1,523 matches
-
să controleze sexualitatea femeilor și, pe de alta, la lumea franceză, femeile musulmane nu sunt cu nimic mai puțin actrițe ale propriei vieți (A. Touraine, 2006/2007, 194). După o serie de interviuri și observații participative în mediul social iranian, antropologul Alexandru Bălășeșcu (2007/2008, 109) arată că atât femeile, cât și bărbații trebuie să se conformeze hidjab-ului, adică principiului modestiei (idem, 113). Mai mult decât atât, îmbrăcămintea oamenilor din Iran semnalizează organizarea socială a spațiului și determină o dinamică a
Sociologia modei. Stil vestimentar şi dezirabilitate socială by Alina Duduciuc [Corola-publishinghouse/Science/884_a_2392]
-
metodologică care exclude consemnarea acestor autori își asumă omiterea unor direcții fundamentale în analiza modei: conceptul de habitus, propus de Norbet Elias și, popularizat ulterior de Pierre Bourdieu, precum și ignorarea unui aspect esențial în istoria studiilor modei, anume faptul că antropologul Alfred L. Kroeber este inițiatorul studiului cantitativ al modei vestimentare. Cercetările lui Alfred L. Kroeber au determinat, în timp, o serie de studii (M.C. Peteleu și S.H. Gray, 2009; D. Clemente, 2007; R.L. Lyman și H.J. Harpole, 2002; S.P. Turnbaugh
Sociologia modei. Stil vestimentar şi dezirabilitate socială by Alina Duduciuc [Corola-publishinghouse/Science/884_a_2392]
-
pare asigurat. Nici o alt? revist? �n afară aceleia a lui Worms nu se poate l?udă cu sus?inerea filosofului Ribot (unul dintre fondatorii psihologiei ?tiin?ifice �n Fran? a), al demografului Bertillon, al sociologilor Simmel ?i Ț�nnies, al antropologilor Tylor ?i Westermarck ?i lista ar putea fi prelungit? f?r? dificultate. �ns? chiar �n?iruirea acestor nume este revelatoare pentru limitele tentativei sale: pu?ini dintre ace?tia s-au implicat cu adev?raț. ?i cum ar fi putut
by Charles-Henry CUIN, François GRESLE [Corola-publishinghouse/Science/971_a_2479]
-
garantat și reperabil, iar viitorul incert. Acesta este momentul în care filosoful Lucian Blaga reușește să lege trecutul și viitorul, definind tradiția ca expresie a structurii mentale și creatoare a poporului. După ce romanticii descoperiseră și dezvăluiseră specificul popular al poporului, antropologii interbelici stabilesc o hartă a identităților folclorice. Filosoful Blaga realizează o concordanță între sufletul colectiv, proiecția sa concretă în ritmul doinelor și al baladelor, manifestarea sa arhitecturală în satul înscris în armonia formelor de relief. În 1936, Blaga publică Spațiul
by CATHERINE DURANDIN [Corola-publishinghouse/Science/1105_a_2613]
-
la nimic, ceea ce nu ne surprinde deloc. Nici inteligența, nici darul vorbirii și nici forța nu-s peste cea a oamenilor obișnuiți. Vom recurge deci la un indiciu mai puțin precis și mai social: este vorba de cel utilizat de antropologul Marcel Mauss pentru a stabili opoziția dintre homo duplex, individul divizat, și homo simplex, individul unit și total. În cazul primului, conștiința separată permite stăpînirea instinctelor și înfruntarea lumii exterioare. La cel de-al doilea, rațiunea și sentimentele rămîn contopite
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
al semnificațiilor social-generalizate ale realității în vederea obținerii stabilității ori a unor modificări de comportament individual sau la nivel de grup“, care subliniază rolul de element și mijloc esențial al vieții individuale și sociale, idee larg acceptată de psihologi, sociologi și antropologi. Termenul de comunicare “se prezintă sub forma unei aglomerări conceptuale cu multiple - și deseori neașteptate - ramificații, fiind văzut drept parte integrantă și în același timp, cuprinzând procedural un mare număr de științe.” În 1970, Franck E. X. Dance realiza o
Reprezentativitatea exerciţiilor de limbă pentru formarea competenţelor de comunicare by Carcea Mariana, Haraga Ana, Luchian Didiţa () [Corola-publishinghouse/Science/91830_a_92362]
-
tonuri și mijloace sunt folosite, adesea cu talent, de autorii de SF. În plus, cu acea prospețime naivă care, vizând un public entuziast, încearcă să-l uimească prin metafore noi, corespunzătoare lumilor noi, SF-ul pune cititorul în postura de antropolog al lumilor viitoare. Bibliografie Pentru un tur de orizont tematic, vezi La Grande Histoire de la science-fiction (Livre de Poche). Operele din bibliografie sunt în cea mai mare parte editate la Paris. Vom preciza orașul de editare pentru celelalte. Opere literare
by Roger Bozzetto [Corola-publishinghouse/Science/946_a_2454]
-
această afirmație conduce la ideea că persoanele care lucrează cu autiști, pentru a avea rezultatele scontate, pentru a-i înțelege foarte bine, trebuie să gândească ca ei. Trăirile lor sunt diferite, de aceea este nevoie de exploratori motivați ca și antropologii, să descopere lumea, cultura și obiceiurile acestor persoane. Trebuie să învățăm cum experimentează mediul, ce dificultăți întâmpină când sunt invitați în comunitate”. Obținerea unui progres în activitatea terapeutică este asigurată de munca în echipa formată din persoane de diverse specialități
Modalităţi educaţional - terapeutice de abordare a copiilor cu autism by Raţă Marinela () [Corola-publishinghouse/Science/91883_a_93198]
-
opoziția devin factori producători de imagini esențiale. Gilbert Durand decelează operația participativă, declanșată de trecerea de la sensul propriu la sensul figurat al imaginii, care ia naștere din jocul subtil dintre absentia și praesentia. Făcând apel la problema platoniciană a reminiscenței, antropologul francez subliniază importanța imaginației epifanice, aptă de a descifra cunoașterea adevărului ascuns, în raport cu aletheia starea de neascundere (a se vedea, în acest sens, comentariul lui Heidegger asupra lui Parmenide). Imaginația simbolică nu trebuie confundată cu un demers intelectual, întrucât ea
Biserica şi elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/898_a_2406]
-
lume. Necesitate care, în condițiile interacțiunii tot mai intense și complexe dintre populațiile lumii, nu mai reprezintă o simplă problemă de cunoaștere și curiozitate, ci devine din ce în ce mai accentuat una pragmatică. Teză valabilă nu doar pentru cei ce se formează ca antropologi și sociologi, dar și pentru asistenți sociali și psihologi, ca, de altfel, pentru tot mai mulți cetățeni de rând. Tema diversității familiei contemporane interși intraculturale (vezi secțiunea 8.4.) este de mare rezonanță teoretică și practică. Spațiul cel mai larg
[Corola-publishinghouse/Science/2359_a_3684]
-
a utilizat în cercetările concrete aproape în exclusivitate metode cantitativ-statistice (studii extensive pe bază de chestionar și eșantion), iar antropologia, metode calitativ-intensive (observația externă sau cea coparticipativă), astăzi sociologia practică din ce în ce mai mult și metode calitative (în speță, prin etnometodologie), în vreme ce antropologii resimt cu acuitate nevoia extensivului și a cuantificării. Pe de altă parte, dacă prin tradiție antropologia culturală se ocupă de societățile simple, omogene (triburi, populații rurale), iar sociologia cu precădere de cele complexe, puternic stratificate - specialiștii americani în domeniu spun
[Corola-publishinghouse/Science/2359_a_3684]
-
ea este aplicată ca metodă principală în studierea familiilor și a relațiilor de rudenie în antropologia culturală și sociologia rurală, atât ca observație din exterior, cât și ca observație participativă, „din interior”. În acest fel, trăind în mijlocul unei comunități, cercetătorul (antropolog sau sociolog) are acces direct la varietatea manifestărilor familiei, a obiceiurilor legate de căsătorie, a fenomenului „vecinătății”, a schimbului de bunuri și servicii în cadrul familiei lărgite, a raporturilor intergeneraționale. Iar uneori poate pătrunde și în intimitatea vieții de familie (chiar dacă
[Corola-publishinghouse/Science/2359_a_3684]
-
retorica lui, lumea lui, și nu a oamenilor la care se referă.) În antropologia culturală americană, începând din deceniul al șaptelea al secolului recent încheiat, există o direcție de cercetare bine conturată pe această problematică, numită etnoștiință (pe care unii antropologi au supranumit-o noua etnografie). Având ca exemplu cercetările clasice de etnobotanică, etnomuzicologie și cu deosebire cele de relații și denumiri de familie și rudenie, reprezentanții etnoștiinței au ca program epistemic - utilizând în principal tot o metodă de împrumut din
[Corola-publishinghouse/Science/2359_a_3684]
-
denumiri de familie și rudenie, reprezentanții etnoștiinței au ca program epistemic - utilizând în principal tot o metodă de împrumut din lingvistică, analiza componențială - descoperirea metodelor de organizare a materialului cognitiv la nivelul diverselor colectivități culturale; astfel încât, descrierile și teoriile etnologului (antropologului) nu vizează acum numai datele, faptele ce privesc grupul, ci și descrierile și „teoriile” grupului referitoare la acele fapte și date. Etnoștiința este deci „știința” grupurilor etnice, spre deosebire de etnologie, care este știința despre grupurile etnice. Etnoștiința își are corespondentul în
[Corola-publishinghouse/Science/2359_a_3684]
-
a rudeniei. De altfel, ideea a încolțit odată cu lecturarea celebrei cărți a lui Oscar Lewis intitulată Copiii lui Sanchez (1961/1978). În urma unei riguroase cercetări de teren pe tema adaptării țăranului mexican la viața metropolitană a capitalei din anii ’60, antropologul american folosește în lucrare, ca o construcție narativă, tocmai biografiile celor cinci copii ai personajului central, Sanchez, un gen de Moromete dezrădăcinat, mânat de vicisitudinile vieții într-un spațiu străin, iar în strădania de a-l confrunta cu demnitate, dezvoltă
[Corola-publishinghouse/Science/2359_a_3684]
-
multitudinii punctelor de vedere sau, mai complex, a unghiurilor de vedere. Când ei realizează, de exemplu, o pagină sau o emisiune despre avort, cer părerea unui reprezentant al legii, al bisericii, femeilor cu asemenea experiențe, psihologului și sociologului, eventual etnografului (antropologului) pentru comparații în timp și spații geografice. În aceste considerații și în comentariile celor ce realizează astfel de „anchete” se amestecă existentul cu doritul, datele certe cu simpla impresie. Analiza multiperspectivală se vrea o replică științifică la practicarea empirică a
[Corola-publishinghouse/Science/2359_a_3684]
-
femei și masculi ar fi posibilă fără intervenția altor factori decât cel pur sexual. Analogiile cu lumea animală sau cu manifestările superioare imediat precedente omului și căutarea rădăcinilor unor comportamente umane în comportamentele acestora sunt contestate de mulți sociologi și antropologi. Faptul că omul ca animal are o calitate specială, rațiunea, și trăiește într-un mediu sociocultural ce mediază relația cu cel fizico-geografic schimbă radical datele problemei. Alți autori consideră însă că patternurile comportamentale incrustate genetic s-au transmis și la
[Corola-publishinghouse/Science/2359_a_3684]
-
unor evenimente proeminente ale familiei lărgite, cum sunt nașterile, căsătoriile etc. În varianta ei extinsă modificată, familia funcționează ca un întreg în luarea unor decizii majore și uneori bugetul este comun. Studii autohtone și ale unor specialiști străini (în particular, antropologi americani) pe sate din Transilvania din anii ’70 au constatat că cele mai prospere familii din comunitatea rurală erau cele pe care le-am putea numi „extinse modificate”, o combinație în care familia mai „bătrână” lucra în agricultură, iar cea
[Corola-publishinghouse/Science/2359_a_3684]
-
universalitatea unor dimensiuni esențiale ale mariajului (conviețuirea, relații sexuale soț-soție, stabilitate și durată), el dovedește caracterul universal al căsătoriei, chiar simbolică, drept formulă dezirabilă de a crește copii și de a le atribui acestora un statut social. În tradiția funcționalistă, antropologii culturali insistă că situația este, în același timp, un exemplu de adaptare la anumite condiții, în particular la aceea că bărbații din această regiune, fiind din casta războinicilor, lipseau timp îndelungat de acasă. Odată cu reducerea în timpurile noastre a serviciului
[Corola-publishinghouse/Science/2359_a_3684]
-
căsătoriilor între rudele apropiate este un lucru firesc, natural și nu comportă întrebarea „de ce?”. Discutarea acestui subiect este oarecum un tabu pentru bunul-simț. Dar întrucât spiritul științific nu cunoaște nici o interdicție tematică, nici tabuul incestului nu constituie un tabu investigațional. Antropologi, sociologi, psihologi și alți analiști ai etologiei umane s-au întrebat care sunt cauzele tabuului incestului. Ei au pornit de la constatarea simplă că dacă neînclinația înspre raporturile sexuale (și mariaj) între rude apropiate ar fi ceva natural, nu ar mai
[Corola-publishinghouse/Science/2359_a_3684]
-
într-o locuință proprie(de multe ori nouă). Un spațiu propriu rezidențial, independent de părinți și rude, înseamnă autonomie și sub alte aspecte (economic, roluri sociale, menaj). El este specific familiei nucleare, toate celelalte modele indicate implicând grupul familial extins. Antropologii culturali încearcă nu numai să descrie diferitele forme rezidențiale, ci să le și explice. Explicațiile se înscriu în general pe linia funcționalistă a macrosocialului și a avantajelor și dezavantajelor (costurilor și beneficiilor). Astfel, rezidența neolocală corespunde nevoilor societății moderne, unde
[Corola-publishinghouse/Science/2359_a_3684]
-
variante (socială, legală, psihologică). Sociologii și antropologii (etnologii) ce se ocupă de familie și nu sunt de limbă engleză recunosc că în literatura anglo-americană terminologia din domeniu este mai precisă (vezi Segalen, 1987). E în joc, desigur, contribuția masivă a antropologilor americani și englezi la sistematizarea și interpretarea teoretică a unui bogat material faptic. M. Harris arată în acest sens (1975b, p. 331): „Compararea vieții domestice a sute de culturi din toată lumea i-a condus pe antropologi la concluzia că există
[Corola-publishinghouse/Science/2359_a_3684]
-
desigur, contribuția masivă a antropologilor americani și englezi la sistematizarea și interpretarea teoretică a unui bogat material faptic. M. Harris arată în acest sens (1975b, p. 331): „Compararea vieții domestice a sute de culturi din toată lumea i-a condus pe antropologi la concluzia că există două principii cognitive universale care influențează organizarea vieții domestice în orice loc. Primul este principiul afilierii (affinity), sau al relațiilor prin mariaj. Al doilea este principiul descendenței (descent). Toate persoanele ale căror relații una față de alta
[Corola-publishinghouse/Science/2359_a_3684]
-
în românește. Plusul în literatura de specialitate anglo-americană - și nu neapărat și în limbajul cotidian - vine pe linia cuprinderii în conținutul său, pe lângă rudeniile propriu-zise, și a componentei descendenței și a celei ideologice. Să precizăm totuși că și în demersurile antropologilor americani, atunci când se vorbește expres despre relațiile pe verticală dintre rude, termenul folosit este descendență (descent). Antropologii sociali britanici utilizează descent pentru relațiile care se extind pe mai mult de două generații, iar filiation pentru relațiile de descendență din sânul
[Corola-publishinghouse/Science/2359_a_3684]
-
indivizilor în funcție de grupul de descendență. Descendența, cu formele ei particulare de neam, clan, fratrie, moetie, are, de asemenea, pe lângă funcția economică și de prestigiu social, și funcții religioase, socializante, de mariaj selectiv și politico-militare (vezi Ember, Ember, 2002; Mihu, 2002). Antropologii au identificat două mari clase de reguli de descendență, și anume: cea cognatică, în care recunoașterea urmașilor se face atât pe linie bărbătească, dar și femeiască, și cea uniliniară, în care legăturile parentale, drepturile, îndatoririle și privilegiile sunt date fie
[Corola-publishinghouse/Science/2359_a_3684]