1,298 matches
-
din pragul unei biserici. [EGOISMUL DE CLASĂ] 2285 Creștinism! Religiune a săracilor și a nenorociților, a femeilor pierdute (fiindcă atâtea ademeniri le încungiură din partea celor bogați), tu ești floarea răsărită din sărăcimea Imperiului roman, răsărită din sclavii ce esistau spre batjocura stăpânilor lor, din oamenii fără drept, din oamenii cari siliți erau să-și năimească brațele cu orce preț spre a nu muri de foame. E atâta martiriu în căderea fiecărei femei sărace, atâta martiriu în furtul celor ce-l comit
Opere 15 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295593_a_296922]
-
să-mi dea ceva calmant, 10 fr. la Alex. Catargiu să-i duc pe Laurian cu pagina îndoită și să mă plâng de grecii din partidul conservator. Laurian în lit. latine [2] Să-l întreb pe Petruț când a fost batjocura din fața Academiei. Să mă duc la Bobulescu * la Alex. Catargiu cu Laurian. 390 {EminescuOpXV 391} ["MI-E MILĂ DE ORICE VIEȚUIEȘTE"] 2275B Eu sunt budist. Nefiind creștin simplu, ci creștin ridicat la potența a 10 [-a], nu mi-e milă
Opere 15 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295593_a_296922]
-
nu face cuiva strâmbătate se silește, după cele viitoare păzește cele de față și așază grijile sale pentru sine, neamestecîndu-se în trebile altuia. Nelipindu-se de mândrie, nici de slavă. Iubirea de argint i se pare o nebunie, desmierdarea o batjocură arătată, pisma o nimică, trândăvirea un păcat. Apucată fiind la laudele ziditorului, limba sa nu-și slujește a grăi vorbe deșarte. Fiind făr' de întristăciune și făr' de mânie, nu se vede nimic care să nu-i placă. Având vorbă
Opere 15 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295593_a_296922]
-
nefericirea lor. 1054 {EminescuOpXV 1055} [14] Spirite mari se nasc adesea prin nevoie. Țările cele mai neroditoare au avut cei mai mari guvernatori. Dovezi - Moise, Petru I și regele Prusiei. [15] Și oamenii cei mai mari sunt nevoiți a suferi batjocură și despreț, mai ales de la oameni ce nu sunt în stare a li recunoaște meritele și cari au alte închipuiri și altă manieră de a gândi. Dar de nimeni nu sunt mai desprețuiți decât de sine înșii. [16] Mulți scriitori
Opere 15 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295593_a_296922]
-
proprietățile Juliei, care a murit în mizerie la Rhegium, și pe cele ale prietenilor ei“, strigară. „Au adăugat bunurile celor condamnați de legea De majestate, bogățiile confiscate de la Agrippina și de la fiii ei uciși, deci chiar și averea lui Germanicus.“ Batjocura durea mai tare decât spolierea economică. În timp ce Curia fierbea, iar șefii grupărilor, asaltați de adepți, încercau să pună la punct strategiile, un senator - care nu fusese surprins, deoarece vorbea zilnic cu Sertorius Macro - spuse gânditor: — Tiberius a fost bolnav multă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
fiindcă Împăratul trecea pe lângă ea ca pe lângă un zid. Și mai iritat era influentul senator Junius Silanus, socrul Împăratului timp de doar zece luni, care pe zi ce trecea simțea că se transformă într-un intrus și că devine ținta batjocurii adversarilor. Tot mai des, el - ajuns acum un neputincios purtător de cuvânt al nemulțumiților optimates - îl vedea pe Împărat primindu-i sfaturile cu un surâzător: „A trebuit să hotărăsc altfel“. La rândul lui, Împăratul vedea în el un vechi slujitor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Dadaism (pe care îl acceptase în principiu, fără însă a-l lua în serios) devine acum manifestă: „De la începutul Evului modern și pînă acum, strigătelor de uimire ale obișnuinței bruscate urmau sancțiunile. Tăcerea, arderea pe rug sau retractarea, temnița și batjocura, aceasta însă rezervată îndeosebi delictelor literare și artistice. În cele din urmă, inovatorii sucombau sau triumfau (...). Astăzi însă (...) îndrăznețul și bizarul e primit cu un relativ calm, mult mai puțin propice zarvei de odinioară, căci fenomenul e de acum cunoscut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
lui Urmuz nu depășesc nivelul unei asemenea simple și ușurele nostimade. Gestul lui (căci nu putem vorbi în nici un caz de o operă) se explică printr-o răzvrătire puerilă a unui om matur, ca un act rece și neputincios de batjocură”). Deși trei schițe au fost tipărite în timpul vieții lui Urmuz și din voia acestuia, criticul se îndoiește că textele urmuziene au fost concepute spre publicare — de aici, suspiciunea de non-literaritate. Caracterul prezumat „parodic” și „reactiv” al scrierilor este denunțat ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
s-au lovit greutățile familiale și înșelăciunile patroanei, de zidul de granit, al crizei, au izbucnit: stimată doamnă patroană, am ajuns aproape de sfârșitul puterilor. Ați ajuns bine. Și, vă situați bine, acolo, unde ați ajuns, le-a răspuns, ea, în batjocură. Vreți bani, da? Da, bani vrem: banii noștri, trudiți de noi și care, de drept și de fapt, ni se cuvin. Ei, nu, dragele mele răzvrătite. Să știți că nu. Cum, nu? De ce, adică, nu? De aia. Pentru că, eu vă
Blândeţea by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/672_a_1240]
-
au prins prea multe. Și-a dat singur seama de asta. A umblat, a căutat de lucru, dar, pe unde se ducea, toți îl voiau în tagmele politice ale lor. Numai, că, lui, i-a fost greață de toată această batjocură. Și n-a acceptat nici una din ofertele care i s-au prezentat, repetat și iar repetat. Unii i-au replicat, verde-n față: bă, prost mai ești! Și doar ești om aproape bătrân. Cum crezi că o s-o duci bine
Blândeţea by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/672_a_1240]
-
chiabur, cei trei îi smulseseră căldarea din mâini și se apucaseră să urineze în ea, ca să se vadă bine cine conducea țara pe drumul cel luminos al socialismului și comunismului. Militarul nu avusese pe moment nici o reacție, îndurând cu stoicism batjocura, apoi intrase fără să spună nici o vorbă pe poarta casei sale și reapăruse peste câteva clipe înarmat cu o coasă, pe care o ținea pesemne prin apropiere. Și tot fără un cuvânt, ca un țăran când se apucă de cosit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
Îi pusese mâna În fața ochilor, sigur că el nu ar fi avut cum să vadă. Acea provocare trebuia câștigată prin folosirea rațiunii, nu prin fiarele călăului. Chiar pus În lanțuri, asasinul avea să Îl ardă cu privirea lui Înghețată de batjocură, dacă ar fi trebuit să admită că nu cunoștea motivul răului. Pe care, de fapt, continua să nu Îl știe. Credea că știe numele vinovatului. Era ascuns printre numele din Cerul al Treilea. Poate că În casa lui erau rațiunile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
râd. Atunci îmi spuneam: "De m-ar lovi și de m-ar scuipa în obraz", dar râsul lor asta și făcea, râsul lor întors către mine cu dinți și cu tăișuri care mă sfâșiau, și cât de dulci îmi păreau batjocura și suferința! Duhovnicul meu nu știa ce să mai creadă când mă auzea învinuindu-mă întruna: "Nu, fiule, n-ai dreptate, în tine sunt și multe lucruri bune!" Lucruri bune! În mine nu era decât vin acru și nimic altceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
printre oamenii cei mai sălbatici și să duc viața lor, să le arăt acolo, în orașul lor, în casa idolului lor, prin pilda purtării mele, că învățătura Dumnezeului meu este atotbiruitoare. Aveau să mă batjocorească, dar nu mă temeam de batjocură, prin ea va ieși la lumină adevărul, și, îndurând-o fără crâcnire, îi voi supune pe acei sălbatici, precum un soare puternic. Puternic, da, ăsta era cuvântul pe care-l rostogoleam întruna pe limbă, visam la puterea deplină, la acea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
de secure și nasul de fier, răsucit ca un șarpe. M-au dus la picioarele lui, m-au silit să beau o apă neagră și amară, înfiorător de amară, și pe dată capul a început să-mi ardă, râdeam, iată batjocura, sunt batjocorit M-au dezbrăcat, m-au ras în cap și pe trup, m-au uns cu ulei, mi-au biciuit obrazul cu funii ude muiate în sare, iar eu râdeam, ferindu-mi capul de lovituri, dar de fiecare dată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
de la credința lui, îl vedeam cum se uită peste capul meu cu ochii lui ruginiți, fără expresie. Slavă lui, el era stăpânul, singurul Dumnezeu, și prima lui însușire era răutatea, căci nu există stăpâni buni. Pentru întâia oară, zdrobit sub batjocură, cu trupul întreg strigându-și durerea, m-am dăruit lui cu totul, încuviințând orânduirea-i făcătoare de rău, slăvind în el izvorul răului din lume. Prizonier în împărăția sa, în acel oraș sterp cioplit într-un munte de sare, despărțit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
de oraș, de puterea lor de neînvins, de Dumnezeul cel adevărat, și aceluia care trebuia să vină nu i se va tăia limba, el se va putea făli cu bunătatea lui nerușinată fără să fi plătit, fără să fi îndurat batjocura. Domnia răului va fi din nou întârziată, îndoiala va stăpâni iară, oamenii își vor pierde iar timpul visând la un bine cu neputință de atins, istovindu-se în strădanii deșarte, în loc să grăbească venirea singurei împărății cu putință, și priveam la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
întovărășite de umbrele lor scurte, aleargă ca întotdeauna în felul acela al lor, vioi și totodată visător. Sunt ei! Pușca, hai, iute, să-i trag iute piedica! O, idole, Dumnezeul meu, fă ca puterea ta să rămână neatinsă și ca batjocura să fie înzecită, ca ura să domnească necruțătoare peste o lume de osândiți și ca răii să stăpânească de-a pururi, vie împărăția unui singur oraș de sare și de fier, în care negri tirani vor supune și vor pedepsi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
să înfigă cuțitul până la prăsele în spatele omului? Nu, mulțumesc. — Lulu se ocupă de mai multe proiecte decât m-aș aștepta vreodată să reușești tu, a continuat Vivian, uitându-se la mine, din cap până-n picioare, cu o expresie plină de batjocură, pe care nu și-o ascundea defel. Tu nu faci altceva decât freci țiparul, ca o școlăriță amorezată, cu manuscrisul ăla cretin al lui Luke Mayville! Gândul ăsta a părut s-o facă să-i sară țandăra din nou, așa că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
scoțând-și căciulile de astrahan sau chiar pălăriile. El se mulțumea să ducă două degete la cozoroc și atât. Dacă și-ar fi scos șapca, ar fi continuat drumul cu capul gol pentru că prefera să răcească decât să mai Îndure batjocura din privirile cunoscuților. Doar Marta Îl Încuraja să o poarte, pentru că era făcută de doamna Demarcsek, blănarul ei de lux. Ea Îi croise această minunată căciulă de inspirație polono-maghiară. Venise și ziua când șapca asta oribilă putea fi utilă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
i-ar fi salvat viața lui Georgie. Atunci a început să plănuiască mici spectacole prin care să se putea răzbune pe Emmett în mod simbolic și atât de subtil, încât el nici să nu știe vreodată că este luat în batjocură. Madeleine era nedespărțită de Emmett. Ea era copilul cel încântător, iar el o iubea la nebunie. Martha deveni fetița lui mămica - chiar dacă era bucățică ruptă Emmett. Emmett și Madeleine o disprețuiau pe Martha și n-o scoteau din grăsancă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
Așa că dormea singur, în afara nopților când își făcea drum pe deal și supăra turmele, ca un băiețel excitat. Rahela povestea că printre oieri, poftele bunicului meu erau legendare. „Aleargă oile ca niște gazele când urcă Laban dealul”, spuneau ei în batjocură. Fetele îl disprețuiau din o mie de cauze și eu le știam pe toate. Zilpa mi-a spus că atunci când de-abia trecuseră câteva luni de la primul ei sânge și căzuse pe ea sarcina de a-i duce bunicului prânzul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
mai adus aminte în ce împrejurări fusese lovit. Masiv, lat în umeri, cu un gât ca de taur, Dominic își purta și halatul de la azil ca pe vremuri uniforma cu fireturi; cu o ușor ridicolă importanță. Mopsul îi zicea în batjocură uneori „dragul nostru idiot”, dar, bineînțeles, nu de față cu Dominic. „Are și acum mână grea, mi-a suflat Domnul Andrei, și când te apucă... Nu s-a dezbărat de asta și de un vechi tic profesional: să urmăriți că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
ies eu în evidență. Nu mai țin minte în ce împrejurare, în copilărie, într-o seară, tata mi-a azvârlit un cuvânt pe care nu-l mai auzisem: „eretic”. Am bănuit că trebuia să fie ceva rău, o amenințare, o batjocură și, cum s-a culcat tata, am șterpelit dicționarul din bibliotecă și am căutat la litera „e”. Cum nici de-acolo nu m-am lămurit, am citit pe ascuns în săptămânile următoare tot ce-am reușit să găsesc prin casă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
nimeni în Atlantida nu e scutit. Îl întrebă: - Tu de ce nu spui așa? Sclavul zîmbi: - Ai spus tu și pentru mine. Iahuben îl privi lung. Lumina faclei nu-i lumina îndeajuns ochii. Ce se putea ascunde în ei? Dispreț sau batjocură? Sclavul nu știa că acest soldat este înarmat și îl poate ucide dacă se răzvrătește? - Tu nu te-ai gândit că e primejdios pentru tine să nu rostești urarea? Dacă te ucid? zise Iahuben. Glasul îi tremura ușor. Fără a
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]