6,670 matches
-
dăduse lucrare de control și, dacă mă mai descurcasem cu teoria cumva, în schimb problema nu-mi ieșea deloc, mă și vedeam cu nota mult diminuată, căci Lari punea mare preț pe probleme. Privind spre mine din prima bancă, de unde ședea, Angela își dăduse numaidecât seama în ce impas mă aflam. Atunci o văzusem că ridică ușor două degete și, întrebată fiind de profesor ce dorește, ea îi spusese abia șoptind că ar ruga să i se permită să-și ia
POVESTE DE IARNĂ de DAN FLORIŢA SERACIN în ediţia nr. 2255 din 04 martie 2017 [Corola-blog/BlogPost/383142_a_384471]
-
cam trulă și face totul după capul ei. Când o văd cum se-nghesuie în ocoșul ăla de Hodoșan, mai că-mi vine să-i sparg capul!... Într-adevăr, Hodoșan o ținea mereu pe Adina lângă sine, și în tren șezuseră lipiți unul de celălalt, eu încercam să-i privesc fără strângere de inimă, căci, ca un făcut, privirea mi se întorcea întruna în direcția lor. Adina era veselă, purta un pulover cu doi cerbi stilizați pe piept, și îi oferea
POVESTE DE IARNĂ de DAN FLORIŢA SERACIN în ediţia nr. 2255 din 04 martie 2017 [Corola-blog/BlogPost/383142_a_384471]
-
ascuns și el Sub un cherșin; s-a-nghesuit / Cum a putut și s-a pitit, Căci frica este sănătoasă / Chiar dacă este rușinoasă. Văzând că cei doi s-au ascuns, / Pe iedul mare l-a pătruns Spaima și-n cumpănă ședea, / Căci ce să facă, nu știa. Se întreba: „Să deschid oare? Sau să aștept, să am răbdare?” În urmă s-a îmbărbătat / Și-a tras zăvorul, supărat. Atuncea lupul a împins / Ușa și-n ghiare el l-a prins. Iute
CAPRA CU TREI IEZI de IOAN CIORCA în ediţia nr. 1795 din 30 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383224_a_384553]
-
vădeau, / De parcă vesele râdeau Privind afară-ndepărtare, / Să vadă capra când apare. Cu sânge, lupul a mânjit / Pereți-apoi, căci a voit, Caprei, pe lângă necaz mare, / Să-i facă multă supărare. Molcom ca peștele tăcea / Iedul cel mic și-n horn ședea, Că frica îl încremenise / Și parcă sufletu-i pierise. Lupul văzând că nu-i nimic / În casă, să-și mai prindă-un pic Foamea, a stat ce a mai stat, / A pierdut vremea și-a plecat. Iedul cel mic iute
CAPRA CU TREI IEZI de IOAN CIORCA în ediţia nr. 1795 din 30 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383224_a_384553]
-
să ardă mocnit. Deasupra, peste toate cele, / A pus o leașă de nuiele. Pământ și frunze-a presărat / Pe leașă și a așezat Și-o rogojină peste ea. / Apoi plecă ceară să ia, Din cari făcu un scăunel / Spre a ședea lupul pe el. Lăsă bucatele pe foc, / Să fiarbă, și-o luă din loc Să-l caute pe lupul care / Se-afla în codru-acela mare. Se duce ea prin sihăstrie / Și-ajunge la o tihărie. Pe lup, acolo l-a
CAPRA CU TREI IEZI de IOAN CIORCA în ediţia nr. 1795 din 30 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383224_a_384553]
-
atuncea mi-a mărturisit Că de ai vrea un fiu să-i dai - / Din cei trei pe care îi ai - L-ar învăța o meserie, / Luându-l la cojocărie.” Din vorbă-n vorbă, negreșit, / La casa caprei au sosit. „Hai, șezi cumetre!” - capra spuse / Dupăce-ntâi ea îi aduse Scaunul care l-a turnat / Din ceară și l-a așezat Deasupra, chiar pe rogojina / De peste groapa cu pricina. „Ia și mănâncă, te rog eu, / Din ce ne dete Dumnezeu!” Sarmale-n strachină
CAPRA CU TREI IEZI de IOAN CIORCA în ediţia nr. 1795 din 30 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383224_a_384553]
-
Gabriela Docuță Publicat în: Ediția nr. 1917 din 31 martie 2016 Toate Articolele Autorului Te-ai dezmorțit a primăvară,inimă Și de înghețul iernii ai scăpat, Penelul unui zâmbet de lumină Buzele-ți nude, în roșu le-a pictat. Îți șade atât de bine vie Ai înflorit ca floarea de cais, Fredonezi seducătoare a iubirii melodie De triluri ce trezesc emoția din vis. În lăcrămioare ți-ai ascuns durerea Parfumul alb incă-l mai simți, Maci roșii îți fură amintirea Dându-ți
ARTA DE-A FI NEMURITOARE! de GABRIELA DOCUȚĂ în ediţia nr. 1917 din 31 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383311_a_384640]
-
cum ajunsese la fântâna construită din blocuri cenușii, străjuită de resturile unei statui romane. Peste secole, corodarea și neglijența atacaseră chipul femeii din marmură, transformându-l Într-o mască Înspăimântătoare. Se aplecă să bea o gură de apă Înghețată. Apoi șezu o clipă pe margine, pentru a-și recăpăta suflarea. Chiar și aici, moartea pândea pe la spate, ca o prezență ticăloasă, mângâindu-l cu privirea ei oarbă. Ce idee bizară, o prăvălie de leacuri Într-un asemenea loc. Ori poate că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
prin surprindere, Dante șovăi o clipă În plus până când se hotărî să o urmărească, dar orice efort al său fu spulberat de bariera de trupuri, devenită de nepătruns. — Cine-i femeia aceea? Îl Întrebă pe un schimbător de valută care ședea În dreptul tejghelei. Era sigur că asistase la scenă. Cine e? Vorbește, ți-o poruncește un prior al Florenței! Bărbatul nu părea prea impresionat. — E doar baba Martina. E nebună, să nu o bagi În seamă. Și-a pierdut amândoi copiii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
piața de dimineață. Tocmai se gândea să plece când un glas Îl opri. — Vino, messer Alighieri, pe aici! Ia loc În cel de al Treilea Cer! Poetul se răsuci. În stânga lui, În colțul cel mai din fund al sălii, spițerul, șezând printre alți bărbați, se ridicase În picioare și Îl saluta cu brațul, făcându-i semn să se apropie. Dante se Îndreptă Într-acolo cu o Încetineală studiată. Voia ca mișcările să Îi fie impregnate de acea gravitas pe care anticii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Îndreptă Într-acolo cu o Încetineală studiată. Voia ca mișcările să Îi fie impregnate de acea gravitas pe care anticii o considerau a face parte din firea Înnăscută a Înțelepților. Astfel, avea să aibă prilejul de a examina grupul care ședea În jurul mesei. Simțea că orice amănunt al propriei sale persoane, de la veșminte la modul de a păși, făcea obiectul unei estimări. Necunoscuții ședeau În jurul unei mese mari și păreau ocrotiți de o barieră nevăzută, care Împiedica pe oricine altcineva să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
face parte din firea Înnăscută a Înțelepților. Astfel, avea să aibă prilejul de a examina grupul care ședea În jurul mesei. Simțea că orice amănunt al propriei sale persoane, de la veșminte la modul de a păși, făcea obiectul unei estimări. Necunoscuții ședeau În jurul unei mese mari și păreau ocrotiți de o barieră nevăzută, care Împiedica pe oricine altcineva să se apropie. În ciuda aglomerației, Într-adevăr, locurile cele mai apropiate erau, În mod ciudat, neocupate, iar puținii mușterii care se așezaseră În preajma lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
putea, recunoscu poetul. Dar, În acest caz, mai curând decât cetatea, mozaicul ar părea să zugrăvească abandonarea ei. Prin stranietatea sa cvintuplă. — S-ar putea să fiu În stare să vă ajut eu, messeri. Toate privirile alergară spre Veniero. Căpitanul ședea Într-o parte a mesei, ușor separat de grupul celorlalți, care se Îngrămădeau În jurul lui Baldo. Ați ascultat canțona O quam pravi ducti exilio, Înșelați de o sugestie mârșavă. Apărătorii au fost trădați. Și eu am fost peste mare. Înainte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
da drumul să treacă dincolo de o ușă joasă, ori spre a-i respinge potrivit unor criterii misterioase. Păreau să fie la ordinele unui arbaletier echipat cu o armură impunătoare, masiv precum un clopot de catedrală. Mișelul acela era autoritatea supremă, șezând pe un butoi și judecând prin câte un mormăit sau prin câte un gest vag al mâinii, iar uneori pur și simplu ridicând din sprâncene. Presat de mulțimea care Îl Înconjura, Dante avu timp să Îl studieze. Postulanții care veneau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
ultim efort la poalele butoiului. — Sunt Dante Alighieri, prior al cetății Florenței. Cer audiență imediată la vicarul lui Bonifaciu, spuse el pe tonul cel mai solemn de care era În stare, ridicându-se cât era de Înalt În fața celuilalt, care ședea În continuare liniștit. Numele și funcția sa nu prea suscitaseră nici o impresie deosebită. Omul se mărgini să Îl măsoare cu luare aminte, din cap până În picioare. — Așteaptă, zise el apoi pe un ton sec. Iar Îndată adăugă: — Dumneata și toată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
pas Îndărăt. Celălalt, de cum simți slăbind strânsoarea, Își reluă respirația Îngreunată, frecându-și grumazul pe care rămăseseră pe deplin vizibile urmele degetelor. Își dădu drumul greoi pe unul din micile tronuri din Încăpere, nespus de palid. După o clipă, poetul șezu și el În fața sa. — Căiește-te... mortifică-ți cruzimea dinaintea umilei noastre măreții, și vei redeveni fiul nostru... murmură cardinalul. Orice urmă a ipocritei sale sacralități se făcuse nevăzută. Acum apărea drept ceea ce era pe dinăuntru: un politician angajat Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Sau din altele, conchise Veniero cu o străfulgerare vicleană În ochi, pe care și-i Îndreptase spre ușa schimbătorului de valute. Dante Îl urmări cu privirea pe bărbatul care se Îndepărta, iar apoi intră În prăvălie cu pas hotărât. Proprietarul ședea la locul lui, Înapoia umilei tejghele din lemn ros, Încărcată de hârtii și de registre. Nu dădu să se ridice, mărginindu-se la un scurt semn din cap. Privirea Îi lunecă pe bocceaua stacojie, Înainte de a-l fixa din nou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
aranjată o estradă grosolană din scânduri. De pe acel amvon improvizat, un om vorbea adresându-se micului grup de credincioși Îngrămădiți În jurul său. Nu era multă lume, poate că două duzini de persoane, bărbați și femei. Unii Împrăștiați printre coloane, alții șezând pe niște bănci simple din lemn, iar alții ghemuiți pe pardoseală, cu toții adânciți În ascultare. Tocmai fețele lor uimite, fețe simple, de oameni de la țară, Îi atraseră atenția, Încă Înaintea omului care vorbea. Păreau sub o vrajă. — Messer Durante! Rupe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
să ia În seamă comentariile. — Cei dinaintea noastră zac În gropile lor, nu morți ci adormiți, declamă cu ochii mijiți, ca și când ar fi căutat În sinea lui dovada pentru propriile sale cuvinte. E cu putință să Îi deșteptăm și să ședem cu ei la masa Domnului. Acest lucru e cu putință. E cu putință. E cu putință! repetă el de trei ori preschimbându-și glasul pe neașteptate Într-un strigăt. Aștrii, trupul vizibil al vechilor seminții adormite, Îi vor indica momentul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
unei cascade din depărtare. — Oraș de tâlhari, repetă el plecând de la fereastră. În sfârșit, un slujbaș, Îmbrăcat În uniforma țipătoare a Artei, Îl chemă fără politețe și Îl conduse la etajul superior, deasupra galeriei ce acoperea spațiul vechii Piețe. Rectorul ședea Înapoia unui pupitru Înalt de scris, Înconjurată de alte pupitre mai mici, ocupate de o duzină de contabili care rânduiau În câteva mari volume actele comerciale ale companiilor și ale negustorilor. Ce pot face pentru domnia ta, priorule? Comuna se interesează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
studenți, din Înaltul catedrei. Părea satisfăcut de mersul discuției. Partizanul lui sic Își isprăvise argumentația, În timp ce susținătorul lui non se pregătea să Încheie. Tânărul citea În picioare, În fața catedrei maestrului, În timp ce, În spatele său, ceilalți studenți, o jumătate de duzină, ascultau șezând pe o bancă și luând notițe pe tăblițele de ceară. Lângă dânsul, rivalul său din această zi asculta atent, gata să surprindă orice contradicție sau incongruență, pe care i le semnala magistrului ridicând degetul și pronunțând cuvântul nego. Dante sosise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
estrada pe care era ridicată catedra, deschizându-și brațele și sărutându-l pe obraji. — Messer Durante, fii binevenit! Dacă aș fi știut că țineai să asiști la lecția mea aș mai fi adus În aulă Încă un jilț, ca să poți ședea În dreapta mea și să asiști ca un egal al meu. Dante Îi răspunse la salut Înclinându-se ușor. — Îți mulțumesc pentru cinstea ce-mi faci, Însă nu dispun de o licentia docendi. Cursurile pe care le-am frecventat la Bologna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
despre ea, firește. În aceeași zi, la Începutul după-amiezii Taverna lui Baldo era aproape pustie la ora aceea. Doar doi servitori Își făceau de lucru În preajma vetrei, Îndoiți sub greutatea legăturilor de nuiele pe care le adunau pe lângă perete. Cruciatul ședea pe una din băncuțe, bând niște vin dintr-o cupă de metal, În timp ce, din ochi, supraveghea munca acelor oameni truditori. Când Îl văzu intrând, Baldo așeză cu o mișcare nervoasă cupa pe masă, vărsând o parte din conținut, ca și când ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
putea fi doctor. Baldo nu răspunse, mărginindu-se să treacă mecanic o cârpă umedă peste marginea mesei. Nu numai eu, zise el În cele din urmă. La aceeași oră, În mânăstirea Santa Maria Novella În camera sa, cardinalul de Acquasparta ședea Într-un jilț. Avea fața Întoarsă către mica fereastră de la care se zărea clopotnița Abației, o tăietură de cuțit În azur. Clopotul bătea ora a noua. Auzi În spate o mișcare ușoară și un suspin. Cineva parcă voia să Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
pe nimeni. Nici ceilalți nu găsiră nimic În explorarea lor de-a lungul Îngustelor defileuri de pânză. Țesăturile continuau să se unduiască ușor, mișcate de adierea uscătoriei. Dar asasinul dispăruse. 17 În aceeași zi, la Începutul după-amiezii Cei șase bărbați ședeau În cerc, pe jilțurile Înalte, cu spătare sculptate, cufundați În lumina violentă ce pătrundea În valuri pe ferestrele Înalte ale sălii capitulului de la San Piero. Erau singuri. Garda se Îndepărtase și ea. O foaie mare cu antetul Comunei trecuse de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]