1,947 matches
-
ci de faptul că în locul lui Cuza putea veni un prinț muntean, acțiune văzută ca fiind "o ruină definitivă a nenorocitei noastre Moldove"480. Grave în discursul amintit erau însă desemnarea muntenilor drept dușmanii cei mai mari ai moldovenilor și aserțiunea potrivit căreia domnia lui Cuza fusese fatală celor din urmă, dar benefică pentru cei dintâi. "Noi nu ne-am dat muntenilor ca să ne vândă la nemți. Noi am făcut unirea ca să aducă pe tronul străluciților domni români ortodoxi, nu prinți
[Corola-publishinghouse/Science/84966_a_85751]
-
sprijinise insistent solicitarea Porții de revenire la situația anterioară anului 1859, dar și interzicerea alegerii unui prinț străin. Deranjat de aluziile guvernului român privind implicarea Rusiei în agitațiile de la Iași, consulul general Offenberg îi declara lui Ion Ghica: "Faceți aceleași aserțiuni cu cele de la 3 august (1865-n.n.), sugerați un amestec al Rusiei...", "dacă Moruzzi a luat parte la ultimele tulburări, el trebuie predat justiției"494. La fel percepea lucrurile și reprezentantul Franței la București, Tillos, care-și informa superiorii
[Corola-publishinghouse/Science/84966_a_85751]
-
acestor puncte de plecare se desăvârșește pe solul unei gândiri nutrite cu idei convergente, nu le adaugă la un sistem filosofic preexistent și diferit. Cugetarea eminesciană se regăsește în ideile kantiene de exemplu, în teoria prezentului veșnic nu le găsește. Aserțiunile kantiene satisfac necesități ontologice trădate de Eminescu, ceea ce descrie intertex tualitatea bazată pe afinități. Despre identificarea cu și despre "operaționalizarea" epică a filosofiei kantiene în proza eminesciană vom formula mai multe ipoteze în pagini care urmează (vezi infra, capitolul referitor
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
are poetul, nici vorbă, din Schopenhauer" (Călinescu: 1999, 333). Criticul trece relația dintre creația eminesciană și cea indiană la "alte literaturi" (Călinescu: 1999, pp.333-338). De altfel, jumătate din studiile eminescologice pornesc de la sau punctează undeva în cuprinsul lor o aserțiune călinesciană pe care doresc să o contraargu menteze. Așa se întâmplă și cu aprecierile pe care G. Călinescu le face pe marginea cunoașterii de către Eminescu a limbii sanscrite și a scrierilor esențiale ale înțelepciunii indiene. Criticul este de părere că
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
se relevă sub aspectul morfologiei (intra)textuale. În fragmentul din Sărmanul Dionis, experimentul care ilustrează relativitatea spațiului este descris într-o frază segmentată în trei părți, prin punct și virgulă, ceea ce imprimă o notă de dramatism demonstrației. În enunțul următor, aserțiune disimulată în interogație, ritmul se schimbă, raportul de coordonare "liniștește" și efectul persuasiv este aproape atins. Demonstrația urmează să fie completată cu elemente legate de relativitatea timpului, astfel încât, din rezultanta celor două să reiasă cât mai aproape de certitudine concluzia relativității
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
unei povestiri de familie, dar și evaluarea comentată a unor fapte explicative. Totul depinde de locul ei într-o secvență enunțiativă dată, în care are sens, cu prilejul unei enunțări particulare. Această propoziție are sens într-un context enunțiativ. Dacă aserțiunea constatativă ar apărea izolat, analiza lingvistică a semnificației sale ar putea dovedi că ea formează totuși un enunț complet. Alături de Bahtin vom preciza că: "În realitatea înconjurătoare, o informație de acest gen se adresează cuiva, este provocată de ceva, are
by Philippe Lane [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
-
propozițiilor o validitate generală; ele sînt "GENERAL-adevărate", ca să reluăm o expresie pe care A. Grésillon și D. Maingueneau (1984) o împrumută de la A. Berrendonner (1981) în ceea ce privește proverbul: Putem vorbi aici de o "enunțare-ecou" în măsura în care un enunțător al proverbului își prezintă aserțiunea drept o imitare, ecoul, reluarea unui număr nelimitat de enunțări anterioare acestui proverb. Într-un cadru polifonic, vom remarca faptul că locutorul proverbului este și enunțătorul lui, adică și-l asumă personal, dar nu o face decît în spatele unui alt
by Philippe Lane [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
-
Veți putea scăpa mereu", în timp ce se alătură enunțătorului E1 al actului de negare. După O. Ducrot (1980), "trebuie văzut în orice enunț negativ un fel de dialog cristalizat" (1980, p. 50); enunțurile din [P5] și [P9] ar conține astfel și aserțiunile, și refuzările lor, după cum am văzut în exemplele de mai sus. Asemănătoare polifoniei lui O. Ducrot, noțiunile de lume posibilă și de univers de credință de la R. Martin (1985) ansamblu de propoziții, explicite sau implicite, pe care locutorul, în momentul
by Philippe Lane [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
-
un univers nu mai sînt prezente în [P5] și [P9] decît ca "imagini ale universului", sub forma unei imagini. Reținem două elemente ale definiției funcției textuale și enunțiative a negației: pe de o parte, [P5] și [P9] nu sînt simple aserțiuni (NON-p și NON-q); ele se poziționează în raport cu presupuse imagini ale universului. Pe de altă parte, aceste reevaluări ale unei reprezentări discursive printr-o alta tind să devină "imagini ale universului", urmări ale eterogenității enunțiative în măsura în care aceste imagini sînt fie anterioare
by Philippe Lane [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
-
o prezintă ca validă în spațiul real. Să revedem enunțul din text: Strălucirea blondă și natura independentă a lui Rosary o fac atît de diferită de tinerele portugheze. Spre deosebire de enunțul precedent, Locutorul nu este asimilat enunțătorului, nu își asumă responsabilitatea aserțiunii; nu afirmă adevărul din "Ea este diferită", doar îl menționează. Enunțătorul este doxa, părerea generală, acel SE de la A. Berrendonner (1981, p. 40). ATÎT DE modifică prima reprezentare discursivă (Rd1) legată de starea de posibil echilibru sugerată de primul paragraf
by Philippe Lane [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
-
și (mai ales?) PERENITATE. Precizăm mărcile argumentative locale ale redresării operate prin DAR în cel de-al treilea paragraf. Enunțul din [P10] marchează prezența negației ("importanța pe care nu am încetat să o acordăm fondurilor"). Această propoziție negativă ajută descifrarea aserțiunii pe care o neagă ("importanța pe care am acordat-o întotdeauna fondurilor"). Ca urmare, de ce o asemenea alegere redacțională? Dacă îl cităm pe O. Ducrot, prin negație se semnalează o reluare polifonică: Elementul pozitiv pe care îl declar subiacent enunțului
by Philippe Lane [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
-
Pentru O. Ducrot, "trebuie să vezi în orice enunț negativ un fel de dialog cristalizat" (1980, p. 50). Astfel, enunțul negativ permite ca două voci antagoniste să se exprime simultan (E1vs E2); poate fi considerat ca o enunțare conținînd atît aserțiunea, cît și respingerea ei. Fără îndoială, simpla aserțiune este caracterizată printr-o forță argumentativă superioară. Notăm că negația este adusă de un NOI (editor) care nu apăruse în cuvîntul înainte, ci numai în concluzia indusă în al doilea paragraf [P9
by Philippe Lane [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
-
enunț negativ un fel de dialog cristalizat" (1980, p. 50). Astfel, enunțul negativ permite ca două voci antagoniste să se exprime simultan (E1vs E2); poate fi considerat ca o enunțare conținînd atît aserțiunea, cît și respingerea ei. Fără îndoială, simpla aserțiune este caracterizată printr-o forță argumentativă superioară. Notăm că negația este adusă de un NOI (editor) care nu apăruse în cuvîntul înainte, ci numai în concluzia indusă în al doilea paragraf [P9]. Faptul că este omniprezent în al treilea paragraf
by Philippe Lane [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
-
apoi până la comportamentele neadaptate (agresive) la celălalt pol” (în Mathieu et al., 1977). Prezentând teoria lui Wolpe, Mathieu et al. (1977) estimează totuși că acest continuum este foarte speculativ și că nu s-a putut niciodată dovedi experimental continuitatea lineară aserțiune → agresivitate. De fapt, agresivitatea, care vizează „să-i dăuneze celuilalt”, „să-l contrazică”, „să-l umilească” (Laplanche și Pontalis, 1967), nu are nimic de-a face cu componentele pe care le-am punctat în cazul exprimării sentimentelor. Trebuie însă semnalat
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
lipsa care-i conferă psihozei condiția esențială, cu structura ce o separă de nevroză”. Exemple tc "Exemple " Vom prelua de la Fenichel (1945/1953) următoarea ilustrare clinică ținând de psihologia infantilă cotidiană și care confirmă cum nu se poate mai bine aserțiunile freudiene pe tema refuzului. Unul dintre pacienții supuși curei psihanalitice rememorează o amintire pe care o situează pe la vârsta de patru ani, când dormea în patul părinților. „Tatăl său descoperindu-se din greșeală, copilul văzu penisul patern și fu îngrozit
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
reflectate, care erau purtătoare ale formelor și însușirilor obiectelor anterior reflectate mecanism iarăși neabordat de vechea filosofie a științelor naturii (b). 6. "Strădania" sau intenția sufletească Una dintre principalele funcții ale sufletului în accepțiunea lui Aristotel este "strădania". Prin această aserțiune el a încercat să denumească "acel ceva" care "îndreaptă organismul spre ceva". Urnirea din loc a organismului este rezultatul unei astfel de strădanii, aflate în strânsă legătură cu "senzorialitatea generală", unde-și au rădăcinile și simțurile. Activitatea senzorială se unește
by MIHAI -IOSIF MIHAI [Corola-publishinghouse/Science/970_a_2478]
-
cu cele două procese adaptative: asimilare acomodare. Efortul adaptativ al elevului se intersectează cu cel al educatorului său. În mod empiric se apreciază deseori că activitatea învățătorului/institutorului/profesorului este o muncă de uzură, dar și teoretic trebuie admisă această aserțiune. Învățătorul își extinde continuu câmpul său energetic spre a cuprinde în perimetrul său, atâtea alte câmpuri energetice, pentru ca cele două entități: educator și educat să devină compatibile. Una din particularitățile activității învățătorului constă în faptul că ea se desfășoară ciclic
Prevenire, remediere şi înlăturare a dificultăţilor de adaptare şcolară by Paraschiva Butuc, Constantin Butuc () [Corola-publishinghouse/Science/91586_a_93260]
-
copiilor cu televiziunea. Cum măsurăm violența televizuală. Mecanisme discursive ale reprezentării violenței la TV Majoritatea investigațiilor consacrate evaluării conținuturilor violente din programele de televiziune apelează la două metode: Analiza de conținut, în diversele ei variante, inclusiv după modelul denumit „analiza aserțiunilor evaluative” al lui Osgood, model pertinent pentru determinarea intensității evaluative cu care un text, o emisiune se pronunță asupra unor fapte și reprezentărilor verbale sau iconice ale acestora. Prin aplicarea acestui model care face apel la semnificațiile variabile pe care
[Corola-publishinghouse/Science/2237_a_3562]
-
cu acelea care au întrunit o recunoaștere mai generală în era televiziunii. Desigur, autorul acestor rânduri și coautor al cercetărilor menționate, inclusiv al proiectului Evaluarea reprezentării violenței în programele de televiziune (2004) nu este atât de categoric precum Sartori în aserțiunile rezumate mai ales în subtitlul cărții („Imbecilizarea prin televiziune și postgândirea”). Dar aceste cercetări consonante cu un număr impresionant de studii efectuate în ultimii patruzeci de ani în SUA mai întâi, apoi și în alte țări, converg spre concluzia că
[Corola-publishinghouse/Science/2237_a_3562]
-
vine de la partidele istorice și o va manipula În acest sens. Se poate spune că populației evreiești nu i s-a prezentat o alternativă credibilă din partea partidelor „istorice”. În pasajul programatic de mai sus al liderului național-țărănist există o anume aserțiune ce poate fi receptată ca având un iz șovin, mai ales În contextul postbelic. Naționalismul, cu fațetele sale xenofobe, era atât de popular În mentalul politic românesc, Încât și un politician de factură europeană, cum era Iuliu xe "Maniu"Maniu
[Corola-publishinghouse/Science/1969_a_3294]
-
evreiești este dată de xe "Gheorghiu Dej"Gheorghiu-Dej În 1948: „Punctul de vedere al partidului marxist ne Învață că ei trebuie considerați o minoritate națională, dar aceasta nu poate să ne determine să-i privim ca o națiune”4. După aceste aserțiuni ale unor importanți membri ai conducerii, putem vedea că Partidul știa mai bine ce nu sunt evreii decât ce sunt ei. Dacă este să găsim un vector al abordării problemei evreiești de către Partidul Comunist, acela e negarea calității de popor
[Corola-publishinghouse/Science/1969_a_3294]
-
clișeu ce Începe să fie prezentat ca o realitate generală este cel privind „drepturile speciale” ale evreilor, ce „nu pot fi sancționați” La o ședință de analiză a muncii a Comitetului Județean Buzău, activista xe "Lenuța Constantin"Lenuța Constantin preia aserțiunea că „nici un evreu nu poate fi pedepsit de organele de partid”6. Clișeul că sunt prea mulți evrei se va repeta În epocă, În diversele foruri ale Partidului. De altfel, un lider important, cum era Chivu xe "Stoica"Stoica, recunoștea
[Corola-publishinghouse/Science/1969_a_3294]
-
ontologice constitutive obiectului de artă stă în procesul de creație implementat de artist. Fiecare dispune de o predicație proprie în cadrul creației (a picta, a scrie, a compune) de aduce în ființă opera de artă. Imaginea poate fi interpretată ca o aserțiune perceptivă a cuvântului sau a sunetului, în timp ce cuvântul sau sunetul pot duce la o explicitare a imaginii sau la o potențare a sa. Însă analogia dintre imagine și cuvânt este mai indicată studiului de față, întrucât sunetului (care poate fi
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
practică a unei asemenea strângeri laolaltă de elemente principiale conferă demnitate factuală și utilitate acestei esențe, demonstrând la nivelul unei comprehensiuni directe (dar în egală măsură exigente) adevăruri dezbrăcate de expresie tradițional-teoretică, adică reluând în limbaj pragmatic esențialul conținut în aserțiuni ale unei discursivități riguroase. Devenirea inteligibilă este un concept compus care primește accentul diacronic în elementul caracterizant al praxisului și care orientează astfel dubla contribuție noțională în interpretarea unei deserviri semantice ce oglindește fidel realitatea. Componenta intelectuală este pusă în
Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]
-
Într-un studiu publicat în 1906, Th. Filipescu face considerațiuni etnografice și antropologice pe baza unui bogat material cules în mediul karavlahilor. Expunerea cuprinde culegeri folclorice, descrierea obiceiurilor la botez, nuntă, înmormântare, de sărbători religioase și reuniuni familiale. Autorul înlătură aserțiunile care identifică pe Karavlahi cu țiganii și descrie profilul moral al acestora precum și felul ocupațiilor. În zona Tuzla din Bosnia unde se află cele mai multe sate la judecătoria de district ei sunt înregistrați ca populație sedentară. Pentru exemplificarea graiului este redat
ALBUM CONSEMN?RI REPORTAJE 1989 - 2002 by Vlad Bejan () [Corola-publishinghouse/Science/83887_a_85212]