4,765 matches
-
desprinse și altele pentru a savura ritmul, dar acestea făcură un zgomot ciudat, neîntrerupt, care se amplifică nejustificat de mult. Surprins, se opri și încercă să se uite în valea adâncă. Nu ajunse cu privirea până departe. Îl cuprinse o amețeală puternică și simți o durere ascuțită în zona parietală. Închise ochii și ascultă zgomotul pietrelor căzute ca într-o puternică avalanșă. Curând, zgomotul se transformă, prinzând alte nuanțe. Auzi voci. Din ce în ce mai clare, până începu să înțeleagă cuvintele. Se simțea obosit
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
Unde sunt copii este mai frumos și veselia nu se sfârșește decât la plecare” a fost gândul care a condus la această hotărâre. S-a aplecat să-și verifice legăturile și în acea clipă a simțit cum îl cuprinde o amețeală puternică. A închis ochii, a lăsat bețele să-i cadă și și-a strâns capul în mâini cât a putut de tare. Aproape imediat, a simțit că se ridică de la pământ și plutește din ce în ce mai repede și pătrunde în acel culoar
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
sistemului de protecție în caz de impact. Iustin era țintuit pe scaunul șoferului, prins de centura de siguranță și „îmbrățișat” de perne protectoare frontale și laterale. A simțit puternică durere în ceafă și un disconfort general apăsător ce-i provoca amețeală. Nu mai putea deschide ochii și avea senzația că pământul se cutremură și că un imens vârtej îl poartă năprasnic spre centrul planetei. „Laura! De ce, draga mea, Laura? Te iubesc...”, au fost cuvintele ori doar gândurile păstrate în memorie. A
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
dragă, nu creierul! Aha! M-am dumirit... Inima îmi spune că el este iubitul meu, Tinu. În schimb, creierul mă pune în fața unor întrebări al căror răspuns nu-l găsesc... - Bun! Și ce ai făcut? Marian Malciu - ... Mi-a venit amețeală, în primul rând. Apoi am retrăit toate amintirile, încuiată în biroul meu. Am plâns și m-am rugat... M-am rugat să fie el, să-l pot ajuta, să fac tot ceea ce este posibil, omenește vorbind, dar și profesional. Mă
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
spuneți, infinită Domnișoară ? — Vreau să spun exact ceea ce spun cuvintele. Că m-ați locuit dublu. Inutil de spus, Domnișoara ri recurgea uneori la cuvintele avînd semnificații mult prea subtile pentru mine, de o ambiguitate care îmi provoca un fel de amețeală. Conversațiile mele cu Domnișoara ri îmi dădeau deseori această senzație, că mă aflam gol pe o punte îngustă deasupra unui abis... Uneori, cînd se întîmpla să luăm liftul împreună, Domnișoara ri îmi arunca o privire plină de reproș. „m-ați
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
crească, un fel de animale filiforme extrem de încăpățînate... „nu mai vrem să evoluăm, nu mai vrem continuare, nu mai vrem nimic”. „De ce ? Vă e frică de ceva ?” „Da, ne este frică de universul de posibilități din fața noastră. Infinitul ne dă amețeli. noi ne oprim aici.” „Dar nu se poate, totuși, gîndiți vă... voi nu sunteți decît niște fraze, niște fraze debile, niște începuturi, niște rumegușuri...” Vorbind cu primele sale fraze, Bernard simțea uneori cum se înăbușă, cum se enervează. „sunteți niște
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
nicio persoană pe planetă nu resimți însă cutremurul pe care l-am resimțit eu, chiar din clipa cînd am văzut imaginea de pe copertă. Cutremur care se amplifică după ce am deschis romanul. Chiar de la prima pagină, am avut o senzație de amețeală, de topire în cuvinte - și pe bună dreptate întrucît Domnișoara ri copiase în cartea ei povestea noastră de dra goste. romanul nu era excesiv de voluminos, doar 330 de pagini. ele erau însă îmbibate de un fel de veridicitate stranie. Cînd
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
invitat acasă. Mama l-a primit entuziasmată, au început mesele până noaptea târziu. Logodnicul meu - așa se numea oficial - îmi dădea să beau vin, ciocnea cu mine Brüderschaft, mă strângea de talie în fața tuturor, și într-o noapte, profitând de amețeala mea, a intrat la mine în odaie și, jurîndu-mi că mă iubește și că mă ia în căsătorie, că totul e o chestiune de formalități, a făcut ceea ce o fată prudentă nu îngăduie decât după nuntă. A doua zi, dezmeticită
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
singura noastră inimă o păstrăm pentru a o așeza, în cel mai înalt grad, la picioarele Secretarului nostru General!" - Ia auzi, țațo! se descreți înviorat Procletul. Auzi-i cât de tari sînt! În cel mai înalt grad! " Te ia cu amețeală. Ăștia nu se joacă. E însuflețiți... Și, continuând să atace la curățenie, se porni să cânte din nou pe nas, apăsat popește, dumicând și călărind vorbele cu o voce caldă, motănoasă, de hepatită: -Borfalină, borfalină, Da-te-te-aș cu vaselină P-unde
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
pentru improvizația asta. Cu alt prilej, nu se dăduse la o parte și mai gustase penitenciar. Se ghemuise 27 CEI ȘAPTE REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI lectura cu glasuri scăzute, stăpânite, prevenitoare, din dorința de a nu le provoca sângerări sau amețeli celor care participau pentru întîia oară la astfel de ședințe. La picioarele fotoliilor, zece-cinsprezece studente ce și-ar fi tăiat sânul stâng, numai să împartă, o oră, armătura metalică a unui pat de cămin cu somități precum Vișniec, Mareș, Mușina
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
acolo. Și îl descoperise și cu toate felinarele aprinse... cu toate vitrinele revărsate și toate tăblițele de la străzi, pe care orice prost putea să citească elvețienește... Cu dudui și borfet coconos, care viața întreagă juca tabinet, până ce le apuca amețeala și le bufnea cu sângele pe nas... Cu domnișoare ce stătea neconsolate în dosul la niște boticuri de porțelan că nimeni nu se îndura să le ciufulească pisoiul. Și atunci, de isterie, se răstea și ele la niște servitori milităroși
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
ale puținilor apropiați - doi la număr - mama și sora, Cristi Popescu își abandonează trupul în ghearele unei aberații nervoase. Spiritul său hălăduiește pe tărâmuri secrete, unde deprinde cuvinte care fac metalele să crească, precum plantele. Cuvinte care vindecă bolnavii de amețeala pe care o dă nostalgia. Și cuvinte care însuflețesc manechinele și statuile, momindu-le și încurajîndu-le să se ridice și să se plimbe prin afara orașelor... La întoarcere însă, spiritul lui Cristi găsește locul ocupat de cirezile de gunoaie care
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
înainte cu 50 de metri înainte de-a călca sub anvelope umbrele Căminului de nefamiliști de pe stânga, mirosurile fermentate din luleaua strigoiului umplând până la refuz interiorul taximetrului, îl răzbiră. Încheieturile i se înmuiară ca apa. O fiertură de febră și amețeală îi fu slobozită în față. Taximetrul i se scurse, ca o basma, printre coastele grătarului gurii de scurgere. Mașina îi circulă, i se păru, două ore, ca un mormoloc, pe pragurile prăpăstioase ale rețelei de canalizare. Când țâșniră, din nou
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
În Orient așa se obișnuia. Pentru început, în cinstea vizitei dumneavoastră, n-ați dori să închinați, alături de noi, un păhărel de lichior? Bem aldămașul. Se ridică, abținîndu-se să-și pocnească și călcâiele, și bău. Babele rămăseseră jos. Chicotiră. Suporta foamea, amețelile, tăieturile, loviturile de vâslă, măciucă și pumn, dar nu suporta bătaia de joc. - Ce mai face doamna dumneavoastră? încercă Cocondy, intuindu-l înnegurat să destindă un pic atmosfera. - Piulițe. - Poftim?... - Șaibe și știfturi. Șuruburi. Tot felul de chestii dintr-astea
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
rudele lui. Se cutremura mahalaua de strigăte. La poartă, afară, cei nepoftiți își dădeau coate. Pe Lina au luat-o pe sus, cîntînd: Cine joacă Perinița, Bădiță, bădiță, Să-ți sărute gurița, Bădiță, bădiță... Era ca într-un vârtej. O amețeală dulce u îngreuna privirile. Vedea curtea plină de pomi, nuntașii aproape beți jucând sălbatic în jurul ei, pe ginere roșu și încălzit de vin, pe taică-su cu cravata lui lată de sărbătoare care atârna peste pântecele încins cu o curea
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Îi era ușor acum să toarne țuica în cinzecuri și să umple litrele cu vin. Gunoierii deschideau ușa, desupra căreia Stere atârnase un clopoțel. Acesta suna de câte ori intra cineva. Zgomotul vocilor amestecate, mai puternice sau mai scăzute, îi dădea o amețeală plăcută. Parcă toată casa era plină. Adunătura pestriță se însuflețea pe măsură ce le împărțea mai multă băutură. Mitilicul aromea. Aburii de rachiu miroseau adânc, a prună, ca un parfum vechi, amestecîndu-se cu fumul de tutun, tare și iute. Lumina se încenușa
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
zidurile reci jucau luminile luminărilor pentru morți. Din pereții afumați priveau sfinții în glugile lor de tencuială verde. Babele încremeneau cu ochii la săbiile arhanghelilor. Tot amestecul acela de cântec, de îngînări și parfumuri tari de primăvară le dădea o amețeală. Cuvintele rugăciunilor se amestecau, pe baba Tinca o apuca și un somn,de nu se mai ținea. Când credea ea că n-o să mai poată, se ridica bine pe oase, rezemată de lemnul lustruit al stranelor, și mai făcea trei
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
aminte de meseria lui. N-avea timp să se mai uite în dreapta și-n stânga, cum trecea vremea cu 192 podoabele ei, cu înflorirea și stingerea pomilor, cu sărbătoarea zăpezilor, iarna. Pleca dimineața, venea seara. Bucuria zilelor lui asta era: amețeala pe care i-o dădea drojdia. Și ca să-și facă curaj, singur prin Cuțarida, călca dârz și cânta cu vocea lui mare: Cristos a înviat dm morți Cu moartea pre moarte călcfnd... ,: Balul meseriașilor Se întorsese starostele, odihnit și cu
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
îi apăsa încă privirea ascuțită, verde a celui tânăr. Sandu râdea de Gheorghe. Acesta nu se dăduse* în lanțuri. - Ți-e frică, Treanță, ai? Tu în pat o să mori! zise, și-l scuipă între picioare. Codoșul înjură, spunând că are amețeli când se urcă în drăcoveniile acelea. Și, pe urmă, în timpul ăsta, mai învîrtise câte ceva, să aibă de buzunar. Sub niște șopruri, alături, pocneau puștile și tinichelele. Poligonul de dat la semn avea câteva stive de cutii de conserve. Din trei
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
ceată amândoi. Hoții petreceau într-o circiumă din Dorobanți. Bea Bozoncea de joi seara și nu se mai odihnea. Când 1-a văzut pe ucenic, s-a întunecat. -La luat cu frig pe codoș. Cel tânăr ce să înțeleagă în amețeala dragostei? A lui era lumea! Caiafa îi făcea ploile: - Huidumelor, să vă bateți copiii, se-nsoară Paraschiv... - Ce vorbești?! s-a mirat Piele. - Da. Merge la una de-a trăit cu ea, că i s-a urât. - Șucară? a întrebat
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
suferință și orice bucurie sprijinul amărăciunilor. E urât și vulgar a scoate o afirmație întăritoare din ce nu e plenitudine de rău, durere și mâhnire. Optimismul este un aspect degradant al spiritului, fiindcă nu pleacă din febră, din înălțimi și amețeli. Tot așa o pasiune ce nu-și extrage tăria din umbrele vieții. În scuipat, în gunoi, în tina anonimă a ulițelor zace un izvor mai curat și nesfârșit mai rodnic decât în împărtășirea blândă și rațională din viață. Avem destule
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
înlăuntrul meu." (Psalm XXII) Fă, Doamne, ce mai poți până nu-ți trântesc oasele mele în cap! Muzica este timp sonor. Viața și cu mine sîntem două linii paralele ce se întîlnesc în moarte. Fiecare om este propriul lui cerșetor. Amețelile cărora sânt supuși unii oameni și care îi obligă să se rezeme de arbori sau de ziduri în plină stradă au un sens mai adânc decât sânt înclinați a crede filozofii și chiar poeții. A nu mai putea sta vertical
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
fenomenului uman, care implică abandonarea tuturor caracterelor ce-l însoțesc. Ai uzat omenescul în tine? Atunci părăsești fatal forma prin care el s-a definit. Cazi; fără ca totuși să te reîntorci la animalitate, căci este mai mult decât probabil că amețelile ne aruncă la pământ pentru a ne da alte posibilități de înălțare. Revenirea la poziția care a precedat fenomenul verticalei umane ne deschide alte cărări, ne pregătește o altă creștere și, schimbîndu-ne înclinarea corpului, ne deschide spre o altă perspectivă
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
a ne da alte posibilități de înălțare. Revenirea la poziția care a precedat fenomenul verticalei umane ne deschide alte cărări, ne pregătește o altă creștere și, schimbîndu-ne înclinarea corpului, ne deschide spre o altă perspectivă a lumii. Senzațiile stranii de amețeală, care te apucă orișiunde și mai cu seamă de câte ori distanța de om evoluează în direcția infinitului, nu indică numai o prezență agresivă a spiritului, dar și o ofensivă năprasnică a tot ce-am adăugat peste constantele soartei umane. Căci amețeala
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
amețeală, care te apucă orișiunde și mai cu seamă de câte ori distanța de om evoluează în direcția infinitului, nu indică numai o prezență agresivă a spiritului, dar și o ofensivă năprasnică a tot ce-am adăugat peste constantele soartei umane. Căci amețeala este simptomul specific al depășirii unei condiții firești și al imposibilității de a mai împărtăși poziția fizică legată de ea. Rupîndu-se legăturile lăuntrice cu omul, semnele lor exterioare urmează procesul de disoluție. Tulburări analoage trebuie să fi resimțit animalul când
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]