1,915 matches
-
cu blănițele frumoase. Știa când să-i taie ca să aibă haina cât mai deasă. După ce săra pieile și le usca, le Înghesuia În saci, se Îndrepta spre fundul grădinii care se termina În fioroasa Vale a Puțului, traversa apoi pârâiașul, afundat Între bozii, lipani ori țevi lungi de cucută și ajungea În curtea din spate a lui Câinaru, bătrânul cojocar și tăbăcar. Acesta cumpăra pieile de iepuri de la primar, le tăbăcea și cosea din ele căciuli și haine croite cu Îndemânare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
dureros: „Păi, tu nu ești ăla care a murit, băi taică?!”. Suplinitorul Hristu, tată de familie și bolnav de plămâni, mergea către casă și se arăta muncit de cugetări Întunecate. Răspundea la saluturi repezit, ca trezit din somn, apoi se afunda iară În gândurile cele grele. Era prima oară În viața lui când i se Întâmplase să piardă la pocherul din cancelarie sume și chiar lucruri Însemnate. Fusese zi de salariu și cineva venise cu propunerea jocului de cărți. Cel mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
Mitsuhide era mort și exista posibilitatea ca țara să se împartă din nou în trei sfere de influență, așa cum fusese înainte de domnia lui Nobunaga. Mai rău, feudele de familie și seniorii războiului rivali, care-și apărau propriile interese locale, puteau afunda țara în același haos din ultimii ani ai shogunatului. De la Templul Mii, Hideyoshi își deplasă toată armata pe o flotă de corăbii militare, încărcând de toate, de la cai până la paravane aurite. Era a optsprezecea zi din lună, iar obiectivul era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
făcuse, mai întâi, să-și piardă fiul vitreg, pe Katsutoyo, și Castelul Nagahama. Iar acum, era pe punctul de a pierde o ocazie enormă și irepetabilă, de care depindea soarta întregului clan Shibata. Când îi cuprinseră aceste gânduri, Katsuie se afundă și mai adânc într-o mare de remușcări pentru care nu putea învinui pe nimeni. Yaso mai avea ceva de raportat: cuvintele rostite efectiv de Genba. Ca răspuns la sfatul lui Yaso, Genba râsese și chiar își ridiculizase unchiul: — Demult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
și lăicerul împăturit, așezat de o mână grijulie lângă ușă, și am plecat la izvor... Abia într-un târziu am reușit să-mi adun gândurile răvășite și să mă concentrez asupra a ceea ce citeam... Tocmai când am reușit să mă afund în vremuri îndepărtate, mi s-a părut că prin preajma izvorului se aud pași ușori... Am privit într-acolo. Prin lăstărușul cu frunza colorată de vrăjile zânei Toamnă am zărit o fulguire de iie albă... Și... atât. Mi-am strunit cât
CE NU ŞTIM DESPRE IAŞI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/550_a_727]
-
împărățește ca o noapte senină răsfățată în adâncul unei mări moarte la capăt de timp... Jumătăți de sferă orbecăie ca și cârtițe prin destine abandonate la margine de lume. Păpușarul Satul era înțesat de un praf călduț în care îmi afundam picioarele să îi simt povestea încă nespusă, iar pe la garduri apăreau înspre seară capetele trudite ale vecinilor dornici să mai schimbe o vorbă după ziua zbuciumată. Maidanul era invadat de o iarbă grasă, moale și avea mereu o culoare ireală
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
Un glas cutremurat, ca o salcie tânguitoare, îmi susură vorbe de alint în care nu am crezut când trebuia, și-n care aș crede dacă nu ar fi rostite. Pământul încă mai jelește stâlpii podului luat de apele învolburate. Ne afundăm pașii în răcoarea apelor repezi, alergăm după clipa pierdută prin arșița amiezii. Auzi? Un glas de clopot ne strigă, iar vântul parcă plânge. Construim palate pentru umbre și ne umbrim cu amăgiri strigate în hăuri, pentru că e toamna nesfârșită a
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
îi auzi trâmbița îngerilor păzitori, să știi că e timpul s-o iei la picior, că te așteaptă masa întinsă... Astăzi ai să mănânci ce n-ai gustat niciodată la mine. Aceste ultime cuvinte le-am auzit pe când bătrânul se afunda deja în pădure. După plecarea lui, am continuat să frunzăresc cărțile... Din când în când, mă opream asupra unui hrisov sau zapis care mi se părea mai însemnat din punctul meu de vedere. M-am plimbat cu nesaț prin cărțile
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/548_a_763]
-
am continuat să frunzăresc cărțile... Din când în când, mă opream asupra unui hrisov sau zapis care mi se părea mai însemnat din punctul meu de vedere. M-am plimbat cu nesaț prin cărțile înșirate în fața mea... Tocmai pe când mă afundasem în dezlegarea unui hrisov domnesc, glasul trimbiței m-a adus la realitate... Cărăruia ce duce la grădina din poveste a bătrânului am străbătut-o cu repeziciune, fiindcă, drept să spun, soarele, se așezase drept inimă. Un gând însă nu-mi
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/548_a_763]
-
Apoi a venit Josephine, maestrul de ceremonii. —Vă mulțumesc că ați venit, a zis ea. Sperăm că veți putea face lumină în ceea ce o privește pe Rachel și dependența ei de droguri. Am simțit că mă fac mică și mă afund în scaun într-o încercare disperată de a dispărea. întotdeauna am detestat să aflu ce cred oamenii despre mine. Toată viața am încercat să-i fac pe oameni să mă placă și mereu mi-a fost dificil să aud cât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
făcut praf, fiindcă altfel simțeam c-o iau razna. N-ar fi fost mult mai bine să te ții tare pe poziții și să fii mândră că ești cu Luke? a spus Josephine trezindu-mă din coșmarul în care mă afundasem. Asta sunt, oameni buni, fie că vă place, fie că nu. —Dar... of, nu știi nimic! Eram așa de frustrată. — Ar trebui să locuiești în New York ca să înțelegi. Oamenii ăia sunt foarte importanți. Pentru mine nu sunt importanți, a zâmbit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
mine un halat, apoi mi-a înfășurat în jurul gâtului o grămadă de prosoape. Părea să aibă mari dificultăți în a se ține dreaptă pe platformele cu care era încălțată. Apoi Gráinne s-a întors către robinete, iar eu m-am afundat în scaun. Dar relaxarea nu era trecută în meniu. —Ăăăă, unde te duci în vacanță anul ăsta? m-a întrebat ea cu stângăcie. Parc-ar fi fost învățată de către marii coafori să pună întrebarea asta. Era limpede că era hotărâtă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
ar fi fost acolo și mi-ar fi spus „O să-ți crească la loc“ probabil c-aș fi făcut o criză de isterie. M-am gândit la kilometrii de păr care rămăseseră pe podeaua salonului, părul în care Luke își afunda mâinile, și am început să plâng și mai tare. —Viața mea e terminată, am îngăimat cu greutate. —E clar că o vreme nu trebuie să mai ieși din casă, a zis Helen. La auzul cuvintelor ei, am simțit că mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
nici un caz așa ceva. Vii cu noi ca s-o luăm pe doamna Wilt. Ieșiră în curte și urcară într-o mașină a poliției. în timp ce mașina traversa suburbiile, depășea stațiile de benzină și fabricile și trecea pe lângă ținuturile mlăștinoase, Wilt se afundă în bancheta din spate și simți că senzația de libertate de care se bucurase la secția de poliție se evapora. Și, cu fiecare kilometru pe care-l mai făceau, acea senzație se diminua tot mai tare, în locul ei impunându-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
el nu a considerat că merit să iasă cu mine, ce speranță am să-l păstrez pe Adam? Ce-o să vadă la mine Adam și nu a văzut Tim? Cu cât mă gândesc mai mult, cu atât mai mult mă afund într-o depresie cumplită. Nici măcar cerul însorit din L.A. nu-mi poate ridica moralul. — O să-mi treacă, îi spun lui Debbie, deși de fapt vorbesc singură. Încerc să mă conving că sunt puternică. Sigur că da, încuviințează Debbie. Niciodată nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
cu ea. — Nu o să spun nimănui, îi promit eu. Încep să amorțesc. Nu o să spui? Se uită cu încredere la mine. Dau din cap. Și mă pregătesc pentru vestea proastă. —Îl cheamă Adam, îmi spune ea și inima mi se afundă parcă în piept. Adam Kirrane. Îmi vine să vomit. Sau să plâng. Sau să râd, sau orice altceva. Dar rămân remarcabil de calmă și încep să vorbesc. E ciudat, dar e un fapt bine cunoscut că oamenii se poartă imprevizibil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
să nu irosesc timpul gândindu-mă la membrii sexului opus. O să mă implic și în vreun soi de grup caritabil, și așa o să mă simt mult mai bine. Și poate o să mă apuc de un sport. De asemenea, o să mă afund în scenariul meu când ajung acasă, să îmi las amprenta asupra lumii. Clar. Nu o să părăsesc planeta asta cât timp n-o să știe nimeni cine am fost și de ce naiba m-am născut. Apoi am adormit. Când m-am trezit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
pe mine, la „Academia“ cu mese de lemn, cu cinci halbe de bere (parcă eu eram curcan, să-mi torni băutura pe gâtlej... ), fără mâncare - bănuiesc că de-aici vine ceața subțire prin care continui s-o privesc pe Zina, afundată în lectură. Douăzeci de ore, deci, de când n-am pus în gură decât niște Brezeli, covrigeii care au făcut să-i stea inima lui Bush... Băusem exact la masa vecină cu un pom viguros, pentru care constructorii trebuiseră să lase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
sărute gâtul exact în punctul umbros de sub ureche unde pulsează o arteră, și în sfârșit se pierdea după ora două când nimeni nu mai avea chef de dans, iar ea cădea pe sofaua atât de veche și moale că ne afundam în ea ca într-o barcă până simțeam prin tapițerie dușumeaua - pe sofaua asta, ea se lăsa cu picioarele pe brațetă și capul în poalele lui. Amicul, proprietarul casei, i-arunca un pui-de-pernă din mătase, pe care trebuia să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
tot izbeam de niște nume străine: Ce-mi folosește, nea Petrică, să-l știu pe cutărică, care în 1954 era plutonier pe la Securitatea Județului X? Sunt zile când mi se pare cel puțin nesuferit, dacă nu chiar stupid să mă afund devreme în biroul afumat, ca omul care n-are ce face în altă parte. Să fug din casa-sanatoriu, să mă sui în microbuz devreme pentru a nu mai fi nevoit să îndur frigul... O zi din asta se sfârșea în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
asumându-și conștiincios misiunea geodezicè care i-a fost încredințatè, cartografiazè ținuturi neexplorate, mèsurându-le, înaintând încet pe câmpii întinse și tremurètoare, traversând depresiuni îmbietoare și rècoroase, adèpostindu-se în lagune, odihnindu-se pe creste înainte de a porni din nou în misiune, afundându-se în pèduri cântètoare, pretinzând drepturi de proprietate asupra tuturor acestor tèrâmuri care au primit nume noi din partea exploratorului, însușindu-și, în numele inviolabilitèții legilor iubirii, toate aceste teritorii, pecetluind prin sèrutèri actele de proprietate mateianè, ea dèruindu-i totul, fericitè, așteptând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
în cazul de fațè! Am vrut sè fiu corect cu Ioana de aceea n-am mai cèutat-o, țin foarte mult la ea și nu vreau sè-și facè iluzii! Eu voi pleca în America, domnule director! Vestea îl surprinde peste mèsurè, afundându-se în scaunul înalt, directorial, de parcè ar fi cèzut de la mare înèlțime, Cum?! Am primit o ofertè de la Microsoft, mè vor angaja de probè șase luni, dupè care, dacè dovedesc cè sunt capabil, îmi vor face o nouè ofertè
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
-ți strici machiajul - atât de minuțios pregătit. Simt că și-n sufletul tău, îndrăgostit ca și mine, adie parfumul crinilor și-al crizantemelor. Copilăroasă - și cât de bine-ți șade - faci cu îndrăzneală un pas înainte și, dintr-o dată, te afunzi, cauți jocuri și senzații noi, ceea ce nu cutează, doar trăiește. Te văd cum dănțuiești de-a lungul ulițelor, cum îți oglindești râsul palid în zarzări și în pruni, cum pui pete de aramă pe gura pomilor de nuc și, apoi
Toamna eu, eu toamna. In: ANTOLOGIE:poezie by Adela Cândea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_663]
-
muritor și-l ținu de tovarăș./ Doară eu Însămi l-am mântuit de la moartea din valuri/ Când pe o luntre zdrobită de trăsnetul marelui Zeus/ Greu rătăcea pe roșcatul Întins al malurilor mării/ Și, pe când toți ceilalți tovarăși voinici s-afundară,/ El numai fu mântuit și de vânt, și de val pân-aicea./ Eu l-am primit iubitoare și l-am ospătat bucuroasă./ Ba i-aș fi dat tinerețe nestinsă ori chiar nemurirea./ Vai Însă, nimeni din ceilalți zei nu poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
povești ale vieții, de fapt. Nici un detaliu concret despre regatul Proserpinei... Lumea umbrelor, lumea de dincolo, nu poate fi nici Înțeleasă, nici povestită... Cum de am ajuns Însă aici? Licărul din ce În ce mai panicat al pupilei. Nu mă lăsați aici să mă afund În nisipurile mișcătoare, Întindeți-mi o mână de ajutor! Nu vedeți cum mă cufund până la genunchi, până la brâu? Aruncați-mi o frânghie! Acum, acum apa Îmi ajunge până la gură! Acum, acum nisipul are să Îmi astupe ochii! Rătăcesc de atâta timp
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]