1,228 matches
-
târziu, mama va căuta încă multă vreme plicurile dispărute, din nou fără să‑și închipuie unde s‑au putut rătăci. # Höhenstrasse șerpuiește printre coline îndreptându‑se spre Dunăre, totuși cu puțin înainte de a ajunge acolo se oprește aproape de Klosterneuburg, se îngustează, iar autoturismul vechi al familiei Witkowski o cotește și el într‑acolo, odată cu șoseaua, iar în interiorul lui se răsucește Rainer, vorbind precipitat despre tensiunile interioare de natură artistică, pe care le explică dându‑l de exemplu pe Camus. Rainer a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
o emisferă, făceau cu schimbul, le ieșea bine. Vasile era sexul, Andreea inima, Sorin ochii. Eu cine eram? Urechea ciulită la zgomotul lumii, brațul de muncă? Nu-mi prea vedeam locul. Seducerea Cristinei de către Andreea mi se părea că-mi Îngustează și mai mult teritoriul de acțiune. Până nu demult, C.a fusese un spațiu al Înfruntării dintre mine și Cătă. El nu știa asta, Însă pentru mine C.a era un front În care Îmi puteam exersa secreta rivalitate. Făcusem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
scap, și-o să scap, Mă fac una cu văzduhul, Și de mor, și de scap, Am părinți din care vin, Am copii În care plec, Am femeie și fârtați, Și de mor, și de scap! De cum Încheiarăm cântul, ni se Îngustară privirile și nu mai văzurăm decât dușmanul. În clipa aceea, mi-am luat sulița micuță pe care mi-o dăruise Kikil și am strigat din străfundul rărunchilor: - Poate mor, poate scap! Ceilalți Îmi răspunseră la fel și atunci, ne repezirăm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
păstrarea unor speranțe. Se pare că mult mai prezenți, sunt acei eroi mărunți pe care ni-i identifica, marele învățat Nicolae Iorga, care spunea, într-un discurs prezentat la Radio, prin anii '30:" „cât de eroic este părintele care se îngustează pe sine, pentru a da putință de învățătură copilului, pe care atâtea dovezi împrejur, îl fac să fie văzut fără recunoștință. Tatăl, îndoit sub povara multor sarcini rău plătite, mama, care veghează la căpătâiele odraslelor pentru a le scăpa ca
VINUL DE POST by Ioan MITITELU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91683_a_92810]
-
îngemănare. Mai era mult până la asfințit; nici o sincopă, nici o ezitare... viitorul se refugiase într-unul nepătruns, enigmatic. Doreau ca drumul să nu se sfârșească niciodată. Amânarea finalului constituia singura speranță din tărâmul perceput pentru ei. Alunecau fericiți împreună, șoseaua se îngusta și în depărtări fragile răsăreau figurile distincte, însă fantomatice ale nălucirilor. Acolo, la marginea universului intangibil își simțeau umbrele, ușoare, parfumând pâcla înserării. Îi răvășea apropierea, dar îi calma certitudinea că nu se vor despărți. Ea își aplecă capul spre
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
aburul înjunghiat solitar, spre asfințit, l-ai împins către mine să am mâinile ocupate cu umbrele tale; ai reprogramat cronometrul și am clacat răsturnat în valuri... pe culoar m-ai ucis de multe ori cu vocea ta matinală din golful îngustat de coșmaruri neîmplinite având Luna mentor de seamă; tu împărăteasa ideilor înhățate ai cucerit lumea mea agitată și iluziile spulberate! În magazinul de ciudățenii ai împachetat veri foșnitoare care mă îmbâcseau, gelozii en gros, nori încărcați cu iluzii plesnitoare, inconștiențe
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
soarta îmi aruncase într-o mână pe Mimi și în cealaltă... votca, de care am avut grijă ca de ochii din cap! Orașul zăcea, adormise de mult, nu mai bătea vântul, gerul uscase străzile pustii. Aparent, bulevardul luminat simetric se îngusta în depărtare spre piața Operei, blocurile parcă veneau peste mine. M-am concentrat asupra fetei de lângă mine și a sticlei! Alunecam fără zgomot, Mimi m-a prins de mână și am ascuns-o imediat printre blănuri, descheind-o la haină
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
Numai de nu s-ar da cu o tonă. Scutaru apare în dormitor înfășurat ca Tarzan într-un prosop alb. Zâmbește. ─ Te-ai trezit, pui de urs? Hai că poate iese bine totuși, își zice Mihaela. După-amiaza de februarie se îngustează. Azi-noapte a nins din nou, nu prea tare, dar tot s-au pus câțiva centimetri de zăpadă, mai ales pe nasurile și brațele statuilor. Soarele se apleacă spre Militari și formele capătă o pojghiță care le face translucide. Mai târziu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
și cu fiecare respirație gura i se umplea de o spumă roșie. Avea coastele umede și fierbinți, muștele se Îngrămădiseră În micile deschizături pe care gloanțele le făcuseră În pielea sa cafenie, privea drept Înainte cu ochii mari și galbeni Îngustați de furie, clipind doar când durerea respirației Îl săgeta și răscolind pământul Înfierbântat și moale cu ghearele. Tot ce era el, durerea, slăbiciunea, ura și toată forța care-i mai rămăsese erau adunate Într-o totală concentrare asupra atacului. Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
o țigară și Încercă să aprindă un băț de chibrit. Chibritul intra-n lemn, lăsând o dâră mică. Se aplecă peste buștean până găsi un loc mai tare și aprinse chibritul. Stătea fumând și privea râul. În față, râul se Îngusta și forma o mlaștină. Apa devenea lină și adâncă, și mlaștina era plină de cedri, În pâlcuri, cu crengi solide. N-aveai cum să treci printr-o mlaștină ca asta. Din cauza crengilor care creșteau așa de jos. Trebuia să te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
de două ori. Asta era ce-l speria În legătură cu Parisul. Frontul n-apărea niciodată. Acum nu mai visa deloc despre front, dar ce-l speria cu adevărat era casa aia lungă și galbenă și râul care se lățea și se-ngusta. Acum se-ntorsese aici, la râu, trecuse prin același oraș și nu era nici o casă. Și nici râul nu era cum i-era lui frică. Și atunci, unde se ducea În fiecare noapte și care era primejdia și de ce se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
ei. Mă ținea cu podul palmelor apărîndu-mi omoplații care Încercau false mișcări de desprindere. „Keti nu!” - „Ba da! Nu sîntem În vis, e realitate”, Îmi răspunse, eu nu mai știam, și noaptea se rostogoli peste noi. Unghiul acelei litere se Îngustă, ne aflam acum alungiți alături, mai aproape unul de altul, păream o plutire pe suprafața unui ocean; ea mă sărută. „Dacă nu ne Întîlneam atunci”, spusei. - „Trebuia să ne Întîlnim!” preciza pentru a nu știu cîta oară. Unghiul literei nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
scrisoarea domnului Davidsohn, În locul melancoliei, mă prinse părerea de rău că nu mă aflam alături de el, În Țara Liberă a lui Moise și a lui Isus... Mă gîndeam că oamenii nu au privirea clară, din care cauză Înțelegerea le este Îngustată, căci dinspre pămîntul acela numit „al Făgăduinței” s-auzea, trebuia un anume auz, lacrima, larma poporului ales. „Da, domnule Davidsohn, bine-ai făcut! Ai plecat; noi am rămas; o țară a părinților noștri: sunt totuși fericit!, nefericit pentru zodia ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
sute, pe puțin. Dar am cu mine genieri care știu să facă ziduri, iar în fața pădurii voi plasa șase ordine de soldați, pe trei linii. Pe laturi vom construi o capcană... În lateral vom face două șanțuri care se vor îngusta, în formă de pâlnie. Ca să-i atace pe oamenii mei, quazii vor ajunge chiar în pâlnia aceea... — ...iar acolo îi vor aștepta castrapila! — Exact. Quazii vor intra în pădurea aceea de pari ascuțiți împinși de oamenii care formează frontul... Să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Rupse vraja cu un efort de voință. Spuse: - Sunteți Czinczar? - Sunt Czinczar. Identificarea aceea limpede i-a oferit Lydiei un alt răgaz, deși mai scurt. Dar de data asta și-a revenit mai repede. Și complet. Ochii i s-au îngustat. S-a uitat la marele bărbat cu o ostilitate care sporea. - Înțeleg - spuse ea - că scopul venirii mele aici va eșua. - Normal - Czinczar a înclinat din cap, dând din umeri. Nu a întrebat-o de scop. Nu părea curios. Ci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85069_a_85856]
-
degetul spre sfera strălucitoare. - E o idee în patru dimensiuni - spuse Clane și continuă să rămână răbdător. Putea recunoaște un om năucit, mai ales când îl avea în fața ochilor. Nu era momentul să insiste asupra oricărei alte idei. Barbarul își îngustă ochii și a spus în sfârșit: - Cum se poate face dintr-un obiect mare unul mic? Tonul lui impunea o explicație logică. Clane înălță din umeri. - Când mărimea este rezultatul unei iluzii a punctului de vedere, problema nu există. Czinczar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85069_a_85856]
-
s-a părut că și-a dezgolit niște colți ascuțiți. — E ceva În neregulă? m-a imitat ea În batjocură, cu glas pițigăiat, care nu aducea câtuși de puțin cu glasul meu sau cu vreun alt glas omenesc. Și-a Îngustat ochii până au ajuns niște fante și s-a aplecat mai spre mine, vorbind tot fără să ridice vocea: — Da, e ceva În neregulă. Ceva foarte, foarte În neregulă. De ce a trebuit să mă Întorc În biroul meu ca să găsesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
zilei, nici nu mai deslușesc bine conturul obiectelor, mă Îndepărtez de obiecte, dar simt că mă las furat, posedat de ele, fără să mă-mpotrivesc Într-o topire senzuală; o torpoare lichefiază aerul ce se mișcă vizibil În pupila mea Îngustată de durerea dată de prea multă luminescență, de haloul acesta ciudat al lucrurilor și ființelor; când ninge și materia se acoperă de alb, totul se parfumează metafizic. (azi) Bang-bing, bang-bing, bang-bang-bang: muzica virilă a clopotelor de la Mitropolie mă trezește În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
față: „Am uitat să-ți spun, să nu mai ieșim Împreună. Dacă mă vede N. cu tine, mă bate“. O privesc să văd dacă nu cumva glumește. Aproape tremură de frică. Ochii poetului blond au o culoare vânătă; s-au Îngustat cântărindu-ne atent cum ne apropiem. G. este o fată foarte deșteaptă, știind să iasă din Încurcătură: „Uite, colegul meu ar vrea să discute cu tine pe marginea a ceea ce publici În Gazeta literară. Îl interesează foarte mult serialul tău
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
E Steiner, croitorul, auzi o voce trecând pe lângă el. — Dumnezeu să-l odihnească, spuse Petrache, deși nu mai era nimeni primprejur să-l audă. Își puse șapca și porni, după ce cortegiul se depărtase binișor. Blocurile rămăseseră în urmă, străzile se îngustau. Când și când, din spatele gardurilor strâmbe, făcute din uluci puse la întâmplare, se repezea câte o potaie lătrând. Petrache săltă poarta cu amândouă mâinile, dar și așa marginile îi scârțâiră pe pietriș. Ușa casei se deschise cu un clinchet voios
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
că lumea s-a schimbat dintr-odată ? Lumea nu e o bicicletă, să o întorci pe o roată. E ca o locomotivă, are nevoie de mult timp ca să întoarcă. Poate că nu lumea, ci tu te-ai schimbat. Petrache își îngustă ochii, să-l poată privi. Luminile se curbaseră în jurul capului cumătrului ; îi alunecau pe creștet ca niște coji de bostan. Iar fața i se lungise ca de lup și dinții aveau reflexii sidefii. Hai să ne plimbăm, bâigui. M-am
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
știi că nu ai dreptul să te simți singur, ca să nu mai existe nicio cale spre împăcare. Când ne-au scos prima oară la soare, parcă mi-a turnat cineva cu găleata lumină pe creștet. Mă dureau ochii, pupilele se îngustaseră, abia reușeau să soarbă atâta lumină. Ochii mi se micșoraseră ca un stomac împuținat, care nu mai primea decât un pumn de mâncare. M-am frecat pe brațe, pe obraji cu lumina aceea, de parcă m-aș fi spălat cu apă
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
cartofi, spuse flăcăul, ca să se prindă în jocul ei. Melania clătină din cap, sugerând dezamăgirea. — O fi mazăre ? Sau varză ? se prefăcu el că se încurcă din nou. Ea clătină din cap cu și mai multă putere. Atunci el își îngustă ochii și ridică nările, adulmecând : — Te pomenești că e... Și apoi împreună : Praz cu măsline ! Melania bătu din palme și râseră amândoi. El nu știa ce înseamnă să iubești pe altcineva. O făcea să sufere și îi era rușine. Era
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
adunară pe pereți, de parcă ei nădușeau, apoi apa se uscă dintr-odată, foșnea ca un așternut, până ce deveni tăioasă. Lumea lui se zgâlțâia din temelii, cineva o lovea, pereții, deschiși până atunci și primitori ca două palme lipite căuș, se îngustară, strângându-l ca niște chingi. Încheieturile îl ardeau, striga și gura parcă i se umplea de nisip. Când loviturile conteniră, lumea se înmuie iarăși, dar nu mai era apa limpede și hrănitoare, ci una tulbure, cu vinișoare sângerii, străduindu-se
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
din gură. Atunci vino, Orhideea. Vom folosi casa numai pentru ceea ce ne poate învăța - modalitățile de a satisface bărbații. Închiriem o căruță trasă de un măgar. După o jumătate de oră, ajungem în colțul vestic al Pekingului, unde străzile se îngustează și aerul miroase urât. Coborâm din căruță în spatele unei străzi aglomerate, unde proprietarii de magazine și-au așezat unele peste altele coșurile cu fructe și legume stricate. Îmi ascund fața în spatele unei eșarfe și pășesc repede alături de Fann Sora cea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]