1,501 matches
-
sunat la ușă. Mi-am privit ceasul. Abia trecuse de 10. Mi-am trecut mâna prin părul zburlit, mi-am aranjat gulerul cămășii. Nu prea primeam vizite, iar ora era nepotrivită. Am deschis ușa. Un domn elegant. Pantaloni gri, haina bleumarin. Ochelarii cu ramă subțire, În acord cu figura delicată și deschisă. - Mă numesc... Numele nu-mi spunea nimic. - Sunt poștașul dumneavoastră. O, da! Aha, desigur, da, da. Am tresărit, luminat. M-a Întrebat din ce țară vin, pentru cât timp
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
1, Îmi scriu două tinere doamne din Berlin. * Pândesc la fereastră apariția micuței mașini galbene. Apare, invariabil, În jurul orei zece. Parchează chiar În fața casei În care locuiesc. Din ea coboară un domn suplu, mereu În aceleași haine. Pantaloni gri, haină bleumarin, cămașă bleu, cravată albastră. Părul bogat, tuns corect, ochelari. Mișcările reținute au o anumită eleganță și vioiciune. Îl văd cum se oprește În fața vreunei bătrâne sau unui tânăr care Îl Întreabă, probabil, mereu același lucru. Nu se grăbește, stă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
cel de-al patrulea soț al fetei. Prima mea impresie despre Yu Qiwei este că e nemaipomenit de frumos și calm precum un lac vara. Zâmbetul lui mă liniștește. E îmbrăcat într-un costum chinezesc din două piese, de culoare bleumarin. Are o pereche de sandale negre din bumbac. Stă față în față cu mine și bea ceai. Sora lui încearcă să explice semnificația numelui său - Qi, iluminare, și Wei, putere și prestigiu. E o zi frumoasă de toamnă. Stăm afară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
de poveștile romanțioase din vechime și e pregătit pentru roluri din viața reală, care să fie o sursă de inspirație. Așteaptă, făcând cunoscut că e disponibilă, Noapte fără nici-o adiere de vânt. Aerul e umed. E îmbrăcată într-o rochie bleumarin și iese de la ora de chineză. E fericită. Cursanții, mai ales femeile care lucrează în fabricile de textile, au ajuns să aibă o relație apropiată cu ea. Au încredere în ea și se bazează pe ea. O fac să simtă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
înăuntru. În cameră e întuneric. Jaluzelele sunt lăsate în jos, iar draperiile sunt trase. Mao e în pijamale. Stă așezat cu fața spre ușă, în scaunul lui din ratan. Musafirul e o femeie. Stă cu spatele la Jiang Ching. Are o jachetă bleumarin în stilul Mao. Văzându-și soția, Mao își încrucișează picioarele desculțe pe un taburet și zice: Vulpea siberiană a venit să ia parte la primăvară cu noi. Musafira se întoarce și se ridică în picioare. Tovarășă Jiang Ching! Tovarășă Fairlynn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
neagră și ia de acolo un set de rochii și o pereche de pantofi. Își schimbă bluza cu o rochie de culoarea piersicii - un dar de la Mao. Apoi se răzgândește. Își dă rochia jos și o înlocuiește cu un veșmânt bleumarin pe care l-a cumpărat de la o călugăriță, în timpul filmărilor, lângă Muntele Tai. Își schimbă papucii cu o pereche de sandale negre din bumbac. Pune la loc în valiză rochia de culoarea piersicii și papucii și o împinge înapoi sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
științei a cărei siluetă apăruse brusc la orizont, în amurg. Într-o după-amiază, Karin stătea lângă Mark, reamintindu-i regulile jocului de dame, când o umbră se mișcă pe tablă. Când se întoarse, văzu o siluetă familiară, într-o haină bleumarin, aplecată deasupra umărului ei. Mâna lui Daniel se întinse spre a ei, dar n-o atinse. I se adresă lui Mark, un salut blând, de parcă nu s-ar fi evitat reciproc în ultimii zece ani. De parcă Mark n-ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
care trec pe aici, pe Ruta Centrală de Zbor. —Exact. Totul trece fix prin oraș. Credeam că e doar o chestiune de timp până când o să devenim noul St. Louis. Daniel zâmbi, înclină din cap și-și vârî mâinile în jacheta bleumarin. —Răscrucea țării. Să fie împreună - să fie, pur și simplu - era mai ușor decât îndrăznise să creadă. Ura valurile copilărești de nerăbdare, aproape obscene, având în vedere motivele care le aduceau înapoi. Exploata dezastrul, folosindu-și fratele rătăcit pentru a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
pantofi fusese mai importantă decât Cișmigiu et Co de Grigore Băjenaru, cartea pe care îmi ceruse s-o scot din geamantan. Cartea mea preferată. Rămăsese pe masa din sufragerie, împreună cu două perechi de chiloți care mă strângeau, cu puloverul meu bleumarin și cămașa cu mâneci scurte, de culoare cafea cu lapte, a tatei. Cu lingura în mâna, tata a biruit pe rând fiecare pantof. S-a așezat pe un scaun, uitându-se lung la pantofii pe care-i pusese lângă picioarele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
sau închiși și dacă era într-adevăr așa palidă, cum o vedeam noi de sus. Ca să ne sperie, Dorin susținea că ea se uitase la noi, ba chiar ne făcuse cu ochiul. Înaintea tuturor mergeau muzicanții, îmbrăcați în costumele lor bleumarin. Seara, tata a spus că sufletele morților continuă să trăiască și că odată, în tinerețe, a avut și dovada. Îl privegheau în casă pe bunicul lui mort, iar în timpul nopții s-au auzit niște ciocănituri, cât se poate de clar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
Și de data asta mă bucuram că nu e nimeni cu mine sub pătură. * * * Luni, nici urmă de Față-de-Ou, cel puțin până spre seară. Probabil avea o slujbă pe timpul zilei. Și-a făcut apariția pe la șase într-un Golf GTI bleumarin, care ieșea în evidență de la o poștă și pe care l-a parcat la câteva case în josul străzii. Avea noroc dacă nu-i spărgeau mașina cu el înăuntru cu tot. Mașina îmi confirmase bănuiala în legătură cu slujba lui de peste zi. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
un atelier de motociclete în Balham, ca să îl rog să verifice numerele de la mașina lui Față-de-Ou. A notat numerele și mi-a zis că îmi dă un telefon mai pe seară. Am fost cu ochii în patru după acel GTI bleumarin sau după orice altă mașină de genul ăla, care ar fi putut să mă urmărească, întorcându-mă chiar de câteva ori ca să fiu sigură. Totul părea în regulă. Jumătate de oră mai târziu eram în Highgate, sunând la o sonerie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
niște găuri abisale. Părul, castaniu și tuns scurt, era ușor îndepărtat de față. Era îngrijită cu un maxim de simplitate: puțin machiaj, unghii naturale, singura bijuterie fiind o pereche de cercei de aur. Purta un superb costum Yves Saint Laurent, bleumarin cu pantaloni în dungi întunecate de albastru, pe care tocmai îl văzusem în Vogue. Minimalismul nu se oprea aici, căci se părea că nu poartă absolut nimic pe sub sacou. Era destul de slabă ca să pară elegantă mai degrabă decât vulgară. —Doamna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
informa că tablourile tocmai fuseseră vândute. Am ieșit din birou și m-am uitat în jur după Catherine Hammond. Era cu soțul ei și cu familia Frank, îmbrăcându-și cu toții hainele. Cea a lui Catherine Hammond avea aceeași nuanță de bleumarin cu cea a costumului, un trenci lung și scump din cașmir. își punea cureaua în jurul taliei ei mici când i-am spus că nu îl avem în stoc pe Philip Guthrie. Mi-a mulțumit politicos pentru deranj, cum îi mulțumești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
făceau ieșirea triumfală, ca și cum ar fi pășit pe un covor roșu invizibil din centrul încăperii. Erau un grup izbitor; femeile elegante, bărbații chipeși, o aură de bani și putere plutea deasupra lor. Catherine Hammond și-a ridicat gulerul de blană bleumarin ca să-și acopere gâtul, ținându-l cu o mână învelită în mănușa de piele întoarsă. Judith Frank mi-a afișat un zâmbet de la revedere. Familia Hammond nu m-a favorizat cu nimic. Plecarea lor părea să marcheze sfârșitul serii; restul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
pentru Randolph Terrace, mult prea boemă. Așa cum mi-am închipuit mi-a luat ceva vreme să găsesc un loc de parcare, acum că tineretul se întorsese de la muncă. Am fost nevoită să parchez câteva străzi mai departe. Dar Golf-ul bleumarin era chiar în fața casei lui Walter. Ce binecuvântare, scăpasem de durerile provocate de o eventuală așteptare în mașină. Am ajuns în fața casei numărul paisprezece și am apăsat pe soneria pe care scria „Quincy“. Un bâzâit și apoi o voce ștearsă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
bile într-un joc de pinball. M-a condus în living și m-am așezat în unicul fotoliu. Walter s-a așezat afectat pe canapea cu genunchii apropiați și cu mâinile pe ei. Canapeaua și fotoliul erau învelite în Dralon bleumarin, biblioteca și masa de cafea făcute din tec maron, masive. Rafturile erau pline până la refuz de cărți, majoritatea, din câte am reușit să citesc, teorie economică; pe măsuța de cafea erau ultimele numere din Spectator și The Economist. Canapeaua și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
mașina. Au trecut zece minute. Apoi a venit un taxi și a parcat în fața mașinii mele. M-am lăsat în jos. Catherine Hammond a ieșit, a plătit taxiul și a intrat foarte grăbită în casă. Era îmbrăcată în haina ei bleumarin cu guler de blană, trasă astfel încât să-i acopere partea de jos a feței. I-am dat cinci minute după care am sunat la ușă. A răspuns o menajeră filipineză într-o rochie neagră cu un șorț alb imaculat. A
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
întreb despre ce este vorba? a spus înțepată. — Chiar nu știți, doamnă Hammond? —Mai mult ca sigur că nu. Are legătură cu galeria pentru care lucrezi? Și dacă da, sunt surprinsă că nu poate aștepta până mâine. Purta un halat bleumarin din mătase peste pijamalele din același material. Piciorul ei delicat și lung se termina în papuci de catifea. Probabil se schimbase în grabă; aș fi fost convinsă că a stat acasă toată seara dacă nu aș fi văzut-o intrând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
potriveau erau tablourile de pe pereți. Erau tranșant de moderne. Catherine Hammond s-a așezat în mijlocul unei canapele de brocart. Materialul abundent fusese prins într-un model regulat, cu nasturi îmbrăcați. Se uita înainte, cu picioarele într-o parte, cu pantalonii bleumarin de mătase evazați învelindu-i gambele. Poza într-un fel; mi-a amintit de o reclamă la Jean Muir din Vogue. Dar îi lipsea privirea goală a modelului. Ea se gândea prea adânc. M-am așezat pe canapeaua de vizavi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
-lea. Fenomen cunoscut sub numele de Urăște-ți Aproapele Goi și Mănâncă-l Fript. De ce nu m-oi fi însurat cu fata asta frumoasă, care mă adora? Mi-o amintesc cum arăta printre spectatori, palidă și fermecătoare în taiorul ei bleumarin cu nasturi aurii, cu câtă mândrie, cu câtă dragoste mă privea în după-amiaza aceea, în timp ce îl supuneam unui interogatoriu dur pe un tip lunecos, de la biroul de relații cu publicul al un post TV... și, fiind la prima mea participare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
dormitor, deschide dulapul și aruncă o privire nehotărâtă cămășilor, frumos împăturite, curate și bine călcate. Un miros puternic de levănțică înțeapă în mod plăcut nările lui Marius. Optează pentru un costum gris închis, cămașă albă, la care asortează o cravată bleumarin de mătase. Despovărat de greutatea hainelor militare, simte o formidabilă reînnoire fizică și spirituală. Lasă în urmă încordarea, nesiguranța și frica proprii acelui univers al frontului unde avea impresia că se afla integrat într-o uriașă mulțime de victime, cu toții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
doar un pic obosit. Din spatele unei uși întredeschise, apare Sofia Hagiaturian. Înaltă, bine făcută, încă frumoasă, cu un cap cochet de bucle castanii, arată vârsta nedefinită a femeilor obișnuite să viziteze de timpuriu saloanele cosmetice. Linia severă a costumului taior bleumarin completează perfect privirea albastră în spatele căreia se ghicește inteligența rece, lucidă, care o ajutase să supraviețuiască în mlaștina perfidă și necruțătoare a marilor afaceri. Domnule Rădulescu! Vocea un pic îngroșată trădează o veche fumătoare. Ce surpriză plăcută! Mă bucur să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
putea fi scopul vieții ? Să devenim oameni adevărați. Să nu ne fie frică de nimic. Să fim liberi. Cum eu mă consideram aprioric adevărată și liberă, am tăcut. — Citește asta, spuse Adi și luă din bibliotecă un caiet cu coperți bleumarin. Nici măcar nu l-am deschis. Poate o și citisem deja, dar nu avea nici o importanță. Am luat o felie mare de tort cu multă frișcă și am aruncat în el. Dar el a continuat să vorbească fără să se șteargă
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
Trebuie să-l găsesc pe Dumnezeu ! o să plec în india să-l caut. Ține-l minte pe Dumnezeul meu, într-o zi vei avea nevoie de el, m-a prevenit el. Am plecat pe faleză, singură și tristă, cu caietul bleumarin sub braț. Dumnezeu iradia încontinuu de pretutindeni, perfect misterios. Frișca se topise din senin și totul devenise lipicios și nesuferit. Adi tocmai se întorsese de la muncă din iugoslavia, unde fusese plecat aproape doi ani. Noaptea, în tren, pe drumul de
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]