2,138 matches
-
Paleologu, Amicus Plato... sau "Despărțirea de Noica" în Ipoteze de lucru, București, Editura Cartea Românească, 1980, p. 57. 107 C. Noica, De caelo, București, 1937, p. 71. 108 Ibid., p. 77. 109 Ibid., p. 109. 110 Apud Cornelia Ștefănescu, O autobiografie spirituală în Secolul 20, nr. 10-12 din 1971, p. 423. 111 "Prin momentele ei denumite climat, peisaj, calendar, ritmuri cosmice, <<lumea>> condiționează fenomenele istorice, apariția și desfășurarea, precum și dispariția acestora, dar nu afectează în chip decisiv nici esența, nici specificul
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
devine un martor lucid al ei, și adaugă Emil Manu, "un dizident periculos, cu atât mai suspect pentru poliția politică autohtonă sau sovietică, după apariția romanului " Cel mai iubit dintre pământeni"". Ajutându-se cu mărturiile din "Viața ca o pradă" (autobiografia anilor de formație, geneză a operei și confruntare cu sine a romancierului), autorul "Galaxiei Eros" portretizează viața și opera lui Preda ca pe o istorie a unei vocații, dublate de o conștiință a propriei valori, artistice, umane, morale. În numele căreia Marin
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
epoci. În timp ce Sábato proclama că scrie "cu sânge", Cioran afirmă în Ispita de a exista că "viața nu-și revelează esență decât ochilor injectați de sânge". Sângele cu care scriu amândoi nu este simplă teorie, ci este experiența trăită, existențiala. Autobiografie, așa cum proclama Nietzsche că ar fi toate filosofiile și, prin extensie, arta adevărată? Că "Celestina literară", îi facem prieteni pe Cioran și Sábato, apropiindu-ne, astfel, de concepția lui Nietzsche, care vedea o legătură strânsă între filosof și scriitor. Scriitorul
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
lor. Către inexplicabilele lor obiective"117. În Dare de seamă despre orbi sunt frecvente referirile la episoadele legate de ceea ce l-a afectat cel mai mult pe autor în viața personală (așa cum spune el însuși, "orice român are ceva din autobiografia scriitorului"): simbologia maternității, figură mamei, sub forme diferite: tabloul pe care il pictează Juan Pablo Castel și care îi atrage atât de mult atenția Mariei Iribarne 118 se numește "Maternitate", iar în psihanaliza matricea mamei este comparată cu tunelul din
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
Un Jardin à Marrakesh : Jacques Majorelle, peintre et jardinier (Michalon, 2007) și la romanul negru, cu Je suis mort, qui dit mieux ? (Descartes & Cie, 2008). Prezentul eseu, Les Animaux sont-ils bêtes ? (Klincksieck, 2011), reușește să păstreze un echilibru fin între autobiografie (animală!) și literatură, demonstrând totodată, prin ilustrarea originală a unor cazuri din lumea celor care nu cuvântă, că inteligența animală nu este un mit. Ambiția de a restabili animalul în demnitatea sa ontologică, dezvăluind prejudecățile și temerile omenirii moderne în fața
[Corola-publishinghouse/Science/1526_a_2824]
-
lui, al farmecului retrăit în amintire sunt tot atâtea gânduri, afecte și atitudini proprii omului modern de cultură. Niciun model popular nu i-a putut pluti înainte lui Creangă, scriindu-și Amintirile, dar, desigur, nici prototipurile culte ale genului, primele autobiografii și memorii ale Renașterii-. Conform interpretării sale: „Aci, ca și în poveștile și povestirile sale, Creangă execută trecerea de la nivelul popular al literaturii la nivelul ei cult pe o cale pur spontană prin dezvoltarea organică a unei înzestrări exercitate în
Lumea lt;poveştilorgt; lui Creangă by Brînduşa-Georgiana Popa () [Corola-publishinghouse/Science/1634_a_2971]
-
centru al narațiunii, a unui subiect, a unui protagonist dar și la o călătorie în voia soartei, fără busolă a unui protagonist divizat și totodată multiplu, materia epică a romanului fiind un delir al mai multor euri, cum spunea Musil. Autobiografia se intersectează cu biografia, texte religioase cu predici scrise de un individ internat în ospiciu, un prizonier, un criminal, o displaced person, pentru un preot din Tasmania, reverendul Blunt care strigă: "nu vă fie teamă de marea amară, locul oricărei
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
încă. Nu e de mirare că nu am uitat niciodată acest moment.“10 În corespondența cu prietena lui, Ottoline Morrell, Russell relata că pe măsură ce-l cunoaște mai bine este tot mai impresionat de noul său student și prieten. Iar în Autobiografie își va rezuma impresiile pe care le-a câștigat deja în primele luni ale comunicării sale cu acesta în felul următor: „Wittgenstein este poate cel mai desăvârșit exemplu al geniului, așa cum era el conceput în mod tradițional: pasionat, adânc, încordat
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
autorilor care cred că opera de tinerețe reprezintă contribuția cea mai constructivă și mai importantă a lui Wittgenstein în filozofie. Mulți dintre aceștia sunt logicieni eminenți. O versiune deosebit de brutală a acestei poziții a fost formulată de Bertrand Russell, în autobiografia sa intelectuală, scrisă după moartea lui Wittgenstein. Pentru logicianul Russell, fascinația pe care au început s-o exercite idei comunicate de Wittgenstein mai întâi prin lecțiile sale, iar apoi prin apariția, în 1953, a Cercetărilor a rămas ceva de neînțeles
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
asemenea neînțelegeri putem presupune că el a citit manuscrisul acceptând drept ceva de la sine înțeles că Wittgenstein a rămas pe poziția pe care se situa în discuțiile lor din anii 1912-1913. Această bănuială este coroborată de o reflecție retrospectivă din autobiografia intelectuală a lui Russell: „A existat o perioadă de timp în care Wittgenstein a fost de acord cu mine, considerând de asemenea că un limbaj perfect din punct de vedere logic poate aduce foloase filozofiei, și astfel eu i-am
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
de membri ai Cercului, care au văzut în Tractatus o verigă în acea prefacere care a fost anunțată prin lucrările lui Frege și Russell și proclamată drept obiectiv programatic al activității grupului. Concludente în acest sens sunt unele afirmații din autobiografia intelectuală a lui Carnap. Menționând că alături de Frege și Russell, Wittgenstein a fost filozoful care a exercitat cea mai mare influență asupra gândirii sale, Carnap afirmă că în Tractatus i au atras atenția îndeosebi aprecieri ca aceea că principiile metafizicii
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
ajunge numai detașându-ne de acea sursă de greșeli, perplexități și confuzii logice pe care o reprezintă gramatica limbajelor naturale, prin construcția unor limbaje cu o structură clară și precisă, limbajele formalizate. Russell va afirma deja în primele rânduri ale autobiografiei sale intelectuale, scrisă în anii târzii ai vieții sale, că adoptarea acestui crez a constituit singura schimbare cu adevărat „revoluționară“ pe care a cunoscut-o modul său de a gândi. Câteva pagini mai încolo, întâlnim următoarea exprimare semnificativă: „De la despărțirea
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
preocupărilor sale filozofice. Lui Wittgenstein lucrurile i-au fost pe deplin clare încă de la mijlocul anilor ’30. Filozoful Russell nu l-a mai interesat. Pentru bătrânul Russell, evoluția gândirii fostului său prieten pare să fi rămas însă o enigmă. În autobiografia intelectuală, pe care a publicat o după moartea lui Wittgenstein și după apariția Cercetărilor, Russell nu-și ascunde nedumerirea că Wittgenstein a putut să nesocotească cea mai de seamă dintre înzestrările sale, talentul de logician. Pe Russell îl surprindea nu
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
cu cel al lui D'Annunzio afirmă sicilianul, convins că profunzimea verbului sau o depășește pe cea a poetului amintit.81 Stângăciile stilistice și preluările uneori insuficient filtrate prezente în volumul de tinerețe amintit nu ii reduc acestuia valoarea de autobiografie ideală, în care e evidență lipsa de experiență a tânărului creator: așa se explică faptul că el transpune unele imagini artificiale și manieriste bine înrădăcinate în modă literară a epocii, ce purta amprenta lui D'Annunzio. Împrumuturile demonstrează, în egală
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
Omul invizibil, The Island of Doctor Moreau/ Insula Doctorului Moreau și The First Man in the Moon/ Primii oameni în Lună. Titlul ales de David Lodge pentru gigantica lui poveste, de peste 500 de pagini (poveste, deși romanțată, documentată acribic din autobiografiile, memo riile, jurnalele și corespondența lui Wells) are o dimensi une simbolică, imposibil de ocolit: A Man of Parts/ Bărbatul făcut din bucăți. Conotația ascunsă se leagă de personali tatea multiplă (pînă la a trăda chiar o ușoară schizoidie!) a
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
tuturor, dragostea reprimată brutal, încă din tinerețe, pentru Richard Katz, bunul prieten al lui Walter, cantautor suficient de celebru și natură boemă, nesupusă convențiilor și constrîngerilor sociale), ajungînd la alcoolism și, ulterior, la psihiatru (la îndemnul acestuia, scrie, terapeutic, o "autobiografie", unde mărturisește două episoade de relații intime pasionale, aproape violente, cu Richard, episoade ce vor fi lecturate, accidental, de Walter!). Walter se implică, în mod similar, cu ardoare, în ecologie, pentru a suplini, simbolic, neîmplinirile unei vieți marginale. Personajele lui
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
predicat, București, Editura Humanitas, 1993. Ierunca, Virgil, Dimpotrivă, București, Editura Humanitas, 1994. Ierunca, Virgil, Semnul mirării, București, Editura Humanitas, 1995. Ierunca, Virgil, Trecut-au anii, București, Editura Humanitas, 2000. Ierunca, Virgil, Poeme de exil, București, Editura Humanitas, 2001. Ierunca, Virgil, Autobiografia Antigonei, în "22", 47 (1992). Ionescu, Radu, Despre postmodernism DUPĂ sau DINCOLO, în "Familia", 1 (1988). Iorgulescu, Mircea, Prin pustiul de vorbe, în "22", 681 (2003). Iorgulescu, Mircea, Proiecte de sine, în "22", 673 (2003). Irimia, Dumitru, Structura stilistică a
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
Association of University Professors), 76, No. 3, May-Jun. 1990, p. 17-19. SOROHAN, Elvira. Leonida Lari, poeta "Anului 1989". În: Cronica (Iași), 26, 8 mart. 1991, nr. 10, p. 4. Leonida Lari, "Anul 1989". Chișinău: Hyperion, 1990. SOROHAN, Elvira. Schiță de autobiografie spirituală. În: Ateneu (Bacău), 28, sept. 1991, nr. 9, p. 3. Despre George Bacovia. SOROHAN, Elvira. Valori narative în opera cronicarilor. În: Cronica (Iași), 26, 25 ian. 1991, p. 1. SOROHAN, Elvira. Din nou despre Leonida Lari. În: Cronica (Iași
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
pînă la independența acesteia, în 1962. Adult, a călătorit mult, rezidînd o vreme în Tailanda și în Japonia, înainte de a se instala în Franța. A scris circa douăzeci de volume, practicînd toate genurile, de la roman istoric pînă la thriller sau autobiografie, fiind tradus în numeroase limbi și atrăgînd atenția, prin subiectele abordate, unor cercetători de renume, precum Claude Lévi-Strauss. Dintre romanele sale cele mai cunoscute, amintim L'Appât / Momeala (1990, care a fost ecranizat de Bertrand Tavernier în 1995), Ombres siamoises
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
contemporani, care nu se mai dedau unor practici revolute cum ar fi redactarea de scrisori sau jurnale, au dezvoltat în contrapartidă o rară apetență pentru acest gen de pătrundere în intimitatea unei personalități. Parcă nicicînd nu s-au publicat atîtea autobiografii, jurnale și volume de corespondență ca în această perioadă care nu le mai consideră elemente formatoare definitorii. Scrisorile lui Mauriac debutează la 13 ani, în 1898, și se opresc în iulie 1970, puțin înainte de moartea sa. Îl descoperim astfel pe
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
ironia amară. În 2005, mărturisea într-un interviu din "Magazine littéraire": "Nihilismul. Acesta e cuvîntul care mi se pare cel mai apropiat de modul meu de a fi." Ne aflăm într-o sferă de autoficțiune în stare pură, căci de autobiografie nu poate fi vorba, pînă și romanul publicat sub acest acoperămînt generic, L'Analphabète (2004), e recuzat de autoare. Ființă a exilului endemic, e singura constantă pe care și-o recunoaște, iar fuga de propria identitate, sau incapacitatea reconstruirii unei
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
general, și operelor lui Cioran și Roussy în special. Lucrările sociologului Jean-Claude Kaufmann, între altele, ne permit să deslușim această trăsătură caracteristică a autoficțiunii: identitatea nu este un dat fix, ci un proces contradictoriu alcătuit din identități multiple. Acolo unde autobiografia caută retrospectiv o identitate unificată, autorul de autoficțiune își inventează eu-ri posibile, practică diviziunea sinelui. E un spațiu polifonic în care plenitudinea și înțelegerea de sine incorporează o bogată rețea de prezențe invizibile, care întind țesutul relațional la maximum, spărgînd
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
în infinita dedublare a eu-rilor virtuale. Autoficțiunea se impune deci ca unul din șantierele cele mai vii și fertile ale literaturii actuale. E o noțiune care scapă unei definiții rigide, legată de refuzul pe care un autor îl manifestă față de autobiografie, față de romanul cu cheie, de constrîngerile sau de capcanele transparenței, ea se îmbogățește cu extensii multiple, rezistînd însă cu putere atacurilor neîncetate al căror obiect este. Și, prin autori ca Cioran sau Maxime Roussy, între atîția alții, vine să pună
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
2002. CODOBAN, Aurel, Filosofia ca gen literar, ediția a II-a, revăzută și adăugită, Editura Idea Design & Print, Cluj, 2005. CODOBAN, Aurel, Semn și interpretare. O introducere postmodernă în semiologie și hermeneutică, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2001. COLLINGWOOD, Robin George, O autobiografie filosofică, trad. de Florin Lobonț și Claudiu Mesaroș, Editura Trei, București, 1998. COMPAGNON, Antoine, Cele cinci paradoxuri ale modernității, trad. și postfață de Rodica Baconsky, Editura Echinocțiu, Cluj, 1998. CONNOR, Steven, Cultura postmodernă. O introducere în teoriile contemporane, trad. de
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
care elaborează o teorie a "metodei științifice" fără a oferi o teorie a metodei istorice își escrochează publicul sprijinindu-și lumea pe un elefant și nădăjduind că nu va fi întrebat pe ce se sprijină elefantul" (R. G. Collingwood, O autobiografie filosofică, trad. de Florin Lobonț și Claudiu Mesaroș, Editura Trei, București, 1998, p. 105). 21 John H. Arnold, "Responses to the Postmodern Challenge; or, what Might History Become?", p. 120. 22 M. Călinescu (op. cit., p. 324) consideră că "termenii periodizanți
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]