1,728 matches
-
instrucție și este adunat așteptând ordinele dumneavoastră! Sunt comandantul plutonului, locotenent Făgurel! Pe loc repaos! - a comandat colonelul. Soldații au executat ca la carte trecerea din poziția cu „arma pentru onor” la cea cu „arma la picior”. Toți ochii erau ațintiți asupra colonelului. Acesta a făcut câțiva pași spre pluton și s-a oprit. În fața ostașilor se afla un bărbat cu chip blajin, mai degrabă un bunic decât un militar de carieră. Că nu era un „milităros” se vedea și din
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
care a avut drept urmare drumul către prăpastie... Drum zăgăzuit prin fapte ale destoinicilor noștri înaintași! Pomenește-i, Doamne, de-a pururi și ține-i de-a dreapta ta în veșnicie! După această scurtă implorare a cerului, s-a așezat cu privirea ațintită spre mine. Părea că mai așteaptă ceva. “Ce?” - m-am întrebat eu, descoperindu-i în ochi o undă de duioșie. Așteptarea mea n-a fost prea lungă, fiindcă bătrânul a redeschis vorba. ― Dragule, n-o să-ți vină a crede și
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/551_a_859]
-
un pix prerevoluționar de către redactorul de serviciu la telefonul fix cu prefix al cotidianului Expresul Național, Mișu Bobârnatu. Între două atacuri succesive de apoplexie Mișu smulse sticla cu parfum de de import Vesna a dactilografei și o bău dintrodată. Își aținti apoi privirea în ochii speriați ai bătrânei domnișoare și îi mușcă sălbatec sandwichul pregătit pentru pauza de dimineață. Violul gastronomic smulse fecioarei cel mai superb răcnet auzit în redacție în ultimii 100 de ani ai nou înființatului ziar. De pe înălțimea
CÂINELE DIZIDENT by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/505_a_1289]
-
o blasfemie gestul meu, nu o umilință. Pe urmă, reacția mea a fost și mai stupidă. Mă simțeam stingherit și supravegheat de acel ochi uriaș. Mă privea fix. Numai pupila mișca încet, ca o omidă. În rest, ochiul părea înghețat, ațintit asupra mea ca un reflector rece. Iar imobilitatea lui devenea și mai înfricoșătoare din pricina mișcărilor pupilei, transformîndu-mă în fir de praf, în gânganie, în gunoi. Mi s-a făcut frig. O frică irațională a pus stăpânire pe mine când am
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
darului profetic. Lucrul acesta e valabil cu precădere pentru perioadele de după marile convulsii“ (trad. Emanoil Marcu). În fața României dezarticulate de azi (nevertebrate, cu termenul lui Ortega), copleșite de abulie, tâlhărie și ni micnicie, cum să nu stai cu ochii minții ațintiți către deceniile de construcție națională ale domniei lui Carol I, către lumea Brătienilor, a lui Maiorescu, Carp, Marghiloman și Mitiță Sturdza, a lui Carol Davila, Spiru Haret, Simion Mehedinți, Iorga, Pârvan, Argetoianu, ca și către amețitoarele energii spirituale care au
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
nevinovată. Să-ți petreci diminețile pe Corso și serile pe faleză, să cutreieri parcurile și muzeele, să sirotezi o cafea sau o bere la măsuța de pe trotuar, să aluneci pe trotuare holbându-te din vitrină-n vitrină - totul cu privirea ațintită la ceilalți, trăgând cu urechea la șoaptele trecătorilor, ascultându-le tocmeala cu negustorii și făcând infinite conjecturi despre statutul lor social, financiar, marital, apoi comparân du-le specificul etnic, vigoarea tradițiilor, prejudecățile, complexele de superioritate sau inferioritate ș.a.m.d.
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
n-am avut, că eu, Panaite țiganu am fostu turcu și m-am botezat, iar fămeia mia iaste ruscă din Țara Leșască...” „Eu, Gligore diac de cămară am scris zapisul.” Când am sfârșit cititul, ochii întrebători ai bătrânului erau adânc ațintiți spre mine, ceea ce m-au făcut să spun: Să știi, părinte, că mi-a plăcut gândirea lui Panaite și a femeii lui. „Cum să-ți placă așa ceva? Ei se vând de bună voie și ție îți place?” Apoi de plăcut
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI by VASILE ILUCĂ () [Corola-publishinghouse/Imaginative/546_a_699]
-
aspecte ale volumului în general, încât mi se ușurase sarcina pe care o aveam. A trebuit să vorbesc și eu. Eu, împricinatul, cel care i-am adunat să-mi vadă, să-mi aprecieze isprava, să judece, să cântărească... În fața ochilor ațintiți asupră-mi, a zâmbetelor vizibile ori a celor abia schițate... ce-aș putea să le mai spun? Le spun clar că, ce-am de spus, am arătat deja în cartea ce le voi oferi, totuși... trebuie! Am spus unele cuvinte
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII (ÎN LUPTĂ CU TIMPUL...). In: CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/562_a_745]
-
se adresa și rămânea pe seama Președinției spre care dl. Geoană aspira ardent!... Ai greșit-o și aici și încă vei mai greși d-le Geoană! În acea noapte ce a urmat închiderii scrutinului am stat, ca majoritatea cetățenilor, cu ochii ațintiți pe ecranul televizorului. Am și uitat să mai mănânc (am făcut economie? un prânz) am fost atent la cifrele ce se comunicau privind situarea celor doi candidați. Diferențele mari - voit afișate se tot diminuau, dar vine momentul fatal... când dl.
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII (ÎN LUPTĂ CU TIMPUL...). In: CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/562_a_745]
-
se plimbau fantasme. Poate că erau nori călătorind printre stele. Cum nu-mi păsa de explicații, eram încredințat că mă încónjură un basm. Se isca o zână albă și un popor de gângănii cu rubine strălucite în ochi care îi aținteau bețigașul cu care ea zămislise această vrajă... Doream atunci s-aud glasul necuvântătoarelor și mormăitul scorburilor din sălcii. Deodată mi-au ieșit în cale doi moșnegi. Glasurile lor domoale se auzeau de departe. În miezul umbrei felinarul lor pâlpâia un
Podu vechi by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91578_a_92863]
-
foarte lung, ultimul sărut din ziua aceea mamei, care Întotdeauna mirosea foarte plăcut a parfum. Dar scena asta se petrecea cînd el avea numai cîteva luni, nu acum cînd singur În sufrageria cea mare și rămînea mult timp cu ochii ațintiți la un enorm serviciu de ceai de argint, așezat ca o cupolă de catedrală pe imensa consolă pe care străbunicul-președinte o cumpărase la Bruxelles. Julius nu ajungea la ceainicul strălucitor de pe consolă; mereu Încerca să ajungă, dar nu reușea niciodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
altă Încăpere, În salonul de biliard, uite biroul, aici mai bine să nu intrăm, apoi În alta, În salonul cu pian. „E Beethoven“, Îi spuse Cinthia, arătînd spre bustul de bronz așezat pe o coloană de marmură, cu privirea furioasă ațintită spre pian. „Știi că fratele bunicului, cel din biroul de acasă a mai avut o nevastă Înainte și că s-a Însurat a doua oară?“ Julius dădu din cap În semn că nu știa și În gînd Își Îndreptă privirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
fața eu mîinile. — Am nevoie de ajutorul unui băiat. Julius vorbea ca și cum Învățase totul pe de rost, cuvintele lui erau aproape cu totul lipsite de intonație. Stătea eu mîinile lipite de corp, avea niște urechi mari și clăpăuge și-și aținti ochii asupra lui Rafaelito. — Aha! Atunci e o scamatorie complicată, o scamatorie dublă! Fenomenal! Fantastic! Cum te cheamă, băiețel? — Julius. — Julius ne va dezvălui acum toaaaaată știința lui! Fiți atenți! Acum vine momentul culminant al spectacolului! Și care băiat o să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
aștepte ora plecării. Acolo, Cinthia Încercă să ascundă faptul că nu se simțea bine și stătu cîteva clipe pe bancheta din fața pianului, atingînd clapele fără prea multă convingere, cu gîndul parcă În altă parte, pînă cînd simți privirea lui Julius ațintită asupra ei, o privea Înspăimîntat, atunci Își retrase mînuțele crispate de pe clapele pianului și dădu fuga să se așeze alături de el. — PÎnă cînd mă Întorc sper că o să te saturi să te joci În caleașcă, Îi spuse, gîdilindu-l subsuoară ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
nimeni, nicidecum să fure creioanele altora sau să aibă gînduri rele. Tocmai sosiseră și stăteau de vorbă În curte, cînd apăru Roșcova sunînd din clopoțel ca a nebună și spunîndu-le să se alinieze pe două rînduri. Fiecare simți ochii Roșcovei ațintiți asupra lui și se temu că avea să se repeadă, Îndată, ca să-l pedepsească. Voia să-i vadă pe toți așezați pe două rînduri și după Înălțime, ceea ce era destul de greu, fiindcă nimeni nu voia să recunoască un lucru limpede
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
și, după ce el avea să se dea jos, Gumersindo va continua să stea de vorbă cu ceilalți copii, doi sau trei, care mergeau mai departe, ca să vezi!, el punea Întrebările și acum ei rămîneau să-l asculte. Cobora cu ochii ațintiți la mîna uriașă care deschidea ușa, trebuia să Întărească această prietenie cu o caldă strîngere de mînă. PÎnă la urmă a reușit să-și vadă visul cu ochii. Era ultima zi cînd mergea cu autobuzul: Mercedesul lui Santiago era gata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
cer iertare, finule. Uitasem complet!... — E un pistol, unchiule? Nu, băiețel; e o cutie de pixuri de aur Parker. Ți-ai fi dorit un pistol? — Un pistol adevărat? Ca să-l omor pe diavol?... poc, poc, poc?... Julius rămase cu ochii ațintiți la el, Încercînd zadarnic să-i ghicească răspunsul În priviri. Gumersindo Quiñones făcu o plecăciune pînă la pămînt și le deschise poarta de fier. Juan Lucas nu-l văzu; niciodată nu se uita la cei care-i deschideau ușa, asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
cer și mama e aici lîngă mine, i-a căzut bucla pe ochi, ce frumos Îi atîrnă pe frunte, a uitat să și-o dea pe spate fiindcă ascultă cu atenție slujba, cu bluza albă fără dantelă, nemachiată, cu ochii ațintiți la altar, dar parcă e cu gîndul În altă parte, poate la oamenii nevoiași de la hipodrom, la ce te gîndești, mămico?, fii atentă la slujbă, știi cum Îl cheamă pe preotul care a trecut adineauri?, ai auzit cum foșnea sutana
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
prelingeau pe părul lung și negru al Armindei, udînd, În cădere, mătasea albă a cămășii. Ea le vedea, era ostenită; Își ștergea atunci palmele de rochia neagră și apăsa din nou fierul. Începuse să obosească, soarele asfințea, și ea Își ațintea privirile la el din ce În ce mai des, dar nu vedea nimic; umezi mîneca unei cămăși, se lăsă orbită de soare, o văzu apărînd și dispărînd, venea, dar o acoperi vasul cu apă care, Într-o fărîmă din trecutul ei, acum o clipă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
fond, și a face pe teribilul e o artă. Iar el stăpânește bine această artă. Poate că da... De fapt, dacă-mi aduc bine aminte, îi plăcea încă din liceu să iasă-n relief, să știe că toată lumea are privirile ațintite asupra lui. Îl măgulea lucrul acesta peste măsură. “Cum, adică, adevărul nu există? Nu e adevăr că ești inginer, că ești cercetător, că lucrezi într-un mare combinat? E neadevărat faptul că ai publicat în mai toate revistele literare din
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
o pisicuță măgulitoare, iar farmecul ei era dat de trupul acela frumos și de faptul că afișa o anumită siguranță de sine. Arunca mereu vorbe de duh și-și afișa interesul pentru un anumit lucru cu precizie. Avea privirea permanent ațintită asupra lui și-l studia cu multă atenție. După o clipă, o privi și el. Avea un aer timid, contemplativ: -Codrine, îmi placi. -Și tu îmi placi. Ești foarte drăguță, dar ești cam încrezută... -Era deja întuneric, rămăsese aprinsă doar
AGENT SECRET, CODRIN by LUMINI?A S?NDULACHE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83872_a_85197]
-
nimic, dar nici nu câștigi nimic. -Ba câștigi experiență, plăcere. -Ți-am spus să mă lași cu astea...Stinse țigara și se lăsă pe spate. -Oricum, nu vreau nicidecum să mă mărit cu vreounul. Avea o expresie jignită, privirea îi era ațintită pe perete, se uita când la mine, când la televizor. -Este destul de dificil...Ești o nefericită. -Desigur, sunt nefericită ori de câte ori constat că sunt ceea ce sunt. -Multor fete li se întâmplă asta. -Da, dar eu nu sunt ca ele. Eu sunt
AGENT SECRET, CODRIN by LUMINI?A S?NDULACHE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83872_a_85197]
-
ar așteptat. Avea pe față un zâmbet ciudat, semănând mai mult cu o grimasă. Era puțin chel, brunet la față, uscățiv, trecut de 50 de ani; îmbrăcat în pantaloni scurți, în maieu bleumarin și o pereche de șlapi, el își ațintise ochii asupra lui Codrin, impresionându-l. A strigat imediat camerista care se afla în bucătărie. - My name is... dar nu mai apucă să rostească vreun cuvânt, căci fu cuprins de braț și condus pe terasă. Contemplă mai întâi peisajul, apoi
AGENT SECRET, CODRIN by LUMINI?A S?NDULACHE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83872_a_85197]
-
un manechin subțire, cu părul de culoarea mierii, umăr la umăr într-un teleschi. O lume de neconceput pentru Mark Schluter, înainte sau după accident. — Ați putea spune că Mark prezintă vreo tendință spre confabulație? Hayes urmări privirea lui Weber, ațintită asupra fotografiei cu femeia frumoasă din teleschi. —Din câte am observat eu, nu. — Ieri i-am dat o baterie de teste standard. Da? Deja i-am dat eu tot ce se putea. Poftim. Toate rezultatele care v-ar putea fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
abătu de la însemnări, îl apucă vertijul. Era cățărat pe o stâncă înaltă, peste care se revărsau șuvoaie de apă. Până la urmă ce era acrofobia, dacă nu dorința, pe jumătate conștientă, de a sări? Rămase aproape de cuvintele tipărite, dar din cauza reflectoarelor ațintite asupra lui și a ochilor care-i jucau feste, pierdea întruna șirul. În timp ce citea cu voce tare, își dădu seama că proiectase discursul la un nivel prea modest. Aceștia erau oameni de știință, cercetători. Le oferea descrieri de amator, discuții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]