7,416 matches
-
pentru totdeauna, voi formula altfel întrebarea pe care v-am pus-o acum câteva minute, Da, domnule ministru, Sunteți dispus, dincolo de convingerile dumneavoastră personale, să afirmați că soția medicului este vinovată, răspundeți cu da sau nu, Nu, domnule ministru, Ați cântărit consecințele celor spuse adineauri, Da, domnule ministru, Foarte bine, atunci luați notă de hotărârile pe care tocmai le-am luat eu, Ascult, domnule ministru, Veți spune inspectorului și agentului clasa a doua că au ordin să se întoarcă mâine-dimineață, că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
Comisarul dădu roată cu privirea în jur în căutarea unui taxi, așteptă în zadar aproape cinci minute, în cele din urmă se hotărî să se ducă pe jos până la providențial, s.a., știm că nu e departe de aici, dar pachetul cântărește greu, nu e mai puțin decât o pungă de plastic doldora de cuvinte, mai ușor era să ia lumea în spinare. Soarta a vrut totuși ca, luând-o pe o stradă îngustă cu intenția de a scurta drumul, să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
e un alt om acesta care înaintează pe aceste străzi, e alt cap cel care gândește, văzând clar ceea ce înainte era obscur, modificând concluzii care înainte păreau de fier, iar acum se sfărâmă între degetele care le pipăie și le cântăresc, de exemplu, nu e deloc probabil ca providențial, s.a., asigurări&reasigurări, fiind, așa cum este, o bază particulară, să fi fost pusă sub supraveghere, amplasarea unor polițiști la pândă acolo ar putea crea suspiciuni asupra importanței și semnificației locației, ceea ce, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
printr-o amplificare succesivă a vitezei de rotație, Într-o măsură calculabilă, dacă aș dispune de toate părțile... - Și spui că al-Jazari a fost cel care l-a construit, reluă Dante după o scurtă pauză, În răstimpul căreia căutase să cântărească afirmațiile celuilalt. - Al-Jazari a fost cel mai mare meșter de mașinării din Întreaga lume cunoscută, Însăși fala meseriei noastre. De-am dispune de construcțiile lui... Alberto fixă Încă o dată fragmentele metalice, cu o privire plină de un respect religios. - De
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Romei? Întrebă poetul. Celălalt stătu locului, răsucindu-se către el. - Spre capătul vieții, sosește ceasul să-ți Închei socotelile cu Dumnezeu și să-ți achiți partidele nelichidate. Pentru mine e de acum aproape acel reddem rationem, când Petru Îmi va cântări În balanță debitul și creditul. Și vreau ca, până În ziua aceea, sufletul meu să fie spălat. Mă duc la Roma ca să Îndeplinesc un jurământ vechi și ca să implor să mi se ierte păcatele pe care le-am săvârșit În lunga
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
că toți hamalii se apucaseră de mâncat. Astfel, Dante se Îndreptă spre magazia de stofe de lână. În poartă era paznicul, așezat pe un butoiaș, cu un ulcior Între picioare. - E cumva În depozit o Încărcătură de fetru? Omul Îl cântări alene din cap până În picioare. - Cine vrea să știe? - Autoritatea Florenței. - Pe Sfânta Treime și pe Sfântul Ioan! replică omul, reținându-și un căscat. Poetul se trase mai aproape. Paznicul Îi citi ceva În privire și se grăbi să se ridice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
un contrappassum. Și pe asta ați furat-o de la Aristotel, râse poetul ironic. Și cum s-a ridicat la ceruri profetul tău? - El s-a dus acolo Însoțit de arhanghelul Gabriel, răspunse tânărul, ștergându-și fruntea cu dosul mâinii. Dante cântări răspunsul pentru un răstimp mai Îndelungat, ciupindu-și cu degetele buza inferioară. - Și pentru ce l-a ajutat un arhanghel? De ce n-a fost În stare să ajungă de unul singur? Amid Îi aruncă o privire cercetătoare. - Singur v-ați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
se explică. Iar tot ceea ce nu se explică e sursă de incertitudine. Iar incertitudinea e sămânța lipsei de Încredere. Iar lipsa de Încredere e dușmana credinței, poarta prin care Satan se strecoară În casele oamenilor. Cardinalul se Întrerupse, continuând să cântărească hârtiile și scuturându-și capul masiv, pe urmă continuă: - Se pare că În domnia ta există două persoane diferite, messer Alighieri. Mai Întâi tânărul iubitor al vieții vesele, poetul cu purtări plăcute, lasciv și luminos, scufundat cu totul Într-un vis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
catâr, la grajdurile de la Porta Romana, și hamali pentru bagaje. - A plecat deja? Întrebă Dante cu dezamăgire. Ordonasem ca nimeni să nu fie lăsat să plece... Celălalt ridică din umeri. - Nu era acuzat de nimic. Preț de o clipă, priorul cântări posibilitatea de a ordona ca cineva să pornească În urmărirea bătrânului medic. Nu putea fi departe. Dar la ce ar fi slujit? N-avea decât să se ducă În sfârșit să Își ispășească păcatul la Roma și să-și ia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
care fuseseră să facă cumpărături pentru căsătoria uneia din ele. Și apoi, la urmă, când credeam că nu mai era nimeni, am văzut coborând o fată. O adevărată rază de soare. Privi încet în dreapta și-n stânga, ca pentru a cântări lucrurile. Nu se mai auzeau loviturile tunurilor și bubuiturile obuzelor. În aer încă se mai simțeau căldura toamnei și seva ferigilor. Avea la picioare doi săculeți de piele maronie ale căror fermoare de cupru păreau să ascundă mari mistere. Ținuta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
picioare în pantofi de piele imaculați. Îl văzusem într-o zi curățându-și-i, pe holurile palatului - crezuse că nu îl vedea nimeni, în vreme ce puțin mai încolo, dincolo de lambriurile din lemn de nuc deteriorate de-a lungul anilor, doisprezece jurați cântăreau greutatea capului unui om. Era în gesturile lui, în acea zi, un anumit dispreț amestecat cu oroare. Iar eu înțelesesem niște lucruri. Destinat ura murdăria, chiar și pe cea mai firească și mai terestră. De obicei, repulsia îl făcea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
calmul și zâmbetul fin. Lui i se adresă judecătorul: — Nu sunteți surprins? Celuilalt ii luă ceva timp până să răspundă, îl privi pe Mierck din cap până-n picioare, și pe colonel, iar primarul îmi spune: „Ai fi crezut că-i cântărește, iar asta îl amuza!“. Răspunde în sfârșit: — Nu mă mai surprinde nimic. Dacă ați fi văzut ce am văzut eu, de luni întregi, ați ști că orice e posibil. Frumoasă frază, nu? Și poc! în nasul judecătorului, care începe să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
mică măciulie de fildeș. Mă privea fără să mai facă vreun pas. Cred că mă auzise trecând și ieșise pe poarta din fundul parcului său. Ne-am privit îndelung, fără să ne spunem nimic, ca niște animale sălbatice care se cântăresc înainte de a sări unul la celălalt, sau așa cum se măsoară doi vechi prieteni care nu s-au văzut de ani buni. Nu cred că arătam prea bine. Mi se pare că timpul îmi scofâlcise trupul și trăsăturile în câteva luni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
mulțumită, dar, după toate recitările alea, Maestrul a venit afară, în curte, după mine și mi-a zis: vrei să intri cu 10? Eu, scurt, nu, atunci n-ai să intri!!! - și s-a uitat lung la mine, parcă mă cântărea. Ca o proastă, am spus nu-ul ăla. Înțelesesem eu ce vrea, dar m-am speriat. În continuare, la probele următoare, mi-a dat numai cinci, că era președinte de comisie, aveam monolog cu Margareta din Faust, text foarte ofertant
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
dintr-o poveste ca asta? Că și ascultătorii sunt diferiți, trebuie să te ridici la valoarea celui care povestește, ca să îi înțelegi vorbele. Loredana face o pauză, se uită lung la Frumoasa Neli, parcă s-ar întreba ceva, parcă ar cântări din ochi - ochii ei de aur - legumele și verdeața pentru o ciorbă, parcă ar fi gustat ea din mâncarea asta și i-ar fi plăcut: da, e bună! Mulțumită, continuă să vorbească, să ofteze din când în când, privind mereu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
atent la tânăra actriță, o femeie despre care unii spuneau că e frumoasă, pe fața căreia, de când povestea, apăruseră niște riduri adânci, două șanțuri săpau de la nas spre gură, coborau, tipăreau vizibil o oboseală ciudată. E rândul ascultătoarei să-și cântărească stăpâna, să mai împletească în funie o altă ceapă coaptă și grasă, strălucind în soarele de octombrie, care prevestea, așa cum scria T.S. Eliot, the cruelest months... — Acuma, doamna Neli, mai lăsați-mă-n durerea mea, vorbesc așa cum pot și cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
știa de răul de-acolo, dar că nu-i păsa sau că i-a fost frică să-i spună. Avusese doar o clipă de neliniște când o adusese în acest apartament, când s-a uitat lung la ea și a cântărit-o ca un geambaș, zicându-i vesel: ești genul care pierde mereu, că există și din astea! Da, da, există și oameni din ăștia... Tina e în transă sau ca în transă. Sau nu mai e. Trece șchiopătând, piciorul drept
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
și cu majordomul. — Domnișoara Myra, a zis. Spre surprinderea sa, majordomul a rânjit oribil. — Da, da, a declarat el, e aici. Nu era conștient de faptul că statutul Îi fusese ruinat de neputința de a vorbi cockney. Amory l-a cântărit rece din ochi. — Dar, a continuat valetul, ridicând nemotivat vocea, numai ea singură e aici. Ceilalți s-au dus. Amory și-a tras Îngrozit răsuflarea: — Cum așa? — Ea Îl așteaptă pe Amory Blaine. Dumneavostră sunteți ăla, nu? Mama don’șoarei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
era magnificul, neîntrecutul Humbird - și s-a gândit cum Îl va influența lărgirea cercului său de prieteni. Nu ajunsese la stadiul În care să lege prietenii numai pentru a le desface - nu era suficient de egoist pentru asta -, deci a cântărit indubitabilele calități atractive și valoarea lui Thomas Parke D’Invilliers, punând pe celălalt talger amenințarea ochilor reci din spatele ochelarilor cu ramă de baga care, În Închipuirea sa, Îl fulgerau de la masa vecină. — Bine, vin. În felul acesta a descoperit Amory
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
aflată puțin mai la stânga - căci Isabelle Îl descoperise pe Amory. Așa cum o actriță, chiar și În cea mai puternică manifestare a propriului său magnetism conștient, percepe o imagine bine conturată a spectatorilor din primul rând, și Isabelle reușise să-și cântărească oponentul. Mai Întâi, avea părul castaniu și, după dezamăgirea pe care o simțea, știa că se așteptase să fie brunet și la fel de zvelt ca băieții din reclamele pentru jartiere. În rest, o ușoară Îmbujorare, un profil armonios, romantic, efectul produs
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
masă și abia atunci a observat brusc că mai erau mulți alții În Încăpere. — Hello, Kerry - era foarte manierat. A, colegi de la Princeton! Majoritatea erau prieteni de-ai săi, așa că a luat plicul marcat cu „Biroul secretarului“ și l-a cântărit nervos În palmă. — Avem Înăuntru o foaie importantă de hârtie. — Deschide-l, Amory. — Ca să fiu dramatic, vă voi spune că dacă-i albastră, Îmi voi retrage numele din comitetul de redacție al lui Prince și scurta mea carieră se va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
și să luăm masa Împreună? Amory a refuzat cu un semn din cap. - Vă mulțumesc, domnule Ferrenby, dar trebuie să-mi continuu călătoria. Bărbatul cel masiv i-a Întins mâna. Amory a Înțeles că faptul că-l cunoscuse pe Jesse cîntărea mult mai mult decât orice iritare provocată de opiniile sale. Ce stafii erau oamenii cu care aveai de-a face! Până și omulețul firav cel a insistat să-i strângă mâna. - La revedere! i-a strigat domnul Ferrenby În timp ce mașina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
fiindcă omul are nevoie de un partener, de un tu. Partenerul este el, tu‑ul este Sophie. El spune nu, iar fără acest partener ești singur. O pisică tigrată se furișează la deal ca să pândească o gaură de șoarece. Anna cântărește scurt ideea de‑a ucide și pisica, dar n‑o face pentru că e slăbită din cauza vomatului. Își mușcă încheietura mâinii până aproape că‑i dă sângele. Rainer îi urlă Sophiei în față, ceea ce aceasta găsește de prost gust. Rainer îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
chiar Sophie însăși, noroc însă că sticla groasă nu permite persoanelor neautorizate să arunce priviri prea indiscrete în salon sau să facă zgomot. O directoare îmbrăcată în negru se plimbă de colo‑colo, unduindu‑și șoldurile, și însuși regele modei cântărește rochiile și‑și dă cu părerea. Spune că rochia asta are cutare și cutare avantaj, rochia aia are cutare și cutare avantaj, această rochie s‑ar putea să vă dezavantajeze din punctul ăsta de vedere, iar rochia aceea de acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
să vă pun o întrebare mai dificilă. Cred că știu ce ai de gând să zici, Herr Gunther, spuse ea scoțând un oftat adânc. Dacă am luat în considerare și posibilitatea ca însuși fiul meu să fie făptașul, nu? Mă cântări cu privirea și apoi completă: Nu m-am înșelat în privința dumitale, nu-i așa? E exact genul de întrebare cinică pe care speram să mi-o adresezi. Acum știu că pot avea încredere în dumneata. — Ca un detectiv să fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]