1,151 matches
-
simțurilor. Tinerii aruncă timpul la câini. Culisele acordării Premiului Nobel pentru pace înseamnă uneori un cumplit măcel. Unele primării nu mai fac trotuarele. La lasă doar în grija damelor. Principala mascotă a tineretului de astăzi rămâne prezervativul. Prin sentimentele noastre adie o briză de manele. Unii iau de la praznic cât pot duce, nu cât pot mânca. În cazul delicvenților, inteligența ar putea fi o circumstanță agravantă. Răutatea debutează cu cenzurarea admirației. Comoditatea ne obligă să mizăm pe frivolitate. La noi, capra
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
singurătate, să respire adânc, să se bucure de liniște. !!!LIPSĂ!!! înțelese că fantomele spaimelor sale deveneau reale când zări la orizont coloana de praf ce se ridica, rămânând multă vreme suspendată pe cer, nemișcată, căci nici un fir de vânt nu adia în amiaza pustiului. Vehiculele, căci vehicule cu motor trebuie că erau, după viteza cu care înaintau, lăsau în urma lor o urmă murdară de fum și pământ în aerul limpede al deșertului. După care urmă zumzetul ușor al motoarelor, ce vuiră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
drum necunoscut. — Știu a fost tot ce-a spus. în zori vom ajunge la pustiu. — O să mă bucur. Sunt sătul să tot urc și să cobor dune și să mă adâncesc în nisip. Nu, n-o să te bucuri, zise. Aici adie vântul. Mai mult sau mai puțin, te răcorește și te ajută să respiri. Râurile de nisip se formează în drumurile vântului. Dar „pământurile pustii“ sunt ca niște gropi moarte, unde totul e liniștit și unde aerul, din cauza căldurii, devine dens
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
alunecos. Avea apă, o pușcă bună și muniții; aceasta era lumea sa, inima deșertului pe care-l iubea, și avea de gând să se bucure de drumul lung la capătul căruia își va întâlni soția, copii, sclavii, caprele și cămilele. Adia un vânt ușor și, pe înserat, animalele podișului își părăsiră ascunzișurile ca să pască frunzele tufișurilor pitice; acolo, în tufișuri, doborî un iepure frumos, pe care-l mâncă la lumina unui foc din ramuri de tamarin. Apoi privi stelele care veniseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
sub fereastra apartamentului nostru un mesteacăn și-un tei. De mesteacăn eram pur și simplu îndrăgostit. N-aș putea spune de ce; dragoste la prima vedere... Ajunsesem să percep diferența dintre orchestra mesteacănului și cea a teiului. Când vântul începea să adie, pentru mine, frunzele celor doi copaci deveneau orchestre. Distingeam însă sunetele frunzelor de mesteacăn de cele ale teiului. Cel puțin așa credeam. Eram privit ca o ființă curioasă. Adaptarea aceasta specifică a auzului tot Ninetei și ninetistelor o datorez. Atunci când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
să se înalțe un fuior subțire de mătase albă. În vârful lui părea să se afle o vietate. În clipa următoare, ființa din vârful fuiorului de mătase s-a lăsat să cadă în iarbă... Firul lăsat în voia vânticelului ce adia s-a mlădiat de câteva ori, apoi, scămoșându-se, a pornit să se ridice... Fenomenul s-a repetat de mai multe ori. Urmărind firele albe ce pluteau în aer, am realizat că sunt funigeii, una din podoabele toamnei. Am pornit
Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/551_a_859]
-
Amuzat, mă întrebam: cotețul cărui călugăr o fi fost vizitat în noaptea trecută? Sigur nu era al bătrânului, fiindcă el nu mai ținea păsări de multă vreme la refugiul său din vale... Atmosfera se mai răcorise în ultima vreme. Acum adia și un firicel de vânt. La adăpostul unor tufe de lozii mai răsărite, m-am învelit bine cu pătura. După ce am simțit căldura soarelui, am prins a citi. Am citit cu spor, chiar mai mult decât mi-am pus în
Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/551_a_859]
-
privitoare la Istoria orașului Iași”. În timp ce tocmai mă mândream în sinea mea că am reușit să străbat vreo patru veacuri din istoria frământată a acestei cetăți, care îi apărea prelatului Marcus Bandinus ca o nouă Romă, palele vânticelului care abia adia a adus zvon de clopot. Cel care anunța ceasul când călugării se adună pentru masă... Cu desaga pe umăr și sufletul încălzit de faptul că am văzut-o pe Zâna și că am reușit să sfârșesc studiul celor zece volume
Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/551_a_859]
-
de a se apleca asupra a așaceva. Lumea își vedea de drumurile, de treburile, de bucuriile și de necazurile ei. Bătrânul Tucă își terminase de modernizat casa. Își așezase, într-un colț, mai însorit, când afară era senin și nu adia nici un firicel de vânt, un fotoliu înflorat, pe care se lăfăia, ca un vodă din povești, inhalând parfumurile florilor, frunzelor și ierburilor din grădina înțesată cu tot felul de vegetații, gospodărește orânduite, și menținută într-o permanentă stare de curățenie
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]
-
atât de frumoasă era seara, atât de senin și încărcat de stele era cerul, atât de pline cu parfumul de flori erau grădinile și arborii din parc, încât, nu ți-ar mai fi venit să rămâi nici o clipită în casă. Adia și un pui de vânt, mai mult o boare, care-l legăna, pe om, în valurile cele mai încântătoare ale vieții. și pe Domnișoara Secretară o cutremurau valuri de bucurie, de fericire, de plăcere, dar, și de un zbucium cum
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]
-
fost, pe nicăieri. și, cu adevărat,așa minune, nu se știe să mai fi fost, vreodată, pe undeva.În dimineața ce va urma în istorie, când eroii noștri au pornit, s-a întâmplat ca cerul să fie senin, să nu adie nici un fir de vânt, soarele să răsară la fel de minunat ca în oricare altă zi. Trupa de participanți la acest unic concurs, s-a prezentat la locul de adunare și de pornire. Pornirea a avut loc în trombă. șoseaua trecea prin
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]
-
De Paști Elena Marin Alexe A sfântă-nviere răsuflă pământul, Ce vesel și tandru adie azi vântul. Săgalnic trece cu tainic fior -Hristos a-nviat, vă spun tuturor ! Trezit la viață e firul de iarbă, Bătrânii răspund, murmurând rugi în barbă. Pomii salută cu ramuri de flori, Pe cer nu mai văd nici umbră de nori
De Pa?ti by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83296_a_84621]
-
răsufla din văi întunericul cu iz de mlaștină și răcnet de broaște. Luna vărsa lumină printre crengi. Lătra un cîine. Din liliacul înflorit picura viersul unei privighetori. Înfiorat, mă opream în loc. Case cu poteci sub iarbă se tupilau pe margini. Adia slab parfumul florilor de păr. Clătinîndu-se în aer, petalele lor îmi mureau pe umeri. Urma, după livadă, o pajiște; odată cu amețitorul val al amintirilor, mă împresura mireasma fînului cosit. Începeau a năvăli în mine imbolduri de dragoste. Venite la cursuri
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
creșteau fructele mărunte ca niște boașe de berbecuț. Dincolo de sat, câmpia acoperită de păduri bogate și grele. Dincolo de pădure, Marea cea mare. Era liniște. De undeva se auzeau copii chirăind: se jucau Într-o apă care curgea mereu. Dinspre munte adia o boare proaspătă. Tocmai Înfulecasem bucatele lui Minos, niște brânză de capră Înmuiată În ulei stors din fructele-boașe, cu ierburi de mentă presărate pe deasupra. Îmi dăduse și un vin de-al lui, ușor, dulce și pișcător. - Ești sătul? Întrebă. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
scoaseră și pe ea din adăpost și-o târâră iute prin nisip... ... m-am trezit din cauza durerilor - soarele dogorea din nou, iar eu zăceam pe burtă Într-o luntre ce luneca pe o apă care curgea mereu. Când și când, adia o boare răcoroasă. După cât de lânced era mirosul din jur, cred că apa era verde și mâloasă. Am dat să mă răsucesc cu fața În sus și am simțit că eram dat cu unsori ce mă făceau mai lunecos decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
ele de niște ridicături de pământ ce adăposteau un fel de peșteri Înguste, săpate de mâna omului. Peșterile erau Înalte de un stat de om sau chiar mai puțin, erau Întortocheate și aveau, ici-colo, niște crăpături deschise afară, prin care adia aerul. Unele dintre peșteri șerpuiau, apoi urcau ca să se deschidă În case, sau coborau ca să se Încrucișeze cu alte peșteri, iar altele, În sfârșit, se afundau și mai mult sub pământ, acolo unde era cu adevărat răcoare. Dogonii le Întortocheaseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
case, sau coborau ca să se Încrucișeze cu alte peșteri, iar altele, În sfârșit, se afundau și mai mult sub pământ, acolo unde era cu adevărat răcoare. Dogonii le Întortocheaseră astfel Încât, oriunde te aflai, să se stârnească o boare plăcută ce adia ușor Între o casă și alta, chiar dacă văzduhul de afară era fierbinte și nemișcat. La capătul unei astfel de peșteri Îi găsii pe Unu și pe Runa, care zăceau Întinși pe blănuri, În timp ce Gula Îi stropea de zor cu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
să vedem din nou pământul adevărat, cel din care crește iarba și se Înalță copacii, cum se ițește de sub zăpezi și ghețuri. Se ridica, negru și falnic În Înaltul cerului, iar dincolo de pământ, se Întindea Marea cea mare. Dinspre ea adia un aer călduț, Înmiresmat. Asta s-a Întâmplat Într-o zi În care soarele, pentru prima oară după atâta vreme, a coborât din nou sub pământ, cu totul. Am avut un amurg tare scurt atunci, cam cât să Îmbucăm o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
din nou acele glasuri. De auzit, Însă, nu se mai auzea decât clipocitul apei, amestecat cu pârâitul ghețurilor care se crăpau. Ne-am zgâit În larg, ne-am Încordat privirile și am prins să adulmecăm ori de câte ori prindeam o boare ce adia dinspre Mare. Spre dimineață, unii dintre vânătorii lui Tek ne chemară la ei și ne puseră să adulmecăm un firicel mărunt de vânt care abia se târa pe deasupra gheții. Nu-l simțeai nici dacă stăteai În picioare și nici dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
lor: Os din Kron. 39. - Nunatuk, lumina ochilor mei. Era o după-amiază răcoroasă. Ne așezaserăm pe iarba de la marginea crângului de copaci cu scoarță albă. Zgomotele din satul ridicat pe malul lacului abia se auzeau, amestecate cu boarea ușoară ce adia dinspre Miazănoapte. Unu se apropie cu pași nesiguri de Nunatuk și se apucă să gungurească. După o vreme, reuși să spună câteva vorbe: - Ma’ea, ‘apte. Omăt, ‘apte. Și Unu? Și Unu? - tot Întreba el, privind cu jind la gemenii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
se ivi de-abia când, epuizat psihic, pechinezul se ridică pe labele dinapoi și necheză înspăimântător sub globul focos al lunii. În capătul străzii Smârdan coșmarul luă sfârșit. Profesorul redeveni biped și-și aranjă jenat cravata elegantă. Din spate mai adia doar refrenul suav: „dar boierii nu-s acasă/dom, dom să-nălțăm” și mirosul înțepător al pocnitorilor. Pe măsura urcușului, chioșcul de ziare de pe dealul Spirii își dezvelea silueta. Răsări în sfârșit și figura sud-americanului Fanes, tronând impasibilă la taraba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
așa că se pregătiseră pentru orice fel de întâlniri neprevăzute! Vara încinsă și nopțile scurte păreau interminabile, temperaturile de zi și noapte oscilau între ele cu 12 grade, soarele înăbușea orice tendință de evadare din cotidian obosind oamenii. Permanent doar briza adia la intervale regulate și mult așteptate de toți încât ajunseseră să creadă că zăpușeala nu se va termina nicicând. Laur îmbrăcă slipul din mașină și a pășit pe plaja visurilor, însorită dar pustie spre mirarea lui... de obicei venea lumea
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
nu i-a zis nimic când a intrat și el a ieșit imediat ca să-și spele mâinile și fața În ligheanul de afară. Apoi s-a dus În cortul-sufragerie și s-a așezat Într-un șezlong confortabil, la umbră, unde adia ușor vântul. — Deci ți-ai marcat un leu pe listă, i-a spus Wilson, și Încă ce leu. Doamna Macomber i-a aruncat o privire rapidă lui Wilson. Era o femeie foarte frumoasă și bine Întreținută, o femeie a cărei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
sus la coroanele pinilor. Își relaxă spatele și gâtul Întinzându-se. Îi plăcea să-și simtă spatele lipit de pământ. Privi cerul printre crengile copacilor și-și Închise ochii. Îi deschise din nou și privi În sus. Sus, printre coroane, adia vântul. Își Închise ochii din nou și adormi. Se trezi Înțepenit și cu dureri. Soarele aproape că apusese. Sacul era greu și curelele i se Înfipseră-n carne când Îl ridică. Se aplecă, cu sacul În spate, Își ridică valiza
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
s-au oprit năuciți privind asupra întinderii de cenușă... Parcă pe acolo a fost coliba calului. Uite că se mai vede un răzlog arzând - a vorbit Toaibă, pornind înainte. După câțiva pași, s-a oprit cu nasul în vânt. Parcă adie a miros de carne arsă - a scâncit Toaibă. 107 Maranda, care îl urma îndeaproape, s-a oprit și ea, adulmecând aerul... Poate ai dreptate, Toadere. Și mie mi se pare... Au pornit mai departe înotând prin cenușa încă caldă. Cu
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]