1,607 matches
-
5 (5013), p. 6 A. Semnalare a apariției cărții: Elvira Sorohan. G. Călinescu în autoportet. Iași: Timpul, 2007. DRĂGHICI, Georgeta. În apărarea lui Călinescu? În: România literară, 41, 29 aug. 2008, nr. 34, p. 18. Elvira Sorohan. G. Călinescu în autoportret: câteva lecturi în palimpsest. Iași: Timpul, 2007. TERIAN, Andrei. Blestematul limbaj esopic. În: Cultura (București), 3, 31 ian. 2008, nr. 4, p. 10. Elvira Sorohan. G. Călinescu în autoportret: câteva lecturi în palimpsest. Iași: Timpul, 2007. MUNTEANU, Ștefan. Elvira Sorohan
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
aug. 2008, nr. 34, p. 18. Elvira Sorohan. G. Călinescu în autoportret: câteva lecturi în palimpsest. Iași: Timpul, 2007. TERIAN, Andrei. Blestematul limbaj esopic. În: Cultura (București), 3, 31 ian. 2008, nr. 4, p. 10. Elvira Sorohan. G. Călinescu în autoportret: câteva lecturi în palimpsest. Iași: Timpul, 2007. MUNTEANU, Ștefan. Elvira Sorohan despre kantianismul lui Eminescu (I). În: Ateneu (Bacău), 48, nov.-dec. 2011, nr. 11-12, p. 4. Elvira Sorohan. Eminescu și Kant sau marea revelație. În: Caietele de la Putna, nr.
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
relectură", operele pe care criticul și istoricul literar le supune înviorătorului tratament. Astfel se întâmplă în Cantemir în Cartea hieroglifelor, Introducere în opera lui Ion Budai-Deleanu, Miron Costin. Permanențe ale mentalității românești, Introducere în istoria literaturii române, G. Călinescu în autoportret. Câteva lecturi în palimpsest. Ca și în Singurătatea scriitorului. Cantemir, Creangă, Urmuz, Geo Dumitrescu. În fond, singurătatea scriitorului ce înseamnă dacă nu originalitatea lui, cât mai apropiată de absolut? Pentru a o demonstra, Elvira Sorohan, cu o detentă în teoretic
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
I. Cuza", Iași, 1997), I. D. Sîrbu sau suferința spiritului captiv (Editura Junimea, Iași, 1999), Naratori și modelare umană în medievalitatea românească (în colab., Editura Junimea, Iași, 2000), Singurătatea scriitorului (Editura Universității "Al. I. Cuza", Iași, 2004), G. Călinescu în autoportret. Câteva lecturi în palimpsest (Editura Timpul, Iași, 2007), Salon literar cu prozatori contemporani români și străini (Concert de închidere) (Editura Junimea, Iași, 2014). Listă completată de numeroasele ediții critice însoțite de prefețe sau postfețe erudite: Vasile Alecsandri, Drame (Editura Minerva
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
unesc, în viziunea criticului, numeroase afinități descoperite deopotrivă în ordinea propriu-zis estetică și în cea biografică o reprezintă de altfel cel mai bine și pe Elvira Sorohan. Cantemir în cartea hieroglifelor sau cel din Singurătatea scriitorului și G. Călinescu în autoportret. Câteva lecturi în palimpsest conțin suficiente chei de înțelegere a profilului omului real, cel din spatele numelui de pe copertă. Un om în al cărui cod existențial primează sobrietatea și demnitatea, probitatea și fidelitatea, față de propriile valori și față de cei care le
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
în scrierile Elvirei Sorohan, o altă categorie de "imagini" care proiectează dimensiunea vizuală în planul artelor plastice, într-un prim moment de particularizare a tratării critice a situației autorului în spațiul receptării, prin folosirea repetată a unor termeni precum portret, autoportret, desen, a desena, a reprezenta: Ipostaze... "Portretul unic al artistului se constituie din ipostazele obsedante ale poetului profet (s. a.) și paria (s. a.)" (p. 42); Această iluzie autobiografică ce poartă titlul de Amintiri (...) poate constitui (...) o sursă oarecum derutantă pentru o
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
s. a.)" (p. 42); Această iluzie autobiografică ce poartă titlul de Amintiri (...) poate constitui (...) o sursă oarecum derutantă pentru o fațetă de portret interior al omului Heliade" (p. 51); Biblicele însă reprezintă chintesența concepției și cel mai important moment al metamorfozei autoportretului compus metaforic" (p. 70); Oricât de mare i-ar fi fost meritul, de un exclusivism exagerat (...) ne apare astăzi autoportretul pe care și-l face Heliade" (p. 84); Identificarea cu destinul colectiv, apărarea și cultivarea autohtoniei (...) sunt pentru noi argumente
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
de portret interior al omului Heliade" (p. 51); Biblicele însă reprezintă chintesența concepției și cel mai important moment al metamorfozei autoportretului compus metaforic" (p. 70); Oricât de mare i-ar fi fost meritul, de un exclusivism exagerat (...) ne apare astăzi autoportretul pe care și-l face Heliade" (p. 84); Identificarea cu destinul colectiv, apărarea și cultivarea autohtoniei (...) sunt pentru noi argumente care pun în evidență atitudinea generatoare, ce domină portretul interior al celor doi scriitori" (p. 184); Aceste date de portret
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
revoltat, se confirmă și în replicile personajului" (p. 221). Introducere... Vom atrage atenția că paginile de această natură configurează simultan cu ideea, imaginea socio-comportamentală a auditoriului (...) și nu mai puțin portretul interior al predicatorului" (p. 130). În G. Călinescu..., substantivul autoportret, pe lângă faptul că apare în titlu, este folosit de peste zece ori, fie simplu, fie însoțit de determinanți precum interior, în mozaic sau caleidoscopic, pentru a desemna versiunea asupra sinelui pe care unele texte călinesciene o propun cititorului atent și lucid
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
titlu, este folosit de peste zece ori, fie simplu, fie însoțit de determinanți precum interior, în mozaic sau caleidoscopic, pentru a desemna versiunea asupra sinelui pe care unele texte călinesciene o propun cititorului atent și lucid, dornic să reconstituie "din fărâme autoportretul freneticului creator" (p. 16). Dacă pe primul palier de raportare la scriitor, discursul critic al Elvirei Sorohan utiliza termeni frecvent întâlniți în jargonul criticii și teoriei literare (imagine, figură, chip), fără prea multă forță referențial-descriptivă, care amorsau totuși câteva trăsături
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
criticii și teoriei literare (imagine, figură, chip), fără prea multă forță referențial-descriptivă, care amorsau totuși câteva trăsături semice din sfera antropomorfizării, a caracterului de persoană și a perceptibilității vizuale, prin asocierea noțiunii de autor cu concepte din planul picturii (portret, autoportret, desen), viziunea asupra agentului creator se individualizează, îmbogățindu-se cu trăsături semantice legate de intenționalitate (autorul, ca efect de text și de lectură, apare printr-o activitate intențională, fie a scriitorului care își desenează chipul în/prin operă, fie a
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
creator se individualizează, îmbogățindu-se cu trăsături semantice legate de intenționalitate (autorul, ca efect de text și de lectură, apare printr-o activitate intențională, fie a scriitorului care își desenează chipul în/prin operă, fie a cititorului care (re)compune "autoportretul în mozaic"), și de valoarea estetică (privită atât funcțional, ca efort de punere în discurs a sinelui, cât și din punctul de vedere al finalității, ca mesaj elaborat, orientat spre receptor). Ambele aspecte personalizează și estetizează atât instanța creatoare, cât
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
răzbune complexul unui frustrat în ordine socială" (p. 13). G Călinescu... "După ce ai încheiat un interesat, și nu o dată încântat exercițiu de lectură pe paginile publicisticii călinesciene, constați că în transparența lor, indiferent de conținut, descoperi peste tot detalii de autoportret interior. E o lectură în palimpsest, de pertinență psihologică, la care te obligă umbra autorului insinuată sub mantia unui dublu sau proiectată direct. Direct sau nu, autoportretele au întotdeauna un caracter defensiv. Ascetul de bibliotecă, hipersensibil, nu este un egolatru
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
constați că în transparența lor, indiferent de conținut, descoperi peste tot detalii de autoportret interior. E o lectură în palimpsest, de pertinență psihologică, la care te obligă umbra autorului insinuată sub mantia unui dublu sau proiectată direct. Direct sau nu, autoportretele au întotdeauna un caracter defensiv. Ascetul de bibliotecă, hipersensibil, nu este un egolatru, sau cel puțin neagă că ar fi, dar își dorește, își iubește și își cultivă celebritatea, nu se încurcă în ițele modestiei, pentru că își cunoaște cota intelectuală
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
și o componentă tragică a destinului, în "revolta spiritului ne-atârnat" și expresia ei învingătoare, în pofida a toate. I. D. Sîrbu sau suferința spiritului captiv, Editura Junimea, Iași, l999, Singurătatea scriitorului, Editura Universității "Alexandru Ioan Cuza", Iași, 2004, Călinescu în autoportret, Editura Timpul, Iași, 2007, reunesc reflecțiile profunde asupra acestor personalități, subiecte de elecțiune spirite afine, fără îndoială. "Schimbare de structură", cum este anunțat în prefață, volumul Salon literar cu prozatori contemporani români și străini, Editura Junimea, Iași, 2014, înfățișează atașamentul
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
dându-ni-să Domnia", dublată și cu recuperare originilor imperiale, pe care, focalizând credința și "facerea de bine" a antecesorilor săi, o convertește în smerită datorie de a urma acelora ce "multă nevoință au arătat spre ceale besericești" (regăsim aici tușele unui autoportret implicit). În predoslovia la Psaltire, Buzău, 1701, Teodosie, Mitropolitul Ungrovlahiei, deși exploatează magistral toposul modestiei pe întreg parcursul textului, prin micșorare a propriei persoane și minimalizare a efortului său "puțina și mica mea ostenală" -, păstrează în subtext ceva din superioritatea
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
București, 1982 (de acum, Ipostaze...), Introducere în istoria literaturii române, ediția a II-a, Editura Universității "Alexandru Ioan Cuza", Iași, 1998, (de acum, Introducere...), Singurătatea scriitorului, Editura Universității "Alexandru Ioan Cuza", Iași, 2004, (de acum, Singurătatea...) și G. Călinescu în autoportret. Câteva lecturi în palimpsest, Editura Timpul, Iași, 2007 (de acum, G. Călinescu...). 2 Ghilimele marchează faptul că nu ne referim la metodă ca la un instrument prealabil elaborat ca model teoretic autonom prin filtrul căruia să fie trecute operele particulare
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
efectele de realitate pe care le declanșează. Cuvîntul scris devine anamorfoză a realului trăit, dar și a celui închipuit, asumîndu-și deplina (?) și periculoasa libertate a desprinderii, iar cititorul aproape că nu are de ales, e inevitabil complice, sedus, încîntat. Un autoportret narcisist și nostim, o reverie vibrantă în sonoritățile alintate ale limbilor întîlnite. Între adevărul faptelor și adevărul literelor, Olivier Rolin exersează cu grație mersul pe o sîrmă întinsă la mii de metri de pămînt, oscilînd cu talent și umor între
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
atunci când discută în același plan pe Böcklin și Franz von Stuck cu Kimon Loghi, pe Cecilia Cuțescu-Storck cu Hodler sau pe Paciurea cu Rodin. Artiști ca Luchian, Cecilia Cuțescu Storck, Kimon Loghi beneficiază de ample subcapitole separate. Remarcabilă este analiza autoportretelor lui Luchian în care în afară de biografism, mai la îndemână de surprins, Angelo Mitchievici descifrează împlinirea unui destin artistic unde tensiunile dintre eul social și eul profund se intercondiționează. Cecilia Cuțescu Storck, artistă prolifică, reprezentativă pentru simbolismul românesc, interesantă în multe
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
romantice, uneori într-o dimensiune sumbră, ilustrativă pentru sensibilitatea decadentă. Artistul devine estetul retras în sfera propriilor sale fantezii, așa cum pictorul se refugiază tot mai mult în pictura sa. Acest rapel la interioritate este pus în scenă prin intermediul portretelor sau autoportretelor, și pune în valoare singularismul creatorului de geniu, topos romantic ale cărui metamorfoze simboliste le analizează Annette Dorgerloh într-un articol care se referă numai la spațiul de cultură germană. "Ideea artistului confruntându-se cu lumea a culminat în vechiul
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
unei elecțiuni când este legată de artă, putem vorbi chiar de o temă decadentă, cea a artistului bolnav, complementară celei a geniului. Maladia completează cartea de vizită a lui Leverkühn din Doctor Faustus (1947) al lui Thomas Mann. Într-un autoportret, intitulat Bolnavul (1903), Gheorghe Petrașcu construiește imaginea unui artist febricitat, cu fruntea arsă de febră, înfășurată într-un ștergar. Accentul nu cade pe factologia naturalistă, nu maladia în sine ca rezultantă a unui context social îl interesează pe pictor și
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
a fi cel al pictorului simbolist rus Mihail Vrubel. Până în 1901, Luchian se află în prim planul vieții culturale, dar și a celei mondene, la care trebuie să fi contribuit și anii petrecuți la Paris și la München. Portretele și autoportretele ilustrează istoria "gloriei și decăderii" lui Luchian sub raportul eului social și nu al eului profund, pentru că începând cu 1901 viața pictorului ia o turnură descendentă, scandată de agravarea bolii sale. Personajul monden se resoarbe pentru a face loc unui
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
inflexiune îl constituie maladia care se declanșează la 33 de ani și care-l va ucide la vârsta de 47 de ani, după o lungă agonie. Decadența are aici sensul destinului, cu metamorfoza dandy-ului într-un "peintre maudit". Primele autoportrete subliniază eleganța și ținuta mondenă a pictorului, precum autoportretul atribuit perioadei pariziene. Pictorul poartă costum și o cravată papion, totul de o maximă sobrietate. Cu un costum similar, jiletca deschizându-se într-un unghi adânc lasă să se vadă plastronul
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
de ani și care-l va ucide la vârsta de 47 de ani, după o lungă agonie. Decadența are aici sensul destinului, cu metamorfoza dandy-ului într-un "peintre maudit". Primele autoportrete subliniază eleganța și ținuta mondenă a pictorului, precum autoportretul atribuit perioadei pariziene. Pictorul poartă costum și o cravată papion, totul de o maximă sobrietate. Cu un costum similar, jiletca deschizându-se într-un unghi adânc lasă să se vadă plastronul și papionul, îl descoperim în centrul fotografiei de grup
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
feței pictorului, un obraz, este învăluită în umbră. Efectul de contrast astfel creat, relevă el și o posibilă scindare a personajului la nivel simbolic? O parte a personalității sale este lăsată în umbră, alta apare luminoasă, cunoscută, grație grandilocvenței din autoportretele anterioare. Privirea ni se adresează enigmatic, iar pictorul înfățișat astfel are ceva statuar și misterios. O fotografie din 1896 ni-l înfățișează citind ceva, posibil o scrisoare, în atelierul său, în spate se află o pânză cu un chip feminin
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]