai putea despărți de el. — E bine că ați plecat, spuse el. Acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
bancnota și am pus-o în buzunar, fără să știu nici eu de ce o fac. Ce m-o fi lovit, nu știu. Numai că m-am întors cât am putut de repede la masă. Am stat și am așteptat destul de îngrijorat, am flecărit fără încetare, am tot spus anecdote și am râs; apoi m-am așezat chiar lângă doamne. Cam peste vreo jumătate de oră și-au dat seama de dispariția bancnotei și au început să le ia la rost pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
din mulțimea care-i luase cu asalt pe călătorii veniți cu trenul. Privind mai atent, nu reuși să descopere nimic. Desigur, doar i se năzărise; însă rămase cu o impresie neplăcută. Pe deasupra, prințul era și-așa trist, îngândurat și părea îngrijorat de ceva. Birjarul îl duse până la un hotel aflat în apropierea străzii Liteinaia. Stabilimentul era destul de mizerabil. Prințul ocupă două camere mici, întunecoase și rău mobilate, se spălă, se îmbrăcă, dar nu ceru nimic de mâncare și ieși în grabă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
cu cel mai plictisit aer din lume, se retrase spre ieșirea de pe terasă, unde căscă înciudat. — Gata, ajungă-ți, domnule! îi declară deodată Lizaveta Prokofievna lui Evgheni Pavlovici. M-ați plictisit de tot... — E târziu, spuse deodată Ippolit, ridicându-se îngrijorat și aproape speriat, privind zăpăcit în jur. V-am reținut prea mult; am vrut să vă spun... mi-am zis că gata... pentru ultima oară... a fost o fantezie... Se vedea că se înviora în rafale, din delirul aproape veritabil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
prințul Ș. poate pentru a suta oară de când făcuse cunoștință cu ei, dar... lui îi plăceau acești oameni ciudați. Cât despre prinț, poate că acesta nu-i prea plăcea; când ieșiră la plimbare, prințul Ș. era puțin posomorât și parcă îngrijorat. Evgheni Pavlovici părea să se afle în cea mai bună stare de spirit, tot drumul până la gară le amuză pe Alexandra și Adelaida care aveau o predispoziție cumva deosebită de a râde la glumele lui, încât treziră în el vaga
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
nu se putea schimba. — Cum m-ai... găsit aici? întrebă prințul ca să spună ceva. — De la Keller am auzit (am trecut pe la tine) că „s-a dus în parc“; ei bine, îmi zic eu, așa-i. Cum, adică, „așa-i“? repetă îngrijorat prințul acest cuvânt scăpat de interlocutor. Rogojin râse, dar nu-i dădu nici o explicație. — Am primit scrisoarea ta, Lev Nikolaevici; degeaba te-ai apucat de asta... ce-ți trebuie!... Iar acum vin din partea ei: mi-a poruncit să te chem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]