1,387 matches
-
să pună pe picioare o armată importantă, într-un timp extrem de scurt. Deși ar fi vrut o comandă operațională, Davout rămâne la Paris pentru a continua pregătirile de război și deci nu participă la campania de la Waterloo. După a doua abdicare a Împăratului, în vidul de putere creat, Davout refuză să se predea și îl ordonă lui Exelmans să se lupte la Rocquencourt dar forțele franceze sunt apoi învinse apoi la Issy și mareșalul încheie un armistițiu. Odată cu reîntoarcerea Bourbonilor vine
Louis Nicolas Davout () [Corola-website/Science/311449_a_312778]
-
secretă cu Aliații, angajându-se să își mute trupele într-o poziție în care puteau fi ușor încercuite și apoi să se predea. Această acțiune a lăsat capitala Franței fără apărare, distrugând orice șanse ale lui Napoleon de a negocia abdicarea în favoarea fiului său. În 1815, după ce a aflat despre reîntoarcerea Împăratului, Marmont a trimis la vatră 20,000 de oameni aflați în garnizoana pariziană, privându-și țara de un Corp de armată, în contextul conflictului militar ce se anunța. În
Auguste de Marmont () [Corola-website/Science/312355_a_313684]
-
Este acuzat de rechiziții abuzive și brigandaj și este trecut în rezervă, reluând serviciul militar activ abia în 1813, an în care se distinge în mod repetat în bătălie. După ce participă la campania din Franța, se raliază Bourbonilor, după prima abdicare a lui Napoleon I. În timpul „celor 100 de zile”, se raliază Împăratului și șarjază la Quatre-Bras și Waterloo, unde este rănit. Restaurația îl reabilitează abia în 1818, când îi acordă dreptul de a purta titlul de marchiz de Valmy, după
François Étienne Kellermann () [Corola-website/Science/312366_a_313695]
-
și astfel poate participa la înfrângerea armatei bavareze la Hanau. Participă și la Campania din Franța, întârziind înaintarea Aliaților către Paris. Alături de Ney și Caulaincourt, face parte din delegația trimisă de Împăratul Napoleon I să negocieze cu inamicul iar după abdicarea Împăratului se raliază Bourbonilor, fiind numit "pair" al Franței. În timpul celor „100 de zile”, MacDonald a rămas fidel regalității, l-a însoțit pe Ludovic al XVIII-lea în drumul acestuia spre exil dar a refuzat să părăsească teritoriul Franței, înrolându
Étienne Jacques Joseph Alexandre MacDonald () [Corola-website/Science/312382_a_313711]
-
a fost șantajat asupra a ce ministrul de justiție Van Maanen a numit într-o scrisoare "poftele rușinoase și nenaturale": probabil bisexualitate. E posibil să fi avut o relație cu un dandy pe nume Pereira. La 7 octombrie 1840, după abdicarea tatălui său, i-a succedat la tron sub numele de Willem al II-lea. Ca și tatăl său a fost conservator. A intervenit în politică mai puțin decât a făcut-o tatăl său. Deși personalitatea sa era conservatoare, totuși a
Willem al II-lea al Țărilor de Jos () [Corola-website/Science/312386_a_313715]
-
în operațiunile militare care au avut loc în Belgia de astăzi și în nord-estul Franței; în nordul Italiei și în Regatul Neapolelui în anul 1815. Acest conflict a opus trupele Coaliției armatelor franceze comandate de împăratul Napoleon I, iar după abdicarea acestuia pe 22 iunie 1815, de mareșalul Davout. Înfrângerea franceză decisivă de la Waterloo și apoi invazia trupelor Coaliției au adus „A doua Restaurație franceză”. După prima abdicare a împăratului (1814), Franța s-a reîntors la monarhia Bourbonilor, Napoleon fiind exilat
Cele o sută de zile () [Corola-website/Science/312367_a_313696]
-
a opus trupele Coaliției armatelor franceze comandate de împăratul Napoleon I, iar după abdicarea acestuia pe 22 iunie 1815, de mareșalul Davout. Înfrângerea franceză decisivă de la Waterloo și apoi invazia trupelor Coaliției au adus „A doua Restaurație franceză”. După prima abdicare a împăratului (1814), Franța s-a reîntors la monarhia Bourbonilor, Napoleon fiind exilat în insula mediteraneană Elba. El a rămas în contact cu o serie de oameni politici din Franța și deci a fost mereu la curent cu desfășurarea evenimentelor
Cele o sută de zile () [Corola-website/Science/312367_a_313696]
-
această cale despre nemulțumirea crescândă a populației față de noul rege, Ludovic al XVIII-lea și de regimul său, Napoleon evadează din insula Elba și se întoarce în Franța la începutul lui martie 1815, la doar 11 luni după prima sa abdicare. În drumul său spre Paris, fostul suveran nu se confruntă cu o opoziție hotărâtă, trupele trimise în întâmpinarea sa pentru a-l aresta, raliindu-se fostului lor comandant. La fel vor face și majoritatea generalilor importanți și o serie de
Cele o sută de zile () [Corola-website/Science/312367_a_313696]
-
Murat. Cumnat al lui Napoleon, "întâiul cavalerist al Europei" îi datora tronul și titlurile nobiliare Împăratului dar atitudinea sa duplicitară a adormit vigilența aliaților, reuniți în cadrul Congresului de la Viena și astfel Murat a ajuns să își păstreze regatul, după prima abdicare, din 1814. Cu toate acestea, la începutul lui 1815 la Congresul de la Viena se punea în discuție în mod serios înlăturarea lui Murat de pe tronul napolitan. Odată cu revenirea Împăratului, Murat a decis să se alăture fostului său suveran. La 30
Cele o sută de zile () [Corola-website/Science/312367_a_313696]
-
era slabă și permisese divizarea țării în nordul bogat și sudul sărac. Primul război mondial adusese puține beneficii Italiei și era considerat în peninsulă drept rampa de lansare a fascismului. Toate aceste nemulțumiri au dus la renașterea sentimentelor republicane. După abdicarea regelui Victor Emmanuel al III-lea în 1946, noul rege Umberto al II-lea era amenințat cu izbucnirea unui război civil și a trebuit să convoace un referendum asupra formei de guvernământ a Italie. Pe 2 iunie 1946, tabăra republicană
Regatul Italiei (1861-1946) () [Corola-website/Science/310881_a_312210]
-
definitivă de a intra în învățământ. Începând cu 1813, ține prelegeri la "École Polytechnique" și "Collège de France", iar în 1815 devine profesor la Școala Politehnică, la Sorbona și la Collège de France. În 1816 devine membru al Academiei Franceze. Abdicarea, în 1830, a lui Carol al X-lea și transformările politice din țară îl determină pe Cauchy să se exileze și urmează o perioadă grea pentru marele matematician. Părăsește familia și se retrage la Praga, apoi în Elveția și în
Augustin Louis Cauchy () [Corola-website/Science/309624_a_310953]
-
Restaurația () este numele dat perioadei din Istoria Franței între 1814 și 1830. Restaurația reprezintă revenirea regimului monarhic, suveranitatea fiind exercitată de către monarh în limitele Cartei din 1814. Regimul a luat naștere în urma abdicării lui Napoleon Bonaparte la data de 6 aprilie 1814 și durează pînă în anul 1830. Aliații coaliției antinapoleoniene consideră că este inoportună revenirea la un regim monarhist absolutist și consideră necesară editarea unei constituții inspirată din constituțiile precedente din anii
Restaurația franceză () [Corola-website/Science/309682_a_311011]
-
pentru a evita conflictele externe, luându-se în schimb decizia de numire a unui regent, care să reprezinte monarhia. În funcția de regent a fost numit fostul amiral austro-ungar Miklós Horthy, care a rămas de altfel șeful statului maghiar până la abdicarea acestuia în 1944. Primii zece ani ai regatului restaurat au fost marcați de frustrarea pierderilor suferite ca urmare a Primului Război Mondial printre altele și cu o creștere a represiunii împotriva minorităților naționale care au rămas în teritoriul redus al Ungariei. Au
Regatul Ungariei (1920–1944) () [Corola-website/Science/309735_a_311064]
-
rușine, aruncându-se în Timiș. Tie este arestat și dus la închisoarea din Timișoara. Avocatul Martalogu profită de starea de depresie a Păunei și o amenință că se va retrage din afacere, convingând-o astfel să se căsătorească cu el. Abdicarea regelui Mihai I și instaurarea regimului comunist în România produc schimbări majore în politica economică a țării. Dându-și seama că fabricile urmează a fi naționalizate, Martalogu încearcă să o convingă în zadar pe Păuna să vândă fabrica. El o
Patima (film din 1975) () [Corola-website/Science/310049_a_311378]
-
George Andrew Patrick David", mai târziu Duce de Windsor; n. 23 iunie 1894 - d. 28 mai 1972) a fost rege al Marii Britanii, Irlandei și împărat al Indiei de la moartea tatălui său, George al V-lea, din 20 ianuarie 1936 până la abdicarea sa din 11 decembrie 1936. A fost al doilea monarh al Casei de Windsor, după ce tatăl său a schimbat numele casei regale din Saxa-Coburg-Gotha în 1917. Eduard al VIII-lea s-a născut la 23 iunie 1894, la White Lodge
Eduard al VIII-lea al Regatului Unit () [Corola-website/Science/310243_a_311572]
-
era pregătit să renunțe la doamna Simpson și în același timp știa că dacă se va căsători împotriva sfaturilor miniștrilor, va provoca demisia guvernului, ceea ce va duce la o criză constituțională. A ales să abdice. Eduard a semnat actul de abdicare la Fort Belvedere la 10 decembrie 1936 în prezența fraților săi mai mici Ducele de York, Ducele de Gloucester și Ducele de Kent (fratele cel mai mic, Prințul John, a murit în 1919). A doua zi a avut loc declarația
Eduard al VIII-lea al Regatului Unit () [Corola-website/Science/310243_a_311572]
-
decembrie 1936 în prezența fraților săi mai mici Ducele de York, Ducele de Gloucester și Ducele de Kent (fratele cel mai mic, Prințul John, a murit în 1919). A doua zi a avut loc declarația Majestății Sale la Actul de abdicare. În noaptea de 11 decembrie 1936, Eduard, acum cu titlul de prinț, a transmis națiunii și imperiului prin intermediul unei transmisii radio decizia sa de abdicare și explicațiile sale: Mi s-a părut imposibil să accept această imensă responsabilitate și să
Eduard al VIII-lea al Regatului Unit () [Corola-website/Science/310243_a_311572]
-
murit în 1919). A doua zi a avut loc declarația Majestății Sale la Actul de abdicare. În noaptea de 11 decembrie 1936, Eduard, acum cu titlul de prinț, a transmis națiunii și imperiului prin intermediul unei transmisii radio decizia sa de abdicare și explicațiile sale: Mi s-a părut imposibil să accept această imensă responsabilitate și să accept îndatoririle mele de rege fără ajutorul femeii pe care o iubesc." După transmisia radio, Eduard a părăsit Regatul Unit pentru Austria. Fratele său, Prințul
Eduard al VIII-lea al Regatului Unit () [Corola-website/Science/310243_a_311572]
-
fiind rănit de mai multe ori, din cauza obiceiului său de a-și conduce oamenii din prima linie. Apoi participă la negocierile cu Aliații dar după defecțiunea Mareșalului Marmont și ocuparea Parisului de către trupele ruse, Ney este personajul central în determinarea abdicării lui Napoleon. Pe 11 aprilie 1814, Ney se întâlnește cu contele d'Artois, revenit din exil pentru a pregăti urcarea pe tron a fratelui său, Ludovic al XVIII-lea iar cu această ocazie prințul de Moskova își semnalează ralierea la
Michel Ney () [Corola-website/Science/310322_a_311651]
-
ca în ziua de după Moskova” iar Ney, în loc să se retragă pe pământurile sale, după cum făcuse într-o situație similară Mareșalul Oudinot, ține o cuvântare insultătoare la adresa Bourbonilor și se raliază Împăratului. Acesta îi păstrează încă o vie ranchiună pentru episodul abdicării de la Fontainebleau și îl cheamă doar în ultimul moment pentru campania din 1815, oferindu-i aripa stângă a armatei franceze. Pe 16 iunie, Ney câștigă o victorie la limită împotriva lui Wellington la Quatre Bras, unde îi este imputabil modul
Michel Ney () [Corola-website/Science/310322_a_311651]
-
continuare, în Ungaria și Slovacia. Pe 6 martie 1945, regele Mihai a fost silit de sovietici să accepte guvernul dominat de comuniști al lui Petru Groza, iar în 30 decembrie 1947 a fost silit să abdice și să părăsească țara. Abdicarea regelui Mihai a reprezentat momentul începerii unui regim care nu avea să se termine decât odată cu evenimentele din decembrie 1989. În 1947, ca parte a tratatului de pace de la Paris, România și Uniunea Sovietică au semnat un tratat de frontieră
Ocupația sovietică a Basarabiei și Bucovinei de Nord () [Corola-website/Science/308984_a_310313]
-
echipa Spaniei a primit trofeul de campioană mondială. La 19 iunie 2014, regele Juan Carlos a abdicat, pe tronul Spaniei urcând fiul lui și al Sofíei, regele Felipe al VI-lea și soția acestuia, regina Letizia. Cu toate acestea, după abdicare, Juan Carlos și Sofía și-au păstrat titlul onorific de rege, respectiv regină, potrivit unui decret regal în acest sens, emis la 13 iunie 2014.
Regina Sofía a Spaniei () [Corola-website/Science/309124_a_310453]
-
1938, după anexarea Austriei la Germania Mare, principele Franz I, în vârstă de 84 de ani, a abdicat, numindu-și vărul de 31 de ani, Prințul Franz Josef al II-lea, ca succesor al său. Deși este susținut că motivul abdicării lui Franz I a fost vârsta înaintată, se crede că el nu a dorit să fie pe tron dacă Germania avea să „înghită” Liechtensteinul. Soțuia lui, cu care s-a însurat în 1929, fusese o femeie evreică înstărită din Viena
Istoria Liechtensteinului () [Corola-website/Science/309219_a_310548]
-
prin articolele semnate de scriitorii Tudor Arghezi, George Călinescu, Mihail Sadoveanu, Camil Petrescu, Ionel Teodoreanu, filosofii Lucian Blaga și Constantin Rădulescu-Motru, Patriarhul Miron Cristea s.a. i-a închinat un elogiu Regelui Carol al II-lea, cu doar trei luni înaintea abdicării lui. Tudor Arghezi a publicat pe prima pagină a acestui număr următoarea poezie versuri ditirambică, intitulată „Carol II Rege”: Camil Petrescu scria că: George Călinescu adăuga: Biblioteca Centrală Universitară din București deținea colecția revistei, frumos legată în piele, dar aceasta
Revista Fundațiilor Regale () [Corola-website/Science/310759_a_312088]
-
al Cavalerilor Templieri era comandantul suprem al "Sârmanilor soldați ai lui Cristos și ai Templului lui Solomon" (cunoscuți și drept Cavaleri Templieri), incepand cu fondatorul Hugues de Payens în 1118. Deși mulți Mari Maeștri alegeau să fie desemnați pe viață, abdicarea nu era necunoscută. Unii maeștri au decis să plece pentru a trăi în mănăstiri sau pentru o carieră diplomatică. Mării Maeștri își conduceau deseori cavalerii din prima linie a bătăliei, iar natură militară a Ordinului făcea că unele mandate să
Marii Maeștri ai Ordinului Templierilor () [Corola-website/Science/310855_a_312184]