8,361 matches
-
la iveală o serie de fenomene sistematice. (vii) Distincția centru / grup (engl. head / phrase) apare a fi extrem de relevantă: - opțiunea de deplasare a verbului ca grup caracterizează transparadigmatic sistemul verbal românesc și explică absența totală a fenomenelor de ridicare a auxiliarului la C din română; - analiza de mai sus a scos la lumină și faptul că centrele sunt de două tipuri: încorporate și neîncorporante; centrele încorporante (negatorul ne- și semiadverbele mai, cam, prea, tot, și) se integrează în structura verbului prin
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
scos la lumină și faptul că centrele sunt de două tipuri: încorporate și neîncorporante; centrele încorporante (negatorul ne- și semiadverbele mai, cam, prea, tot, și) se integrează în structura verbului prin adjuncție la stânga și se deplasează odată cu verbul; centrele neîncorporante (auxiliarele, complementizatorii, pronumele clitice) rămân in situ, iar verbul fie se deplasează "sărindu-le", ca în cazul auxiliarelor (opțiune permisă, întrucât verbul se deplasează prin specificatori), fie le elimină ca efect al constrângerilor de tipul (Generalized) Doubly-Filled COMP Filter, cum este
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
ne- și semiadverbele mai, cam, prea, tot, și) se integrează în structura verbului prin adjuncție la stânga și se deplasează odată cu verbul; centrele neîncorporante (auxiliarele, complementizatorii, pronumele clitice) rămân in situ, iar verbul fie se deplasează "sărindu-le", ca în cazul auxiliarelor (opțiune permisă, întrucât verbul se deplasează prin specificatori), fie le elimină ca efect al constrângerilor de tipul (Generalized) Doubly-Filled COMP Filter, cum este cazul eliminării lui să în inversiunea subjonctivală; - tot în favoarea distincției centru / grup se poate aduce în discuție
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
tipologia propusă de Schifano (v. §§1; 3.1.2 supra) se ridică, la fel ca în română, la cea mai înaltă proiecție din domeniul flexionar (MOODP), am constat că sintaxa formelor analitice diferă în română și franceză: în franceză, inserția auxiliarelor blochează ridicarea verbului lexical din domeniul lexical, spre deosebire de română, unde deplasarea verbului lexical este înaltă. O comparație sumară a auxiliarelor din cele două limbi a scos la iveală faptul că auxiliarele din franceză sunt "echipate" cu trăsături de mod (, modalitate
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
înaltă proiecție din domeniul flexionar (MOODP), am constat că sintaxa formelor analitice diferă în română și franceză: în franceză, inserția auxiliarelor blochează ridicarea verbului lexical din domeniul lexical, spre deosebire de română, unde deplasarea verbului lexical este înaltă. O comparație sumară a auxiliarelor din cele două limbi a scos la iveală faptul că auxiliarele din franceză sunt "echipate" cu trăsături de mod (, modalitate) și timp, spre deosebire de auxiliarele din română, care prezintă doar trăsături de mod (și modalitate), astfel că verbul lexical românesc este
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
analitice diferă în română și franceză: în franceză, inserția auxiliarelor blochează ridicarea verbului lexical din domeniul lexical, spre deosebire de română, unde deplasarea verbului lexical este înaltă. O comparație sumară a auxiliarelor din cele două limbi a scos la iveală faptul că auxiliarele din franceză sunt "echipate" cu trăsături de mod (, modalitate) și timp, spre deosebire de auxiliarele din română, care prezintă doar trăsături de mod (și modalitate), astfel că verbul lexical românesc este în mod direct implicat în verificarea trăsăturilor de timp. Analiza auxiliarelor
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
lexical din domeniul lexical, spre deosebire de română, unde deplasarea verbului lexical este înaltă. O comparație sumară a auxiliarelor din cele două limbi a scos la iveală faptul că auxiliarele din franceză sunt "echipate" cu trăsături de mod (, modalitate) și timp, spre deosebire de auxiliarele din română, care prezintă doar trăsături de mod (și modalitate), astfel că verbul lexical românesc este în mod direct implicat în verificarea trăsăturilor de timp. Analiza auxiliarelor românești propusă în §3.1.3.2 are, fără îndoială, o perspectivă generală
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
auxiliarele din franceză sunt "echipate" cu trăsături de mod (, modalitate) și timp, spre deosebire de auxiliarele din română, care prezintă doar trăsături de mod (și modalitate), astfel că verbul lexical românesc este în mod direct implicat în verificarea trăsăturilor de timp. Analiza auxiliarelor românești propusă în §3.1.3.2 are, fără îndoială, o perspectivă generală și rămâne ca în cercetări viitoare să se stabilească cu exactitate, pe de o parte, inventarul trăsăturilor de care dispun auxiliarele românești și, pe de altă parte
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
în verificarea trăsăturilor de timp. Analiza auxiliarelor românești propusă în §3.1.3.2 are, fără îndoială, o perspectivă generală și rămâne ca în cercetări viitoare să se stabilească cu exactitate, pe de o parte, inventarul trăsăturilor de care dispun auxiliarele românești și, pe de altă parte, natura temporalității exprimate de formele irealis (e.g. am subliniat în §3.1.3.3, exemplul (91) natura "deschisă" a temporalității marcate de condiționalul prezent, care nu redă un eveniment stricto senso prezent). (xi) O
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
joasă a verbului și ACORD la distanță sunt eliminate pe deplin. 1. Introducere, obiective și structură În româna modernă, etapă în care opțiunea generală de deplasare a verbului este V-la-I (i.e. V-la-MOOD), structurile cu deplasare V-la-C (diagnosticate prin inversiune / encliza auxiliarului și a pronumelor clitice)sunt limitate și contrânse cu formele finite (§III.3.5). În schimb, în româna veche, opțiunea la V-la-C cu forme finite apare mult mai frecvent, și nu doar la imperativ și la imprecațiile condiționale și subjonctivale
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
romanice, mai rar (însă sistematic) atestat în traduceri și în texte originale, este dislocarea nucleului verbal (/ interpolare / scrambling, v. §II.1.1.2): elementele funcționale din nucleul verbal (complementizatorii a (infinitiv) sau să (subjonctiv), marca de negație nu, pronumele clitice, auxiliarele) pot fi nonadiacente la verbul lexical, elemente cu statut de grup (XP) "interpolându-se" în structura nucleului verbal. Capitolul se încheie cu o scurtă discuție privind influența traducerilor asupra textelor originale; vom arăta că atestările care nu corespund specificului sintaxei
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
de rezolvare a conflictului între respectarea cu fidelitate a sursei / unui model străin și alinierea la constrângerile sintactice ale limbii-țintă. Structura capitolului este următoarea: în §2 vom arăta că putem păstra analiza propusă prin raportare la limba contemporană (§III) pentru auxiliare, pronume clitice, negația propozițională și complementizatorul să; de asemenea, structurile VOS, indicator important pentru "evacuarea" VP, sunt disponibile și în româna veche, ceea ce permite susținerea unei analize a deplasării verbului ca grup (i.e. VP-movement) (§III.2) și pentru fazaveche a
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
Rivero (1997); Roberts (2010a) și aplicate în §III.3.2. 2. Trăsături comune cu româna modernă și caracteristici tipologice constante Obiectivul secțiunilor următoare este de a arăta că analiza propusă în capitolul precedent (§III) pentru elementele funcționale ale românei moderne (auxiliare, clitice pronominale, negație propozițională, complementizatorul să) și pentru deplasarea verbului ca grup (VP-movement) se poate extinde și la datele românei vechi. Astfel, disparitățile dintre faza veche și faza modernă a românei vor deriva din poziția diferită a verbului în structura
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
Odată stabilit scheletul funcțional al românei vechi, ne putem concentra în mod direct asupra fenomenelor de inversiune, pe care le vom interpreta drept manifestare a unei gramatici V2 (§3), și asupra fenomenelor de dislocare a nucleului verbal ( §4). 2.1 Auxiliarele, cliticele pronominale și negația propozițională 2.1.1 Auxiliarele 1 Ca și în româna modernă, în româna veche auxiliarele sunt centre, clitice morfosintactice generate în domeniul flexionar IP, și nu se deplasează la C (Hill și Alboiu 2016). În alte
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
concentra în mod direct asupra fenomenelor de inversiune, pe care le vom interpreta drept manifestare a unei gramatici V2 (§3), și asupra fenomenelor de dislocare a nucleului verbal ( §4). 2.1 Auxiliarele, cliticele pronominale și negația propozițională 2.1.1 Auxiliarele 1 Ca și în româna modernă, în româna veche auxiliarele sunt centre, clitice morfosintactice generate în domeniul flexionar IP, și nu se deplasează la C (Hill și Alboiu 2016). În alte varietăți romanice vechi (e.g. spaniola veche, franceza veche, italiana
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
le vom interpreta drept manifestare a unei gramatici V2 (§3), și asupra fenomenelor de dislocare a nucleului verbal ( §4). 2.1 Auxiliarele, cliticele pronominale și negația propozițională 2.1.1 Auxiliarele 1 Ca și în româna modernă, în româna veche auxiliarele sunt centre, clitice morfosintactice generate în domeniul flexionar IP, și nu se deplasează la C (Hill și Alboiu 2016). În alte varietăți romanice vechi (e.g. spaniola veche, franceza veche, italiana veche), deplasarea auxiliarelor în domeniul complementizator (în general, pentru satisfacerea
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
și în româna modernă, în româna veche auxiliarele sunt centre, clitice morfosintactice generate în domeniul flexionar IP, și nu se deplasează la C (Hill și Alboiu 2016). În alte varietăți romanice vechi (e.g. spaniola veche, franceza veche, italiana veche), deplasarea auxiliarelor în domeniul complementizator (în general, pentru satisfacerea regulii V2), diagnosticată prin encliză pronominală, este bogat atestată (Rivero 1993; Roberts 1994; Poletto 2014)2. Româna veche nu prezintă linearizări de tipul auxiliar - clitic (- verb lexical). Plasarea constantă a auxiliarelor românești în
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
vechi (e.g. spaniola veche, franceza veche, italiana veche), deplasarea auxiliarelor în domeniul complementizator (în general, pentru satisfacerea regulii V2), diagnosticată prin encliză pronominală, este bogat atestată (Rivero 1993; Roberts 1994; Poletto 2014)2. Româna veche nu prezintă linearizări de tipul auxiliar - clitic (- verb lexical). Plasarea constantă a auxiliarelor românești în domeniul flexionar și imposibilitatea auxiliarelor de a se deplasa la C se explică prin strategia generală de deplasare a verbului din română: deplasarea ca grup, care în structuri analitice dictează deplasarea
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
veche), deplasarea auxiliarelor în domeniul complementizator (în general, pentru satisfacerea regulii V2), diagnosticată prin encliză pronominală, este bogat atestată (Rivero 1993; Roberts 1994; Poletto 2014)2. Româna veche nu prezintă linearizări de tipul auxiliar - clitic (- verb lexical). Plasarea constantă a auxiliarelor românești în domeniul flexionar și imposibilitatea auxiliarelor de a se deplasa la C se explică prin strategia generală de deplasare a verbului din română: deplasarea ca grup, care în structuri analitice dictează deplasarea sistematică a verbului lexical, nu a auxiliarului
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
general, pentru satisfacerea regulii V2), diagnosticată prin encliză pronominală, este bogat atestată (Rivero 1993; Roberts 1994; Poletto 2014)2. Româna veche nu prezintă linearizări de tipul auxiliar - clitic (- verb lexical). Plasarea constantă a auxiliarelor românești în domeniul flexionar și imposibilitatea auxiliarelor de a se deplasa la C se explică prin strategia generală de deplasare a verbului din română: deplasarea ca grup, care în structuri analitice dictează deplasarea sistematică a verbului lexical, nu a auxiliarului. Raritatea legitimării elipsei verbale de către auxiliarele nonpasive
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
auxiliarelor românești în domeniul flexionar și imposibilitatea auxiliarelor de a se deplasa la C se explică prin strategia generală de deplasare a verbului din română: deplasarea ca grup, care în structuri analitice dictează deplasarea sistematică a verbului lexical, nu a auxiliarului. Raritatea legitimării elipsei verbale de către auxiliarele nonpasive este efectul combinat a doi factori: (i) auxiliarele sunt clitice și (ii) cu excepția structurilor cu dislocare a nucleului verbal, în structuri analitice verbul lexical părăsește domeniul lexical vP și se ridică în domeniul
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
imposibilitatea auxiliarelor de a se deplasa la C se explică prin strategia generală de deplasare a verbului din română: deplasarea ca grup, care în structuri analitice dictează deplasarea sistematică a verbului lexical, nu a auxiliarului. Raritatea legitimării elipsei verbale de către auxiliarele nonpasive este efectul combinat a doi factori: (i) auxiliarele sunt clitice și (ii) cu excepția structurilor cu dislocare a nucleului verbal, în structuri analitice verbul lexical părăsește domeniul lexical vP și se ridică în domeniul flexionar IP sau în domeniul complementizator
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
serie de modificări subtile în folosirea formelor analitice, ca de exemplu pătrunderea treptată a perfectului compus în domeniul de utilizare a perfectului simplu, la care nu ne vom referi în continuare (dar vezi Zafiu 2016 și bibliografia). Majoritatea structurilor cu auxiliar ale românei moderne sunt prezente și au un grad avansat de gramaticalizare în limba veche (Zafiu 2016 și bibliografia): perfectul compus cu auxiliarul a avea (1), condiționalul prezent (2) și perfect (3) bazat pe auxiliarul aș (perifraza condițională gerundivală este
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
la care nu ne vom referi în continuare (dar vezi Zafiu 2016 și bibliografia). Majoritatea structurilor cu auxiliar ale românei moderne sunt prezente și au un grad avansat de gramaticalizare în limba veche (Zafiu 2016 și bibliografia): perfectul compus cu auxiliarul a avea (1), condiționalul prezent (2) și perfect (3) bazat pe auxiliarul aș (perifraza condițională gerundivală este de asemenea atestată, (4))3 și viitorul 4 bazat pe auxiliarul voi (plus infinitiv (5) sau plus fi urmat de participiu (6) sau
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
și bibliografia). Majoritatea structurilor cu auxiliar ale românei moderne sunt prezente și au un grad avansat de gramaticalizare în limba veche (Zafiu 2016 și bibliografia): perfectul compus cu auxiliarul a avea (1), condiționalul prezent (2) și perfect (3) bazat pe auxiliarul aș (perifraza condițională gerundivală este de asemenea atestată, (4))3 și viitorul 4 bazat pe auxiliarul voi (plus infinitiv (5) sau plus fi urmat de participiu (6) sau, mai rar, gerunziu (7))5. (1) a. I pa(k) spui domnietale
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]