8,321 matches
-
lor viață, din munca lor, din nădejdea și din suferința lor, chiar dacă, în mod incomprehensibil, întorcea împotriva lor propria lor strădanie, pentru a-i zdrobi și a-i înrobi. Odată cu tehnica, caracterul autonom al dezvoltării a încetat a fi o aparență; este o mișcare ce nu are nici o legătură cu viața , care nu-i cere nimic și care nu-i aduce nimic, nimic care să-i semene în orice caz, care să fie conform cu esența sa și cu dorințele sale. Ceea ce
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
de sens creatoare a idealităților fizicii matematice. Privirea pe care, în cadrul reducției, am aruncat-o asupra științei, noi, fenomenologii preocupați a construi o fenomenologie radicală a subiectivității ca subiectivitate vie, adică a păstra ființa a ceea ce suntem în realitate, dincolo de aparență, această privire, așadar, nu trebuie oare să se modifice de acum în mod considerabil? Căci știința nu doar face abstracție de lumea-vieții și, prin urmare, de viața însăși; această abstracție, scoaterea din circuit a calităților sensibile și, astfel, operațiunea constitutivă
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
se dezvăluie în mediul de vizibilitate al lumii, ea este ceea ce este acolo drept ceea ce este acolo în față, ceea ce privirea teoretică, dezvoltându-și procedurile și puterile sale proprii, va recunoaște ca ceea ce este cu adevărat acolo în fața sa, dincolo de aparența sa subiectivă, iluzorie și schimbătoare. Or această presupoziție fundamentală a științei nu se deosebește cu adevărat de cea a gândirii clasice, ci este mai degrabă identică cu aceasta și o prelungește pur și simplu. O astfel de presupoziție are un
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
care este acolo în față, ființa naturii (sau ceea ce considerăm ca atare). Și un adevăr: adevărul acestei ființe, adică faptul că ea se află acolo în față, că ea se arată. Căci, oricât de critică ar fi această știință cu privire la aparență, cum era de altfel și filozofia clasică, ea se întemeiază la urma urmelor pe această aparență. Doar că se dovedește că această aparență nu mai este aparența sensibilă, ci cea a ființei geometrice sau matematice care i-a fost substituită
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
acestei ființe, adică faptul că ea se află acolo în față, că ea se arată. Căci, oricât de critică ar fi această știință cu privire la aparență, cum era de altfel și filozofia clasică, ea se întemeiază la urma urmelor pe această aparență. Doar că se dovedește că această aparență nu mai este aparența sensibilă, ci cea a ființei geometrice sau matematice care i-a fost substituită, care aparență nu este mai puțin reală, ca aparență într-o lume și în cele din
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
află acolo în față, că ea se arată. Căci, oricât de critică ar fi această știință cu privire la aparență, cum era de altfel și filozofia clasică, ea se întemeiază la urma urmelor pe această aparență. Doar că se dovedește că această aparență nu mai este aparența sensibilă, ci cea a ființei geometrice sau matematice care i-a fost substituită, care aparență nu este mai puțin reală, ca aparență într-o lume și în cele din urmă ca aparența acestei lumi. S-ar
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
că ea se arată. Căci, oricât de critică ar fi această știință cu privire la aparență, cum era de altfel și filozofia clasică, ea se întemeiază la urma urmelor pe această aparență. Doar că se dovedește că această aparență nu mai este aparența sensibilă, ci cea a ființei geometrice sau matematice care i-a fost substituită, care aparență nu este mai puțin reală, ca aparență într-o lume și în cele din urmă ca aparența acestei lumi. S-ar putea spune cel mult
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
era de altfel și filozofia clasică, ea se întemeiază la urma urmelor pe această aparență. Doar că se dovedește că această aparență nu mai este aparența sensibilă, ci cea a ființei geometrice sau matematice care i-a fost substituită, care aparență nu este mai puțin reală, ca aparență într-o lume și în cele din urmă ca aparența acestei lumi. S-ar putea spune cel mult că știința neglijează această aparență ca atare, considerând-o drept o evidență sau o trivialitate
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
se întemeiază la urma urmelor pe această aparență. Doar că se dovedește că această aparență nu mai este aparența sensibilă, ci cea a ființei geometrice sau matematice care i-a fost substituită, care aparență nu este mai puțin reală, ca aparență într-o lume și în cele din urmă ca aparența acestei lumi. S-ar putea spune cel mult că știința neglijează această aparență ca atare, considerând-o drept o evidență sau o trivialitate, în vreme ce filozofia face din ea o problemă
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
se dovedește că această aparență nu mai este aparența sensibilă, ci cea a ființei geometrice sau matematice care i-a fost substituită, care aparență nu este mai puțin reală, ca aparență într-o lume și în cele din urmă ca aparența acestei lumi. S-ar putea spune cel mult că știința neglijează această aparență ca atare, considerând-o drept o evidență sau o trivialitate, în vreme ce filozofia face din ea o problemă. În mod negativ, presupoziția științei (și a filozofiei care reduce
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
ființei geometrice sau matematice care i-a fost substituită, care aparență nu este mai puțin reală, ca aparență într-o lume și în cele din urmă ca aparența acestei lumi. S-ar putea spune cel mult că știința neglijează această aparență ca atare, considerând-o drept o evidență sau o trivialitate, în vreme ce filozofia face din ea o problemă. În mod negativ, presupoziția științei (și a filozofiei care reduce subiectivitatea la o conștiință intențională a lumii și, în acest fel, fenomenalitatea la
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
fondul din el al esenței originare a vieții ca auto-afectare a sa. Savantul este așadar un om dublu, afirmând pe de o parte că viața, viața subiectivă individuală, pe scurt, propria sa viață nu este nimic, nimic altceva decât o aparență în orice caz, o aparență fără adevăr și fără valoare și totuși continuând să trăiască din această viață care nu este nimic, să mănânce și să bea, să râdă și să cânte și să se culce în patul femeilor. Asemenea
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
originare a vieții ca auto-afectare a sa. Savantul este așadar un om dublu, afirmând pe de o parte că viața, viața subiectivă individuală, pe scurt, propria sa viață nu este nimic, nimic altceva decât o aparență în orice caz, o aparență fără adevăr și fără valoare și totuși continuând să trăiască din această viață care nu este nimic, să mănânce și să bea, să râdă și să cânte și să se culce în patul femeilor. Asemenea lui Tartuffe, spune un lucru
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
o contradicție exterioară, așa cum s-ar putea crede, atâta vreme cât ea capătă forma unei opoziții între știință și savant. Savantul nu este singurul care are un picior în universul idealităților fizico-matematice și pe celalalt în această viață, care nu este decât aparența celor dintâi, un soi de epifenomen a acelui ceva a cărui realitate este constituită din molecule și atomi. Știința se află în aceeași duplicitate, dacă este adevărat că, înfăptuindu-se ca o modalitate a vieții transcendentale, ea o nesocotește pe
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
timp, acel ceva în care orice suferință se desfășoară, însuși faptul de a se simți al unei subiectivități și al unei vieți. În acest fel, așadar, oroarea de viață purcede întotdeauna din aceasta, nu dintr-o privire exterioară aruncată asupra aparenței sale obiective, stranii, diforme sau stângace: mai curând în ea însăși, într-una dintre tonalitățile prin care ea trece în mod necesar și care sunt asemenea unor declinări ale esenței sale, se înrădăcinează ideea smintită de a nu mai încerca
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
drept reprezentant al acestei munci abstracte și, astfel, drept reprezentare a reprezentării muncii reale) nu au sens decât în interiorul unei referiri principiale la viață. Pe de o parte, ei prezintă referitor la aceasta duplicarea teoretică menită să facă posibilă, sub aparența unei cunoștințe obiective, o măsură de altminteri iluzorie a acesteia. Pe de altă parte, ei purced în mod ontologic din ea, dacă este adevărat că valoarea unui obiect reprezintă în el procesul producerii sale reale de către munca reală și nu
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
general. Este așadar imposibil a îndepărta problema televiziunii sub pretextul că aceasta ar reconduce la aceea a sistemului tehnicist în care este cufundată, dacă este adevărat că acesta din urmă, ca orice sistem de acest gen, nu este decât în aparență astfel din momentul în care întreține o referire la viață, aflându-se atunci determinat în mod tainic de ea. Astfel, un sistem economic precum capitalismul nu posedă, așa cum s-a arătat, decât o autonomie iluzorie, nu este decât un pseudo-sistem
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
fiecare dată pentru viață, de la postura în care aceasta se găsește așezată în virtutea conexiunii sale cu ele. Chestiunea mijloacelor de comunicare și a televiziunii mai cu seamă cunoaște astfel o deplasare esențială: din locul obiectivității unde se expune în evidența aparenței sale ființa-instrumentală ca atare în cel al funcționării sale reale ca mod de viață, ca practică. Ce este așadar televiziunea ca practică? Acest comportament în care, incapabilă să rămână și să se așeze în sine, să-și ajungă sieși și
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
logic. Însă această contradicție ne face să ne gândim imediat la o întrebare: de ce trebuie instituite legi și reglementări diferite de acelea care guvernează în general o societate, de ce trebuie instituită această universalitate paradoxală care este Universitatea? Această întrebare cu aparență formală îmbracă o semnificație absolut concretă imediat ce ne amintim că societatea ca atare, ca esență generală nu există și că legile sus-numitei societăți sunt în realitate legile vieții, legile conservării și sporirii acesteia. Numai că viața, la rândul său, nu
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
comportamentul, care implică totuși obiectivarea în el a unei subiectivități transcendentale, singura capabilă să îi confere "sensul" său. Iată de ce psihologia științifică nu își atinge cu-adevărat scopul decât contestând specificitatea și autonomia comportamentului uman, interpretându-l ca o simplă aparență, ca fenomen sau rezultat al unui proces în sine biologic. Cu această pretenție de a produce o explicație exhaustivă a subiectivității plecând de la biologie, psihologia "științifică" își dezvăluie supoziția în ultimă instanță materialistă, se autodistruge ca disciplină autonomă pentru a
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
finanțele În ale bancherilor genovezi, nimeni nu muncea, cu excepția nenorociților de țărani, jecmăniți de strângătorii de biruri ai nobilimii și ai regelui. Și În miezul acelei corupții și nebunii, În răspăr cu mersul Istoriei, ca un splendid animal teribil În aparență, În stare să mai dea strașnice lovituri de labă, dar cu centrii vitali atacați de tumori maligne, această nefericită Spanie era viermănoasă pe dinăuntru, osândită la o decadență inevitabilă, al cărei spectacol nu putea scăpa clarviziunii acelui om excepțional care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
Nu sunteți un vulgar bandit de drumul mare, conchise În sfârșit numitul Steenie, care Începea să mai prindă culoare. Alatriste Îi aruncă o privire celui mai tânăr, căruia Însoțitorul său Îi spusese de câteva ori „milord“. Mustăcioară blondă, mâini fine, aparență aristocratică În ciuda costumului de călătorie, a prafului și murdăriei de pe drum. Dacă individul acela nu era de foarte bună familie, căpitanul era gata să treacă la mahomedanism. Să moară el de nu. — Numele dumneavoastră? Întrebă cel În haine gri. Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
ziua aceea, ca să-i facă de mâncare și să-i ia rufele la spălat, apoi își făcuse un ibric mare de cafea și rămăsese un timp, cu cana de cafea în mână, lângă fereastră, uitându-se afară, spre cerul în aparență gol, cu gândurile săltându-i aiurea între prezentul cenușiu, trecutul cu amintiri amestecate și viitorul indefinit. Fusese și el vreodată un om mulțumit de soarta sa? Avusese și el parte de dragostea unei femei? Se bucurase de stimă din partea colegilor
KARMA. NOPŢI DE MĂTASE by DANIEL DRAGOMIRESCU MARIA ARDELEANU-APŞAN () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1614_a_2969]
-
de destin, de Dumnezeu, de îmbunătățirea sorții. Terapie a destinului, sună ciudat, și câtă importanță are... Pentru mulți, viața e un cumul de erori. Erori neștiute, abateri imperceptibile de la legea naturală sau legea relevată, contrarieri ale dreptei naturi. Erori în aparență banale, cum ar fi eroarea de a fi mâhnit, care este o agresiune împotriva ta însuți și care îți înjumătățește puterile. Sau conflictele cu sine, cu semenul, cu spațiul, cu sacrul - și toate ne strică viața. Prin cumul, erorile fac
KARMA. NOPŢI DE MĂTASE by DANIEL DRAGOMIRESCU MARIA ARDELEANU-APŞAN () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1614_a_2969]
-
altminteri, niște oameni cât se poate de așezați și de cumsecade în felul lor. Nu li se puteau contesta calitățile. Te-ai fi așteptat, desigur, ca în aceste locuri simandicoase ale Capitalei să dai tot peste nomenclaturiști ciufuți care, sub aparența de pensionari pașnici, să ascundă încă vechile asperități și contondențe ale luptei de clasă, dar în cazul clanului Mandache acest orizont de așteptare nu se confirma. Oameni erau și ei, ba încă oameni între oameni. Bătrânul, la cei șaptezeci și
KARMA. NOPŢI DE MĂTASE by DANIEL DRAGOMIRESCU MARIA ARDELEANU-APŞAN () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1614_a_2969]