3,311 matches
-
două labe, ca atunci când ne hârjoneam, ca doi copii zburdalnici. Eu încercam să-l fac atent, să vadă, să priceapă, să înțeleagă primejdia, care ne păștea pe-amândoi; când mă răsuflam, încercam să-l chem lângă mine, să-i întorc botul spre arătarea care venea pe urmele noastre; dar el, o făcea pe prostul, nu reacționa nici într-un fel, nu înțelegea, nu vedea, nu pricepea nimic; și faptul acesta mă scotea din sărite! Cine mi-a spus mie că el
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
nu i-am dat importanță, dar care, cu timpul, a devenit o icoană, a cărei imagine mă urmărește și mă tulbură în adâncul ființei. În dimineața în care am plecat, Vasile s-a dus în grajd, a-mbrățișat și sărutat pe bot pe amândoi boulenii noștri: Mărioară, să ai grijă de ei, că tare mi-au fost prieteni și m-au scos de la multe necazuri!... Avea lacrimi în ochi când a închis ușa grajdului!... Am plecat, apoi, împreună cu alte consătence, de seama
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
esteticului, nu poate fi decât abuziv despărțită de național". Totuși, N. Manolescu insistă în ideea că situarea lui Eminescu în centralitatea canonului românesc este maladivă pentru națiunea română, iar ca temei și pretext pentru asemenea "concluzii" îi servește cartea Ioanei Bot, Eminescu poet național român, apărută în 2001, în care autoarea insistă în ideea că "un Eminescu paradigmatic și anistoric neschimbător și pururi exemplar pentru toată suflarea românească este o formulă mortificantă" (p. 60). O contrazic însă atâția și atâția mari
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
calcule, se înfuria pe sine și pe prefăcătoriile astea ieftine. Pe de altă parte, era mîndru că-i reușește, că de data asta lucrează cu cap, astfel o să se obișnuiască să-și comande armatele și să-și pună dușmanii cu botul pe labe, gîndind înaintea lor, cînd o să fie cazul. Ura sentimentul ăla de bunăstare, de fericire molcomă, pe care i-l inspira familia asta ce-l adoptase atît de repede. Și ordinea, curățenia din casă, amintirile lor vesele, regulile impuse
[Corola-publishinghouse/Science/1529_a_2827]
-
puterile acestuia, încă mai rămîneau mistere de preluat. Totuși, pentru a-l face să înțeleagă că oricînd îi poate pune capăt, îl striga Georgică, ceea ce-l enerva la culme pe supererou. Îl ridiculiza, luîndu-i astfel din puteri și punîndu-l cu botul pe labe pentru o clipă. Cînd își va pierde complet puterile, va scăpa de el pentru a găsi unul nou. Dar tipul încă se ținea. Cornel nu reușise să-și descopere puterile de supererou, deși era sigur că lenevesc pe
[Corola-publishinghouse/Science/1529_a_2827]
-
că nu băuse suficient ca să-și piardă de tot simțul autorității parentale, care n-are voie să facă gesturi din astea, ci să se limiteze la o distanță, la o linie peste care cel care trece primește o cataramă în bot. Bine că n-a făcut-o. Radu era deja destul de scîrbit de efuziunile astea pline de vapori de alcool, care se puteau schimba imediat într-o atitudine opusă, ca să suporte ceva mai mult. Ar fi vrut să se fi văzut
[Corola-publishinghouse/Science/1529_a_2827]
-
era decât o halucinație. Și dacă... dacă sienezul Îl urmase anume În capcana aceea ca să se descotorosească de el? Purtarea necioplită, sporovăiala, lașitatea amestecată cu o aparentă smerenie n-ar fi putut fi toate doar o mască menită să ascundă botul unei bestii asasine? Era pe cale de a-și pierde controlul mișcărilor, când Începu să simtă În față un ușor curent de aer, mai Întâi abia perceptibil, iar mai apoi din ce În ce mai puternic. În cele din urmă, dădu peste prima treaptă a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
le fi băgat de samă. Dar acuma... acuma cetitorul nu ne mai scapă. Vrând - nevrând trebuie să urmeze pe cărarea înflorită a muzelor botoșănene, să se îmbete de profumul florilor de pe malul Botoșancei, să adoarmă în cântecul filomelelor cu nemuritoare boturi cari în acest fericit oraș au forma cam ciudată de scriitori de cancelarie. Acest calendar conține smântâna (ca să nu zicem crema ) inteligenței literare din acel oraș, iar untul din acea smântână e neapărat d. N. I. Angel. - Vibreze așadar coarda arfei
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
la vârfuri și favoriți de băgător de seamă, care dădeau de știre că e periculos; cât un munte, cu fundul greoi în pantalonii lui de marinar cu mulți nasturi și cu burți la genunchi și cu amenințătorii săi pantofi cu bot ascuțit ca de șobolan; un spărgător de case care fura instalațiile din baie și crăpa cutia de monede a telefonului din apartamentele abia evacuate - acest Bulba îmi furase caietul de chimie și zisese că-I al lui. Din moment ce nu mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
al nostru; nu accepta să-și păstreze sufletul schilav. Uneori îi era tare greu să facă asta; pierdea tot ce se chinuise de nenumărate ori să accepte și semăna cu lupul din groapa de la grădina zoologică care tot își pune botul în colțurile pereților, înainte și înapoi, înainte și înapoi. Nu i se întâmpla prea des; probabil nu mai des decât oricare dintre noi își confruntă propriul demon. Dar i se întâmpla. Dacă te nimereai să îl atingi când nu putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
fiecare mână mânerul unei genți de voiaj. Împrăștia frumusețe cu un fel de fierbințeală în albastrul ochilor săi, extraordinar; vedeai asta și pe obrajii lui, până în jos pe grumaz, o splendoare animalică. Mergea legănându-se tacticos, cu pantofii lui cu bot ascuțit ce pășeau pe scândurile pontonului, cu brațele atârnând de greutatea celor două valize, căutându-mă cu privirea în umbră. Nu l-am văzut niciodată mai frumos ca în acel moment, cum stătea în soare, înconjurat de mulțime, în țoalele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
a uitat care era principalul lui gând, acela de a mă liniști, și a căpătat un ton plin de amărăciune, încercând să-și încleșteze pumnii și atingând biroul cu pieptul. Ce-ți pasă ție că frate-tău o primește în bot! mi-a spus. O merită cu vârf și îndesat. Te-a lăsat baltă, a vândut apartamentul, a luat bani și de la mine pe baza numelui tău și nu ți-a dat un chior. Dacă ești cinstit cu tine, ar trebui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
să conteze chiar așa de mult că Bob o iubește pe Mary care se mărită cu Jerry. Asta se întâmplă doar în filme. Nu vezi cum se tot codesc unii să se însoare din dragoste și și-o iau în bot rău din cauza asta? Pentru că în timp ce stau și caută ce-i mai bun - și cred că asta e în neordine la tine - pierd tot ce au pe lume. E trist, e păcat, da’ asta e. Și totuși nu eram absolut deloc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
beton a cântarului. Biroul semăna cu bordeiul unui colonist din vestul sălbatic sau al unei case rău famate dintr-un orășel de pe acolo. Peste drum era și un obor de vite, cu animale prăfuite zbierând în vagoane, și vârându-și boturile roșii printre gratiile de lemn; roți de camion absorbite de smoala care se topește, cărbunele făcut bucăți și adunat în grămezi pângărite, frunzele de brusture veștejite pe lujerul lor. Într-un colț al terenului mișunau șobolani, care nu se lăsau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
închiși șezând între cochiliile goale și care-și scrisese pe piept cu mercurocrom: Profitați de moartea mea iminentă și trimiteți salutări celor dragi din Purgatoriu: 50 de lire. Că era pe moarte sau nu, acest bătrân mucalit le dădea peste bot tuturor în legătură cu acest cerc al iubirii care ne protejează. Pieptul lui scofâlcit cobora și se ridica respirând putoarea de adânc de mare a țărmului înfierbântat și mirosul exploziilor și focurilor. Războiul abia se mutase de acolo spre nord. Trecătorii napolitani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
cu multe buzunare pe care mi-o cumpărase Thea de pe Wabash Avenue, cea care ți-ar fi salvat viața dacă te-ai fi pierdut prin pădure. Dar aveam fermoarul deschis, așa cum ședeam acolo la soare. Pisica mă tot mângâia cu botul și mă frământa cu lăbuțele sub braț - îi pipăiam șira spinării cu amuzament mulțumit și mă uitam să văd cine o să iasă din limuzina din centru acum că aranjamentele erau complete. Un aghiotant a făcut un semn cu capul și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
de gând. Îmi spui numai prostii. Nu e în nici un fel obligată să plece cu el dacă nu vrea. Bine, nu e obligată, dar eu tot o ajut. M-am aruncat peste manivelă, și am vârât-o cu forță în botul mașinii. Augie, ascultă-mă! Nu pleca! Doar știi că am hotărât să mergem la Chilpanzingo de dimineață. De ce n-o iei și pe ea la noi? Doar nu o să îndrăznească să ne deranjeze acolo. Nu, am hotărât deja. Mi-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
muntelui ca un miriapod cu un rând de piciorușe care nu mai aveau un punct de sprijin, în timp ce celălalt rând încerca în continuare să zorească, îmi crea un sentiment foarte neplăcut. Dacă am avea vreo doi oameni care să apuce botul mașinii și s-o îndrepte, am putea să o pornim rostogolind-o la vale. Ce spui? a zis ea. Să o rostogolim cu farurile în halul ăsta? E drept că farurile luminau foarte palid. Și oricum, de unde să găsim doi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
Ședea acolo fără nici o speranță. Mirosea ca o marcă de pudră de picioare expirată pe care o avusesem pe vremuri acasă. Dar în același timp era simpatico. Bine, amice, I-am spus. Te cred, ai luat-o și tu în bot. Se poate să nici nu mai ajungi să vezi Harbinul, sau cum s-o fi numind locul de unde ești. Nu Harbinul, Parisul, mi-a spus el. Bine, biet neisprăvit, Parisul. Parisul să fie. Aveam un unchi la Moscova, mi-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
Bătrânu’ a intrat la zdup pentru amândoi, pentru incendiere. Jucătorii care nu se uitau urât la el sau care nu rânjeau păreau că-și țin răsuflarea și m-am gândit că Simon o să ajungă cu siguranță s-o ia în bot. După aia a spus: — Ian ascultați, băi, tembelilor, vreau să vă uitați bine la frate-meu. E radical și abia s-a întors din Mexic. Augie, ia spune-le cât de repede ne paște revoluția și cum o să le atârne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
tip de milioane, cu inimă tare bună, sarea pământului, care era plin de compasiune și apreciere pentru problemele umane în general. Dar la cum vedea el lucrurile, mă încurcasem ca un nebun cu o bogătană și dacă o luasem în bot nu era decât vina mea. Asta voia el să zică, pentru că în definitiv nu mai eram chiar același care fusesem când plecasem de acolo. Și cum merge cu campania de căutare a unei sorți demne, Augie? m-a întrebat Clem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
reținută. Toate semnele feței sale erau puternice, cu ridurile care începeau să se adâncească de la presiunea lumii înconjurătoare. Și mai avea el ceva - de parcă s-ar fi aflat pe scaunul frizerului exact la sfârșitul bărbieritului, proaspăt dat cu odicolon, cu botul pantofilor lui de bună calitate ițindu-se de sub prosop. Știa și așa de multe lucruri. Să zicem că îl pomeneai pe D’Alembert sau pe Isidor din Sevilla, Frazer era gata să discute aceste personaje. Nu era subiect care să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
găsit să ne ducem la Petit Palais la o expoziție de picturi aduse de la Pinacoteca din Munchen. Aceste capodopere extraordinare ședeau pe pereți. Du Niveau ne însoțea, masiv, în haina lui roșie din piele de căprioară și pantofii lui cu bot ascuțit, foarte bine lustruiți. El și Simon își admirau hainele unul altuia. Stella și Charlotte purtau etole de vizon, Simon un costum în carouri la două rânduri și pantofi din piele de crocodil, iar eu un pardesiu din păr de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
Pe aici, pe cărarea asta, au trecut hoții spre bârlogul Roșcatei. Am trecut de multe ori pe acolo, în fugă, după câte un șoarece. Ana: Atunci să mergem în liniște, să nu ne simtă Roșcata. Miki: Stați! (miroase aerul cu botul ridicat) Ne apropiem de vizuina Roșcatei. (pornesc la drum) Stați! Raluca: Ce se întâmplă Miki? Miki: Aud plânsetul puișorilor. Ana: Deci sunt încă vii?! Să ne grăbim. Miki: Stați! Am ajuns. Roșcata-i vicleană, are două ieșiri din vizuină. Raluca
Teatrul ca o lecţie de viaţă by Ion Bălan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91610_a_92357]
-
am urmele cauciucurilor de la mașinile lor care mi-au brăzdat straturile de trandafiri.) În linii mari, o să afirm fără nici o ezitare că există trei categorii de studenți care dețin atât dorința, cât și cutezanța de a se uita drept în botul calului literar, de orice fel ar fi el. Prima categorie este cea a tinerilor și tinerelor care iubesc și respectă până la disperare orice fel de literatură responsabilă și care, dacă nu-l pot vedea clar pe Shelley, se mulțumesc să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]