1,180 matches
-
două tipuri de digresiuni: povestirea-în-povestire și povestirea care este mai întâi povestită pe scurt de către un personaj într-un ton peiorativ, pentru ca apoi să fie descrisă din nou de alt personaj, mai pe larg și cu mai mult respect. Poezia anglo-saxonă folosește mult cuvinte arhaice, ele fiind folosite doar în poezii, în viața cotidiană existând alte cuvinte pentru aceeași idee. Aceste poetisme puteau fi cuvinte individuale, combinații de cuvinte sau construcții mai lungi. În literatura nordică veche această figură de stil
Literatura anglo-saxonă () [Corola-website/Science/318148_a_319477]
-
doar în poezii, în viața cotidiană existând alte cuvinte pentru aceeași idee. Aceste poetisme puteau fi cuvinte individuale, combinații de cuvinte sau construcții mai lungi. În literatura nordică veche această figură de stil se numea heiti.. Cu câteva excepții, poezia anglo-saxonă are doar rimă internă, fiind construită pe patru silabe accentuate (vârfuri) care alternează cu un număr nedefinit de silabe neaccentuate (depresiuni), legate unele de altele de litere care seamănă unele cu altele. Toate vocalele rimează cu tot restul, dar consoanele
Literatura anglo-saxonă () [Corola-website/Science/318148_a_319477]
-
tot restul, dar consoanele rimează doar cu celelelte consoane. Acest lucru este neobișnuit pentru urechile noastre moderne, pentru poezia pe care o cunoaștem acum, ea fiind deseori caracterizată de rimă și de un număr constant de silabe neaccentuate. În poezia anglo-saxonă, deseori consoana inițială este repetată în interiorul versului. De exemplu, în versul din Beowulf «weras on wil-siț wudu bundenne» , «man on desired journey bound the ship», majoritatea cuvintelor rimează cu consoana «w». În acest vers aliterația este atțt de impotantă încât
Literatura anglo-saxonă () [Corola-website/Science/318148_a_319477]
-
În acest vers aliterația este atțt de impotantă încât poetul probabil a început cu combinația de cuvinte «wil-siț» («desired journey») ca idee principală a versului, face apoi să rimeze cuvintele care urmează cu acestea, lăsând aliterația să formeze propoziția. Poezia anglo-saxonă a fost studiată în amănunt pentru a susține teoria că era recitată conform unei scheme orale pe baza unei formule ("oral-formulaic" în engleză). Motivul este că multe expresii și fraze pot fi găsite în mai multe poezii. De exemplu, nu
Literatura anglo-saxonă () [Corola-website/Science/318148_a_319477]
-
cu exactitate deoarece doar versiunea scrisă a poeziilor este păstrată, nu tradiția orală. Criticii acestei teorii spun că poeziile au fost create parțial conform unui proces modern „cuvânt-cu-cuvânt”, iar parțial conform unei combinații de teme și formule.. Cantitatea de proză anglo-saxonă este cu mult mai vastă decât cea de poezie. Majoritatea textelor sunt predici sau traduceri din latină a operelor religioase. Din ceea ce este cunoscut, proza engleză veche a apărut de abia în secolul al IX-lea și a continuat până în
Literatura anglo-saxonă () [Corola-website/Science/318148_a_319477]
-
Mare, care este un manual pentru preoți referitor la cum să-și îndeplinească obligațiile; "Consolatio Philosophiae" a lui Boethius; și "Soliloquies" a lui Augustin de Hipona. Alfred a tradus de asemenea 50 de psalmi din „Cartea Psalminlor”. Alte traduceri importante anglo-saxone au fost făcute de către asociați ai regelui Alfred, care au tradus printre altele "De civitate Dei" a lui Augustin, "Dialogurile lui Grigoriu I cel Mare", și "Historia ecclesiastica gentis Anglorum" a lui Beda. Dar poate cea mai importantă lucrare tradusă
Literatura anglo-saxonă () [Corola-website/Science/318148_a_319477]
-
despre sfântul Guthlac în „Cartea Vercelli”, despre viața Margaretei de Antioka, și despre viața Sfântului Chad de Mercia. În manuscriptul sunt 4 biografii: Cei șapte tineri din Efes, "Sfânta Maria din Egipt", "Sfântul Eustaciu" și "Sfântul Eufrosin". Există multe traduceri anglo-saxone din Biblie. Ælfric a tradus primele 6 cărți din Biblie ("Hexateuch"). Există și o traducere a Evangheliilor, dar cea mai populară a fost traducerile "Evanghelia lui Nicodim" (sau „Acta Pilati”). Altele au fost "Evangelium pseudo-Matthaei", "Viziunile Apostolului Paul", "Vindicta salvatoris
Literatura anglo-saxonă () [Corola-website/Science/318148_a_319477]
-
Biblie ("Hexateuch"). Există și o traducere a Evangheliilor, dar cea mai populară a fost traducerile "Evanghelia lui Nicodim" (sau „Acta Pilati”). Altele au fost "Evangelium pseudo-Matthaei", "Viziunile Apostolului Paul", "Vindicta salvatoris" și "Viziunile Apostolului Toma".. O mare parte din textele anglo-saxone sunt texte juridice bisericești, care s-au păstrat în mănăstiri. Ele includ însemnări ale donațiilor nobililor, testamente, documente de emancipare, liste de cărți, liste de relicvii, probleme legate de curtea regală și legi pentru bresle. Toate aceste texte ne dau
Literatura anglo-saxonă () [Corola-website/Science/318148_a_319477]
-
păstrat în mănăstiri. Ele includ însemnări ale donațiilor nobililor, testamente, documente de emancipare, liste de cărți, liste de relicvii, probleme legate de curtea regală și legi pentru bresle. Toate aceste texte ne dau o imagine a istorie sociale a epocii anglo-saxone, dar au și valoare literară. De exemplu, unele descrieri ale problemelor de la curtea regală sunt interesante prin mosul în care este folosită retorica. „Cronica anglo-saxonă” a fost probabil începută în timpul domniei regelui Alfred continuând timp de 300 de ani ca
Literatura anglo-saxonă () [Corola-website/Science/318148_a_319477]
-
legi pentru bresle. Toate aceste texte ne dau o imagine a istorie sociale a epocii anglo-saxone, dar au și valoare literară. De exemplu, unele descrieri ale problemelor de la curtea regală sunt interesante prin mosul în care este folosită retorica. „Cronica anglo-saxonă” a fost probabil începută în timpul domniei regelui Alfred continuând timp de 300 de ani ca un almanah istoric anglo-saxon. S-a păstrat un singur exemplu de roman cavaleres clasic, el fiind povestirea despre Apollonius din Tyr, care nu trebuie confundat
Literatura anglo-saxonă () [Corola-website/Science/318148_a_319477]
-
XII-lea dintr-un text grecesc care s-a pierdut. Un călugăr care a scris pe vremea lui Ælfric și Wulfstan a fost Byrhtferth de Ramsey. A scris cărțile intitulate "Enchiridion" și "Handboc", scrise atât în latină cât și în anglo-saxonă, ele fiind studii de matematică și retorică. Ælfric a scris și el două lucrări științifice, "Hexameron" și "Interrogationes Sigewulfi", care au ca temă „Facerea lumii”. A scis și o gramatică și un glosar anglo-saxon-latin, folosit ulterior de studenți la învâțarea
Literatura anglo-saxonă () [Corola-website/Science/318148_a_319477]
-
ca temă diferite lucruri sau locuri din țară. Un exemplu interesant este "Gerefa", care descrie obligațiile principale ale unui angajat (așa-numit „reeve”) a unei moșii mai mari. Există și un volum mare de documente juridice legate de mănăstiri. Literatura anglo-saxonă nu a dispărut odată cu invazia și cucerirea normandică din 1066. Multe predici și opere au fost citite și folosite până prin secolul al XIV-lea, ele continuând să fie catalogizate și organizate. În timpul reformării din Anglia, când s-au răspândit bibliotecile
Literatura anglo-saxonă () [Corola-website/Science/318148_a_319477]
-
cercetători. Printre ei au fost Laurence Nowell, Matthew Parker, Robert Bruce Cotton și Humfrey Wanley, de la care se trag numele unor manuscripte. În secolul al XVII-lea a început o tradiție de a compila dicționare literare și referințe despre literatura anglo-saxonă. Primul care a făcut acest lucru a fost William Somner, care a scris "Dictionarium Saxonico-Latino-Anglicum" (1659). Lexigograful Joseph Bosworth a început să lucreze la un dicționar care a fost terminat de către Thomas Northcote Toller în 1898 sub titlul "An Anglo-Saxon
Literatura anglo-saxonă () [Corola-website/Science/318148_a_319477]
-
Anglo-Saxon Dictionary". Deoarece engleza veche a fost una din primele limbi materne care au fost folosite în scris, cercetătorii secolului al XIX-lea au căutat să găsească o cultură națională (naționalism romantic) și s-au interesat cu preponderență de literatura anglo-saxonă. Engleza veche a devenit astfel un obiect de studiu la universități. După cel de al Doilea Război Mondial manuscriptele în sine au atras atenția cercetătorilor. În anul 1957 Neil Ker, un paleograf, a publicat o carte de căpătâi în acest
Literatura anglo-saxonă () [Corola-website/Science/318148_a_319477]
-
cel de al Doilea Război Mondial manuscriptele în sine au atras atenția cercetătorilor. În anul 1957 Neil Ker, un paleograf, a publicat o carte de căpătâi în acest domeniu numită "Catalogue of Manuscripts Containing Anglo-Saxon", iar până prin 1980 toate manuscriptele anglo-saxone fuseseră publicate în engleza nouă. Datorită prelegerilor sale din 1936, J.R.R. Tolkien, cunoscut ca scriitor de literatură fantastică, este creditat cu crearea unei mișcări de a privi engleza veche ca temă a teoriei literare. Aceste prelegeri au fost publicate de
Literatura anglo-saxonă () [Corola-website/Science/318148_a_319477]
-
ca scriitor de literatură fantastică, este creditat cu crearea unei mișcări de a privi engleza veche ca temă a teoriei literare. Aceste prelegeri au fost publicate de fiul scriitorului în 1983 sub titlul "Beowulf: The Monsters and the Critics". Literatura anglo-saxonă a influențat literatura modernă. Unele dintre cel mai cunoscute traduceri includ traducerea operei "Beowulf" de către William Morris și traducerea „Marinarului” de către Ezra Pound. Influențe asupra poeziei pot fi găsite la T. S. Eliot, Ezra Pound și W. H. Auden. Tematica
Literatura anglo-saxonă () [Corola-website/Science/318148_a_319477]
-
Unele dintre cel mai cunoscute traduceri includ traducerea operei "Beowulf" de către William Morris și traducerea „Marinarului” de către Ezra Pound. Influențe asupra poeziei pot fi găsite la T. S. Eliot, Ezra Pound și W. H. Auden. Tematica și terminologia poeziei eroice anglo-saxone poate fi regăsită în lucrări precum Hobbitul și Stăpânul Inelelor.
Literatura anglo-saxonă () [Corola-website/Science/318148_a_319477]
-
creștine care au supraviețuit timpurilor includ "Al 7-lea secol iluminat al Evangheliilor Lindsfarne" și conturile istorice scrise de Bede Venerabilul. Nobilii normanzi și episcopii au avut o influență înainte de Cucerirea Normandă din 1066 și influențele normande au afectat arhitectura anglo-saxonă,de mai târziu.Eduard Confesorul a fost adus în Normandia,și în 1042 a adus zidari pentru a lucra la Westminster Abbey,prima clădire romanică din Anglia.Bisericile de arhitectură normandă în formă de cruce au avut modificări profunde și
Religia în Anglia () [Corola-website/Science/319536_a_320865]
-
Armeană. Deși Islamismul este,în general,gândit ca fiind o recentă sosire în țară,a fost în contact cu musulmanii pentru multe secole.Un exemplu timpuriu ar fi decizia de Offa,regele al XVIII-lea al Merciei(unul din regii anglo-saxoni existenți la acea vreme),de a avea monede bătute cu o inscripție islamică.Se crede că au fost bătute pentru a facilita comerțul cu imperiul islamic.Bursa musulmană a fost bine-cunoscută printre învățații din Anglia în 1386,odată cu scrieriile lui
Religia în Anglia () [Corola-website/Science/319536_a_320865]
-
apă,cum ar fi izvoarele.Cultul împăratului este larg înregistrat,în special la site-uri militare. În Evul Mediu,imigranții de pe continentul european au sosit,aducând cu ei păgânismul anglo-saxon,un subset al păgânismului germanic.Mai târziu,după ce majoritatea popoarelor anglo-saxone s-au convertit la creștinism,vikingii din Scandinavia au sosit,aducând cu ei păgânismul nordic. Variatele religii și istoria etnică a Angliei a lăsat o gamă largă de edificii religioase - biserici,catedrale,capele,paraclise,sinagogi,moschei și temple.Pe lângă importanța
Religia în Anglia () [Corola-website/Science/319536_a_320865]
-
urmașii herulilor întorși. Ar trebui remarcat faptul că astfel de identificări nu sunt acceptate istoriografic pe scară largă. De asemenea, s-a sugerat că herulii întorși au fost primii care au colonizat Islanda. Niciun "heruli" nu este menționat în cronicile anglo-saxone, francilor sau nordicilor, deci se presupune că au fost cunoscuți în nord și vest sub un alt nume. Enciclopedia Britanică din 1911 a sugerat că "heruli" ar fi putut să fie un titlu de onoare, din moment ce numele heruli în sine
Heruli () [Corola-website/Science/319602_a_320931]
-
iar în cele din urmă conte). Ca rang în albumul nobilimii britanice, a fost mai întâi înregistrat în 1440, când John Beaumont a fost numit viconte Beaumont de regele Henry al VI-lea. Cuvântul viconte corespunde în Marea Britanie cuvântului din anglo-saxonă "shire reeve" (stând la baza cuvântului care denumește biroul care nu aparține deloc nobilimii și care este ales de rege, al șerifului). Astfel viconții de la început primeau titlul de la monarh, nu ereditar; dar în curând au avut și ei tendința
Viconte () [Corola-website/Science/315265_a_316594]
-
săvârșite de un cetățean străin sau apatrid, se pedepsesc cu închisoarea de la 10 la 20 de ani și interzicerea exercitării unor drepturi." Trădarea reprezintă neloialitate criminală. Istoric, în țările cu sistem de drept jurisprudențial (engl. "common law" - cum sunt țările anglo-saxone), înalta trădare (engl. high treason) este definită ca infracțiune de trădare împotriva statului. Ea a fost diferențiată de mica trădare (engl. petty treason), care însemna trădare împotriva unui superior legitim (de exemplu, un servitor care își ucide stăpânul). Sensul expresiei
Trădare () [Corola-website/Science/318759_a_320088]
-
situat în 10 Via Condotti, devenit între timp monument istoric. Sotirios Voulgaris deschide acest magazin cu ajutorul celor doi fii ai săi: Costantino (1889-1973) și Giorgio (1890-1966). În acea perioadă, magazinul se numea „Old Curiosity Shop” pentru a atrage o clientelă anglo-saxonă venită din Statele Unite sau din Marea Britanie. Abia după 1910 începe să se specializeze în producția de bijuterii cu creații inspirate de școala pariziană sau americană. În 1932 fiii săi preiau conducerea societății. Sotirios moare în 1934. În același an, fiii
BVLGARI () [Corola-website/Science/316018_a_317347]
-
anluminură, planul textual este articulat figural, iar cel figural are valori scripturale. Încă din secolele timpurii ale creștinismului, copiștii scriptoriilor monastice erau însoțiți de miniaturiști și anluminatori, pentru a reprezenta figuri sau episoade exemplare ale Evangheliilor. În mănăstirile irlandeze și anglo-saxone, textele anluminate debutează în anii 650-800 cu monograme ornamentale.
Anluminură () [Corola-website/Science/321204_a_322533]