13,375 matches
-
posibilitate să intri în contact direct cu Anatoli Anatolin; trebuie să câștigi timp asupra agenților lui Arkadian Porfirici, să intri în posesia manuscrisului înaintea lor, să-l salvezi de la confiscare, să-l pui la adăpost și să te pui la adăpost de tine însuți, atât de poliția ircanică, cât și de cea ataguitană... În noaptea aceea ai un vis. Ești în tren, un tren lung ce traversează Ircania. Toți călătorii citesc volume groase, legate, ceea ce în țările în care ziarele și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
cum poți prezenta lucrurile în modul cel mai potrivit... — Atunci mă duc, mă duc să-i caut... mă grăbesc să spun, căci simt că dacă nu scap acum, dacă nu mă duc după Franziska imediat, ca s-o pun la adăpost, peste o clipă va fi prea târziu, capcana se va închide. Mă îndepărtez în fugă, înainte ca cei din Secția D să mă oprească cu întrebări și instrucțiuni; avansez pe crusta înghețată către ea. Lumea s-a redus la o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
de curând. În societatea tradițională din Botswana, menținerea ordinii și a curățeniei din curte cade în sarcina femeii și, în mod clar, ea nu dorea să fie asociată cu o astfel de curte. Parcară la scară, sub un fel de adăpost rudimentar al mașinii, pe care domnul J.L.B. Matekoni îl confecționase din plasă de camuflaj. După standardele zilei, era o casă mare, ridicată într-o vreme când constructorii nu aveau nici un motiv să-și facă griji din pricina spațiului. Pe atunci aveai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
mărilor și În fața căreia pescărușii, pelicanii americani, fregatele, bâtlanii și corbii-de-mare nu erau decât niște biete caricaturi Înaripate, fără pic de grație. Semeț, a dat din nou ocol, cercetînd Încă o dată cunoscutul povîrniș de lavă fisurată care se ițea la adăpost de vînt, Într-un golf liniștit și micuț cu nisip alb, pentru a urca fără grabă ca să piară pe țărmurile Înalte și enorme, de care se spărgeau mugitoarele valuri ce veneau dimpotrivă. Priveliștea Îl neliniști. Fără Îndoială că plouase În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
și tufișuri Încîlcite, pînă la plaja albă din golful liniștit. Două baleniere lungi și elegante erau ancorate la țărm și vreo douăzeci de bărbați se chinuiau să le Încarce cu broaște-țestoase greoaie, sub privirea atentă a altor trei, care, la adăpost sub o copertină din trestii și foaie de cort, țineau socoteala animalelor Îmbarcate. - Mii de tunete! exclamă cel mai În vîrstă dintre ei, un omuleț cu mustăți lungi și părul vîlvoi și cărunt, cînd negrul se postă În fața lui și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
să fie capacitatea de a i se găinăța În cap ori de cîte ori trecea, neatent, prin zonele pe unde-și făceau ele veacul. Și cu adevărat nu existau multe locuri În care să se poată simți cu adevărat la adăpost de un asemenea risc, căci albatroșii uriași ocupau lungile piste centrale, de la țărmul dinspre miazăzi aproape pînă la plajele de la debarcader, spre miazănoapte, În timp ce pelicanii cu albastre luaseră În stăpînire șirurile de stînci dinspre apus, cei cu picioare roșii, păduricile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
În fostele lui peșteri, acum pustii. Oberlus Își căută refugiu În adîncul pădurii de cactuși, dar Își dădu curînd seama că aceasta nu mai era o ascunzătoare sigură și nimerită, iar cînd vocile se Îndepărtară și ieși În sfîrșit din adăpostul lui, Îndurerat de nenumărații spini care Îl Înțepaseră, Își făgădui cu strășnicie să-și dedice cea mai mare parte a timpului camuflării celei mai strîmte dintre peșterile sale, astfel Încît nimănui să nu-i fie dat vreodată să o localizeze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
să o mîngîie pe cap cu multă naturalețe, de parcă s-ar fi jucat cu un iepuraș din grădina ei. Se lăsa Întunericul, iar bărcile Își continuau cărăușia și curînd fu evident că marinarii se străduiau din răsputeri să ridice un adăpost pentru noapte, În timp ce alte grupuri de pasageri - doi preoți, un militar și patru-cinci cavaleri care păreau la fel de Înstăriți - debarcau pe rînd, Împrăștiindu-se pe insulă, unii dintre ei făcînd rugăciuni, alții cercetînd fauna și flora, iar doi făcînd baie, goi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
Înfricoșat, Întrebîndu-se ce s-ar fi Întîmplat dacă peretele falezei abrupte ar fi Început să tremure cînd el ar fi Încercat să se Îndrepte spre culme, și se dădu instinctiv Înapoi, Într-un logic impuls de a se pune la adăpost În peșteră, dar fumul și focul o preschimbaseră Într-un iad de nesuportat. Tuși aproape sufocat, observă cum ochii Începeau să i se Împăienjenească, Împiedicîndu-l să mai vadă, și părăsi din nou grota, ținîndu-se pe picioare, nehotărît și năucit, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
tăcere la acel dezastru și se Întrebă din ce motiv focurile din centrul pămîntului și apele celui mai mare ocean trebuiau să comploteze Împotriva lui cînd În sfîrșit reușise să-și construiască un refugiu În care se putea considera la adăpost de pînda oamenilor și a fiarelor. Poate că Încercau să-l convingă că Natura, Universul, Dumnezeu sau toți laolaltă se Împotriveau lui și tuturor lucrurilor lui, și că, dacă era nevoie ca Însuși centrul planetei să fie făcut bucăți numai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
pînă la cele mai mici spărturi, și rămîn Îngropați de vii acolo, pentru o perioadă nedefinită. Oberlus, liniștit de-acum cu privire la siguranța „supușilor” lui, străbătu mai tîrziu insula, ascunzînd urmele prezenței sale, și soarele se pregătea să apună cînd căută adăpost În păduricea de cactuși de pe plajă, așteptînd ca nava să vireze spre coasta apuseană, Îndreptîndu-se drept spre golf, În timp ce lăsau În jos pînzele și aruncau ancora În apele lui liniștite și adînci. Dar cînd catargul de la prora nici nu lăsase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
se amesteca acum cu sudoarea care Îi curgea șiroaie pe spinare și, cu toate că din cînd În cînd se oprea să asculte, era cu desăvîrșire Încredințat că, din pricina vremii Îngrozitoare, nici măcar fiul diavolului nu s-ar fi hotărît să-și părăsească adăpostul cald. Dar la capătul a patru ceasuri de luptă, lovitură după lovitură, izbind fierul, Îl cuprinse deznădejdea. Spărsese șase pietre, care zăceau la picioarele lui făcute țăndări, dar veriga de lanț pe care o alesese, de grosimea unui deget, abia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
strîngă pe ceilalți prizonieri, Îi conduse pe poteci numai de el știute spre culme și Îi obligă să coboare În peștera de lîngă vîrf, cu toate că exista riscul să cadă În prăpastie, deoarece aveau lanțuri la picioare. CÎnd aceștia ajunseră la adăpost, legați și cu căluș la gură, urcă din nou pe culme și șterse cu grijă urmele care duceau la punctul pe unde se cobora la refugiul lui. Ascunse cu pietre și chiar cu cuiburi treptele săpate În stîncă și Închise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
anumite ocazii, În nopți asemănătoare, se strecurase la fel pentru a-și pîndi prizonierii, asigurîndu-se că rămîneau pe loc și că nu Încercau să se răzvrătească Împotriva lui. Ajunse pe plajă aproape o oră mai tîrziu și se opri la adăpostul umbrelor. În cea mai mare liniște, Îi observă pe bărbații care dormeau ghemuiți În jurul focului, unde se afla și un paznic, Înarmat cu un trabuc gros. Nu se grăbi, asigurîndu-se că toți dușmanii lui se aflau la vedere și că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
și să-și vină În fire, dar el continuă să-și urle cîntecul ininteligibil, fără să se oprească nici o clipă toată ziua și noaptea următoare. În sfîrșit, În zori, Iguana Oberlus scoase unul dintre pistoalele pe care le ținea la adăpost de umezeală și i-l puse la tîmplă, ducîndu-și poruncitor degetul la buze, Într-un gest prin care impunea, inechivoc, tăcerea. Dar chiar și așa, sărmanul cotinuă să cînte. Oberlus trase cocoșul armei În chip ostentativ. Celălalt Îl văzu făcînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
mîna Însîngerată și sfîșiată, Carmen de Ibarra se prăbuși, Învinsă, pe fundul bărcii și Începu să plîngă cu sughițuri, căci nu mai putea Îndura. CÎt despre Iguana Oberlus, aruncă În apă leșul norvegianului, Își Încărcă iarăși arma, o puse la adăpost cu mare grijă și, Înșfăcînd vîslele care aparținuseră celor de-acum morți, Începu să vîslească foarte Încet, În acel ritm lent, monoton și constant pe care-l impusese din prima clipă. Portughezul Ferreira, care asistase la desfășurarea scenei cu indiferența
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
mai era nimeni în compartiment de care să-i fie jenă. A doua zi s-a .prezentat la Mihai Mihail, avînd în dosar o foaie de hîrtie pe care scrisese cîteva rînduri. Mihail l-a primit, stînd la fel, în adăpostul unei lămpi de masă care lumina numai biroul, ținîndu-l în umbră. A citit de două ori, încet, de parcă ar fi silabisit. I s-a părut chiar că-l aude îngînînd cuvintele scrise de el. A închis dosarul, a bătut cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
care semăna cu o amețeală plăcută, și aproape instinctiv voia să-l îndepărteze pe Șerban Pangratty. Privind-o cum în ochi îi apărea acea lumină încrezătoare pe care o descoperea în ochii tuturor acelora cu care stătea de vorbă la adăpostul șoproanelor ori în mijlocul viilor, iscodindu-i despre cele ce se petreceau în casele puchinoase ale stăpînilor lor, își dădea seama că vizita lui la Vila Katerina era primul element dintr-un plan pe care încă nu-l știa, dar care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
fuseseră evacuați armenii, unii ceruseră să vină în România, mai rămăseseră ceva neamuri risipite prin provincie și era nevoie de cineva care să dea o viză și o îndrumare celor care voiau să se strîngă în jurul celor ce-și găsiseră adăpost în România. Așa că domnul Izot Soceanu a primit un număr de pașapoarte Nansen, pe care să le elibereze celor ce aveau dreptul și își exprimă dorința de a veni în Țară. Mai erau și cîteva mici afaceri comerciale, dar atît
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
pe cine ura. Dar asta nu prea avea importanță atunci cînd lucrurile erau privite de acolo, de jos. Singurul lucru care conta era faptul că totuși, undeva, ceea ce se năștea în imaginație, în dorința lor, își găsea un loc de adăpost, era îngăduit de realitate. Foarte țeapăn, acru chiar, Radul Popianu trecu printre cei doi centurioni care nici măcar nu-l priviră, grija lor era să arate cît mai țepeni, cît mai marțiali, fiecare își pusese cîte o mască, la fel ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
erau numai haos, în care se amesteca totul, în care se putea întîmpla orice cu oricine. Cea mai simplă dovadă în acest sens era chiar sfîrșitul lui Bîlbîie, care în trioul Popianu-Pangratty și el ar fi trebuit scutit, pus la adăpost de orice nefericire. Și tocmai lui Bîlbîie i se întîmplase nenorocirea, de parcă undeva, sus de tot, s-ar fi știut toate contabilitățile duble ale muritorilor. Bîlbîie era de partea cea bună a realității și imaginației, dar în același timp făcea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
niciodată. Nu priviți înapoi! ordonase Miti Matái, și nimeni nu privi înapoi, pana cand noaptea se coborî asupra lumii, iar întunericul șterse contururile ascuțite ale muntelui la a cărui umbră se treziseră în fiecare zi a vieții lor și la adăpostul căruia făcuseră pentru prima oara dragoste. Curând veniră la întâlnire stelele, credincioase că întotdeauna; mii de milioane de stele, iar Tapú Tetuanúi le caută pe acelea pe care le cunoștea cel mai bine, care aveau să-l conducă pe „negrele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
poată memoră. Tané să mă apere! bâigui. O să fac indigestie de stele! Cu toate acestea, începu să le studieze și nu renunță decât atunci când zorii zilei le îndepărtară de pe cer, moment în care pleca, în sfârșit, să se culce în adăpostul de la prova, care era rezervat membrilor echipajului din tură de noapte, al căror somn era respectat cu sfințenie până după miezul zilei. Totuși, atunci când se trezi Tapú Tetuanúi, inca obosit, Miti Matái era deja de o oră la postul său
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
fiecare vârf în lichidul negricios, care nu era altceva decât venin de Nohú, cel mai otrăvitor dintre peștii care trăiau în reciful de corali. Apoi, totul se desfășura cu viteză fulgerului: dintr-un salt se ivi pe punte, deschise ușa adăpostului celui mai mare dintre porci, îl spinteca de sus până jos dintr-o singură mișcare a mâinii și îi înfipse țărușii în măruntaie. Animalul începu să guițe, agonizând, ceea ce atrase imediat atenția rechinului, care,cu o singură lovitură a cozii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
animalul putea reapărea mai furios că oricând, iar în cazul în care ar fi făcut-o, putea transforma Marara într-o grămadă de așchii, dintr-o singură lovitură. Ordona așadar că toată lumea să rămână nemișcata și tăcută, să fie acoperite adăposturile animalelor și să fie închiși câinii, ca să nu facă zgomot, si, după ce cerceta îndelung, obsesiv chiar, orizontul și cerul, îi ordona cârmaciului să vireze cu nouăzeci de grade spre tribord, în timp ce toate velele erau întinse pe vergi. —Trebuie să găsim
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]