1,211 matches
-
de papa Leon X la anul 1519. Este patron al Calabriei (n. t.) 8 Re Marcone, porecla brigandului calabrez Marco Berardi (a doua jumătate a sec.XVI), născut la Cosenza. A fost răpus de viceregele de Napoli (n.t.) 9 Apologia pro Galileo, opera a lui Campanella, scrisă în limba latină în 1616 (n.t.) 10 în original, in dialectul calabrez (n.t.) 11 Tommaso d'Aquino (1225-1274), călugăr dominican italian, numit de contemporani Doctor Angelicus, autor al operei fundamentale pentru
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
poet, scriitor și dramaturg italian (n. t.). 44 Diodor din Sicilia (80-20 a. Ch.), istoric grec, autor al unei istorii universale (n. t.). 45 J. Gutenberg, născut la Meissen, va descoperi printre altele, la mijlocul veacului 15, tiparul (n. t.). 46 Apologia pro Galileo, lucrare a lui Campanella apărută în 1616 (n. t.). 47 ambele motivații (în latină, în original, n. t.). 48 ca să renunțe (în original, în latină, n. t.). 49 în original în dialectul calabrez (n. t.). 50 Pitagora. În
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
întemeiată și națiunea moldovenească și limba moldovenească n.n.). Evident că revine asupra împărțirii „românilor” (a căror existență nu o recunoaște în continuare) în cele trei națiuni componente, moldoveni, valahi și ardeleni, fiecare cu culoarea și trăsăturile rasiale specifice. Face o apologie a istoriei neamului getic, care locuia întregul „masiv balcanonistrean, carpato-pontic” și cere cititorilor să ia aminte „pe ce spațiu imens au trăit strămoșii moldovenilor - geții - care, practic, n-au avut nimic comun cu Dacia Traiană! Dacii au locuit numai în
„Poporul moldovenesc” şi „limba moldovenească” * De la anexarea țaristă la aniversarea a „650 de ani de la întemeierea Țării Moldovei” by Iulian Sînzianu () [Corola-publishinghouse/Science/91559_a_92365]
-
ilicite și nici nu i-a constrâns pe cei credincioși să-și asume vreo atitudine ostilă, ba chiar nu le-a scris ca nici să nu se pomenească între voi, după cum se cuvine sfinților (Efes 5, 3). Dimpotrivă, face o apologie ca nimeni altcineva despre arme, despre serviciul militar și despre arta de a lupta, într-un limbaj clar și deschis, în grai omenesc (Gal 3, 15). Imaginea soldatului bine înarmat i-a atras atenția și descoperindu-i procedeul prin care
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
lăncilor în pluguri și seceri. Asistăm la o reîntoarcere la starea primitivă a omului, care utiliza instrumentele de fier în baza unui raport pașnic cu pământul pe care îl lucra. Filozoful palestinian Iustin (100-165), transferat la Roma, în opera sa Apologia prima pro Christianis ad Antoninum Pium, 39, evidențiază efectiva realizare a profeției lui Isaia, subliniind importanța mărturiei unite martiriului. Aici, autorul accentuează depășirea proverbului păgân (A jurat limba, dar n-a jurat mintea) care implica folosirea restricției mintale. Creștinul nu
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
o singură femeie ca soție. În ambele texte capătă o importanță deosebită noul raport dintre ființele umane, raport instaurat de Cristos prin îndepărtarea războaielor antico-testamentare și refuzul unui mesianism bazat pe violență, râvnit de evrei și de unii iudeo-creștini. În Apologia prima pro Christianis ad Antoninum Pium, 14, filozoful pune accentul pe nonviolența creștină care nu comportă pasivitatea, din moment ce este pătrunsă de iubirea activă față de toți dușmanii; derivând din convertire, tinde la depășirea oricărei bariere rasiale și a oricărei diviziuni religioase
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
bariere rasiale și a oricărei diviziuni religioase căutând chiar și anularea dușmăniei, prin convingere și convertire. Asistăm la o concepție revoluționară, comparabilă ideii moderne de rezistență activă: adevărata convertire a dușmanului poate fi dobândită doar prin nonviolență. Conceptul, reluat în Apologia prima pro Christianis ad Antoninum Pium, 16, 4, subliniază eficacitatea exemplului etic al creștinilor față de dușmani. Depășind etica restrânsă la detaliu și ignorând discursul asupra serviciului militar, autorul ne conduce spre centrul chestiunii constituit din iubirea dușmanilor și a păcii
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
conflict cu cele divine ori cu etica creștină. 2.1.4. Atenagora Remarcând rugăciunea creștinilor pentru stabilitatea Imperiului filozoful atenian Atenagora (133-190) atrăgea atenția păgânilor asupra lealității celor dintâi față de stat. În scrierea sa propovăduitoare, în sintonie cu mai toate apologiile perioadei sale, contrapunea viața creștină celei imorale a păgânilor în măsura în care adevărul creștin este opus erorii păgânilor. Ca o dovadă că supunerea față de stat nu comporta neapărat și aprobarea moralității timpului, respingând acuzația de canibalism, filozoful se întreabă: Cine ar putea
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
au îmbrățișat cuvântul lor, însă Filaster (330-397) ne spune că, carpocrațienii, au fost numiți și soldați, pentru că rândurile lor s-au îngroșat prin înrolarea dezertorilor și a foștilor soldați; negau nașterea lui Cristos dintr-o Fecioară. Dintr-un fragment din Apologia lui Iustin aflăm că doctrinele anarhice ale gnosticismului ar fi influențat o bună parte a creștinilor care luptau sub arme, deoarece, în scrisoarea trimisă senatului, după victoria asupra germanilor și sarmaților din anul 172, împăratul Marcus Aurelius (161-180) spunea că
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
pentru ei vii emoții și tensiuni interioare; exclamativ, specific firilor impresionabile, dar și justițiare, ale căror constatări iau forma unor excesive stări de admirație, bucurie, surprindere sau a unui strigăt de intervenție, de ajutor. Μ Motivul pentru care unii fac apologia „liberului arbitru” este iluzionarea În ideea că, dacă acesta există cu adevărat, atunci destinul ar putea sau ar trebui evitat. Dar neprevăzutul, ca aspect particular al destinului (sau al existenței omului), nu poate fi controlat. Μ Fiecare se luptă, În
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
Întristare/deprimare. Μ „Instinctul nu greșește niciodată” (Friedrich Nietzsche). Intelectualismul și morala, ca faptele cele mai elevate și mai rafinate ale spiritului, nu fac altceva - spune filosoful german - decât să pervertească spiritul naturii, care este curat, sincer și adevărat. Dar apologia „instinctului natural” este un adevărat atentat la tendința spiritului omenesc de a se Împlini printr-o viață tot mai liberă, mai bogată În trăiri, mai Înaltă În valori. Μ Nu numai schizofrenul are o gândire fragmentată, dar chiar și omul
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
dea Întreaga măsură de critic care se dispensează, de data aceasta În mod hotărât, și de autor, și de text. Primit În 1927 În Academia Franceză pe locul lui Anatole France și deci constrâns prin forța Împrejurărilor să-i facă apologia, Valéry se ferește cu grijă să Împlinească Îndatoririle pe care și le fixează În deschiderea discursului său: Pentru morți, cei vii sunt ultima speranță. Gândurile noastre sunt pentru ei singura cale către lumină. Celor care ne-au dat atâtea Învățături
[Corola-publishinghouse/Science/2314_a_3639]
-
insignifianță, Gilbert afirmă că ei sunt mult mai cultivați decât autorii despre care scriu, și că actul critic pretinde infinit mai multă cultură decât actul artistic. Tocmai În acest cadru al apărării criticii sub statutul ei de artă intervine prima apologie a nonlecturii: „Se spune adesea că (recenzenții n.n.) nu citesc În Întregime operele pe care sunt solicitați să le critice. Așa este. Sau mai, curând, n-ar trebui. Dacă ar face-o, ar deveni mizantropi incurabili [...] Nu-i nevoie să
[Corola-publishinghouse/Science/2314_a_3639]
-
marele Aleph sau pe "Marele Gând" (în formularea lui Păunescu), pe "Marele Anonim", cum îl numește pe demiurg Lucian Blaga: "Aleph! De bobotează arunc/ plumbul topit în apă rece,/ și iată-mă ghicesc viitorul". Ciclul ptolemaeic și cel alephic includ apologia fanteziei excitate de exactitățile inefabile ale gândirii matematice și ale fizicii, de cutezanța superioară a demonstrației, de subtilitatea intuiției opusă rațiunii. "Axios" este ciclul care creează un fel de preludiu la ceea ce se va chema "Împotriva cuvintelor". Cele șapte expuneri
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
ele, relația noastră cu aceste dispoziții afective, sentimentul că ele sunt cumva eu, refuzul lor trecând drept o slăbiciune a eului. Poate că eroismul este o memă oficială, o valoare inventată tocmai pentru ca unii cetățeni să se ofere voluntari. În lipsa apologiei eroismului n-ar mai exista persoane dispuse să-și sacrifice viața pentru diverse idealuri; am trăi într-o lume de lași. Revolta tinerilor se bazează pe contestarea modelului existent. Însă, pentru a contesta un model, trebuie să ai în minte
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
acest moment, scrierile lui Gide au devenit mai expansive pe măsură ce a pre prezentat cauza rebelului în opere ca Imoralistul (1902) și Simfonia pastorală (1919). Hedonismul vorbește deschis în Dacă moare (1926). Corydon (1924), un eseu, a fost cea mai îndrăzneață apologie a homosexualității de la De Profundis de Oscar Wilde încoace, susținând că aceasta era atât naturală, cât și socială, așadar plasând experiența personală în serviciul societății. Pentru aceste puncte de vedere Gide s-a făcut cunoscut, în sens peiorativ, ca un
by George Rousseau [Corola-publishinghouse/Science/1102_a_2610]
-
Outopos, Iași, 2000) se arată atras în egală măsură de ispitele așa-numitei grupări nouăzeciste și de unele marote optzeciste: sunt recognoscibile, în el, când racordarea fetișizantă la un cotidian imund, când refugiul în utopia culturii; când visceralitatea ființei, când apologia ficțiunii; când disprețul față de tentația tehnicismului arid, când joaca textuală și metatextuală. Undeva, se poate găsi și o explicație pentru această pendulare (voită, lucidă, nu întâmplătoare): Dacă textul este mai fascinant decât realitatea, prefer textul. Dacă realitatea este mai încărcată
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
severă meditație, de adâncire în cunoașterea de sine, de înțelegere mai deplină a rosturilor noastre. În definitiv, dacă suferința e un "teritoriu al istoriei" (Christa Wolf), lotul ei inerent, istoria se anunță și ca un instrument soteriologic. De aici până la apologia suferinței e un pas pe care unii istorici n-au ezitat să-l facă. Text pregătit pentru Cronica, 29 dec. 1989 ÎN MIEZUL DURATEI Plasat, la vremea lui, în actualitatea cea mai fierbinte, doritor ca nimeni altul să contribuie la
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
Wells și supusă unei dezbateri publice chiar înainte de tipărirea cărții. Impulsul pare a veni însă de la o carte mai veche pe aceeași temă subscrisă de Abraham Kuyper. Scrisă în spirit creștin, Istoria văzută cu ochii credinței nu e totuși o apologie. Ea se vrea memorie reflexivă, iar memoria presupune lucruri demne de a fi povestite. În fond, "istoria nepovestită nu e istorie și, tehnic, nici nu există", afirmă Wells, gândindu-se desigur la scrisul istoric. Altminteri istoria înseamnă viață, iar viața
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
societății de tip occidental nu e privit numai în latura lui pozitivă, ca sursă de creație și productivitate. Caracteristic e felul cum Clark Clifford definea, sub acest unghi, cu un sfert de secol în urmă, lumea nouă. Istoria nu e apologie și recunoașterea avantajelor unui sistem nu trebuie să adoarmă spiritul critic în privința dezavantajelor. R.A. Wells pune mereu accent pe dialog și observă că în cadrul dialogului istoric lumea devine tot mai conștientă de locul pe care-l ocupă. Lumea creștină, îndeosebi
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
trad., 1944; Lucian din Samosata, Dialogurile morților și dialogurile zeilor, pref. trad., București, 1924, Dialoguri și conferințe, introd. trad., București, 1925 (în colaborare cu Elefterie Bezdechi); Euripide, Bacantele. Alceste. Ciclopul, pref. trad., București, 1925, Hippolit, pref. trad., Sibiu, 1944; Xenofon, Apologia lui Socrate, București, 1925, Tratatul de vânătoare, Cluj, 1934; Bucăți alese din opera Sfântului Atanasie cel Mare, pref. trad., Cluj, 1925; Antologia liricilor greci, pref. trad., Cluj, 1927; Ovidiu, în Din elegiile lui..., Cernăuți, 1928, Tristia. Scrisori din Tomis, pref.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285715_a_287044]
-
În general, presa noastră contemporană va demasca afacerile de stat, religiile, incapacitatea creștinilor și toate acestea în termenii cei mai necinstiți, pentru a-i ponegri în toate chipurile, cum știe să facă doar rasa noastră genială. Regimul nostru va fi apologia domniei lui Vișnu, cu simbolul ei - cele o sută de mâini, care vor ține fiecare câte un resort al mașinii sociale. Noi vom vedea totul, fără ajutorul poliției oficiale, care, astfel cum am elaborat-o pentru creștini, împiedică astăzi guvernele
„Protocoalele” Înţelepţilor Sionului by Unknown () [Corola-publishinghouse/Science/852_a_1577]
-
Marc Augé, am realizat că, dincolo de un așa-numit pericol de ficționalizare a realității, există totuși semne că omul are disponibilitatea să recreeze și să readucă în actualitate misterul sacrului în această lume. * * * Departe de mine gândul de a face apologia acestor practici. Nu mi-am propus nici reabilitarea lor într-un fel sau altul, ci doar analiza lor științifică, mai precis, socioantropologică. Unele dintre analizele și interpretările lansate în această lucrare pot părea neașteptate sau pot chiar naște comentarii... În
by Cristina Gavriluţă [Corola-publishinghouse/Science/1065_a_2573]
-
danger de transformer le réel en fiction, il y a des signes pour croire que l'homme a la disponibilité de recréer et de réactualiser dans ce monde le mystère du sacré. * * * Loin de moi l'intention de faire l'apologie de ces pratiques. Je ne me suis pas proposé de les réhabiliter, mais de les analyser de façon scientifique, socio-anthropologique. Certaines analyses et interprétations de ce livre peuvent sembler inattendues et peuvent inviter aux commentaires. En fin de compte, on ne
by Cristina Gavriluţă [Corola-publishinghouse/Science/1065_a_2573]
-
la o corporație economică. Spre exemplu, visul extropienilor (filosofii al căror crez este creșterea extropiei, a vitalității și a energieiă este să devină tot ceea ce vor să devină, fără constrângeri și fără determinări biologice sau sociale, într-o viziune de apologie a libertății interioare și exterioare. Principiile de bază ale metafizicii acestora se rezumă la: expansiune fără granițe, autotransformare, optimism dinamic, ordine spontană și inteligență tehnologică (vezi Regis, 1994, sau More, 1994Ă. Dorind să depășească în mod explicit umanismul, transumanismul transgresează
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]