6,858 matches
-
Bădăluță la fel ca și pentru Botușanca, în 22 august 1960 avea 78 de ani. Aristița Știrbu ne spune că descântecele se spuneau de trei ori. De exemplu pentru descântatul de deochi se folosea un pai de la mătură care se agita în apa de fântână pusă într-o ulcică (apă neîncepută!) fără a mai adăuga nimică și se zice: „La răchita răsădită / Este o fată împodobit Cu un ochi de foc, cu un ochi de apă / Cel de focă stinge pe
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
religiosă este și textul pusă pe melodie a obiceiului de mersă cu Steaua. Pe un cadru de lemn în formă de stea se lipea o hârtie colorată tăiată în fâșii, pe fundal se lipea imaginea „Mamei cu pruncul” și se agita un clopoțel menit să accentueze importanța momentului. Pe lângă „Stea”, se luase obiceiul de a se confecționa o stea mai mică, prinsă pe un suport din bare de lemn, care, acționate de o pârghie, își dădeau drumul, se lungeau, iar cei
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
infiltrării în serios, cu semnificația ei exactă, erau văzuți prin baruri, plăteau băuturi, împrumutau bani celor care jucau poker fără să aibă fonduri, se duceau mult la manifestări sportive, în special la fotbal și la baschet, căci sunt cele care agită mai mult tribunele, inițiau discuții cu vecinii, iar în cazul fotbalului, dacă egalitatea era din acelea fără goluri îl numeau, o, îndrăzneală sublimă, cu subînțeles în glas, scor alb, ca să vadă ce iese. Și ceea ce ieșea era egal cu zero
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
invadate de oameni care purtau în piept autocolante având scrise, roșu pe negru, cuvintele, Eu am votat în alb, la ferestre erau atârnate afișe care declarau, scris cu negru pe roșu, Noi am votat în alb, dar cel mai izbitor, agitându-se și avansând pe deasupra capetelor manifestanților, era un râu interminabil de drapele albe care avea să-l facă pe un corespondent dezorientat să alerge la telefon ca să-și informeze ziarul că orașul se predase. Megafoanele poliției strigau în gura mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
a poporului nostru, cea de care în acest moment nu sunteți demni. Până atunci, adio, și domnul să vă apere. Imaginea gravă și mâhnită a șefului statului dispăru și în locul ei apăru din nou drapelul înălțat pe catarg. Vântul îl agita încoace și încolo, încolo și încoace, ca un prost, în timp ce imnul repeta acordurile războinice și accentele marțiale care fuseseră compuse în vremurile trecute de nestăvilită exaltare patriotică, dar care acum păreau să sune a doagă. Da, domnule, omul a vorbit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
că într-o situație ca aceasta, un guvern nu guvernează, doar pare că guvernează, Nu pot să fiu de acord cu dumneavoastră, am mai făcut câte ceva de când au început toate acestea, Da, suntem ca un pește prins în undiță, ne agităm, scuturăm firul, ne zvârcolim, dar nu reușim să înțelegem de ce o simplă bucată de sârmă recurbată a fost în stare să ne prindă și să ne țină prinși, poate ne vom elibera, nu zic că nu, dar riscăm ca burta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
Zâmbiseră cu toții, agentul ținându-le companie celorlalți, iar acum erau serioși toți trei și nu știau ce să spună. În cele din urmă, comisarul își luă rămas-bun, Mă duc să mă culc, am dormit prost noaptea trecută, ziua a fost agitată, a început cu treaba cu postul șase-nord, Care treabă, domnule comisar, întrebă inspectorul, nu știm ce ați făcut la postul șase-nord, Da, nu v-am informat, n-am avut ocazia, din ordinul ministrului am fost să-i predau fotografia grupului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
celălalt lăsat moale pe lângă trup. Un picior era ridicat și celălalt întins. Poza era clasică. Lui Stroeve i se învârtea capul. Era Blanche. Îl cuprinse durerea, și gelozia, și furia și scoase un strigăt răgușit, dar nu putea vorbi. Își agita pumnul și-l ridica amenințător către un dușman invizibil. Țipă cât îl țineau bojocii. Era înnebunit de furie. Nu mai putea suporta, asta era prea mult. Se uită înnebunit în jur în căutarea unui instrument. Voia să taie tabloul în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
un pumnal și se năpusti asupra tabloului. În timp ce-mi spunea toate acestea, Stroeve se tot monta, ajungând la fel de tulburat ca atunci când se produsese incidentul respectiv, și punând mâna pe un cuțit de pe masa dintre noi începu să-l agite prin aer. Ridică brațul ca și cum ar fi vrut să lovească, dar apoi, desfăcând mâna, îl lăsă să cadă cu zgomot pe jos. Mă privi cu un zâmbet tremurător. Nu scoase o vorbă. — Ei, dă-i înainte, l-am îndemnat. — Nu știu ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
cât poate, continuă Brandan arătând către un personaj scund și rotofei, acoperit până la picioare cu o sutană asemănătoare cu a lui, care Îi ascundea cu totul figura. De câteva momente, noul venit se apucase să se Învârtă prin mijlocul mulțimii, agitând un săculeț În care aduna banii pe care mulți se zoreau să Îi ofere. Dante observă că se ținea departe de dânsul, cu capul adâncit În glugă, ca și când s-ar fi temut să Îi Întâlnească privirea. Poate pentru că pe chipul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
de parcă Furiile ar fi pe urmele tale! Poetul rămase nemișcat, recunoscând glasul dizgrațios care Îl apostrofase. Noul venit stătea Înfipt, cu picioarele despărțite, de partea cealaltă a străzii și Îi făcea cu ochiul, cu o expresie vulpească. Apoi ridică mâna, agitându-și degetele cu grație, ca o fată Îndrăgostită. Pe fața lui lată se Întipărise un ușor zâmbet ironic. - Pot să te salut și eu pe drum? Sau numai Beatricelor și celorlalte doamne ale dragostei dumitale le este Îngăduit să Îți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
șovăielnic. 4 Zorii zilei de 9 august, la Priorat În curtea interioară, Dante observă o oarecare agitație. Într-un colț, un cal Încă Înșeuat, acoperit de sudoare, izbea cu copita În caldarâm. Un bărbat Înarmat era adâncit Într-o discuție agitată cu șeful gărzilor. În jur, alți soldați urmăreau cu interes ce se vorbea. Poetul se apropie de grup, curios. - Ce se petrece? Întrebă, urmărind cu coada ochiului curierul care sărise din nou În șa și dăduse pinteni calului, trecând În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
vârfurile edificiului. Era din ce În ce mai nedemurit. Într-acestea, se auzi strigat În gura mare de unul din soldați. - Aici, priorule. Cred că e ceva! Se Îndreptă spre cel care Îl chemase. Omul părea să caute ceva printre resturile carbonizate și se agita frenetic, continuând să strige. Într-adevăr, era ceva. Mai Întâi i se păru să era vorba de o plantă arsă. Cinci vreascuri Îndoite ca o gheară spre cer. O mână carbonizată. Trupul zăcea cu fața În sus, preschimbat Într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
străbătuse ochii, Înainte ca pleoapele să i se Închidă. O lumină de dezgust. Dar fu imediat distras de alte considerații legate de cele ce se petreceau. În jurul său, gloata părea să fi recepționat mesajul și mustrarea Fecioarei, iar acum se agita, pradă unei dorințe nelămurite de răscumpărare. Bărbați și femei, ațâțați de perspectiva de a-și salva propriul suflet și, În același timp, Sfântul Mormânt, se vânzoleau Încoace și Încolo. Strigăte și chemări se amestecau cu apeluri la acțiune, deliberări, Îndemnuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Înainte. Cu siguranță, așa era. Voia ca el să se descopere, Încrezându-se În mai marea sa agilitate. Abia atunci priorul Își dădu seama că, În fierbințeala urmăririi, lăsase jos țărușul de fier. Scoase anevoie daga din buzunarul de sub haină, agitând-o În față ca un recrut aflat În prima zi pe Câmpul lui Marte. - Aruncă spada sau ești pierdut! strigă. Celălalt rămânea nemișcat. Dintr-o dată, poetul auzi un glas. - Messere, te rog, cruță-l pe omul acela. Dante tresări. Din spatele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
câte o carte. Marcello Își trecu o mână peste frunte, ca pentru a șterge acea priveliște. Expresia lui devenise dură. - Înțelegi sensul acestei alegorii? - Desigur. - Dacă așa e, atunci ascuțimea minții și Învățătura dumitale sunt cu adevărat mari. - Fetele care agită torța sunt cele șapte arte liberale, iar cei șapte bătrâni care vin după ele, cei șapte Înțelepți din epoca străveche, despre care au povestit grecii. Cei șapte bărbați Înstelați sunt corpurile cerești care se rotesc În jurul Pământului, carul acela mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
riguroasă a evenimentelor legate de o casă domnitoare care și-a pus pecetea peste acest veac e un proiect nobil. De ce nu ar trebui să capete aprobarea voastră? replică Dante, strângând din dinți. Acquasparta făcu un gest vag, după care agită din nou hârtiile. - Așa o fi, precum spui. Dar nu despre istoria acelei stirpe nefaste vreau să Îți vorbesc, messer Alighieri, ci despre a dumitale. - A mea? exclamă Dante, neizbutind să Își ascundă uluirea. Nu știam că am una care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
plan diabolic, iar pe străzi ar fi circulat cu adevărat acei jinn despre care Monerre spunea că Îi Întâlnise În Orient. La Priorat, noaptea de 13 august Era stăpânit de neliniște. O senzație de dezechilibru moral, de senzualitate toropită se agita În sinea lui. Chipul fugar al Amarei, ușor umbrit, asemenea suprafeței unei luni Îndepărtate, Îl urmărea. Se Învârtea prin chilie, mângâind În minte trupul femeii, ale cărui forme splendide le Întrezărise În căruță, experimentând o Încordare ce nu izbutea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
violentă Împinse trupul peste balustradă, atârnându-l În gol. - Fecioara din Antiohia... și Încă Întreagă, gata pentru un al doilea miracol! Femeia izbucni Într-un geamăt de groază, cu picioarele goale zbătându-i-se În gol, În timp ce mâinile i se agitau cu disperare prin văzduh, căutând să se agațe de ceva. Celălalt bărbat se apropie cu un pas și Îi smulse veșmintele cu un rânjet zeflemitor, dezvăluindu-i natura. - Dar e un monstru! strigă el cu silă. Apucă spada de la șold
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
delicată și sfărâmându-i vertebrele. O ploaie de sânge și de măruntaie se coborî. De pe buzele ei larg deschise ieși doar un geamăt, urmat de slabul behăit al unui miel tăiat, pe când un râu de sânge Îi scăldă pieptul. Își agită de mai multe ori brațele Într-un ultim spasm, ca Într-o disperată Încercare de a-și lua zborul departe de durere. Era Încă vie, Îngerul căzut În mâinile locuitorilor din Sodoma. Bărbatul care o ținea o scutură violent, râzând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
mă jur. O să-mi dea până la ultimul bănuț, chiar de-ar fi să i-i smulg cu ghearele. Îl mănânc de viu, Îl halesc bucățică cu bucățică și pe urmă mă duc să-l cac În Arno... Între timp Își agita brațele, hăcuind În dreapta și În stânga cu pumnalul pe care și-l scosese de la brâu. Părea adâncit Într-o bătălie cu umbrele, În timp ce masca lui grotescă devenea din ce În ce mai tragică. Și fața i se Întunecase, sub panașul fluturând de pe coif. Continua să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
dinspre ferestre. Trebuia să fi trecut ceva vreme, dar câtă? Simți o mână grosolană care Îl scutura și un glas aspru ce Îl striga pe nume. - Trezește-te, messer Durante! Ce s-a Întâmplat? În jurul său, câteva forme obscure se agitau, Învârtindu-se prin spațiul gol al Baptisteriului. Recunoscu silueta bondoacă, Înarmată până În dinți, a șefului gărzilor. - Ce s-a Întâmplat, priorule? Îl auzi repetând pe un ton neîncrezător. Sângele ăsta... Dante Încercă să se repună pe picioare, făcând apel la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
îmi spun că-mi pierd timpul, că omul era la fel de neguros ca o ceață densă și că nu-mi vor fi de ajuns nici o mie de seri. Dar acum am timp destul. Sunt ca și în afara lumii. Tot ceea ce se agită îmi pare atât de departe de mine. Trăiesc în mijlocul curenților unei Istorii care nu mai este istoria mea. Puțin câte puțin, mă sustrag. V 1914. La noi în oraș, în ajunul marelui masacru, a fost deodată penurie de ingineri. Uzina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
la zgomotele din stradă. Și apoi, punând brusc mâna pe o praștie, încărcând-o cu muniție și țintindu-l pe celălalt, așteptându-i răcnetele, auzindu-i-le, văzându-l cum își freacă coapsa, sau obrazul, sau fundul, poate și sângerând, agitându-și pumnul și înjurând, făcându-l în toate felurile, apoi lovindu-și fesele amuzat și râzând să-și dea afară plămânii, râzând multă vreme, până când râsul se transforma în sughițuri grotești, oprindu-se din râs, mormăind, recăpătându-și suflul, aerul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
pe Caroline din loc în loc, în căutarea nimicului. Când îi intersectam privirea, avea o expresie care spunea că a ajuns. Unde anume, asta nu se știa. Dar ajunsese. Iar acolo unde era el, nu mai folosea la nimic să te agiți. Totul se sfârșise. Și nu-i mai rămânea decât să aștepte următoarea întâlnire. În acea noapte, ninsese ore întregi. Auzeam ninsoarea căzând în vreme ce căutăm întins în pat să adorm. Sau, în orice caz, îi auzeam tăcerea, și ghiceam în spatele obloanelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]