1,366 matches
-
Alarmată, bănuind ceva rău, dar neavând încă puterea de a vorbi, de a relata întâmplarea la care asistase cu o seară înainte. Așteptând, crispată, gata să vorbească, despre ce? Despre legenda căsătoriei ei cu Marcu Vancea? De clipa când el amuțise, orbit, de apariția andaluză, cu ochii de bitum și obrazul prelung, de marmură albă? Zvelta domnișoară săgetase incurabil, prin simpla apariție, inima bărbatului care își încheiase de mult stagiatura erotică. Apoi, fuga, Parisul, mansarda, nebuniile, sărăcia, biblioteca, doctoratul la Sorbona
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
se deschisese undeva o ușă. Se opri. „E cineva pe scară?“ întrebă femeia. „Da, tocmai cobor.“ Pauză, beznă magnetică. Vocea. Adâncă, încetinită. „Aveți cumva un chibrit?“ Impenetrabil întunericul zidurilor, a genunchilor. Degetele se încleștaseră de bara rece a scării. Vocea amuțise. Adâncă, tânără, limpede, un jet fierbinte. „Da, am“, răspunse. „Apartamentul din dreapta. Primul de lângă scară. În dreapta.“ O voce adâncă, aburind întunericul. Un pas înapoi. Chibritul nu se aprinse. Următorul. Roti mica flacără în dreptul ochilor, spre prima ușă din dreapta.Apucase să vadă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
să-l iei la palme, nu alta... Un picior pe scară, pardesiul larg deschis, valize în fiecare mână, valize spectaculoase, piele adevărată, groasă, zeci de etichete colorate, turistul venea de la Monte Carlo. Asta îi și intimidase, probabil, pe toți, îi amuțise, nu răspunseseră jignirilor. Pardesiul elegant, stofa moale, păr de cămilă, culoarea cămilei... La gâtul dromaderei flutura o eșarfă lungă DIOR, carouri roșu verde, ciocoiul scuipa invective, contra șoferului, contra călătorilor, contra murdăriei, putorii, țopeniei, contra contra, fără oprire. Până și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Așezase cele două pungi cu pui decapitați la picioarele taburetului și le privea. Dacă m-am nimerit pe aici, hai să iau și eu. Portocale, fie și portocale... și arătă spre pungile cu pui de lângă pantofii săi crem, microporos. Mătușa amuțise. Privirea dilatată, mâna încleștată pe clanța ușii. — Deci, mă așez la rând. Or fi vreo douăzeci de ani de atunci. Mă așezasem la rând, eram la Lisabona sau la Salonic, nu mai știu. Aveam, câți să fi avut, 20, 30
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
murgului din basme. Fluierat a pagubă și tifla și tiribomba, ăsta e răspunsul nostru! Îi va arunca în față micuțului Hypocrate adevărul, cu toate dedesubturile puturoase. Fără nici o rușine, de-a dreptul. Să-și acopere urechile și ochii, Bombonel, să amuțească, să învețe minte. Venise momentul. Dominic era decis să stea, în sfârșit, gol în fața prietenului familiei, care se credea prietenul său. Deci, în fața ușii cabinetului. Dominic Anatol Vancea Voinov se afla în fața cabinetului de mistificare, decis să vorbească. Venise direct
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
să nu tulbure imaginea, să nu devieze cuvintele. Dar ațipea, iarăși ațipea... Se încleștă de marginea băncii, aproape lăcrimă din cauza încordării, nu cumva să clipească, să năruie totul, dar izbucnise deja bruiajul, ziua își bolborosea, neobosită, mizeriile... cum s-o amuțești, cum s-o ignori... S-a dus fata morgana, s-a spulberat hipnoza, gata. Alte voci, undeva, în preajmă, alte voci. Dispăruseră, iată, dispăruseră. Reațipi, sleit, împăcat cu lenea și soarele. Se trezi iar și se pierdu iar și se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
mea, să ‐ ți cânt ... Hai, nani, nani. Lumina mamii ... ... și iar rămân de parcă nu mai găsesc cuvânt Din tot ce‐ți spun alt‐dată în cântecele mele, și feți‐ frumoși, și zâne, și cer, și flori, și stele și‐au amuțit povestea de parcă nu mai sunt... Hai nani , nani... Adormi în caldu‐ ți leagăn, lumina mea, și taci ,‐ Nu pot cânta și încă nu ești destul de mare, Ca să‐ ți pot spune basmul cel nesfârșit, în care Se sting de frig și
OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
spre inefabil, neantul spre existență, existența spre eternul reînceput. Fără poezie, viața este o planetă fără soare, o pasăre fără aripi, un limbaj interjecțional fără înțeles. Poezia este adevărata înțelepciune. Este înțelepciunea de a trăi în idealitatea care face să amuțească îndoielile, întrebările, tânguirile. Idealitatea frumosului și a sublimului constituie realele adevăruri ale vieții ale unei vieți superioare. Căci nu este adevărat decât ceea ce te face să vibrezi, să participi, să pătimești la înaltă temperatură spirituală. Poezia este autentică în măsura în care poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
proaste pentru voi. Ce s-a întâmplat? Ești bolnav? Nu mai vrei să fii poștașul nostru? Nu, măi copii! Problema e mult mai gravă. Umblă vorba că anul acesta nu mai vine Moș Crăciun, se zice că e bolnav. Copiii amuțiră și tristețea se așternu pe chipurile lor. Îmi pare rău că vă aduc o veste așa de tristă. Acum vă las, am multă treabă și mâine în zori trebuie să pornesc la drum. Poate e doar un zvon răutăcios. Nu
D’ale copilăriei by Adriana V. Neacșu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/774_a_1547]
-
din umeri și dădu să-și facă nevoita cruce de intrare în judecătorie, cu rugăciunea de biruință asupra dușmanului. Acela îi apucă furios mâna și, zvâcnit, ca un caratist aflat în plină demonstrație pe scena unei săli arhipline cu tricoteze amuțite de emoție, aproape că i-o răsuci pe după ceafă. Dădu să zâmbească amabil după ce-i reuși figura, dar nu îi ieși decât un rânjet amenințător. Popa îi văzu uimit dinții deși, subțiri, arcuiți, negri. - Nu vă grăbiți, horcăi acela. Sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
să nu dezlege ceasul când strigoii își schimbă între ei mânăturile, chiuind, jucând și dupuind de se cutremurau adâncimile nopții, să nu o lase cumva pe ormocită să scoată tăciunii ascunși cine știe pe unde și să să-i ghindăcească, amuțind și împietrind pe toți care ar privi-o a doua zi, pocind fetele, secând sămânța mădularelor și vestejind podoaba bărbățiilor, să nu cumva ca solomonara, gonitoarea de nori și pârjolitoarea viselor, să aibă vreun cuțit la îndemână cu care să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
putut niciodată să renunțe la ce era între noi. Încep să plâng; fără sughițuri, fără ca vreun mușchi de pe față să mi se miște; lacrimile îmi șiroiesc pe obraji, ca și cum corpul meu elimină în acest mod ciudat o otravă. Daisy a amuțit. Se duce la baie, îmi aduce un pachet cu șervețele și le pune pe măsuță în fața mea. Apoi deschide televizorul și dă pe un canal unde e o emisiune cu nu știu ce joc stupid. Reușește să se prefacă foarte interesată de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
Charlotte intră în baie cu o vază cu garoafe, zvârle florile pe jos și toată apa i-o toarnă doamnei Jim în cap și pe față, stropind și o polițistă. Charlotte e uluitoare. Exact de asta era nevoie. Doamna Jim amuțește și intră în stare de șoc; apoi începe să plângă încetișor. —Finn, ești întreg? îi spun eu, luându-l de mână. Parcă mi-a dat cu spray paralizant, zice el, deschizând cu mare greutate ochii, care sunt foarte roșii și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
se trezi o Voce da, regii Franței spuneau noi Ludovic al XIV-lea și la noi, Io, Mircea Voievod. Dă-i românului mintea de pe urmă ironiză cealaltă voce. Dar dacă tot te-ai trezit, poți să ne spui de ce? Vocea amuțea, trăgând cu coada ochiului la fițuicile dublurii ei, proasta, neștiind că ele, Vocile, erau la fel și colo și colo, fiind de natură geometrică și orice triunghi deștept Aici, era la fel de ascuțit Dincolo, văzut în picioare sau stând în cap
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
clipele pe care nu le doreai, așa cum nu m-ai dorit de la naștere, caracterul fiecărei ființe, din neamul tău blestemat, devenit dintr-o dată și al meu, am tăcut spre mirarea ta și a tatei care-mi lega buricul, ceasul a amuțit cu limbile împietrite nu știu de ce la ora bombei de la Hiroshima, 815. Ascultau povestea rufelor desperecheate și murdare odată cu mine, un burete sorbind nesățios totul, totul. Îmi vorbeau amprentele tuturor celor care atinseseră rufele, fețe de pernă, cearșafuri de dragoste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
celui din stânga sa, apoi și-a deschis mapa neagră și a scos câteva hârtii din ea. Parcurge cu privirea titlul, parcă pentru a-și aduce aminte, apoi ia poziție și începe să vorbească. Se auzea numai vocea sa, căci a amuțit Protopopescu: "Stimați cetățeni ai acestei țări, mă aflu aici, în Sala de conferințe a Palatului Izbânda, pentru a vă aduce la cunoștință următoarele decizii luate de conducerea acestui stat.". Așa încep toate comunicările pe care trebuie să le spună Ministrul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
făcu el entuziasmat spre est. Îmi luasem ochii de la el și priveam încotro îmi indica mâna sa, iar ceea ce văzui mă lăsă fără cuvinte. Perdeaua de nori ardea. Capitolul 10 Dimineața părea mai sumbră în acea zi. Totul parcă era amuțit. Nici un sunet nu era la fel de puternic cum fusese ieri. Până și natura părea amorțită. Se părea că o furtună trebuia să apară în orice moment și acum mediul în care trăiam se liniștea și se pregătea pentru a o întâmpina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
pățit-o Caragiale, dar, din fericire, totdeauna arta a câștigat. Asta e logic, de-aia dictatorilor le-a fost frică totdeauna de artiști... Și discuția celor doi se încheia aici... Vocea lui Octavian Iacob te întinerea, deschidea porțile, creștea iarba, amuțea privighetorile. Vocea lui. Cel mai mare mister al omenirii, vocea umană. Un spectacol care trebuia văzut și, mai ales, ascultat. Aplauzele curgeau ca apa Oltului, primăvara. Muzica însăși ieșise din corzile lui vocale, din inima și sufletul Maestrului, ca și cum s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
Mi-l distrugi ! — Asta e acum, că-ți distrug puloverul. Asta e unica ta problemă În momentul ăsta, nu ? — Dintotdeauna am urât ceasul ăsta al tău ! Dacă l-ai fi purtat pe cel pe care ți l-am dat eu... Amuțesc brusc. Categoric, se aud pași care se apropie. Sunt aproape la ușă. — Fuck ! Connor se uită În jur căutând o scăpare. Fuck... fuck... — Calmează-te ! O să ne ghemuim și noi Într-un colț, șoptesc. Oricum, poate că n-or să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
asta e. Va trebui să te amesteci printre celelalte familii și ceilalți colegi. Uite. Albă ca Zăpada. Îmi trântește În brațe o rochie absolut Înfiorătoare de nailon, cu mâneci bufante. — Dar nu vreau să fiu Albă ca Zăpada... Încep, dar amuțesc brusc În clipa În care o văd pe Moira de la contabilitate cu un costum uriaș de gorilă În brațe. OK. Înșfac repede rochia. O să fiu Albă ca Zăpada. Mai am un pic și-mi vine să plâng. Superba mea rochie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
Ce nu știi ? Se trage ușor Într-o parte și mă privește. — Șmecherii ! zic defensivă. Probabil că tu ai făcut sex cu miliarde de topmodele și de gimnaste, care știu tot soiul de... În clipa În care Îi zăresc expresia, amuțesc. Nu contează, zic iute. Nu contează. Uită ce-am zis. — Hai, că acuma m-ai făcut curios, spune Jack. La ce fel de șmecherii anume te referi ? De ce-o fi trebuit să-mi deschid gura asta tembelă ? De ce ? — La
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
meu ! — Da, dar... spune Artemis cu sarcasm. Cred că e o mică mare diferență Între noi. Tu abia dac-ai schimbat două vorbe cu Jack Harper. — Ba am schimbat ! spun Înainte de a mă putea opri. Am vorbit cu el ! Am... Amuțesc, și obrajii mi se colorează vizibil. Am fost... chiar la o Întâlnire la care el... — Și l-ai servit cu o ceașcă de ceai ? Artemis Îi Întâlnește privirea lui Nick, cu o ușoară grimasă. Mă uit la ea furioasă, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
ar fi căzut În cu totul alte poziții. Nimic nu mai e ca Înainte. — Emma, noi suntem de părere, spune tata, după care se oprește. Noi suntem de părere... că poate n-am fost... că poate n-am observat Întotdeauna... Amuțește și Începe să se frece cu putere la nas. — Cappuccino, spune chelnerul, punându-mi o ceașcă În față. Ca-fea filtru, cappuccino... prăjiturele cu cafea... prăjiturele cu lămâie... cu ciocolată... — Mulțumim ! Îl Întrerupe mama. Vă mulțumim foarte mult. Cred că de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
mai multe. Expiră frustrată. N-ai avut un dictafon la tine sau așa ceva, nu ? — Evident că n-am avut ! spun pufnind În râs. Era o Întâlnire ! Ce, tu te duci cu dictafonul la... În clipa În care Îi zăresc expresia, amuțesc. Nu te cred. — Nu Întotdeauna, zice ea, ridicând din umeri defensiv. Doar dacă cred că mi-ar putea fi de vreun... Oricum. N-are nici o importanță. Ideea e că ai suficiente informații, Emma. Deci, ai putere. Află despre ce e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
zică nimic. — Știi, Emma Corrigan, spune Într-un final. Ești una dintre cele mai... una dintre cele mai incredibile persoane pe care le-am cunoscut În viața mea. — Asta Înseamnă că răspunsul tău e da ? nu mă las. Întreaga asistență amuțește. Toată lumea Îi așteaptă răspunsul. — Of, pentru numele lui Dumnezeu, spune, dându-și ochii peste cap. Bine ! Te promovez. Mai vrei ceva ? — Nu, mă trezesc spunând, cu inima bubuindu-mi din ce În ce mai tare. Dar vreau să-ți spun ceva, Paul. Eu ți-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]