1,198 matches
-
vreo concesie morală. Pentru a crea spațiu pentru noi, cei care mai erau în penitenciar au fost trimiși la Sibiu, fiind reținuți 10-15 deținuți de drept comun, pentru serviciile de întreținere. A doua zi dimineața abia ne-am trezit. Eram țepeni, mulți cu febră mare, câțiva cu insolație. Atunci am cunoscut dragostea și capacitatea de dăruire a doctorului Uță. Slăbit și aproape paralizat de efortul drumului, însoțit de camarazii Sandu Ștefănescu și Florea Trandafir, tot olteni, a cerut directorului accesul la
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
considerat mort. Dar a doua zi dimineață, venind cioclii să-i ridice pe cei morți pentru îngropare l-au găsit ridicat în șezut, cu o mână întinsă, ca și cum ar fi cerut ajutor. Când s au apropiat au constatat că era țeapăn în această poziție. Oare Dumnezeu l-a pus în situația morții aparente, ca trezindu-se mai apoi să se vadă de viu între cei morți? Către cine oare o fi strigat, către cine își va fi întins mâinile implorând ajutor
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
se retrăsese la Medina. Se referea sarcastic și la "nasul vulgar și roșu din cauza vinului" al lui Maniu. După părerea lui Iorga, "Maniu vrea să devină președintele unei republici solemne și inoperative", cu Mihalache în umbra gulerului budapestan, elegant și țeapăn al lui Maniu 18. Atunci cînd Maniu a afirmat că într-o democrație "regele domnește, dar nu guvernează", Iorga a replicat: Acest lucru este împotriva tradiției istorice a românilor. România și-a avut întotdeauna conducătorii ei". După cum vedem, gîndirea lui
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
dar uneori îmi strângea brațele, rigid, lăsându-mi vânătăi puternice. Ochii ei misterioși, violeți, nu se închideau când mă apropiam s-o sărut. Mă priveau cu acea stranie nedumerire care exprima în același timp pasiune. Îmbrățișările acelea calme, tăcute, aproape țepene, au fost cele mai pasionate pe care le-am cunoscut vreodată. Și amândoi eram caști, ne respectam unul pe celălalt și ne veneram unul pe celalalt în castitate. Aceasta a fost pasiunea, aceasta a fost dragostea de o puritate ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
a apărut Lizzie, nu făceam decât să aștept băutura următoare, gin, pe urmă lapte, pe urmă iar gin, pe urmă iar lapte, știi tu cum mergeau lucrurile, și am crezut că n-or să ia sfârșit decât când o să pic țeapăn. Acum toate au luat altă înfățișare, până și trecutul s-a schimbat, am discutat împreună despre viețile noastre, despre fiecare blestemat de lucru în parte, le-am întors pe față și pe dos, într-un fel, ne-am luat trecutul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
Câțiva lilieci mari fâlfâiau în jurul stâncilor. Când am trecut pe lângă cazanul lui Minn, am auzit marea clocotind. M-am apropiat de casă pe digul rutier, ținând sticla într-o mână. Firește, în casă era întuneric, dar contururile i se profilau țepene în strălucirea înserării, iar silueta ciudată, lungă și zveltă, se proiecta pe orizontul înalt al mării. M-am oprit locului și am rămas nemișcat, uitându-mă țintă la casă. Nu o puteai desluși din cauza luminozității cerului de care părea să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
-i de mirare că dictatorii prosperă. M-am așezat, dar nu puteam mânca sau bea în prezența ei. Rosina și-a scos singură un pahar, și-a turnat puțin vin, și s-a așezat la masă în fața mea. Eram încă țeapăn de furie și tulburat de propria-mi frică. Dar acum că-mi astâmpărasem un pic foamea, mă rodea un grăunte de curiozitate în legătură cu strania apariție a Rosinei. În orice caz, cum puteam scăpa de Rosina, din moment ce refuza să plece? Era
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
acum șterge-o de aici! Rosina nu s-a mișcat, dar a întins o mână peste masă, până când unghia lungă, ascuțită, a degetului mijlociu a atins mâneca mea. Am simțit, prin cămașă, unghia înfigându-mi-se în braț. Am rămas țeapăn, fără să mă clintesc. Nu ai înțeles, îmi spuse ea. De ce crezi că am venit acum la tine? Doar nu-ți închipui că am pătruns în casa ta și ți-am spart obiectele doar ca să mă amuz și ca să râdem
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
a casei se desfășura la bucătărie. Singurele semne de folosire a camerei erau, pe unul din scaune, un catalog lucios pentru comenzi de mărfuri prin poștă, și o scrumieră cu o pipă în ea. Hartley și Fitch stăteau la masă țepeni și drepți, ca o pereche căsătorită reprezentată de un pictor naiv. Fața ciudată și nu total neplăcută a lui Fitch avea ceva primitiv în contururile-i distincte și în suprafețele-i bine definite. Fața lui Hartley era, sau poate că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
dat seama că înțepenisem și mi-era rece. Stânca de sub mine era foarte dură și simțeam usturime de zgârieturi și dureri în tot trupul. Am constatat cu surprindere că scoarțele și pernele mele erau umezite de rouă. M-am ridicat țeapăn și le-am scuturat. M-am uitat în jur. Conglomerate muntoase de stânci ascundeau casa. Și m-am văzut ca pe o siluetă întunecată, decupată în centrul acestor zori pustii și înfricoșător de tăcuți, în care lumina abia de era
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
fermitate ca, indiferent de reacția lui Ben, să nu mă pierd cu firea sau să manifest vreo emoție. De bună seamă, în această clipă îmi venea foarte greu să-mi păstrez masca civilizată. Ben, după ce-și terminase tirada, rămăsese țeapăn, frământat de propriile-i cuvinte, încruntându-se parcă puțin nedumerit, și zgâindu-se la fotografia pisicii. Nu ridicase nici un moment glasul, dimpotrivă, vorbise cu o voce scăzută și emfatică, și încă nu deschisese ușa. Fără îndoială, dorea ca în momentul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
de frumoasă. Biata, norocoasa mătușa Estelle, care n-a trăit îndeajuns ca să-și piardă frumusețea. Cum de pusesem mâna pe fotografia asta? Mi-am amintit deodată că o furasem din albumul de familie de la Ramsdens. Am întors pe dos cartonașul țeapăn, cafeniu, și am văzut pata de clei și un petic mic de hârtie maro, desprins din pagina groasă de pe care o dezlipisem. În timp ce mă hurducam în automobilul Rosinei, în soarele proaspăt al dimineții, discutând despre California și ultimele conflicte de la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
am ospătat cu pâine și brânză (untul se râncezise în întregime). Patul era neplăcut de umed, dar am reușit să-mi pregătesc o sticlă cu apă fierbinte care, împreună cu oboseala, m-au expediat rapid în somn. M-am deșteptat târziu, țeapăn și înghețat, și când m-am dat jos din pat, dinții s-au pornit să-mi clănțăne. Poate că eram înfricoșat de ceea ce-mi propusesem să săvârșesc în acea zi. Mi-am îmbrăcat lucrurile cele mai calde pe care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
coniac, un pic de brânză, caise uscate. — Nu știe? întrebă Rosina privindu-mă cu ochi scânteietori, dar oarecum înmuiată. Atunci n-ar fi mai bine să-i spui? Sau să-i spun eu? Te căsătorești cu Rosina? întrebă Lizzie, stând țeapănă, cu mâinile în buzunare. — Nu! — Charles, aș putea să-ți vorbesc între patru ochi? întrebă Lizzie. — Nu poți, răspunse Rosina. Dumnezeule, dacă n-am fi decât eu și Lizzie, ne-am lupta pentru tine cu cuțitele de bucătărie. Am simțit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
mă așezasem într-o poziție extrem de inconfortabilă și nu îndrăznisem să fac o mișcare. În cele din urmă, mi-am dat drumul de-a rostogolul și apoi m-am târât pe pajiștea tunsă, udă, scăldată de lună. M-am ridicat țeapăn în picioare, am ieșit din grădină și am pornit să alerg pe potecă, în fața lunii care plonja în mare. Drumul spre casă l-am străbătut alergând. Am luat o gură de whisky și un somnifer, m-am vârât în pat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
de îndată ce avea să-mi deschidă ușa și arzându-i un pumn în nas. Dar asta n-ar fi folosit la nimic. Și apoi, nu era deloc „plicticosul ei bătrân soț drag”, imaginat de Rosina. O fi având el un picior țeapăn, dar era un individ dur. Era, sau poate că numai părea să fie, un om periculos. S-ar fi putut să fie însă și clasicul tip de despot, care se face praf în fața unei amenințări; dar cei care-și propun
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
câine. O să dureze câtva timp. — Un câine? — Da. E un drum lung, până la ferma Amorne. Și fiind o vreme atât de frumoasă, a hotărât să meargă pe jos. — Pe jos? Credeam că-i infirm... are un picior rănit... — Piciorul e țeapăn, îl îngreunează la mers, dar îi place să meargă pe jos și exercițiul îi face bine. Știi, a apărut un anunț la prăvălie, voiau să arunce un câine dacă nu găseau vreun amator să-l ia, un câine ciobănesc scoțian
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
Cei trei din față nu și-au întors nici un moment capetele. Peregrine, care conducea, a întrebat: — Drept înainte și pe urmă la dreapta? — O iei prin sat, răspunse Gilbert. Las’ că te ghidez eu. Hartley tăcea îngrămădită lângă mine. Era țeapănă, țeapănă. Și Titus stătea la fel de țeapăn, cu ochii ațintiți drept în față, fără să vadă nimic, cu gura trandafirie ușor deschisă. Îi auzeam respirația agitată. Toată lumea își pironise privirile înainte. Mi-am împreunat mâinile. Soarele strălucea. Era o zi frumoasă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
trei din față nu și-au întors nici un moment capetele. Peregrine, care conducea, a întrebat: — Drept înainte și pe urmă la dreapta? — O iei prin sat, răspunse Gilbert. Las’ că te ghidez eu. Hartley tăcea îngrămădită lângă mine. Era țeapănă, țeapănă. Și Titus stătea la fel de țeapăn, cu ochii ațintiți drept în față, fără să vadă nimic, cu gura trandafirie ușor deschisă. Îi auzeam respirația agitată. Toată lumea își pironise privirile înainte. Mi-am împreunat mâinile. Soarele strălucea. Era o zi frumoasă pentru
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
au întors nici un moment capetele. Peregrine, care conducea, a întrebat: — Drept înainte și pe urmă la dreapta? — O iei prin sat, răspunse Gilbert. Las’ că te ghidez eu. Hartley tăcea îngrămădită lângă mine. Era țeapănă, țeapănă. Și Titus stătea la fel de țeapăn, cu ochii ațintiți drept în față, fără să vadă nimic, cu gura trandafirie ușor deschisă. Îi auzeam respirația agitată. Toată lumea își pironise privirile înainte. Mi-am împreunat mâinile. Soarele strălucea. Era o zi frumoasă pentru nuntă. Tocmai ne apropiam de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
vrei să spui... Poate că ești prea tânăr ca să înțelegi. Cred că-i foarte normal pentru mine să mă intereseze femeile dintr-un anumit punct de vedere. Dar când ești bătrân, presupun că lucrurile ar trebui să stea altfel. Eram țeapăn și aveam dureri. Fusese o prostie din partea mea să mă avânt atât de departe. Mă simțeam obosit, slăbit și exasperat. Simpla tinerețe a lui Titus, vigoarea lui tinerească și plină de speranțe mă irita de-mi venea să strig. Mă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
Mi-am pregătit haina neagră de vară, din stofă ușoară, ciorapi curați, și mi-am ales o cravată frumoasă. Mi-am spălat părul și l-am făcut să arate blond și moale. Renunțasem să mai înot, dar părul îmi rămăsese țeapăn și impregnat de sare. Am hotărât că era înțelept să-mi împachetez câteva lucruri într-o valiză mică, pentru eventualitatea unei evadări rapide, și în timp ce-mi adunam lucrurile, inima îmi bătea să-mi spargă pieptul. Am luat un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
risipiri. La risipiri erau ologii ăia. Ce însemna’ risipiri? Însemna că te duceai și risipeai bălegar pe câmp, și acolo am dat de pălămidă, și mâncam pălămidă, și cu aia m-am refăcut... O luai așa de jos, că era țeapănă... o frecai în mână, și mâncai ca porcu’... mâncai toată ziua verdeață. Și mâncam sfeclă furajeră... Ne duceam cu lingurile, și scormoneam cu ele și beam suc de ăla de la sfeclă... Sau, cu coadă lingurii, că le ascuțiserăm pe pietre
VOL I. In: EXPERIENȚE CARCERALE ÎN ROMÂNIA COMUNISTĂ by Cosmin Budeancă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1972_a_3297]
-
secole străine. Triste ca aerul bolnav de sub murii afundați. Dar pe pagina din urmă, în trăsuri greoaie, seci, Te-am văzut născut în paie, fața mică și urâtă, Tu, Christoase, o ieroglifă stai cu fruntea amărâtă, Tu, Mario, stai tăcută, țeapănă, cu ochii reci! Erau vremi acelea, Doamne, când gravura grosolană Ajuta numai al minții zbor de foc cutezător... Pe când mâna-ncă copilă pe-ochiul sânt și arzător Nu putea să-l înțeleagă, să-l imite în icoană. Însă sufletul cel
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea, opţiune sau necesitate? by Dorina Apetrei, Mihaela Butnaru, Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Science/426_a_1250]
-
unei școli este ca alunecarea unei corăbii, numai că, în locul apelor albastre, ea trece printr-o "mare acoperită de adolescenți care învață mersul pe valuri, în picioare, mai rezemându-se cu brațul de curenți, mai sprijinindu-se de-o rază țeapănă de soare." * Dascăli și elevi, trecuți sau prezenți,dau lumină ferestrelor corabiei.În fiecare găsești acel mugure de care se prinde năvodul speranței de a învinge timpul prin lumina cărții. Drumul corabiei nu poate fi decât înainte,doar uneori face
Jurnal de bord by Vasilescu Roxana Violeta () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1689_a_2953]