1,186 matches
-
anterioară ceva din sublimitatea negrăită a extazului? 2. Surpriza inspirației izbește în starea obișnuită a sufletului sfărâmându-i echilibrul și dând loc unei frenetice gâlgâiri de imagini luminoase. Fenomenul seamănă cu ruptura gheții când prin copca deschisă apa din adânc bolborosește tumultuoasă în afară. E o stare nouă, trăită cu sentimentul dezamăgirii, al eliberării, când elementele gândite sau negândite mai înainte se adună spontan și se încheagă într-o sinteză uimitoare. E clipa în care artistul își vede opera întreagă în
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
zece sau două zeci de mii de persoane în întregul imperiu roman iar creștinismul arimin/mitraismul era cultul oficial al împăraților romani începînd cu Commo-dus din anul 181 fiind practicat de peste 20 de milioane de persoane, întreb despre ce erezie bolborosește turbata liftă? Irineu în catalogul lui de ticăloșii nu trece mi-traismul în rîndul ereziilor și chiar nu-l amintește deloc deși era religia oficială a imperiului roman. Nici un text al iudeo-creștinilor nu suflă o vorbă despre mitraism că ar fi
ADEV?RURI ASCUNSE by CONSTANTIN OLARIU [Corola-publishinghouse/Science/83086_a_84411]
-
judecata de valoare sînt produse instant și nu pretind vreo specializare sau vreun fel de încordare a spiritului. E de ajuns să fie redate însăilările cuiva pe coperta a patra a unei cărți sau altcineva să se viseze specialist de îndată ce bolborosește ceva despre vreo expoziție ori despre vreun spectacol, încît ai impresia că românul nu s-a născut doar poet, ci și critic. Într-un eon, vorba lui Blaga, atît de pestriț cum este cel pe care-l trăim azi, cu
Cel de-al treilea sens by Ion Dur () [Corola-publishinghouse/Science/911_a_2419]
-
Este poate cel mai savuros răspuns pe care-l pot accepta scriitorii dar și cititorii cu privire la pasiunea lor scris-versus citit. Mario Vargas Llosa o formulează răspicat în dialogul cu Gabriel Liiceanu. Literatura decantează amestecul indistinct de bine și rău care bolborosește în fiecare dintre noi. Literatura creează fante prin care răul iese transfigurat. Vargas Llosa spulberă prejudecata că acea literatură infamantă gen Sade ar trebui interzisă. După Llosa, orice literatură e asemeni unui magnet: descoperă și antrenează pilitura instinctelor și a
Responsabilitatea de a fi intelectual by Valeria Roşca () [Corola-publishinghouse/Science/91718_a_93229]
-
caru-n drum de mine!" Și a rămas frumușel în apă, lăsând necesitatea să-l aștepte la întâlnire niscai milioane bune de ani. Iar când Platon a început să facă propaganda ieșirii din peșteră, coelacantul, auzind de ea, probabil că a bolborosit în adânc ceva de genul "dacă tăceai, filozof rămâneai". Printre hohotele generale, Ian se simți dator să dea un exemplu de sobrietate, așa cum șade bine celor ce cred în virtuțile ordinii existente: − Ca și cum criza n-ar avea existență obiectivă... − Chiar dacă
Țara cea mai de jos by Alin Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
ca demonizarea celui dintâi. Mă întreb, totuși, dacă - dincolo de turnătoriile unuia împotriva celuilalt - nu există și ceva comun între Vătămatu’ și Vătămătoru’. Dacă da, ce anume? Nerăspunzând unor asemenea întrebări, în loc să descifrăm resorturile unui mecanism, riscăm să ne trezim cu toții bolborosind dubioase deșteptăciuni în talk show-ul la care pare branșat permanent Vătămatu’. De ce i-am face jocul? (Cotidianul, 28 martie 2002) Factorul Vadim Stigmatizarea unei formațiuni politice ori demonizarea unui politician sunt exerciții de rutină pentru presa de pretutindeni. În
ABSURDISTAN - o tragedie cu ieșire la mare by Dorin Tudoran [Corola-publishinghouse/Journalistic/1857_a_3182]
-
absolut “în necunoștință de cauză” de ceea ce aveam să ne aducem unii celorlalți, luând cărări atât de diferite și supunându-ne unii pe ceilalți la atâtea rupturi violente și definitive. Închid ochii și îl aud pe cel dus dintre noi bolborosind ca în transă: „Lumină lină lini lumini/ Răsar din codrii mari de crini/ Lumină lină cuib de ceară/ Scorburi cu miere milenară”. Una dintre puținele cărți pe care am dorit să le iau cu mine atunci când a trebuit să părăsesc
ABSURDISTAN - o tragedie cu ieșire la mare by Dorin Tudoran [Corola-publishinghouse/Journalistic/1857_a_3182]
-
cu jind. „La vale, e’aș vre să mărg numai la vale/ C’la vale oleacă-i mai ușor dă mărs./ Și dacă-i vorba de parale, eu vreau nu vorbe, da’ parale!/ Și-n vale să mă aștăpte-un «Mărsădăsă!”, bolborosește Stratan. Dacă trebuie să faci ceea ce spune nu ceea ce face doctorul, basarabenii e bine să asculte la ce cântă Stratan, dar de mers să încerce a merge ș’olecuță la deal. Nici măcar populația „țărișoarei” nu-i formată din 22 de
ABSURDISTAN - o tragedie cu ieșire la mare by Dorin Tudoran [Corola-publishinghouse/Journalistic/1857_a_3182]
-
ritmic și, pe chipul lui blând și istovit de muncă, Anica citește cu dragoste osteneală care l-a răpus și îl învelește delicat cu oghealul. Nu se mai aude niciun sunet, doar cântatul melodios al greierilor sau orăcăitul broaștelor. Anica bolborosește grăbita cu ochii către icoana: "Pâinea noastră cea de toate zilele"..., dar gândul ei e pe miriște, acolo unde ploaia a înecat brazdele. Inexorabil, va începe o nouă muncă, o vor lua de la capăt, împrăștiind iarăși fânul, întorcând iarăși brazdele
AGENT SECRET, LAURA by LUMINI?A S?NDULACHE () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83482_a_84807]
-
Nu ești sigur că zeii ți-l vor spune limpede. Nu ești sigur nici măcar că îl cunosc ei înșiși cu adevărat. În atâtea cazuri s-au înșelat sau au vrut să-i păcălească pe oameni. Sau pur și simplu au bolborosit ceva acolo, la întâmplare, numai ca să închidă gura curioșilor (III, p. 79-80). În momentul de față, se impune un nou etalon temporal, căci prezentul e o afacere mult mai sigură decât viitorul (III, p. 79) de când oamenii preferă lucruri palpabile
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
să formuleze alta). Panaiota traversă sala, într-o aură luminoasă ca o pulbere de aur, luă o sticlă de lichior cu care își aroma prăjiturile și, după ce zâmbi complice spre locotenent, dispăru dincolo de ușa laboratorului ei, unde athanorul maeștrilor bucătari bolborosea scoțând trâmbe de aburi. După trecerea ei ca vântul, o undă mirosind ușor a scorțișoară se răspândi în aerul trăznind a vin al restaurantului. Grigore zâmbi: "Asta e marea întrecere dintre cele două bucătării, românească și grecească, dar ce zic
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
de mult cu sora mea, încât uneori cred că o am în față. Surioara mea și-a spus rugăciunea de seară "Înger, îngerașul meu" și a adormit. Spre miezul nopții a început să facă temperatură. Febră din ce în ce mai mare. Aiura, striga, bolborosea frânturi de propoziții, cuvinte fără sens, gemea și se zvârcolea în așternut. Mama și tata erau disperați, îi ștergeau mereu transpirația de pe frunte, o frecau la tâmple cu oțet, îi puneau comprese reci. Bapțea stătea la picioarele ei înlemnită. Dimineață
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
De ce?! "Tu n-ai făcut pământul din milă și iubire, Îți trebuia loc slobod, întins, de cimitire." (T. Arghezi) 18. BUNICA ȘI NEPOATA În timp ce bapțea era privegheată de cele două bătrâne care mai moțăiau, mai scăpau capul în jos, mai bolboroseau câte ceva, dar care își făceau cu maximum de competență trista lor misiune, părinții mei deja intraseră în posesia certificatului de deces al Silviei și, prin bunăvoința conducerii spitalului, obținuseră o mașină pentru a aduce acasă corpul ei neînsuflețit. Nici mama
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
clopotarii Sătmarului...! Moartea observă că arabescurile mânerului seamănă cu niște cârpe: încercă să-și tragă înapoi mâna de pe cuțit, dar pânzele cleioase i se înfășurară pe degete precum fâșiile de pe trupul muribunzilor. Icni, se smulse și sări în apele Someșului bolborosind printre reziduurile orașului și cioturi de rădăcini. Poetul local țâșni de pe bancă fredonând: "De la crâșmă am venit... Tra la la ... Din pământ ne naștem În pământ ne vom întoarce... Tra la la" N-a privit cuțitul rămas pe scândura băncii
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
ea avea să-l afirme, așa cum un șarpe Își mlădie coada solzoasă și strălucitoare după micile și ascuțitele accidente ce-i stau În cale. Acele „mici accidente”, „pietre și mărăcinișuri” care, sub tensiunea unei „otrăvi” ce vine din adâncuri, ies „bolborosind” la suprafața conștiinței, a „vederii minții”, nu numai reordonând, aproape arbitrar, totul, dar și provocând revelații, uneori greu suportabile. Și, În fața lor, a marilor profeți, omenirea a fost nu numai dezarmată, stupefiată până la o formă a imbecilității, dar și Împinsă
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
direct la Ira’s Spirits și am parcat la intrare. I-am spus lui Robby să aibă grijă de sora lui, dar avea căștile Diskman-ului pe urechi, conectat într-o altă lume, cu viitorul aplatizat de prezența mea, apoi am bolborosit ceva în direcția lui Sarah și am închis portiera înainte ca ea să-mi poată răspunde, m-am repezit în magazin și am cumpărat o sticlă de Ketel One. Nici dacă trecuse un minut până m-am întors la Range
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
nu putu sau nu reuși să vadă nimic și se întoarse de la fereastră. Aparatul panoramă în jurul casei oferind acum priveliștea unei grădini mici și elegant aranjate, urmându-l pe tata care ieșise pentru a se îndrepta în direcția în care bolborosea jacuzzi-ul, aburul fiind împrăștiat de briza care unduia peste grădină. Luna atârna deasupra acestui peisaj și era într-atât de albă încât răzbătea printre nori și ilumina iedera de bougainvillea acoperind porțiunea de zid care delimita acest spațiu. Tatăl
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
care se dăduse jos, și întinde o mână lungă, arsă, cu multă prietenie, peste gardul de spini. Ce mai faci? Bine, zice doctorul mirat. Apoi dă un strigăt de mirare: A! nici nu te cunoșteam! Ce mai faci? zice repede bolborosind bărbosul, cu voce mare. Încotro mergeți? de unde veniți? De la Probota? La Hârlău? Aha! da! aha! da! Vra să zică ești bine! Ești sănătos? dar Agache ce mai face? Care Agache? zice doctorul cu mirare; apoi se reculege. Bine, e bine
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
sănătos? dar Agache ce mai face? Care Agache? zice doctorul cu mirare; apoi se reculege. Bine, e bine, e sănătos. Așa? zice stăpânul hambarelor și al batozelor. E bine? și pare foarte fericit. Și începe a vorbi iar repede, repede bolborosind. La revedere, la revedere! zice doctorul depărtându-se; mă grăbesc. Trebue să ajung coloana. Care coloană? care coloană? ce coloană? strigă bărbosul, și cum mă aplecam pe după pânze ca să-l văd mai bine, iată că mă zărește: A! ce mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
în cer. Ici colo, în rărituri, se prevede muntele de var alb, și îți dă iluzia unei deschideri spre cer alburiu. Barnarul vine cu un vuet neîntrerupt de vânt, străbate în toate părțile, cu toate stavilile, cu toate canalele. Țâșnește, bolborosește, se zbate, scapă și freamătă și murmură. La haituri, stă adunată apă liniștită și adâncă, iar deasupra ei plutesc într-o îngrămădeală mare catarguri albe, cadavrele brazilor. De liniștită ce e, apa pare neagră. Din când în când în bătaia
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
făcut ravagii și la noi, iar vorbitul în "dodii" este pentru mulți poeți un blazon prin care ei cred că își asumă singularitatea, unicitatea ca "dar" divin. Poetul ca instanță impersonală este perceput de mulți aidoma unui oracol pythiac, care bolborosește vorbe doar de inițiați pricepute. În fond, simplitatea este cel mai greu prag de atins, iar individualizarea la sânge a limbajului este un deziderat pe care puțini poeți îl ating. Există, probabil, un trend al timpului, așa ca modă a
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
mai la dreapta, prea mult, un pic Înapoi, acolo, e bine. Brusc, fornăiala s-a oprit. M-am gîndit la scenele din filme, cînd omului se oprește respirația În timpul unei operații. Îl simțeam pe Roy nemișcat În spatele meu. Bețivul a bolborosit ceva și și-a schimbat poziția. Încet, fornăiala s-a pornit din nou. Roy s-a ridicat. A zis „OK” și a pornit-o repede spre celălalt capăt al peronului. A scos din buzunar niște bancnote mototolite și a numărat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2031_a_3356]
-
Immanuel Kant. Nimeni n-ar fi remarcat asta, nimeni nu avea în 1956 motive să întrebe: „Cine mai e și Kant ăsta, tovarășu’?“: Doar Clăpocea intra brusc în priză și, cu mutra lui de mocofan îndreptată ca retardații spre tavan, bolborosea: „Aha, Kant, Kant... Ia să vedem ce avem. Avem Critica rațiunii pure, avem Critica rațiunii practice și avem Critica puterii de judecată“. Cum rostea cineva un nume de filozof sau de scriitor, indiferent că era grec din vremea lui Pericle
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
și tragedie la un loc, precum e viața Însăși, și după ce am comentat - nu exhaustiv, ci doar făcînd sugestii -, Închei cu imaginea glorioasă a lui Che, la sosirea În Caracas, Înfășurat În pătura de drum, privind de jur-Împrejur panorama sud-americană, „bolborosind tot felul de versuri, legănat de torsul camionului“. Vă las, acum, fără alte comentarii, fiindcă, În măreția sa teribilă, neîmpodobită, capitolul final, „Însemnare pe margine“, nici nu mai are nevoie și nici nu mai lasă loc pentru așa ceva. De fapt
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
Înalt punct de pe drum, aflat la 4 853 de metri, pe cînd Încă mai era lumină afară. Deși ne aflam În timpul zilei, frigul era intens. Înfășurat În pătura mea de călătorie, holbîndu-mă la priveliștea ce se Întindea de fiecare parte, bolboroseam tot felul de versuri, legănat de torsul camionului. În acea noapte am dormit la marginea orașului, iar În ziua următoare am ajuns devreme În Lima. LA CIUDAD DE LOS VIRREYES Orașul viceregilor Ne aflam la capătul uneia dintre cele mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]