1,822 matches
-
-lea, în anul 1627 domnitorul Miron Barnovschi-Movilă (1626-1629, 1633) a înconjurat Biserica "Pogorârea Sf. Duh" cu ziduri de apărare masive și înalte. Mănăstirea a căpătat astfel aspectul unei fortărețe, având la colțuri patru turnuri de apărare (numite astfel: Barnovschi, al arhimandritului, Gherontie și Silvestru), iar la mijlocul laturii sudice un turn-clopotniță înalt, pe care s-a amplasat o pisanie. Împrejmuirea mănăstirii s-a făcut cu binecuvântarea mitropolitului Anastasie Crimca. Pe peretele sudic al turnului clopotniță a fost amplasată o pisanie în limba
Mănăstirea Dragomirna () [Corola-website/Science/303885_a_305214]
-
Brâncoveanu reface casa domnească și pivnița mănăstirii. În anul 1802, în urma unui cutremur, biserica se dărâmă. Este refăcută din temelii de Eforia Școalelor prin boierul paharnic "Costache Faca" între anii 1840-1843. În 1858 biserica este închisă din cauza degradării. Egumenul mănăstirii, arhimandritul Misail, scria ministrului Instrucțiunii: "Sosind timpul în care nu mai poate fi locuit într-o casă căreia îi lipsește uși, ferestre, dușumele și parte din învelitoare, iar mai cu seamă bisericii după ce că-i lipsește ferestrele fiind căzute, apoi amenință și
Mănăstirea Glavacioc () [Corola-website/Science/306351_a_307680]
-
hramul "Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil" (sărbătorit la 8 noiembrie). Biserica a fost sfințită la data de 2 octombrie 1938. Între anii 1969-1970, biserica a fost pictată cu sprijinul și pe cheltuiala credincioșilor de către un colectiv de pictori format din arhimandritul Sofian Boghiu, Petre Județ și frații Mihail și Gavriil Moroșan, preot-paroh fiind Victor Vedeanu. Cu acest prilej, deasupra intrării din pridvor în pronaos s-a pictat următoarea pisanie: ""Această sf. biserică cu hramul Sf. Arh. Mihail și Gavriil, s-a
Biserica Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil din Ițcani () [Corola-website/Science/316615_a_317944]
-
ieromonahul Anatolie (1782 - 1787) reface ușa cea mare a clopotniței stricată de "Florea hoțul" și pictează bisericuța cea mică a "egumenului Ilarion" (lucrare executată de zugravul Dimitrie). După acestă perioadă de înflorire urmează decăderea, culminând cu perioada de stăreție a arhimandritului Constandie (1805) care "[...] lipsit de minți [...]" (Aurelian Sacerdoțeanu, „Pomelnicul Mănăstirii Govora” în „Mitropolia Olteniei”, nr.10-12/1961, p. 821) a arendat păgubos parte din moșiile mănăstirii pe mai mulți ani, băgând mănăstirea la grele datorii. Egumenii ce i-au succedat
Mănăstirea Govora () [Corola-website/Science/299065_a_300394]
-
preot în anul 2001 și tuns în monahism în 2008, pe seama Mănăstirii Sfântă Treime din Albă Iulia (Catedrală arhiepiscopala), la inițiativa arhiepiscopului Andrei Andreicuț. În același an a fost ridicat la rangul de protosinghel, iar în 2011 la cel de arhimandrit. Relația caldă și eficiența, din punct vedere pastoral, cu credincioșii catedralei și mai cu seamă cu studenții din mediul universitar albaiulian l-au recomandat că prietenul și duhovnicul tinerilor. Poate tocmai din acest motiv prima sa lucrare editata a fost
Ignatie Trif () [Corola-website/Science/328003_a_329332]
-
în total, 22 kilometri). Pe același traseu, cu patru kilometri înainte de intersecția Telița, în stânga șoselei, se vede Mănăstirea Saon. Potrivit Marelui Dicționar Geografic al României, așezământul a fost înființat în 1835 de arhiereul Athanasie Lisivenco. Pe de altă parte, potrivit arhimandritului Roman Sorescu, mănăstirea a fost întemeiată aproximativ în 1840 de călugări români și doi călugări ruși reveniți de la Muntele Athos, arhimandritul Athanasie Lisifenco și schimonahul Paisie. Potrivit unei alte versiuni, în zona în care se află mănăstirea au venit în
Mănăstirea Celic-Dere () [Corola-website/Science/308518_a_309847]
-
Dicționar Geografic al României, așezământul a fost înființat în 1835 de arhiereul Athanasie Lisivenco. Pe de altă parte, potrivit arhimandritului Roman Sorescu, mănăstirea a fost întemeiată aproximativ în 1840 de călugări români și doi călugări ruși reveniți de la Muntele Athos, arhimandritul Athanasie Lisifenco și schimonahul Paisie. Potrivit unei alte versiuni, în zona în care se află mănăstirea au venit în secolul al XVIII-lea călugări ardeleni veniți de la Muntele Athos și care au întemeiat vatra monahală construind o bisericuță din lut
Mănăstirea Celic-Dere () [Corola-website/Science/308518_a_309847]
-
fi oprit femeile în mănăstirea întemeiată, iar pentru bărbați a construit o bisericuță și câteva chilii la circa doi kilometri mai la vale, înființând a doua mănăstire, Celicul Mic sau Celicul de Jos. Aceasta a fost însă distrusă de incendiu. Arhimandritul Lisifenco (1800-1880, considerat ctitorul mănăstirii; osemintele i se află într-o raclă argintată, depusă în paraclis, în dreapta) și Dosoftei Crihana au construit în 1841-1844 o bisericuță cu chilii în formă de patrulater pe valea pârâului Celic-Dere. Astăzi o troiță arată
Mănăstirea Celic-Dere () [Corola-website/Science/308518_a_309847]
-
a plecat „în părțile Dunării, aproape de Isaccea, lângă apa numită Celic-Dere, unde a fondat un schit cu hramul "Adormirea Maicii Domnului"”. O troiță amintește: „Aicea a fost biserica "Sf. Voievozi Mihail și Gavriil", a treia din Mănăstirea Celic-Dere, ctitorie a arhimandritului Athanasie și dărâmată de inundațiile din 1916. Spre aducere aminte s-a făcut această însemnare de arhimandritul Porfirie Ștefănescu în 1976]]-august 1977”. În 1901, episcopul Partenie Clinceni al Dunării de Jos (1886-1902) a pus temelia actualei biserici, după planurile
Mănăstirea Celic-Dere () [Corola-website/Science/308518_a_309847]
-
hramul "Adormirea Maicii Domnului"”. O troiță amintește: „Aicea a fost biserica "Sf. Voievozi Mihail și Gavriil", a treia din Mănăstirea Celic-Dere, ctitorie a arhimandritului Athanasie și dărâmată de inundațiile din 1916. Spre aducere aminte s-a făcut această însemnare de arhimandritul Porfirie Ștefănescu în 1976]]-august 1977”. În 1901, episcopul Partenie Clinceni al Dunării de Jos (1886-1902) a pus temelia actualei biserici, după planurile arhitectului Toma Dobrescu din București, pe platoul din partea de sud, având în vedere consolidările (terenul fiind în
Mănăstirea Celic-Dere () [Corola-website/Science/308518_a_309847]
-
a așezat-o în camera cea mai curată. În ziua Sf. Învieri, el a văzut o rază de lumină în jurul icoanei și a auzit un glas: „Duceți-mă la fecioare!” Atunci în Basarabia erau fecioare care primeau învățătura călugărească de la arhimandritul Athanasie, ctitorul Mănăstirii Celic-Dere. După eliberarea Dobrogei, icoana a fost adusă în mănăstire și primită cu mult alai. Și-a arătat din nou puterea, fiind tămăduiți imediat doi călubări peste care se trecuse cu icoana. A mai făcut și alte
Mănăstirea Celic-Dere () [Corola-website/Science/308518_a_309847]
-
și ochii Mântuitorului, care-i vedeți că sunt închiși, se vor deschide”. În partea stângă a catapetesmei se află icoana Maicii Domnului Eleusa, Îndurătoarea sau Grabnic Ajutătoarea. Icoana este pictată pe lemn și a fost adusă de la Sfântul Munte de arhimandritul Atanasie înainte de 1877. Maicile din această mănăstire au o evlavie deosebită la această icoană, păstrând în amintirea lor un moment deosebit de important din viața mânăstirii, acela în care, însăși Maica Domnului, prin această icoană, le-a încredințat de permanenta Ei
Mănăstirea Celic-Dere () [Corola-website/Science/308518_a_309847]
-
sa din scaun un an mai târziu, să obțină un firman al sultanului Mahmud I-ul prin care raiaua Hotinului intra sub jurisdicția canonică a Mitropoliei Proilaviei. După primirea firmanului de revocare situația canonică din raiaua Hotinului a rămas incertă, arhimandritul Tit Simedrea afirmând că raiaua Hotinului n-a rămas sub jurisdicția Mitropoliei Moldovei dar nici nu a intrat în componența Mitropoliei Proilaviei. Disputa începută de mitropolitul Filotei avea să fie soluționată printr-un compromis care v-a rămâne în vigoare
Episcopia Hotinului (Mitropolia Proilaviei) () [Corola-website/Science/328586_a_329915]
-
Ureache preot desăvârșit la schitul Nalt al mitropoliei Hotinului. Leat 1758, August."” Pe perioada păstoririi sale, Daniil avea să numească doi episcopi ai Hotinului, pe Neofit, menționat la 1765 și Amfilohie (1767-1769), care arată într-o scrisoare din 1768 către arhimandritul Zosima din Kiev că a fost sfințit de trei arhierei, între care „"Daniil al Proilavului”". Între anii 1768-1774, are loc un nou război ruso-turc, fapt care face ca între 1769-1774 toate teritoriile din jurisdicția Mitropoliei Proilaviei, împreună cu Moldova și Țara
Episcopia Hotinului (Mitropolia Proilaviei) () [Corola-website/Science/328586_a_329915]
-
1815 egumenul Sofronie a zidit un paraclis lângă egumenia veche, care este stricat apoi de egumenul Grigore Crupenschi. Mănăstirea a fost prădată de către turci în anul 1821, "„când numai zidul au rămas”". Pe vremea mitropolitului Veniamin Costachi (1803-1842), stareț fiind arhimandritul Isaia (1821-1842), în perioada 1823-1827, după cum arată și inscripția pusă atunci, s-au executat numeroase lucrări de renovare a bisericii. A fost dărâmat zidul despărțitor dintre pronaos și naos, ferestrele au fost lărgite fiind întărite cu gratii, intrarea sudică în
Mănăstirea Râșca () [Corola-website/Science/308496_a_309825]
-
s-a amplasat pe peretele sudic al pridvorului o pisanie cu caractere chirilice, având următorul text: ""Întru cinstea și mărirea sfântului ierarh Nicolae, patronul acestii monastiri, la anul 1827 în zilele preasfințitului mitropolit Veniamin Costache, cu osărdia și cheltueala preacuviosului arhimandrit Kir Isaia egumenul acestui sfănt lăcaș care sau prefăcut după modelul obișnuit acum în Moldova sau lărgit înlăuntru prin dărmarea unui părete din mijloc sau mărit și sau întărit ferestile cu gratii, sau adaos proscomidiar, sau înformat fostul pridvor în
Mănăstirea Râșca () [Corola-website/Science/308496_a_309825]
-
pustiirea. Din îndemnul și cu stăruința mitropolitului Pimen Georgescu al Moldovei (1909-1934), mănăstirea a fost refăcută între anii 1923-1931 prin munca și osârdia călugărilor, ajutați de popor și de autorități, fiind terminată reconstrucția celor distruse în anul 1931, în timpul stăreției arhimandritului Paisie Cozma. În memoria acestui eveniment a fost amplasată pe clădirea bisericii, în stânga intrării, o placă de marmură cu următoarea inscripție: Noi lucrări de restaurare au avut loc la Mănăstirea Râșca între anii 1965-1968 (în special la turnul clopotniță și
Mănăstirea Râșca () [Corola-website/Science/308496_a_309825]
-
În anul 1819 este ales un stareț de origine rusă - Egumenul Sinisie. Sub conducerea sa Mănăstirea Hâncu devine prima așezare monahală din Basarabia unde s-a introdus oficial viața de obște. Mai apoi, în 1821 Mitropolitul Gavriil îl numește pe arhimandritul Sinisie supraveghetor asupra mănăstirilor și schiturilor, cu sarcina să introducă în toate mănăstirile „viața de obște”. Ulterior el devine eclisiarhul Mitropoliei din Chișinău. În anul 1821 stareț al mănăstirii Hâncu este numit ieromonahul Arsenie. Ieromonahul Arsenie, moldovean de origine, născut
Mănăstirea Hîncu () [Corola-website/Science/304157_a_305486]
-
au dăruit mănăstirii o livadă, iar în 1870, Ioan Cursov împreună cu poetul Ioan Sîrbu i-au mai dăruit încă o livadă. Între anii 1870-1873, starețul mănăstirii a fost egumenul Ghedeon (Ștefîrță). Între anii 1873-1876 starețul mănăstirii este numit un ucrainean - arhimandritul Irineu. În anul 1879 stareț al mănăstirii devine egumenul Gherasie, care a făcut studii la Seminarul Teologic din Chișinău. El este amintit în documente ca o personalitate severă și exigentă. În această perioadă, un mare proprietar, Alexandru Russo, dăruiește mănăstirii
Mănăstirea Hîncu () [Corola-website/Science/304157_a_305486]
-
mănăstiri. Alt stareț, de origine rus, al mănăstirii a fost ieromonahul Anatolie. El s-a aflat la conducerea mănăstirii de la 11 septembrie 1894 pînă în 1896. De la 16 august 1896 pînă la 12 februarie 1903 stareț al mănăstirii a fost arhimandritul Leonid (Friptu). Originar din Moldova, a absolvit Seminarul Teologic din or. Chișinău, fiind o personalitate severă și responsabilă. La începutul sec XX la cîrma Mănăstirii Hâncu s-a aflat ieromonahul moldovean Erax. El a susținut și a continuat cu fidelitate
Mănăstirea Hîncu () [Corola-website/Science/304157_a_305486]
-
puduri și un clopot de 8,23 puduri. De asemenea, Ieromonahul Erax a zidit un arhondaric pentru oaspeți. Începînd cu 6 aprilie 1905 la conducerea mănăstirii a ajuns egumenul Ioachim. La 21 mai 1906 acesta este ridicat la treapta de arhimandrit și decorat cu ordinul “Împăratul Alexandru” clasa III. El a condus mănăstirea timp de 13 ani. Între anii 1906-1911, mănăstirea Hâncu este vestită, datorită ieromonahului Sava, care tămăduia sufletele multor creștini, și despre care se spune: "cu mare dăruire propăvăduia
Mănăstirea Hîncu () [Corola-website/Science/304157_a_305486]
-
mănăstirea timp de 13 ani. Între anii 1906-1911, mănăstirea Hâncu este vestită, datorită ieromonahului Sava, care tămăduia sufletele multor creștini, și despre care se spune: "cu mare dăruire propăvăduia credincioșilor adevărata credință creștină". La anul 1918 aici se nevoiau: starețul arhimandritul Ioachim Ionașu, 8 ieromonahi, 5 ierodiaconi, 23 monahi și 37 frați. La acea dată mănăstirea dispunea de 632 desetine de pămînt. Din anul 1918 stareț al Mănăstirii Hâncu era Arhimandritul Mitofan (Dometian Hodorogea). El a condus obștea monahală pînă în
Mănăstirea Hîncu () [Corola-website/Science/304157_a_305486]
-
adevărata credință creștină". La anul 1918 aici se nevoiau: starețul arhimandritul Ioachim Ionașu, 8 ieromonahi, 5 ierodiaconi, 23 monahi și 37 frați. La acea dată mănăstirea dispunea de 632 desetine de pămînt. Din anul 1918 stareț al Mănăstirii Hâncu era Arhimandritul Mitofan (Dometian Hodorogea). El a condus obștea monahală pînă în anul 1939. În anul 1923 mănăstirea număra în slujbă 85 persoane. În aprilie 1944 o parte din călugării mănăstirii Hâncu au fost evacuați în mănăstirea Balaciu jud. Ialomița, dar cea
Mănăstirea Hîncu () [Corola-website/Science/304157_a_305486]
-
Mănăstirii Hâncu. Prin binecuvîntarea Înalt Prea Sfințitului Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al întregii Moldove, duhovnic al Mănăstirii Hâncu a fost numit ieromonahul Petru (Musteață), originar din satul Lupa - Rece, județul Chișinău, care a fost hirotonit ulterior în cinul de arhimandrit. Mănăstirea și chiliile au fost găsite de Arhimandritul Petru în paragină și în ruini. Avînd Harul Duhului Sfînt și dragoste nemărginită față de El, Bunul Dumnezeu a trimis aici primele viețuitoare ale obștii, care au primit aici votul monahal: al ascultării
Mănăstirea Hîncu () [Corola-website/Science/304157_a_305486]
-
Mitropolit al Chișinăului și al întregii Moldove, duhovnic al Mănăstirii Hâncu a fost numit ieromonahul Petru (Musteață), originar din satul Lupa - Rece, județul Chișinău, care a fost hirotonit ulterior în cinul de arhimandrit. Mănăstirea și chiliile au fost găsite de Arhimandritul Petru în paragină și în ruini. Avînd Harul Duhului Sfînt și dragoste nemărginită față de El, Bunul Dumnezeu a trimis aici primele viețuitoare ale obștii, care au primit aici votul monahal: al ascultării, sărăciei și al castității. Toamna anului 1992 va
Mănăstirea Hîncu () [Corola-website/Science/304157_a_305486]