13,186 matches
-
fin, vaporos și vopsit discret, încadra o fată rotundă, bucălata, cu ochi căprui, mari, cu buze senzuale și bărbie fermă. Își păstrase dantură sănătoasă și chipul tineresc. În clipa aceea de afară se auzi motorul unei mașini care viră pe aleea cu pietriș din fața vilei. — Cine-o fi? se întreba cu glas tare Eleanor. Adrian se duse la fereastra și se uită afară, chinuindu-se să privească chiorâș spre parcare. — E Șam, spuse el. — Ha, ha, făcu Eleanor liniștită, după care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243]
-
noroasa și deasupra câmpiilor se lașase o pâcla jilava. Peisajul, privit pe ferestrele vilei, părea monocrom. În depărtare răsună cântecul unui cocos. Eleanor se încorda nițel când percepu motorul unei mașini ce se apropia de vila. Automobilul coti încetișor pe alee și femeia auzi pneurile strivind pietrișul. Motorul se opri. Se auzi o portiera închisă cu un bufnet amortizat. Eleanor țâșni spre vestibul și trase zăvoarele de la ușă din față. Cand o deschise, în prag îl zări pe Șam Sharp. — Doamne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243]
-
străzi largi și drepte pe care se revarsă tinerețea. Și cum toamnele-s mereu aceleași, nici aceasta nu putea fi altfel. Vântul desprinsese întruna frunze din castani și tei, încercând zadarnic să știrbească frumusețea bătrânului parc, poleit cu razele toamnei. Aleile, mereu mai desfrunzite, mai arămii și mai tăcute, erau străbătute în fiecare zi de Gilda, care admira revărsarea odihnitoare a frunzelor peste covorul multicolor. Gilda venea cu exactitatea unui ceasornic, cu pași mărunți, dar siguri, cu privirea grăbită să contemple
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
farmacist care, la rândul său, se lipi de slovac. Acesta rămase nemișcat căci În stânga sa nu era nici un punct de sprijin. Ca să nu se prăbușească totuși În cazul unei presiuni amicale prelungite, Își Înfipse călcâiele pantofilor În zgura roșie a aleii. Dinspre micul bloc În care Cain Își avea apartamentul se auzeau claxoane de mașini, strigăte, aplauze, fluierături. Deasupra lor, suverană, sirena poliției. Era ora trei. 34. Digoxin, miofilin, furosemid. Cu ele ajungi și În Australia. Zegrea exagera de bună seamă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
ori Timișoara, luceau stins ca niște prapori În brazii tineri din fața primăriei. Doi soldați și trei civili. Cinci eroi la un oraș cu o populație de peste o sută de mii de locuitori. Cam cât curaj revine pe cap de locuitor? Aleea Recunoștinței, lungă de vreo sută optzeci de metri, urma diagonala mare a fostei piețe Gheorghe Gheorghiu-Dej. Rudele și prietenii morților adunați În jurul celor cinci brazi se Împuținau cu fiecare anotimp. Ca și lumânările de pomenire: galbene și subțiri, se stingeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
cuvântul potrivit. Îi trebuia unul anume, percutant, eficient ca o pastilă de nitroglicerină pusă sub limbă În momente de criză, ceva de genul „boule”, „securistule”, „pedeseristule”. Renunță, toate cuvintele i se păreau tocite. Elevul dispăruse În spatele unui pâlc de tuia. Aleea de zgură decolorată de ploi și tare ca asfaltul, pe care călca acum săltându-se pe vârfuri pentru a mai câștiga ceva În Înălțime, ducea direct la cafeneaua „Piticul” zisă și „Voltaire” din Țintirim. În spate purta un fel de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
imobilitatea sa concentrată, Coriolan părea conectat la o sursă necunoscută de energie cu care i se Încărcau ochii stăpâniți de o spaimă difuză. Își simțea palmele umede și gâtlejul uscat. Era ca un copac noduros cu crengile tăiate pe o alee cu tei Înfloriți. Înțelegea că ceea ce vedea era chiar golul. Un gol pe care o mână nevăzută Îl colora după plac. Forma astfel obținută se chema destin. Ea confirma spusele bătrânului Șildan, care sunau așa: Destinul nostru, dragilor, este Golul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
Teleki, plus o reproducere după un Neuhauser În fața căreia Coriolan și-a petrecut multe ceasuri de Încântare. Și nu se Înșela deloc căci, peste ani, castelul avea să adăpostească sediul CAP-lui Drum Nou. Deasupra porții de fier forjate care Închidea aleea căzută În paragină a castelului se mai putea citi lozinca: Înscrieți-vă și veți fi fericiți! De câte ori a trecut pe acolo cu diverse sarcini de partid, printre tractoare, dobitoace și țărani năuci, inhalând mirosul de benzină amestecat cu cel de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
în camera încuiată, apoi mi-am făcut un teanc mic de cărți de vizită. Scrisesem pe ele trebuie să discut cu tine și numărul meu de telefon. Strecurasem cărțile de vizită pe sub ușile marcate ACCESUL PERMIS DOAR PERSONALULUI AUTORIZAT de pe aleile dosnice ale docurilor părăginite din Hull și ale depourilor mânjite de ulei din Sheffield. Le presărasem prin toate coridoarele întunecoase marcate ACCES INTERZIS și ÎNTREȚINERE care împânzesc partea din spate a marilor complexe comerciale și a supermagazinelor din nordul Angliei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
înapoi în lume. Nu avusesem de gând să atac Fragmentul becului în felul ăsta. După ce am descărcat cutiile, la prânz am mâncat un sendviș și am băut o bere la bar, apoi am ieșit la o plimbare de-a lungul aleii care pornea din fața hotelului, urmându-i traseul șerpuit în sus pe deal. Lângă un spațiu de odihnă am găsit o bancă și m-am hotărât să mă așez. În vale, case și fabrici masive din gresie alcătuiau un orășel. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
cina - „Se pare că ai pierdut noțiunea timpului, dragă, așa că ți-am adus ceva în cameră“ - jos, la recepție. Am ieșit din clădire cât de încet am putut. Strângând bine pelerina în jurul trupului împotriva din cauza vântului năprasnic, am pornit pe aleea întunecată, îndreptându-mă spre bancă. Pentru a-mi scoate din minte Fragmentul becului, am început să trec în revistă diversele sisteme ale Primului Eric Sanderson de dobândire a corespondenței altor oameni. N-am avut niciodată șansa de-a le pune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
zâmbi. — Practic, n-am cerut permisiunea. — Mă gândeam eu că asta o să spui. Sigur că da. Nu ești așa prost precum pari. M-am întors spre ea și am ridicat din sprâncene. — Ce e? făcu ea. Am intrat pe o alee de lângă tomberoanele din spatele unui McDonalds, puțin mai încolo de ceea ce Scout spusese că e Deansgate. Era încă întuneric, încă foarte devreme. Orașul era o insomnie tăcută de smog, ceruri purpurii, bălți, gunoaie și lumini cu sodiu albe și galbene. Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
știi unde să apeși și-n ce ordine, dacă vrei s-o deschizi. — Bun, și noi ce încercăm să deschidem? Scout se uită la mine. — Lumea, zise. Orașele zumzăie și huruie, expiră abur și fum în somn și-și umplu aleile de fiori. Am închis portiera jeepului și mi-am strâns mai bine haina pe lângă corp. Și Scout tremura în jacheta ei mare, de camuflaj, frecându-și brațele cu palmele și lovind cu călcâiele în asfalt. — Bine, atunci, zise ea. Cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
tremurul, apoi spuse, ca pentru sine. — E ca-n Dimineața morții sau cam așa ceva, nu? Apoi mie, zâmbind: — Ai încredere în mine? — Mda, am recunoscut, punând rucsacul în spate. Doar că nu-s prea sigur de ce. Încărcați, am pornit pe alee și-am traversat o stradă întunecoasă, pe care nu circula nimic cu excepția unui vânt puternic și a unei cutii de Cola aruncate care, când se rostogoli, păru cel mai zgomotos lucru din lume. Scout mă conduse la ușa din spate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
Culmea e că recenzia n-a apărut. Nici mercenariatul nu mi-a fost de folos. N-am lăudat destul? N-am spirit lăudăcios§§§§§§ și pace. Mă doare unghia, mi-am ciocnit-o într-o piatră rebelă, făcînd cîțiva pași pe alee. Mi se înfundă pantofii în frunze. "Potcoave de frunze", spune Poetul. Dorin Tudoran. "Potcoave de catifea", îi răspunde o poetă (care se cam ignoră), Ștefania Oproescu. Tano își vîră colții într-o gutuie. Are expresia lui Mișu Negrițoiu cînd mestecă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
iese să se spele pe mîini. Uitasem de ticul ăsta comportamental, cu spălatul pe mîini. Ar trebui să dispar din tablou cît de repede. Trag decisă ușa după mine, flutur mîna spre Franz Marc și-o iau la goană pe alee. Prind un maxi-taxi ticsit. Stau încovoiată, aproape pe brînci, asaltată de mirosuri ucigașe. Mă izbesc-fatal-cu fruntea de cadrul portierei, cînd cobor în intersecția "Tîrgu-Cucu". "! șapte drumuri am în față"*. Iartă-mă c-am plecat așa, Russ, dar nu cred că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
o parte un castron pentru altul: fricassée de pui la Ambasador, în țipăt de păuni; pentru pește à la Suisse, la Pescăruș; friptură cu afine și mere, la Berlin, pentru imposibilii cartofi noi caramel, la chinezesc. Pe un bucătar din Aleea Alexandru îl învățase să facă piperadă. Mergeam acolo s-o mîncăm, dacă tocana de berbec de la Hanul lui Manuc nu-i mai plăcea. Îl așteptam la intersecția cu "6 Martie" și venea, înfuriat că vameșii i-au dijmuit pachetul trimis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
Golul este o greutate inversă, te apasă precum forța lui Arhimede, de jos în sus, contra firii, de aceea este atât de greu de suportat. "I don't know why nobody told you how to unfold your love." ............................................................................................................... În capul aleii stă Licornul abătut, sprijinit în corn; privirea tristă, ochii plânși, forează asfaltul cu cornul în căutarea unei soluții. Îl evit. Astăzi nu am răbdare pentru el. Mă urmărește de la distanță cu ochii lui melancolici. N-aș ști ce să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
acest motiv, dar și din curiozitate. Cum spuneam, Aspida ne privea de la geam, ea a bălmăjit ceva... mi-a întins mâna ce a zăbovit o vreme în palma mea nesigură, tremurătoare. Nu mi-amintesc altceva decât că circulam absent pe aleile parcului, fără să-mi pot aminti cum arată sau cum o cheamă; fără să fiu atent la ce-mi explica prietena mea. Un singur lucru înțelegeam: că ea există. Gândul meu era cablat, nimic altceva nu-mi putea reține atenția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
nu-mi pot reprezenta chipul ei, nu-mi pot aminti ce discutam cu ea, cu toate că stăteam de vorbă ore întregi. Tot ce-mi amintesc foarte clar sunt picioarele. Picioarele, da, le am mereu în fața ochilor, cum se mișcă rapid pe aleea ce iese din rezervație, cum se cambrează ușor, înainte să se așeze pe prispa casei Licornului. Aceeași zi fără noimă. Ea încetase de o vreme să mai vină Umblu singuratic prin ulițele parcului și nu mă pot hotărî unde să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
Înclin către casa Zmeului, atât că filozofia elaborată a Zmeului întrece posibilitățile răbdării mele. Gândurile îmi zboară aiurea, nu pot sta locului, nu mă pot aduna, crâmpeie de amintiri mă atacă din toate părțile, neclare, incomplete: ea venind pe o alee în direcția mea, sau depărtându-se cu pași repezi spre ieșire, noi doi cu genunchii lipiți pe prispa Aspidei, sau pe ghizdul fântânii ielelor. Mintea mea e un album vechi în care clișeele nu cunosc ordinea timpului. Îl răsfoiesc febril
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
Zmeul calcă prin rezervație în drumul lui spre casă. Trec mereu ielele. Se întorc înaintând în cercuri, în pas de dans. Nu mă satur să le privesc picioarele ce abia ating firul ierbii. Îmi amintesc de picioarele ei, pe aceeași alee ce duce la casa preferatului ei Licorn. Numai că ea a încetat să mai vină. Și Licornul își odihnește acum capul august în poala tuturor mironosițelor din comitetul de conducere al fundației. Ce trist să-și pângărească cornul, așa, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
fi spus că Vârcolacul mușcă din lună, iar luna ar fi fost în permanență rotundă și albă și le-ar fi luminat nopțile triste și singuratice. Cotoroanțele sau cele mai hâde babe. Zâna Zorilor. Cea mai veche creatură: Iormorogul Pe aleea principală, vecină cu Zâna Zânelor se află casa babelor; casă cu patru uși, patru geamuri și patru coșuri; aici locuiesc cele mai hidoase și mai rele dintre babe: Baba Dochia, Pâca, baba tutunului, Muma-Pădurii și Joimărița. Văzute separat, fiecare dintre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
se înscrie cât de cât în linia legendei. Dar, atunci, cine e creatura neînjumătățită din fața noastră? Sau poate el este, mai degrabă, visul nostru despre un Iormorog nostalgic ce și-a visat propria realitate. Ne ridicăm și pornim gânditori către aleea ce duce la ieșirea din parc. Umerii ni se ating din când în când, la fel și mâinile, mai este încă destulă lumină și nu îndrăznesc s-o iau de mână. Povestea sau visul Iormorogului ne-a creat o stare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
Mi-a zâmbit înțelegător, dar nu fără un resentiment vădit, bine controlat, la colțul gurii. Faptul că nu puteam s-o mint era pentru ea mai presus de orice; mi-a întors spatele și s-a îndepărtat în sens opus aleii ce ducea către ieșire, deși probabil că intenționa să plece acasă. Sub semnul Aspidei Serile petrecute cu ea în grădina fabuloasă au fost cele mai frumoase din viața mea, la fel de frumoase ca nopțile târzii la țară, din copilărie, când înceta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]