1,230 matches
-
cui desprins din perete, mai o șurubelniță găsită sub pat, ca într-un episod din MacGyver. De atunci, cu mouse-ul în dreapta, am început să mă închid singură în astfel de odăi, de fiecare dată când aveam chef să-mi bat amuzată căpșorul brunet. Escape the room. Țelul suprem. Când ai însă de a face cu 99 de încăperi, lucrurile ies din tiparul obișnuit. În primul rând, pentru că sunt 99, ceea ce te înspăimântă și descurajează încă de la început. Apoi pentru că nu mai
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2201_a_3526]
-
transformă, inevitabil într-un reper, este faptul că memoria sa, filtrată prin dialog și poveste, invită la o călătorie captivantă și jovială printr-un trecut deschis și viu ce devine, prin participare, și al nostru. Cum altfel, decât cu tristețe amuzată poate fi citită relatarea unei întâmplări în care, după ce un vecin, om de un relativ "succes" social și financiar, îi udă florile într-un concediu, iar, la întoarcere, Antoaneta Ralian îi oferă drept mulțumire un pachet cu cărți traduse de
Cărțile insomniei by Gabriela Glăvan () [Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
fac toți copiii lumii, apa din mare Într-o mică groapă pe care o făcuse În nisipul de pe malul mării. Urmărindu-l amuzat câteva minute, prea-fericitul episcop Îl Întrebă cu blândețe: - Ce faci tu aici, dragul meu? cu acea blândețe amuzată a adultului care se așteaptă la un răspuns naiv, În doi peri, grav și comic În același timp. - Ce să fac, răspunse copilașul, nu vezi? Încerc să mut apa mării În groapa mea de pe plajă!... - Toată apa mării? se preface
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
adultului care se așteaptă la un răspuns naiv, În doi peri, grav și comic În același timp. - Ce să fac, răspunse copilașul, nu vezi? Încerc să mut apa mării În groapa mea de pe plajă!... - Toată apa mării? se preface mirat, amuzat, sfântul. Dar bine, dragul meu, acest lucru este imposibil, este peste puterile omenești. - Ei bine, răspunde decis „copilașul”, este la fel de imposibil, de absurd, ca și străduința ta de a Înțelege misterul Sfintei Treimi... Și, zicând acestea, se făcu nevăzut; copilașul
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
epocilor culturale! - și, după ce s-a lămurit că am același scop În acea dimineață - ridicarea, probabil, a unei sume de la Fondul literar, În ce mă privea, derizorie -, după câteva scurte fraze convenționale, m-a privit În ochi cu o anume, amuzată atenție și mi-a declarat, cu o franchețe care m-a paralizat: „Domnule Breban, cred că ești conștient de faptul că ești un... retardat!...”. Cred că am amuțit pur și simplu, frumoasa femeie s-a dat jos din troleibuz și
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
s-a ferit să mi-o „comunice” și, la Întrebarea mea, febrilă se’nțelege, dacă „șeful cel mare” a adus vorba și de subsemnatul, a dat din cap, mințind, ca să mă „apere”, probabil. Amicul Matei, Însă, relaxat și profesându-și amuzat cinismul său colocvial, mi-a relatat cele de mai sus. Ca și În cazul termenului „retardat”, aruncat de frumoasa Geta Horodincă, scurta „execuție” a lui P. Georgescu m-a uimit, Înainte de a mă umili; și m-a umilit, bineînțeles, Înainte de
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
poate și În viață! - de a lua În cont, de a „integra” În bilanțul unei cariere și judecățile negative, chiar și pe cele mai brutale. Și, aplecându-mă, Încă intrigat, În zeci de ore nocturne și singuratice, intrigat dar și amuzat, „curios ca un copil”, asupra acelei „oglinzi” ce mă arăta „urât și deformat”, am descoperit că, În unele apostrofe și judecăți „rele”, se ascundea, cum spuneam, nu numai „adevărul”, dar și „adevărul asupra vieții mele”, ceea ce numim „Destin”. Ori, eu
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
ei ratați la rândul lor? Sau... sunt valori absolute?!... - Da, am zis, avântându-mă „cu capul Înainte” În „puțoistica” mea teorie, da, ai ghicit, În felul lor, au ratat și ei. Ghici față de cine?! Și cum Nichita mă privea gânditor, amuzat, am exclamat: - Evident - Iisus! Mi-a dat dreptate, nu știu dacă din fireasca și eleganta sa amabilitate sau pentru că Îi plăcuse „speculația” mea. Nici azi, deși o cred valabilă, nu mă contrariază dacă unul sau altul dintre colegii mai tineri
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
mai poartă acel sigiliu al misterului desăvârșit, indiferent că se crispează, zâmbește sau râde În hohote, scuturând micile noastre destine cum sunt scuturate corpurile copiilor În căruțele de țară, ce galopează pe drumuri hârbuite și colbuite, iar ei râd, râd amuzați și Înfricați, cu mânuțele Încleștate de loitre, de brațele adulților care se prefac cu mult mai calmi, deoarece și frica lor a Îmbătrânit, s-a uzat?!... Când eram ceva mai tânăr mi-ar fi plăcut, dintre atâtea ispite și tentații
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
privirea-i teribilă, tocmai În ciuda acestui fapt, adică a insuportabilității ei, așa cum e privirea unor nebuni: rozete colorate ce se rotesc, discuri care nu primesc lumină sau imagini, ci aruncă În spațiu scântei și culori stridente parcă râzânde de spectacolul amuzat și ridicol al omuleților care le dansează prin față, mișcându-și picioarele și mâinile ca niște automate, de parcă nu s-ar mișca ei, ci solul le-ar fugi Încet, le-ar curge sub picioare, cum sunt acele lungi și inconturnabile
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
aș face eu de-aș fi În locul dvs. și aș avea opera dvs.!”. Nu, am făcut și aceasta, În primii ani, acolo, În acel cazan enorm al vanităților, al gloriilor care se fac și se desfac, Între atâtea „etnii” literare, amuzat, intrigat și mereu fascinat de acest oraș care este mai mult decât atât, În primul rând, se’nțelege, din cauza legendei formidabile pe care câteva secole de istorie, cultură și modă, le-au țesut În jurul său; apoi, În ceea ce mă privea
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
au susținut cu Înverșunare vreo două decenii, opunându-l nu numai ca ins de curaj, dar și ca scriitor, multor scriitori de prim rang din țară - dna Lovinescu declara că „regreta de a-l fi cunoscut!”, iar dl. Ierunca afirma amuzat cuiva că „atunci când vorbești cu Goma la telefon, singurul moment În care acesta nu minte este când zice «alo!»” -, dar și față de prea iubiții și protejații scriitori, cum fuseseră Marin Sorescu sau fragilul și ultra-sensibilul Valeriu Cristea. Umoarea și atitudinea
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
preocupa, zicând: "Cu ce ai păcătuit, Eliezer, că cei de la Minister în Ierusalim au găsit să te transfere tocmai la curtea lui Stroesner, sângerosul dictator din Paraguay? N-au găsit ceva mai demn pentru tine?". L-am privit câteva secunde amuzat, apoi i-am spus: "Nu te necăji, Henry. Nu m-au numit în Paraguay, ci în Uruguay". La auzul răspunsului meu, fața îngrijorată a lui Henry s-a destins într-un zâmbet luminos și mi-a răspuns: "Ei bine, dar
Confesiunile unui diplomat by Eliezer Palmor [Corola-publishinghouse/Memoirs/927_a_2435]
-
ani. Venisem la oficiul religios festiv cu cartea mea de rugăciuni, dar aproape nimic din textul consfințit în tradiția mea nu se potrivea cu textele ce se rosteau în această sinagogă. Eram debusolat total, iar rabinul din Padova mă privea amuzat; doar la sfârșitul ceremoniei religioase mi-a explicat că, pe lângă riturile askenaz și sefard, există și un rit roman care a luat naștere în epoca premergătoare distrugerii Templului din Ierusalim. Ei bine, dacă la Padova prevala ritul roman, la Roma
Confesiunile unui diplomat by Eliezer Palmor [Corola-publishinghouse/Memoirs/927_a_2435]
-
mai că i-aș face observație. În fond, ce doresc eu? Să educ și alte nații? Tac și-mi văd de treabă! Unul, pe placul meu, îi atrage atenția tinerei mame. O, lăsați-l să-și formeze anticorpii, spune mămica amuzată. Trebuie să se imunizeze... Bine că nu m-am băgat în vorbă! Am mai învățat ceva! Ce mai sterilizam pelincile, cădița în care le făceam baie copiilor și ce dezinfecții trăgeam prin casă... cînd eram eu tînăr tătic. Lumea evoluează
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
Deodată, cum mergeam noi leneși și visători, auzim un măcăit în cor. Era un cîrd de rațe și rățuște care făceau mare tărăboi. Unele băgau capul în apă și rămîneau cu fundul în sus, fapt ce mă făcea să zîmbesc amuzat. Georges bate puternic din palme, pune apoi mîinile pîlnie și strigă: Diana, vino aici și-l salută pe domnul. O rață iese din cîrd și vine, sigură pe ea, spre noi. Lip, lip, lip și oac, oac, oac. Ajunsă la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
la urechi, dau ceva de băut plozilor și ne întreabă ca să se afle în vorbă, pentru că știau răspunsul. Pînă la Pont du Col cît se face? Cinci ore, sar eu cu un răspuns ferm. Mai bine dormiți aici. Jean rîde amuzat, olandezii privesc soarele. Este prea sus, se mai poate merge. Văzînd că se codesc, intervin ferm. S-ar putea să avem grindină în următoarele ore... copiii... Ni s-a spus de jos că azi nu va... Habar n-au. N-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
Lloyd George credea că "un mic grup de asasini terorizează țară". Dorința republicanilor de a rupe orice legătură cu Marea Britanie și de a instaura o Republică era greu de înțeles pentru opinia publică britanică, obișnuită mai degrabă să îi privească amuzata și ironică pe irlandezi.78 În primul rînd, britanicii nu credeau că există o majoritate irlandeză care să dorească cu adevarat independența. Autonomia era concesia maximă ce putea fi acordată. Primul ministru britanic David Lloyd George a declarat, făcîndu-se purtătorul
Studii irlandeze by Codruţ Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Science/909_a_2417]
-
am luat telefonul și am sunat-o pe soția mea, Ann, pentru a-i spune: „Voi scrie o carte intitulată Pământul este plat“. Ea s-a și amuzat și a fost și curioasă În același timp - să zicem că mai amuzată decât curioasă! În cele din urmă am reușit să-i captez atenția, ceea ce, sper, se va Întâmpla și În cazul tău, dragă cititorule. Voi Începe prin a te purta către Începuturile călătoriei mele spre India și spre alte locuri din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2108_a_3433]
-
folosirea pe scară largă a deschizătorului de conserve) s-ar putea să-i scandalizeze pe proști, iar diferitele persoane (în special fetele: Jeanne, Doris, Rosemary, Lizzie) care mă tot îndemnau să-mi public rețetele, o făceau cu un aer de amuzată condescendență. „Numele tău va face să se vândă imediat cartea“, insistau ele cu lipsă de tact. „Mesele date de Charles nu-s decât picnicuri“, a remarcat odată Rita Gibbons. Da, picnicuri, dar bune, chiar formidabile. Și dați-mi voie să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
și-n stânga c-o năpăstuiești cu cererile în căsătorie. Firește că n-am crezut un cuvânt. Dar Rosina îi dădea înainte: — Iar Gilbert Opian s-a grăbit să organizeze un soi de coaliție împotriva ta. Toată lumea e teribil de amuzată. Deci Gilbert era vinovatul. — Și bănuiesc că nu ai habar că Lizzie trăiește cu Gilbert. Surpriză, surpriză! Toată lumea știe. Dar dacă nu te interesează să știi nici cu cine trăiește, înseamnă că nu te interesează îndeajuns încât să te căsătorești
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
care am mai vorbit, cred) Victor Banstead din Cambridge. Am mototolit toate scrisorile, inclusiv pe cea sosită de la Lizzie, și le-am aruncat într-un coș de hârtii alăturat, pentru ca după aceea să încep să scotocesc prin el, sub privirile amuzate ale tuturor, ca să le scot iar afară. Mi le-am îndesat în buzunar și am spus noapte bună. Nimeni nu mi-a răspuns. De îndată ce-am închis ușa, s-au auzit hohote de râs prelungite. N-am luat-o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
câteva întâlniri neconcludente cu Hartley, în sat, și câteva discuții politicoase cu ea și cu soțul ei. Nu i-am comunicat nimic din sentimentele de spaimă și de primejdie pe care mi le stârnea situația. Din fericire, Rosina era prea amuzată ca să pună întrebări amănunțite. — Charles, fii uman. E timidă, e stingherită, probabil că se simte prea nepotrivită și insignifiantă și plicticoasă, când după viața pe care a dus-o ea te întâlnește pe tine, după viața pe care ai dus
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
strălucitoare și blănița roșcată, cârlionțată, care-i acoperea pieptul. Pantalonii suflecați lăsau să i se vadă gambele lungi, elegante, bronzate. Era desculț. Cicatricea de pe buză dădea gurii lui frumoase o forță pervers masculină. Rosina era în plină strălucire, încântată și amuzată să-și exercite puterea, în timp ce-i ținea la picioarele ei, își plimba încurajator privirea sașie, pătrunzătoare, de la unul la celălalt dintre cei doi bărbați turtiți, năuciți. Păreau absolut amețiți de atracțiile ei. Era, fără îndoială, o mare variație față de atmosfera
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
pentru tine. Dar nu poți s-o răpești, nu te poți gândi să te căsătorești cu ea. Zău așa, devii ridicol. Pe vremuri, n-ai fost niciodată ridicol. Aveai demnitate și stil. Titus și Gilbert, de astă dată mai puțin amuzați, păreau stingheriți și studiau dalele mari de gresie de pe dușumeaua bucătăriei. — Te conduc până la drum, Rosina. Mașina ta e afară? — O, nu vreau încă să plec. Vreau să mai cânt. Cine-i băiatul ăsta frumos? Arătă spre Titus. — Este fiul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]