1,350 matches
-
sui 130 Alte hipostaze ale justiției poetice 132 Esențiala unitate a lumii este poetică 136 Poezie și hazard 137 Sens și antisens în poezie 144 Poezie și ambiguitate 150 Neliniște și catharsis 158 Poemul și cvadratura cercului 176 Poezia și absurdul 176 Absurdul temă existențială 176 Absurdul antipoezie 176 Suferința stare filozofică 176 Poezia cel mai înalt posibil 176 Metaforele 176 Mitul 176 Armonia 176 Morala poeziei 176 Eliberarea poetică 176 Poezie și imposibil 176 Antidotul 176 Poezie și transposibil 176
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
poetice 132 Esențiala unitate a lumii este poetică 136 Poezie și hazard 137 Sens și antisens în poezie 144 Poezie și ambiguitate 150 Neliniște și catharsis 158 Poemul și cvadratura cercului 176 Poezia și absurdul 176 Absurdul temă existențială 176 Absurdul antipoezie 176 Suferința stare filozofică 176 Poezia cel mai înalt posibil 176 Metaforele 176 Mitul 176 Armonia 176 Morala poeziei 176 Eliberarea poetică 176 Poezie și imposibil 176 Antidotul 176 Poezie și transposibil 176 De același autor Poeme: Laudă formei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
spune că a Încercat să găsească toate „porțile” prin care s-a putut pătrunde În sufletul lui Ionescu, și toate cheile de decriptare a complicatei, inegalei și diversificatei sale opere. Cum procedează doctorandul? Logic, credem noi: teoretizează conceptul (exilul, angoasa, absurdul, credința, avangarda, oniricul, cuplul), apoi Îl exemplifică În viața și opera lui Ionescu. În primul capitol se descifrează conceptele de identitate și alteritate, care l-au urmărit toată viața pe cel care la numai patru ani descoperă că omul e
JURNAL TEATRAL by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1611_a_3004]
-
operă/personaj. Este definit eroul fără identitate, ambiguu, al textelor despre care vorbim (cu exemple din Scaunele, Rinocerii, Ucigaș fără simbrie). Se conchide că personajul ionescian este un anti erou, consonînd cu anti-teatrul reprezentat de pionierii absurdului: „Urmărind limbajul absurdului, absurdul limbajului, consider că verbalizarea insipidă semnifică o inconsistență existențială și o halucinație onirică, personajele ionesciene fiind lipsite de căi de acces către ceilalți” conchide Inocențiu Dușa. Urmează un capitol dedicat perioadei de glorie a compatriotului nostru care, prin originalitate și
JURNAL TEATRAL by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1611_a_3004]
-
se despartă de tine. Știu asta. Dar un instinct foarte puternic îmi spune să încerc și e foarte greu să rezist, mai ales că aici e vorba și de nevoia mea de a căpăta o motivație care să nu frizeze absurdul. Măcar atât... Poate că ar fi mai bine să surâd ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, să trântesc o formalitate de genul: „A! Bine, dacă așa simți, n-are rost să mai discutăm, nu-i așa?“ și să îngrop
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
numărul, cantitatea și culoarea ideilor expuse de el. Prezentarea fiind făcută, n-aveam decât să mă-ntrupez. Nu mai era nevoie. Felul în care mă desfășurasem de-a lungul vieții, tot ce planificasem pe toate laturile existenței în dramatismul și absurdul ei m-au deziluzionat dar m-au și încărcat cu lumina pe care ți-o oferă ambiguul, nesiguranța, inexplicabilul intuit dar neexprimat. Eram așadar real și palpabil, semn că nimic nu scapă celui ce vrea să vadă. Asigurat că ireală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
seama când soarele urma să coboare sub linia orizontului. Oricum, nu mai era mult până atunci, cel mult o jumătate de oră. Trebuia să facă ceva dacă nu voia să devină ultima victimă a bestiei. Zâmbind amar, se gândea la absurdul situației. El, paznicul vâlvei, cel ce trebuia să o stăpânească și s-o împiedice să ucidă, urma să își piardă viața mistuit tocmai de bestia din munți. Poate că asta îi era soarta, cu totul diferită de poveștile Ilenei, ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
pierdut ochelarii și nu-i nici un bec pe stradă. Atunci el spune brusc, binedispus, păi e comic ce se întâmplă ha ha, iar eu încep să simt ceva ca atunci când citesc piese absurde, care întotdeauna mă calcă pe nervi, pentru că absurdul mă calcă întotdeauna pe nervi. Așa că nici nu râd, nici nu plâng și spun aproape urlând nu-i nimic comic aici domnule ce mama naibii nu vedeți că-i o mare porcărie. Brusc, de parcă aș fi schizofrenică, mă umflă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2262_a_3587]
-
a dat de pământ și-a lovit cu piciorul caietul meu de ostaș în care strecurasem (fără permisiune) schelete consonantice. Unde mă găseam? Mă întrebasem și eu adesea și știam: defel la locul meu. Uram aceste zile de joi, cu absurdul și grotescul lor. Am făcut în facultate mai multă doctrină militară decât orice altă materie filologică. Tocmai de aceea, cred că sub manta și bonetă suferea mai mult nu trupul meu de fată, ci mintea mea de om tânăr. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2262_a_3587]
-
fără tradiții, extraordinar de eficienți și nesuferit de puternici, sunt mai "civilizați", din punct de vedere tehnic (mi se întîmplă destul de des să mă trezesc în fața unui buton care nu știu la ce folosește), și, dacă vor, pot computeriza chiar absurdul, lăsîndu-ne pe noi să ne pierdem vremea cu discuții sterile despre absurd... Probabil, orgoliul meu de european, stânjenit de temerea că oboselile Europei nu mai fac față dinamismului Americii, vrea o compensație. Dar nu e vorba doar de atât. Încă
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
-și conștientizeze situația. Și nici că își pierduse mințile și rătăcea fericit pe tărâmuri numai de el știute. Dimpotrivă. Își realiza postura. Dovedea luciditate. Cunoștea unde și pentru ce se găsea. În schimb, însoțitorii lui trădau neliniște. Aceasta chiar friza absurdul. Răsturna complet situația. Năștea un paradox care sidera. Ai fi zis că nu transportau un inculpat, ci însoțeau un personaj de rang înalt căruia îi asigurau securitatea. Însă ceea ce avea să desăvârșească bizareria și să înlocuiască firescul cu nefirescul, normalul
Ramuri, muguri si mugurasi de creatie olteniteana Antologie de poezie și proză oltenițeană by Nicolae Mavrodin si Silviu Cristache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91640_a_93395]
-
inversiuni absurde pe de o parte stârnesc râsul, iar pe de altă parte, acționând prin ricoșeu, restabilesc lucrurile în ordinea lor firescă. Într-un cunoscut roman renascentist, râsul capătă un sens eliberator al tuturor forțelor omenești raționale și iraționale, iar absurdul apare la loc de cinste. Romanul lui Rabelais, Gargantua și Pantagruel aduce atmosfera din romanele populare, râsul uriaș fiind dominanta care subordonează personajele și aventurile. Sub pretextul fantasticului și al fabulosului - elemente definitorii ale eposului popular - Rabelais introduce numeroase elemente
CATALOG Sincretismul artelor 1 by Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_942]
-
Rabelais “cel mai mare poet al cărnii și stomacului”. Idealitatea eposului tradițional excludea orice manifestare a trupescului ca fiind contrară moralei și deci condamnabilă. Rabelais impune, prin eroii săi Gargantua și Pantagruel, “deplina autocrație a corporalității” (Jauss); imensa sete, foame, absurdul situațiilor și întâmplărilor în care se află eroii - toate acestea declanșează râsul grotesc. “Nu se mai râde aici de vreo comportare ce contrazice normele ideale ale măreției eroice, evocare prin contrast; cauza directă a râsului grotesc este destinderea efemeră de sub
CATALOG Sincretismul artelor 1 by Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_942]
-
este genial ilustrată de Mitul lui Sisif. Personajul mitic are un traiect existențial care reface perpetuu același gest automat cu o totală resemnare. Convertirea damnării în fericire (“Il faut imaginner Sisiph heureux.”) devine simbolul condiției umane asumate. Iar confruntarea cu absurdul plasează individul în zona libertății absolute: “Absurdul mă luminează asupra acestui fapt: nu există ziua de mâine. Iată de acum înainte rațiunea libertății mele profunde.” Agresivitatea noului gen de literatură, implicațiile sale pesimiste și chiar nihiliste, stau mărturie pentru condiția
CATALOG Sincretismul artelor 1 by Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_942]
-
Personajul mitic are un traiect existențial care reface perpetuu același gest automat cu o totală resemnare. Convertirea damnării în fericire (“Il faut imaginner Sisiph heureux.”) devine simbolul condiției umane asumate. Iar confruntarea cu absurdul plasează individul în zona libertății absolute: “Absurdul mă luminează asupra acestui fapt: nu există ziua de mâine. Iată de acum înainte rațiunea libertății mele profunde.” Agresivitatea noului gen de literatură, implicațiile sale pesimiste și chiar nihiliste, stau mărturie pentru condiția umană degradantă din epoca noastră. Ființa umană
CATALOG Sincretismul artelor 1 by Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_942]
-
o deplasare a accentului de pe societate pe existență și de pe destinul istoric pe cel ontologic. Obsesia omului modern devine raportul său cu lumea ce naște sentimentul absurdului. “Omul este aruncat in lume printr-o anumită cădere, este predat acestei lumi.” Absurdul devine simptomatic pentru sentimentul mal du siècle, simptom evident al unei crize. Acestă criză se manifestă ca o dezordine sau ca o spargere a ordinii existente. Noua artă urmărește să distrugă raționalitatea lumii, ca și conexiunile înșelătoare făcute de simțurile
CATALOG Sincretismul artelor 1 by Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_942]
-
om fără convingeri ori principii, fără apartenență la o “lume”, dezorientat, și pentru care ideile tradiționale și-au pierdut consistența sau au devenit insuficiente. În aceste condiții în care edificiul rațional este dizolvat se produce invazia iraționalismului și a nihilismului. Absurdul este în strânsă legătură cu fenomenul alienării, ce se manifestă ca o maladie, afectând planul social, cultural și psihologic. Pe planul sensibilității, alienarea este un sentiment de înstrăinare în față acestui univers haotic și incomprehensibil, exprimându-se prin angoasă, anxietate
CATALOG Sincretismul artelor 1 by Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_942]
-
prin sfâșietoarea durere interioară, prin sentimentul unui “immense gouffre” (prăpastie, abis) existențial, prin angoasa, oboseala sau spaima în fața unui destin al incertitudinii și neliniștii, prin revelația esenței tragice a realității care pune individul, violent, față în față cu golul și absurdul, cu nonsensul și haoticul - prin toate aceste elemente se deschide calea literaturii contemporane a absurdului. Scriitorul care creează probabil universul cel mai absurd și mai grotesc, în care individul apare depersonalizat și degradat până la stadiul obiectului și al animalului este
CATALOG Sincretismul artelor 1 by Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_942]
-
elemente se deschide calea literaturii contemporane a absurdului. Scriitorul care creează probabil universul cel mai absurd și mai grotesc, în care individul apare depersonalizat și degradat până la stadiul obiectului și al animalului este Franz Kafka. Ducând până la ultimele sale consecințe absurdul camusian, Kafka percepe întreaga existență ca o farsă absurdă, în care drama omului se datorează sentimentului angoasei, care-i paralizează voința. Într-o lume care are atributele junglei, personajele sfârșesc în mod tragic sau grotesc. Pentru a sugera acest univers
CATALOG Sincretismul artelor 1 by Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_942]
-
Considerat de critică - pe bună dreptate - mai curînd un poet „ritualist”, „bisericos” decît religios, acesta publică în paginile revistei poeme apocaliptice, cu figurație istorică și tentă expresionist-futuristă („Stih hun“, „Stihuri pentru rîsul roșu“, „Apocalips de uzină“ ș.a.), sau „proză” despre absurdul despiritualizat al artei și al lumii moderne („Logica absurdului“). Sînt texte, totuși, pe nedrept ignorate, în care stîngăciile de execuție coexistă cu destule sclipiri de poezie autentică. Editorialul său din nr. 79 - „Între idolatria și sfințenia artei“ - este însă un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
limită ale poeziei moderne, Éluard și Breton au scris o carte de poeme care imitau formele de psihoză și demență, că nu mai putem ști dacă mai are o valoare conceptul de poezie. Urmuz preconiza în unicul său flirt cu absurdul o para-poezie. Geo Bogza este tot așa — o reacțiune contra temei esențiale a poeziei înseși și o reintrare în biologie. Ca atare este un document pentru stări de limită”. Într-o recenzie ulterioară apariției Cărții cu poeți, criticul se pronunță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
impresie ar fi rezultatul unei lecturi superficiale: „La o lectură puțin atentă, îndrăznelile de fantezie ale lui Urmuz par glume sinistre sau fantomaticele jocuri ale unei minți alienate”. Superficială, dar... justificată prin caracterul „absurd” al scrierilor: „Într-o bună măsură, absurdul acestor povestiri participă la ambele impresii”. Ideea absurdului urmuzian — înțeles ca haos al reprezentării care agresează spiritul „clasic”, educat în spiritul mimesis-ului tradițional — va face carieră în critica românească din deceniile șapte și opt. La fel și valențele recunoscute de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
cronică a optimistului”, consacrată „Abstracționismului muzical”. Vasăzică, pentru autorul Bietului Ioanide, abstracționismul — în muzică, în pictură, în teatru — este o încălcare a legilor realului, spre deosebire de realism, care ar consta în respectarea lor”. În numele acestei concepții, G. Călinescu admite, în principiu, „absurdul” literaturii lui Urmuz și Eugène Ionesco, dar le respinge valoarea. Asemeni compunerilor lui Urmuz (care „nu puteau depăși limitele unor farse”), pentru G. Călinescu, întreg avangardismul e „o experiență utilă pentru artă, sfărîmătoare de prejudecăți, dar incapabilă să producă opere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
la volumul Din clasicii noștri. Contribuții la ideea unui protocronism românesc, Ed. Eminescu, București, 1977, p. 8, promotorul acestui pseudoconcept comparatist, Edgar Papu, ridica problema validării externe a „precursorilor” avangardiști autohtoni: „Trei mari fenomene de avangardă ale veacului XX, dadaismul, „absurdul”, lettrismul, fenomene de un amplu răsunet, se constituie ca efecte ale unor inițiative românești, ilustrate cu poeți sau scriitori care — deși s-au făcut cunoscuți ca anticipatori în afară — au început prin a scrie românește la noi în țară. Numai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
plastică a epocii dadaiste sau suprarealiste. Ismail, Gayk și ceilalți seamănă izbitor cu atîtea din personajele tablourilor lui Picabia, Duchamp, Max Ernst, Brauner, Miro, Dali, Picasso și alții”. Contestatar vehement al lui Urmuz, Alexandru George neagă în schimb relația cu „absurdul” și „suprarealismul” a scrierilor acestuia: „Scrisul lui Urmuz stă pe eroarea de a face absurdul din absurd, de a-l coordona, de a-l compune și a încerca a-i da o ratio logică, cînd în realitate el trebuie doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]