1,120 matches
-
însă cu ușurință că, indiferent de tiparul adoptat, lirica lui D. își păstrează o puternică - aproape violentă imagistic - originalitate. Sub un material „străin”, exprimată în termenii „altuia”, pulsează o sensibilitate cu totul aparte. Poetul postbelic nu are, așadar, o frază argheziană și una barbiană, nu oscilează între mari modele, preluate mai întâi cu șovăieli de novice și abandonate apoi cu lejerități de maestru. Traseul său poetic nu este unul ondulat, cu inegalități și incongruențe, cu notabile (s)căderi și mari reușite
DIMOV. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286783_a_288112]
-
fi fost interpretabil cu totul altfel: ca un indiciu al manierismului, al „oboselii” unei fraze de cultură. Aici și acum, dimpotrivă, el indică o prospețime a substanței lirice resuscitate; nu o epuizare a ei. Nu altfel stau lucrurile cu poemele „argheziene” ori „barbiene” ale lui D. Nici el nu le scrie dintr-un deficit de originalitate, ci tocmai pentru a putea fi, cu adevărat, original. Tiparele decupate cu atâta dexteritate devin, la poetul postbelic, generatoare: dezvoltă serii și succesiuni de imagini
DIMOV. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286783_a_288112]
-
potrivite”, în Ucigă-l toaca, versurile coagulează o „poveste”, au un sens epic centripet (unul destul de macabru, ca în multe din compozițiile volumului Flori de mucigai). Tensiunea crește pe parcursul poemului, până la un ingenios contrapunct final. În schimb, la D., „mecanismul” arghezian (sincoparea versurilor, oralitatea intervențiilor, ingenioasele împletiri dintre descriere și dialog, alternarea propozițiilor scurte cu cele lungi, ruperile de ritm, utilizarea ingambamentului etc.) va angrena o uriașă forță centrifugă, care frânge linia unei anume „povestiri” și împinge nenumăratele elemente inventariate în
DIMOV. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286783_a_288112]
-
postul doi»)”. (O dimineață în curte). Poemul este atât de „încăpător”, încât apare în el inclusiv un locatar japonez, „pripășit, cine știe cum, pe aici”. În universul liric dimovian, o toleranță neobișnuită e suverană. Împingând la extrem (ca și Marin Sorescu) tendința argheziană de a lărgi universul poeziei și totodată de a-i democratiza limbajul, poetul își deschide larg porțile fanteziei, lăsând să irumpă în versurile unui singur poem trei lănțari soioși, o fată dulce, splendidă, un plutonier, câteva babe șirete, o femeie
DIMOV. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286783_a_288112]
-
ei și între el și ei), a balcanismului. Bazarul forfotitor și pestriț, răsfirarea fabuloasă de obiecte, rotirea, într-un vârtej năucitor, a atâtor personaje, „înghesuirea” atâtor elemente: toate acestea au fost pictate, cu imagini cinetice și sintetice, prin utilizarea mecanismelor argheziene de producere și însuflețire a versului. Dar, odată developate aceste instantanee, ele trebuie să încremenească într-o barbiană „slavă stătătoare”, pentru ca magia să nu se mai spulbere niciodată. Bâlciul oniric, suspendat într-o imagine bogată, somptuoasă, fabuloasă, va fi astfel
DIMOV. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286783_a_288112]
-
în vânt își frâng puterea - / Ajută, Doamne, să se vadă / Cum se repetă Învierea”, spune poetul în textul semnificativ intitulat Calvaria. Nu este vorba, la G., propriu-zis de un dialog cu divinitatea (ceea ce nu vrea să afirme că autorul denunță arghezian tăcerea acesteia), ci exclusiv de o poezie psalmică întru slăvirea dumnezeirii și de cutremurare în fața puterilor și harurilor sale mântuitoare. Asemenea teme reapar în Clipa dintre hotare (2001) și în Vocale celeste (2001), acesta din urmă situându-se simetric față de
GOT. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287321_a_288650]
-
călător „dintr-o ființă în altă ființă”, materializat metaforic în toposul ninsorilor domoale și al ninsorilor cu privighetori (Chip și suflet, 1979, Ninsori și privighetori, 1988). Versurile din volumul Schimbarea la față (1990) propun o viziune spiritualizată, care se traduce - arghezian - în rugă, epifanie, imn și psalm. SCRIERI: Chip și suflet, Chișinău, 1979; Căsuța de miere, Chișinău, 1982; Ninsori și privighetori, Chișinău, 1988; Schimbarea la față, Chișinău, 1990; Kapkanî pameati [Capcanele memoriei], Moscova, 1991; Miere eretică, Chișinău, 2002. Repere bibliografice: Adriana
GROSU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287372_a_288701]
-
ireverențios și apostrofată. Venită pe valul tradiționalismului în floare la „Gândirea” care a lansat-o, această poezie i-a surprins pe comentatori, care, cu excepția lui G. Călinescu și a lui Șerban Cioculescu, au recunoscut în C. un poet de sorginte argheziană, dar autentic, original, stăpânit de duhul pământului, plin de energie vitală, de o expresivitate viguroasă, frustă, inventivă, capabilă de construcții verbale și imagini pitorești, insolite, brutale uneori, dar firești pentru cinismul și sinceritatea agresivă a autorului. Cu timpul, antagonismul (mai
CREVEDIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286492_a_287821]
-
Cu mai mult patos social-istoric decât Coșbuc și Goga, de un energetism whitmanian foarte prizat în epocă, rapsod și novator al sintaxei poetice - ceva din C. pare să fi însoțit răsucirile interioare ale lui Blaga, dar și sunetele de final arghezian. Puțin și tendențios comentate, deloc republicate până la ediția din 1991 a lui Alexandru Ruja, poemele ample apărute în preajma sau la începutul celui de-al doilea război mondial, inegale valoric atât între ele, cât și fiecare în interiorul său, prelungesc și împing
COTRUS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286453_a_287782]
-
mai spus Zguduitorului să-mi ia poezia dar să-mi/ lase mintea întreagă ca să pot scrie poeme numai despre / slava și mărirea Lui și acele poeme să fie numai și numai tăcere.” Altă dată dialoghează căutându-l și drămuindu-l, arghezian, în tencuială: „I-am spus Zguduitorului: când Te caut în var și nu te găsesc/ Te caut în tencuială/ Când nu Te găsesc nici acolo Te caut/ în zid și când nici acolo nu Te aflu/ Te văd...dincolo. Tu
DAIAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286655_a_287984]
-
lui Emil Cioran sau de Imagini și simboluri în teatrul lui Eugen Ionescu, de traducerile shakespeariene ale lui George Ciorănescu din Pătimașul pelerin sau de relevarea importanței operei filosofice a lui Ștefan Lupașcu, fie că glosează în marginea permanențelor liricii argheziene sau evocă personalitatea lui I. Creangă ca purtător de mesaj românesc esențial, fie că oferă relecturi interesante ale poeziei lui Ion Barbu sau exprimă admirația covârșitoare pentru opera lui Lucian Blaga. SCRIERI: Parages, Paris, 1963; Eseuri și cronici literare, București
CAZABAN-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286147_a_287476]
-
Arghezi, Gala Galaction ar fi „un reprezentant neasemănat mai de valoare al aceleiași generații”. Prin coborârea poetului Blestemelor (care nu ar fi decât „o hibridă împerechere de byronism și de verism al ulcerelor”) este caracterizat și Crainic. În timp ce în poeme argheziene dintre cele mai importante (socotite de exeget „surogate, nu bunuri de artă”) și-ar găsi ultima expresie „spiritul de destrămare”, „vărul Crainic” „înfățișează un tip opus destrămării”. Poeziei lui Beniuc, unul dintre cei mai fecunzi colaboratori ai „Revistei Fundațiilor Regale
CARACOSTEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286086_a_287415]
-
București, 1928; Lenore. O problemă de literatură comparată și folclor, București, 1929; Opera lui Mihai Eminescu, București, 1931-1932; Balada poporană română, București, 1932-1933; Istoria literaturii române moderne. Epoca Renașterii ardelene, București, 1934-1935; O problemă de versificație românească, București, 1937; Prolegomena argheziană, București, 1937; Arta cuvântului la Eminescu, București, 1938; ed. îngr. Nina Apetroaie, introd. Ion Apetroaie, Iași, 1980; Simbolurile lui Eminescu, București, 1939; Semnificația lui Titu Maiorescu, București, 1940; Le Préromantisme de G. Asaki, București, 1940; Expresivitatea limbii române, București, 1942
CARACOSTEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286086_a_287415]
-
psihologic al războiului”, CL, 1922, 3; V. Bogrea, O rectificare, CL, 1924, decembrie,; Tudor Vianu, „Personalitatea lui Eminescu”, G, 1926, 4-5; Lovinescu, Ist. lit. rom. cont., I, 139-141, II, 220, 231; Lovinescu, Critice, V, 66-77, VI, 157-164; Ovidiu Papadima, „Prolegomena argheziană”, G, 1938, 1; Ovidiu Papadima, „Arta cuvântului la Eminescu”, G, 1938, 6; Călinescu, Ist. lit. (1941), 631-632, Ist. lit. (1982), 710-711; Ovidiu Bârlea, Dumitru Caracostea, RITL, 1966, 3; Sperantia, Figuri, 52-58; Piru, Panorama, 437-439; Rotaru, O ist., II, 767-770; Bucur
CARACOSTEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286086_a_287415]
-
ediții din operele unor scriitori români, comentarii despre personalități importante ale culturii românești (C. Brâncuși) și studii de folclor (Folclor în Țara Zarandului, în colaborare cu Ioan Șerb). În Arghezi și folclorul, lucrare considerată o contribuție importantă la bibliografia critică argheziană, C. nu caută să depisteze „influențe” directe, „izvoare” precise, probate factologic, ci relevă analogii între câteva modalități de construcție proprii marelui poet și cele proprii speciilor folclorice (de la doină la blestem, descântec, ghicitoare). Următoarele două volume sunt de „critică a
CESEREANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286177_a_287506]
-
tăcere.” Scenele apocaliptice ale războiului (din ciclul Jurnal de front) își au corespondentul formal în „strofe înjunghiate, bătute în pari, / scrâșnite ca piatra ce-mprejmuie schitul; / strofe scrise lângă hoți și tâlhari / care înjură de sfinți și dau cu cuțitul”. Accentele argheziene de împotrivire și revoltă se transformă, într-o conștiință anticonformistă și dezabuzată, în viziuni cinice, terifiante, dominate de imagini ale descompunerii și putrezirii ce amintesc de universul poetic bacovian. Ceea ce îl deosebește însă pe C. este discursivitatea, tonul voit prozaic
CARAION. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286096_a_287425]
-
1968, apoi la Editura Litera. Cartea de debut se intitulează Oglinda cu lebede (1968). Titlul sugerează, desigur, reflectarea artistică, planul secund, pe ale cărui volute estetice evoluează o vreme poetul. Creația sa reține în cercuri concentrice, de acumulare treptată, influențe argheziene sau blagiene, repede depășite. Versul cu tente expresioniste și tonalitate de incantație arhaică îi devine caracteristic. În ciuda aparenței de improvizație, poemele lui C. pornesc de la preocupări de estetică și filosofie. Placheta Saturnala (1969) este pusă sub semnul lui Heraclit: „...muritori
CHIVU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286219_a_287548]
-
viață a poetului. Impresionantă e luciditatea cu care este întâmpinată trecerea; e aici un jurnal al întrebărilor și stărilor ultime, de o autenticitate potențată în absența patetismului și a „literaturii”. Iminența extincției dezactivează orice convenție literară. Unele versuri anticipă interogația argheziană („Urechea ta mă poate auzi? / Și ochiul tău e-n stare să mă vadă?”, Lui Dumnezeu), în altele, tensiunea interogativă antinomică cedează locul unei seninătăți nelumești, aproape mistice (Denii) sau sentimentului compensator al reintegrării cosmice (Moarte). Ciclul Plâns înecat - cu
CIORANESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286268_a_287597]
-
Vasile Alecsandri. Poezia oficială, Poetul național M. Eminescu). Pentru secolul XX, el fixează „momente” semnificative, care generează o anumită stare de spirit, o direcție, o estetică: momentul 1901 (Tendința națională), momentul 1906 (Teoria specificului național), momentul 1919 (Moderniștii. Sburătorul. Fenomenul arghezian), momentul 1926 (Ortodoxiștii), momentul 1928 (Dadaiști. Suprarealiști. Hermetici), momentul 1933 (Noua generație) ș.a. Dar acestea sunt deduse nu din programele revistelor, ci din analiza creației, unde se descoperă personalitatea dominantă, fapt ce face să nu se mai respecte întotdeauna cronologia
CALINESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286041_a_287370]
-
C. este prin excelență un spirit asociativ, circulând cu degajare în mai multe literaturi, și, în primul rând, în cea română. Astfel, Istoria ieroglifică a lui D. Cantemir e „un adevărat Roman de Renard românesc”, cronicarii munteni „au vulgaritatea sănătoasă argheziană”, Conachi „este primul petrarchizant român”. În același timp, C. are darul de a caracteriza sugestiv, într-o formulă memorabilă, care îl pune în lumină iarăși pe criticul-scriitor. Ion, romanul lui Rebreanu, e un poem epic, „solemn ca un fluviu american
CALINESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286041_a_287370]
-
parcă, de la Anton Pann și de la Ion Creangă, fac din cele două scrieri o sinteză culturală insolită. Expresii idiomatice, umor al zicerilor, lexic arhaic-pastoral, univers fantastic, cu diavoli din poveștile românești, rime răsărite dintr-un fel de balet stilistic, uneori arghezian, arată că simplitatea e doar aparentă, iar scriitorul, un rafinat. Nu miră, prin urmare, faptul că celebra Cântare a Cântărilor e prefațată de un studiu filologic savant despre interpretarea lui Max Brod, dedicată simbolurilor marelui poem biblic. În prelucrarea lui
CLAIN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286291_a_287620]
-
F. Voican, revista „Crainicul” (1928-1929), apoi „Muguri” (1932, 1935) și „Veac nou” (1934). A. reeditează, ca poet, experiența sămănătoristă: idilă naturistă, amintiri patriarhale, chipuri voievodale (Cântecele trecutului, 1925, Icoane, 1938). Litania mioritică unită cu o neașteptată vizualitate, de vigoare aproape argheziană, dă un timbru aparte poemelor din Puiul de rouă (1941), scrise la moartea copilului său. La polul opus poeziei, proza reprezintă scena de desfășurare a unei realități dure. Necazuri, Răfuieli mărunte, Notele unui om necăjit cresc din amărăciuni și ostilități
ALEXIU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285253_a_286582]
-
expresionistă ori apelează la tehnica scindării eului, la dezarticularea fluxului cronologic, memorie involuntară etc. Pe de altă parte, într-o mezalianță pe care nu a putut să o curme nici mai târziu, aduce în text virtuți pamfletare înrudite cu arta argheziană, dar și habitudini de gazetar vivace, arțăgos. În romanul Femeia cu carnea albă câștigă teren fibra ludică a imaginației. Reintră în scenă domnul Aurel, personaj recurent, și el posibil alter ego al lui A. Inițial, în Moartea unei republici roșii
ADERCA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285184_a_286513]
-
Trebuie remarcată metoda antropologică a acestei portretizări, care recurge la gesticulații ancestrale, ca un soi de demitizare prin reducere la primitivism a meseriei poetice. Fundoianu îi împrumută poetului gesturile simple ale săracului - a culege, a utiliza, a conserva. Particularitatea poeziei argheziene la care se referă e binecunoscută: e vorba de etica moștenirii pe care o presupune estetica "cuvintelor potrivite", o poezie a resurselor seculare, bazată pe culegere, recontextualizare, combinare. E însă ceva mai mult în ideea lui Fundoianu. Ceea ce vrea să
Fabrica de geniu. Nașterea unei mitologii a productivității literare în cultura română (1825-1875) by Adrian Tudurachi () [Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
ceasuri întregi rostogolindu-le pe scânduri vajnice de campionat mondial, geluite până la catifelare, evitând cu grație ciocnirile ilicite, scufundându-ne, la sfârșit, aproape leșinați de plăcere, în bazine pline cu șampanii calde și aurii... etc. etc.“ BUCUREȘTI FAR WEST Fenomenul arghezian Daniel CRISTEA-ENACHE Ni se spune adesea că statura unui mare scriitor se verifică prin lectura fiecărei generații. Valoarea lui Eminescu și a lui Caragiale, a lui Arghezi, Blaga sau Bacovia s-ar măsura după reacția pe care lectura operei lor
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2168_a_3493]