9,824 matches
-
de parcă i-ar fi fost cu neputință să mai stea În picioare după ce ascultase ceea ce Îi spusese Iguana. Uimirea ei sporea, deși credea că-și epuizase cu multă vreme În urmă capacitatea de a se mira. În cele din urmă șopti, mai mult pentru sine decît pentru Oberlus: - Să vîslești șapte sute de leghe Într-o barcă de opt metri și Împotriva curentului... Ești nebun! Iguana se opri din nou din treabă și arătă cu degetul spre bărbații care căutau combustibil ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
Înnebunească pe toți... Dacă nu vrei să-l omor, fă-l să tacă. Carmen de Ibarra se apropie de norvegian și Începu să-l mîngîie pe cap cu tandrețe, ca și cum ar fi fost vorba despre un copil: - E totul bine! șopti. Liniștește-te... Am rîs destul de cîntecele tale. Oprește-te, te rog! Nu vezi că o să te omoare? scoase un suspin de neputință. Doamne! exclamă. Nici măcar nu mă ascultă, iar dacă m-ar asculta, nu m-ar Înțelege... Taci, Knut, te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
istorie nu ajunsese vreodată. Spre răsărit... Dar estul rămînea mereu la est de est. De ce era atunci marcat pe busolă, dacă nu exista? De ce se jucau În felul acela cu speranțele atîtor nefericiți? De ce inventaseră vreodată acel... - Răsăritul a murit, șopti ea, iar el o privi sever, Între două lovituri de vîslă. Răsăritul a murit, iar tu știai asta cînd ne-am Îmbarcat. Își scutură părul cel negru. Nu mai există nimic... Nici nordul, nici sudul, nici estul, nici vestul... iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
Ferreira, cu picioarele rășchirate pe banca sa, deschidea tot mai mult gura ca să respire, ca și cum ar fi făcut un efort supraomenesc să-i ajungă aerul În plămîni. Iguana Oberlus se uita la el nepăsător. Cam patru ceasuri mai tîrziu, portughezul șopti din nou ca prin vis: - Mi-e foame... Fu ultimul lucru pe care Îl mai spuse. Puse fruntea pe marginea bărcii, rămase foarte liniștit și Încetă cu totul să mai respire. CÎnd nu mai Încăpu nici o Îndoială că era mort
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
înțelepciunea Lui, l-a făcut pe ginerele meu mut și că nu poate să vorbească. Tipul de la graniță tastează rapid ceva. S-ar putea să fi scris „CRIMĂ“. Sau „DROGURI“. Sau „TRAGE“. Ar putea fi „CONTRABANDIȘTI“. Sau „AREST“. — Nici un cuvânt, șoptește Brandy aproape de urechea lui Seth. Vorbește, și-n Seattle te schimb în Harvey Wallbanger. Tipul de la graniță zice: — Ca să vă dau voie să intrați în Statele Unite, trebuie să vă controlez pașapoartele, vă rog. Brandy își udă buzele cu limba și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
gay, iar eu ședeam singură și-mi ziceam că treaba cu aspectul frumos e diferită pentru bărbați. Manus flirta și dansa și trimitea băuturi pe tejgheaua barului oricui părea o provocare. Manus se strecura pe scaunul de lângă mine și-mi șoptea din colțul gurii. Nu-mi vine să cred că-i cu tipu’ ăla, zicea. Manus înclina din cap doar cât să-mi dau eu seama de care tip era vorba. — Săptămâna trecută nu mi-a dat nici bună ziua, se îmbufna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
ceva aranjat. S-a ocupat șefu' și le-a trimis vorbă. Dar să știi că le place. S-au nărăvit. Să se vadă în gazetă, ca miniștrii." S-a aplecat încetișor către el cu un aer misterios, aproape i-a șoptit la ureche: "I-au scăpat din mînă, pricepi, i-au scăpat din mină." A fost sincer mirat: "Cine? Cine i-a scăpat?" Lică Făinaru a plimbat o dată paharul prin dreptul gurii și pe neașteptate, hap, a înghițit tot coniacul. S-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
străduindu-se să vomeze în baia servitorilor, în gura pivniței, cînd se oferea să aducă singur murături, spre dimineață, la aceeași masă se afla și prințul și Sofie, K.F. îl servea cu încetineală peste umăr și el asculta cum îi șoptea cît de rău se simțea Pangratty, cum umblă prin cameră și geme ca un neputincios, ea îl aude din camera ei, care se află pe același coridor cu aceea a Sofiei, în lungul cărării pietruite de la poartă la Vilă, cînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
ochii ei verzi-albaștri au lucit scurt, apoi s-au încețoșat și l-a întrebat: "La post, adică la dumneata acasă, domnule adjutant?" Era exact, era același lucru, numai că altfel spus. A dat din cap și atunci K.F. i-a șoptit din vîrful buzelor, disprețuitoare: Nu sînt obișnuită să merg la bărbați acasă. Cînd au nevoie, știu ei drumul!" L-a năucit cu vulgaritatea conținută în acele cuvinte rostite atît de aristocratic și din acea clipă a încetat să se gîndească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
se vedea pe obrazul său cum îl cuprindea spaima. De ce se poate teme un om care este obișnuit cu apropierea morții, care are curajul să-și țină viața în degetele sale ca pe un fir tors? "Excelență, îndrăzni să-i șoptească, s-ar putea ca Italianul să fie mai mult actor decît aviator, e prea plin de farmec, ce credeți?" Nu era chiar o prostie ce spunea. Tot împărțindu-și atenția de la unul la altul, își dăduse seama că tălmaciul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
reușit să înțelegem care este misiunea noastră. Nu există altă soluție pentru a ieși din marasmul ăsta decît salvarea prestigiului. Prestigiul Coroanei, al Armatei, al Instituțiilor. Aceasta este calea pe care trebuie să mergem. Și o vom urma!" Pangratty aproape șopti: "și dacă e o cale care nu duce nicăieri?" Locotenentul Georgescu încremeni. Fața i se schimonosi, devenind de-a dreptul urîtă. "Iertați-mă, prințe, dar nici n-ar fi trebuit să vă gîndiți la așa ceva. Marele Balbo a spus că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
că m-am spălat în Dunăre?" Barcagiul n-a înțeles nimic. A amuțit și toată traversarea s-a petrecut într-o tăcere desăvîrșită. Cînd a fost să coboare din barcă omul a sărit să-l ajute și l-a auzit șoptind "vă rog să mă iertați, Îngere, dar așa sîntem noi, proști. Să trăiți, Îngere, și să mă iertați". Apoi totul a mers strună. Așa cum atunci, pe malul Dunării, nu s-a gîndit decît la moartea soldatului, despre propria moarte nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
se deschide înăuntru. Ce este acolo, înăuntru, doar el știe și nimeni n-a reușit să ne comunice. Dacă ar face-o, poate nu s-ar mai înghesui nimeni să tot izbească în tăblia ușii pentru a deschide..." Directorul Serviciului șopti atunci "poate ar fi îndeajuns să apeși pe clanță și să o tragi spre tine. Atunci ai putea să vezi ce este dincolo fără să-ți pierzi echilibrul și să cazi dincolo de prag. Nu?" Pangratty avu o mișcare a obrazului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
Atunci Simon se desprinse brusc de ea, Înșfăcând cu mâinile scândurile coșciugului, vrând parcă să se Încredințeze de trăinicia lucrăturii. După care sări vioi În el și se Întinse. La semnul său lucrătorii se apropiară și bătură cuiele. Petru Îi șopti ceva unui Învățăcel, care se duse să verifice cuiele, dând din cap. Petru ridică o mână tremurândă, iar groparii traseră de frânghia care susținea coșciugul, coborându‑l grijuliu În groapă. Sofia stătea deoparte, nemișcată. Țărâna Începu să cadă pe capac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
nodului de cale ferată, numele tipografiei și tot ce se tipărea pe vremea aceea, cărți și reviste, spectacolele teatrelor ambulante și numerele de mare atracție ale circului care poposise atunci; descrierea cărămidăriei... unde un tânăr, rezemat de un salcâm, Îi șoptea unei fete la ureche vorbe de amor un pic deocheate (textul e reprodus În Întregime). Absolut toate - gara, tipografia, Parvenita 1, elefantul circului, șoseaua care o cotește spre Šabac - sunt raportate la persoanele În cauză. Mai erau trecute și pasaje
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
viața; din somnul ăsta, trezia e doar În moarte. Nici măcar nu apucară să‑și ia rămas bun unii de la alții, Întrucât fiecare din ei se Îngrijea de pocăirea sufletului, fiecare pentru sine, apoi toți Într‑un glas, cu buzele uscate, șoptindu‑și rugăciuni, fiindcă mulțimea avea să se Întoarcă, era dusă să‑i Întâmpine pe legionarii lui Decie, ori poate să mai dreagă ceva pe la cuștile cu fiare sălbatice, deși câțiva dintre ei rămăseseră, totuși, de strajă, la intrarea În grotă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
cu mare grijă, ca pe niște odoare, abia atingându‑i cu umerii lor puternici, În vreme ce mulțimea le lumina pașii și calea, cântând laolaltă Întru Slava Domnului. În frunte Îl purtau pe Ioan, cuviosul păstor; cu mâinile Împreunate a rugă Își șoptea o rugăciune simplă, atât de dragă Domnului; apoi urma Malhus cel cu lunga‑i barbă cânepie, Îl Înfășuraseră și pe el cu straie țesute În fir de aur, iar imediat venea legănat ca‑ntr‑o luntre, pe umerii vânoși ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
se strecurase printre crăpături, bolta era Încărcată cu flori și cununi de laur, cu icoane Înrămate În aur, iar pe jos era Întins un covor de flori pe care călcau tălpile goale ale purtătorilor săi, iar mulțimea cânta psalmi și șoptea rugăciuni. Orbii și ologii, fojgăind precum viermii, mișunau printre picioarele lor, le sărutau trupurile și Îi implorau cu vorbe tânguitoare și jalnice, Îi implorau cu dragoste și credință, cu soarele și luna, cu iadul și raiul, Îi rugau și Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
ani) În prima zi a Înscrierii la gimnaziu și după prima Întâlnire cu lumea străinătății. Cu o altă lume. Căci n‑o plăcuseră deloc pe ruda lor mai Îndepărtată, după mamă, pe doamna Goldberg. Nu pentru că avea tulee (Hana Îi șopti soră‑sii la ureche „mustăți“), ci pentru că din prima clipă Își arătase severitatea. Și de fapt, fără nici un rost, când la masa de prânz le obligase să Întingă cu pâine În farfuria din care mâncaseră linte! Și apoi toate sfaturile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
se cădea. Aia era hoch, aia nu era hoch. Deci ce rost mai aveau acum poveștile mamei despre doamna, de fapt, corect, domnișoara Goldberg, că era o femeie cu o „inimă de aur“. Dacă avea o „inimă de aur“ (Îi șopti Hana soră‑sii), atunci de ce nu se măritase, de ce nu‑și găsise un bărbat care să‑i lingă blidul cu linte! Miriam era de acord, fără cuvinte, și clipi din ochi În semn de Încuviințare: ăsta era adevărul - domnișoara Goldberg
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
mâinile Împreunate a rugă; palmele Îi transpiraseră lăsând urme evidente pe coperțile albe ale breviarului: mătăniile cu boabele cât măslina se bălăngăneau În tăcere. Doar cheile de pe uriașa verigă din mâna unui străjer clincăniră de două‑trei ori, alandala. „Amin“, șopti tânărul terminându‑și ruga de dimineață. După care adăugă cu glas tare: „Iartă‑mă, părinte!“ În acel moment, ca la comandă, bubuită tobele, lugubru și monoton ca ploaia. Un ofițer husar cu chip rubicond și cu mustăți zbârlite, Încadrat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
onoare al străjii față de o aristocrată (a cărei descendență era tot atât de veche ca și a Împăratului), ci mai degrabă o măsură de precauție și chiar un avertisment adresat vizitatorului trufaș din cazemata imperială. „Mă voi arunca la picioarele lui“, Îi șopti ea. „Sunt pregătit să mor, mamă!“ zise el. Ea Îl Întrerupse tăios, poate prea tăios: „Mon fils, reprenez courage!“ Atunci, pentru prima oară, Își va Întoarce ușor capul În direcția străjerilor. Vocea ei era acum șoptită și se Îngemăna cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
simțământ nedemn“ punea din nou stăpânire pe el și ar fi dorit să-i crăpe capul cu un bolovan oricui s-ar fi aflat în acel moment acolo, bucurându-se de trupul Maianei. Și într-adevăr erau acolo, gemând și șoptindu-și la ureche, râzând și mângâindu-se, exact în același loc în care îl ducea și pe el de fiecare dată, sub un stufos purau cu ramuri răsucite, la câțiva pași de apă călduța a mării, în care să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
rolul său, mai ales datorită faptului că scumpă lui Maiana părea să-i acorde mai multă atenție decât oricăruia dintre nenumărații ei pretendenți, chiar și decât lui Vetéa Pitó și uriașului Chimé din Farepíti. Sunt foarte mândră de tine, îi șoptise ultima oară când făcuseră dragoste pe plajă. A fost foarte curajos din partea ta să-l înfrunți pe barbarul ăla, iar tata e convins că în mai puțin de un an vei fi invitat să devii Arioi. Dar eu nu vreau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
cel mai bine de sete, replică el. Eu nu tânjesc după nuci dulci și nici după munci ușoare.Eu visez să devin Mare Navigator și să descopăr ce se gaseste dincolo de Al Patrulea Cerc. —O sa ma mărit cu tine, îi șopti dulce față, în timp ce se așeza pe coapsele lui. O spusese fără să se gândească prea mult, dar cu toate acestea noaptea următoare făcu dragoste cu Vetéa Pitó, iar Tapú Tetuanúi se convinse că, până când Miti Matái nu-l va accepta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]