1,257 matches
-
despre comunicarea mea vorbeam. Fusese un succes, Îmi pare rău că trebuie s-o spun eu, dar asta era situația. Așadar, s-a oprit lângă mine, m-a bătut amical pe umăr și mi s-a adresat cu un aer amuzat și ghiduș, cam neobișnuit pentru un britanic, și universitar pe deasupra: - Colega, n-ai impresia că Accidentele istoriei - mai precis, partea cu sau...? din, de altfel, incitantul dumitale studiu -, n-ai impresia, zic, că ar putea face foarte bine obiect de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
momentul În care am ajuns la litera F. Între un american și un japonez (Fitzgerald și Fujimori), ochii mei siderați au Încremenit pe un nume și o profesie: Fontaine, Eveline - psiholog. Din fotografia alăturată mă fixa senină și parcă vag amuzată o fizionomie cunoscută. Deși nu era nevoie, am mărit imaginea. Aproape cu frică, trebuie să recunosc: nu, nu se poate, e absurd, e neverosimil, am vedenii, exclamam În gând. (Exclamam e un mod de a vorbi: strigam, țipam...). Nici un fel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
nu fiu sincer? - și animat de un Început de speranță. Fără obiect, fără rațiune - speranță, pur și simplu. - Intuiția mea feminină Îmi spunea că o să ne mai Întâlnim undeva, cândva, și uite că nu m-am Înșelat, a continuat, mai amuzată decât mi se părea mie că ar fi fost cazul, numita Eveline Fontaine. - Așa s-ar zice, deși, ca să fiu eu ceva mai sincer decât Îmi păreți dumneavoastră, mă Îndoiesc profund că acea premoniție a revederii noastre are vreo legătură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
În care intrasem În posesia lor. Mă ascultă atent, dar nu peste măsură de mirat. Când termin, În sala Consiliului se așterne o tăcere de câteva secunde. Aștept să spună ceva. N-o face. Mă privește doar cercetător și, parcă, amuzat. Liniștea este Întreruptă de zgomotul discret al unei uși care se deschide undeva, În dreapta mea. - Mai aveai câteva minute și mă puneai În situația neplăcută să pierd un pariu important, aud dintr-acolo un glas cunoscut. Foarte cunoscut. Nu Întorc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
altă lumină, iar faptul să se datoreze sentimentului că domin situația În virtutea Împrejurării că dețin de unul singur secretul descinderii anterioare de care Eveline este complet străină, comportându-se ca atare, fără să bănuiască ori să simtă că o privesc amuzat și de sus fiindcă participa inocent la un joc cu final, pentru mine, cunoscut. Se Înțelege că mă străduiam să mimez cât mai convingător curiozitatea cuvenită și uimirile adiacente unei apropieri virgine de interiorul subsolului. Urmăream, totodată, cu interes condescendent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
gulerul sufocant al uniformei școlărițelor din Rusia. Ori de câte ori făcea o remarcă nostimă sau rostea cu un glas de clopoțel o mostră din vastul ei bagaj de poezie minoră, avea un fel al ei, cuceritor, de a-și dilata nările, pufnind amuzată. Totuși nu știam niciodată cu precizie când era serioasă și când nu. Râsul ei generos și unduitor, vorbirea rapidă, r-ul rostogolit și foarte uvular, strălucirea umedă, tandră a pleoapelor inferioare - Într-adevăr toate trăsăturile ei mă fascinau și mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
binecunoscut mie. Odată, la apusul soarelui, lângă râul portocaliu și negru, un tânăr dacinik (vilegiaturist) cu o biciușcă În mână s-a Înclinat când a trecut pe lângă ea; ea a roșit ca fetele din romane, dar a spus doar, chicotind amuzată, că nu s-a urcat În viața ei pe un cal. Altă dată, când am apărut la o cotitură a șoselei, cele două surioare ale mele, roase de curiozitate, era să cadă de pe „torpedoul“ roșu al familiei, cotind brusc spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
de masă, s-a întors spre mine. — Ce principiu? s-a arătat interesată. — Vorbeam de principiul dopului de plută: de ce acesta, scos din sticlă, nu mai vrea, nu mai poate să intre la loc, în gâtul sticlei. M-a privit amuzată. A râs. — Bine, dar e o lege fizică. — Ce fel de lege? — Nu știu care, dar așa e pluta. Se dilată instantaneu și nu mai revine la condiția inițială. Apăsase voit pe instantaneu. — Ce înseamnă instantaneu? am întrebat-o în doară, de dragul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
beculețului din capătul holișorului. O lumină pierdută, de înserare blândă, șovăind să pogoare în Lume. Mi-a făcut semn să nu mă mișc, să nu trezesc băiatul. A venit și s-a așezat pe marginea patului, lângă mine. A șoptit, amuzată: — Cu prostii de-astea îl adormi tu? — Mai știu și altele, dar acum nu am avut chef de alte născociri. Am altfel de fantezii în miezul nopții. Și nu pentru adormit copiii. Principalul e că-l ia somnul repede când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
cu dunga lăptoasă a ceții ridicându-se, să mă cufund în pământul jilav, să las roua să mă ude ca o apă purificatoare. Am mers doar o stație cu troleibuzul, până la Universitate. Am coborât apoi la pas până la Cișmigiu. Gândul amuzat că pot scrie o carte chiar despre acest drum făcut de sute de mii de ori. În studenție și apoi, mulți ani, treceam cel puțin o dată pe zi pe aici. Zile când rătăceam în căutarea unor nimicuri care să anime
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
vine? Știi tu cine stă în blocu’ ăsta? De sus până jos?“ Habar nu aveam. Omul mă privea îngândurat, jucându-se cu o legătură de chei. O arunca dintr-o mână în alta, studiindu-mă. Din când în când pufnea amuzat: „Bă, da’ chiar tâmpită promonție de generație mai sunteți, de apărurăți acu’. Prea vă dă într-o disperare pă toți la școală, fără să vă-ntrebe ce vă poate crieieri’. Înțeleg, se pune accentuarea pă știință și inteligența la cercetare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
face acu’! Nu-mi mai pasă. Am băgat divorț, mâine am pronunțarea și gata. Nu mai am treabă cu prostovanu’. Nu mai ai ce-mi face. O să mă lași și tu în pace, ca și ăialalții dinaintea ta. O studiam amuzat. Era amețită, clar, dar încă nu se îmbătase. Îmi părea cunoscută fața ei, cu negul de sub nas, cu dunga aceea maronie fină, de piele arsă, de pe sprânceana dreaptă, cu privirea ușor încețoșată, ca și cum străbătea greu printre pleoapele abia întredeschise, fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
nu te mofluza. Am făcut și eu o poantă de glumă. Mă enervează așteptarea asta, până mâine. De-asta am și intrat aici. Pufni. Havana... Măcar de s-ar fi cărat acolo prostovanu’. Dar așa, Mexic... Pufni iar, și mai amuzată, cu vădit dispreț. Mai calici ăia decât noi. Am văzut și la cinema cum mănâncă la piață clătite cu ploșnițe. Le fugea alea pe obraji și le aduna cu palma și le băga la loc în gură. Îți dai seama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
de ei. Într-o doară, am îngânat: — Conți? Până atunci, studiind paharul acela, părea că zâmbește, absentă, cine știe căror gânduri cu care își juca plictisul. S-a răsucit dintr-odată speriată spre mine. — Cum ai spus? — Conți. Nu... Oftă amuzată. — Eram, demult. Așa-mi spunea când eram debutantă. Da’ nu am ținut-o așa prea mult. Un an... Hai, să zic doi. Acu’ sunt Mia. Întinse mâna ca și cum ar fi trebuit să i-o sărut. M-am făcut că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
n-am... De mă mai luai și la tine în dimineața aia și se prindea Riki că nici nu ești aviator, acu’ mai erai tot la disperați în sanator la Bălăceanca și făceai ca elicopteru’. Elicopter de la o parașută. Chicoti amuzată de poantă. Ridică din umeri: Avea Riki chestii de-astea. De lua plasă de la vre-unul, stătea pe capul lui de-l toca până își lua ăla câmpii și blestema și ceasul în care se născuse. Sau mă cunoscuse, acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
aceea traversând Bulevardul. Eram chiar prin locul acela, cu o Ester scormonind cu privirea în vitrina unei dughene cu gablonzuri, curioasă nevoie mare, de parcă tocmai atunci expuseseră diamantele Coroanei britanice aduse la București. S-a răsucit spre mine, privindu-mă amuzată. „Și cum ați traversat? Așa?“ Fără să-mi mai aștepte răspunsul, m-a prins de mână și m-a tras după ea pe celălalt trotuar. Nici nu am apucat să mă dezmeticesc. Abia în față la „Tic-Tac“ am realizat ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
celor o sută de pași. Mi s-a părut că mă așteaptă. Chiar a zâmbit când m-a văzut coborând. M-am dus direct spre ea. — Ați simțit cutremurul? am întrebat-o. A dat și la televizor. M-a privit amuzată. A clătinat din cap. Am auzit. Nu l-am simțit. Dormeam tun. Cred că rămăsesem cu gura căscată. Avea cea mai cavernoasă voce de femeie ce îmi fusese dat să aud vreodată. Tuba mare alintată de micimanul Cantarizescu, de la orchestra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
apară veverițele. Aveau probabil cotloanele lor undeva prin scorburile bătrânilor arbori dinspre lac și țâșneau, jucăușe, când zornăiam punga cu alune. Le aruncam câteva și țopăiau agitate să le găsească, zorind apoi să le ducă în cămările lor. Ester povestea amuzată că, în copilărie, pe la cinci-șase ani, se împrietenise cu o veveriță care își avea scorbura în stejarul din grădina unor bătrâni din Vorona, unde mergea în vacanțe. Un fel de prieteni ai familiei lor, bunicii unei prietene, dar aproape bunici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
fum și umbre, gândul că această coborâre de fapt spre el zorește mă face să nu-mi mai fie teamă de nimic și să mă bucur de pașii toți ai coborârii mele întru Luminare. Cadență a amintirilor fără amintire. Scriu amuzat doar de cât de mult înseamnă povestea pentru mine. Știu că fac literatură. Că scrisul meu abia acum își descoperă ritmul lui, legile lui, că mă inventează fără să-i mai pese de tot ceea ce simt, durere, bucurie, interes sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
se amestecă cu alte lichide, tot așa și noi, oricât de împrăștiați am fi printre alții, nu ne amestecăm, nu ne lăsăm absorbiți. Și precum uleiul plutește mereu la suprafață, tot așa și noi nu putem fi pierduți“. O priveam amuzat. Vorbea cu o pasiune pe care nu i-o cunoșteam. Parcă citea de pe o pagină de carte, din vreo broșură de popularizare a Hanucăi. Ridică din umeri. „Nu-mi place să vorbesc despre astfel de lucruri. Dar uneori parcă simt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
scriu nimic. Mă jucam cu pixul pe bancă, rotindu-l într-un gest mecanic. Sfârâia ușor, agasant. Într-un târziu, a izbucnit în râs: — Nu vrei să lași pixul acela și să-ți faci lucrarea? Am clătinat din cap, îmbufnat, amuzat. — Nu știi? Am clătinat iar capul. Începusem să mă joc cu ea. Simțeam că și ea intră în joc. S-a răzgândit, brusc. — Bine. Ai doi. Și cu optul de data trecută, ai scăpat. Poți să pleci. Cred că-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
politețe (la predatul fișelor, la catedră sau la rând la singura cabină de la W.C.-ul pentru bărbați, de exemplu), tresărim instantaneu la zgomote neprevăzute - altele decât cele care fac fundalul sonor al sălii de lectură B, urmărim, cu aceiași ochi amuzați, privire blazată și morgă belferească nou-veniții, îi adulmecăm, îi presimțim pe cei care vor deveni, în curând, de-ai noștri sau care sunt doar intruși pasageri, provizorii, fără stigmatul Bibliotecii. Pe primii îi luăm de la bun început sub aripa noastră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
e același. Pomenile electorale la fel de deșănțate. Plicuri cu bani, pungi cu tărâțe, fluturași cu rânjete. Pentru o pungă cu câteva calendare, un pix și o brichetă, bietul om este în stare să promită că votează și de trei ori. Privesc amuzat spectacolul. Am publicat, în anii de entuziasm tembel, când credeam că într-adevăr românii vor să schimbe ceva în viețile lor după ce au scăpat de Ceaușescu, o carte despre alegerile interbelice. Primită cu bunăvoință. Exemplarul pe care i-l dădusem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
rog. Nu mi-e rușine să recunosc că mi-am bătut joc de mine. Rușine îmi este că s-ar putea să mor, acum, când simt cum viața curată se bucură în mine. De-asta și pot scrie, cu ochi amuzat, de trepăduși precum Berbantu’. După o pauză de câteva zile (mai bine de o săptămână), iarăși la serviciu. Fără nici un sentiment. Nici măcar acela al rutinei. Poate cel mult cu firescul gesturilor de viață, ale existenței zilnice. Minore, lipsite de interes
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
idealele din el ca puricii la stână. Sau de pe javrele astea comunitare. Apropo, știi că ieri, când să mă dau jos din mașină, chiar la poarta Guvernului, a sărit o jigodie d-asta și mai să-mi sfâșie bucile? Râse amuzat, apoi cu ochii țintă la blondină, urmărind cum intră cuvintele în ea. — Sare idealele din el, Momoloiul taichii, mai ceva ca la directivele de la congresele alea a lu’ Ceaușescu, de nu le-ai mai apucat să le studiezi, c-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]