11,853 matches
-
cum turnai ceaiul în cană, cum spălai vasele, cum te aplecai, din senin, pe stradă, după o floare pe care nimeni, nimeni, nimeni nu o mai văzuse și cum mă opreai, - nu! Să nu calci! E vaca Domnului! - și nu călcam, nu fiindcă era vaca Domnului, fiindcă erai acolo tu și mă rugai și îmi amintesc cum îmi povesteai de o sută de ori despre mărul din care căzuseși, în copilărie, atunci când te-ai speriat de omida aia, ai paralizat de
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
pare rău... — N-ai de ce. Pauză. Lungă. Rece. Constatarea că, de când venise, făcuse cearcăne. Părea încă și mai mică. Aproape sfrijită. Cu o paloare sticloasă, ca de pește. Imposibilitatea de a-și da seama dacă asta îl flata sau îl călca pe nervi. Mai e ceva? Nu cu vocea ei obișnuită. Aceeași moleșeală călduță, incongruentă cu pielea de Ondină în mizerie. — Nu, asta a fost tot. Și din nou pauză. — Mulțumesc. — Pentru ce? Păi, că ai venit. — N-ai de ce. — Sigur
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
apleca așa cum ți ai fi imaginat-o aplecându-se asupra unui pătuț de copil. Camera mea „de vizită“, improvizată chiar de mine într-o fostă cameră de serviciu, poate cea mai îngustă dintre toate („Știi că aici, pe vremuri, se călcau rufele?“), cu fotoliul-pat vechi de un veac, acoperit de o cuvertură vișinie, pe care-l sileam, uneori, să-și dezdoaie încheieturile amorțite ca să mă primească și pe mine stivuind dedesubt atlase botanice înțesate de schițe în peniță („Ale tale?“ o
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
înaintarea. Era exact ceasul acela din noapte către dimineață, cînd liniștea domnește, atoatesuverană; era ca și cum un duh pus pe șotii încuiase undeva, pentru cîteva clipe, vocile pădurii. Nici ramurile nu se clătinau, nici vîntul nu susura; picior de animal nu călca, aripă de pasăre nu zbura; nimic nu părea să fi tulburat vreodată neclintirea ireală. Dacă nu i-ar fi bătut în piept o inimă de viteaz, pe Lupino l-ar fi trecut, poate, fiori de frică. Să umbli de unul
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
pădurea", și-a spus, știind că de-acum aveau să apară, treptat, zorii dătători de speranță. A grăbit pasul, fidel planului de a se îndepărta repede de haită. La o bucată de drum, foșnetul s-a repetat. Cineva părea să calce furișat peste frunze moarte și peste băltoace. Ciudat lucru! Deși, inevitabil, schimbase direcția de mers de cîteva ori, deși mărise sau micșorase viteza de deplasare, "zgomotul" părea că-l urmărise la distanță egală. "Imaginația îmi joacă feste", concluzionă Lupino, după ce
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
avea atîtea de făcut! Undeva, în față, Lupino desluși grohăitul înăbușit al unor mistreți. În sfîrșit! Începuse să creadă că avea să-l prindă înserarea fără să fi avut ocazia să schimbe o vorbă cu cineva. Se îndreptă într-acolo, călcînd apăsat pentru a-și anunța apropierea. Grohăitul încetă ca prin minune. Avertizate de zgomot, animalele așteptau. Lupino le ieși înainte, lipind mai strîns urechile de cap. Sper că nu deranjez, începu, hotărît să le cîștige încrederea din prima clipă. Se
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
copaci vlăguiți. Foc! Foooc! strigau vocile pădurii, reunite într-un urlet suprem. Fugiți, prăpăd, salvați-vă pielea, adunați copiii, ajutați bătrînii! O panică generală îi arunca dintr-o parte în cealaltă, nelăsîndu-le șansa de-a acționa calculat. Se împingeau, se călcau în picioare... Iar ploaia, binecuvîntata ploaie, întîrzia să apară! În fața lui, o vietate se străduia să evadeze dintr-un cerc de foc. Fulgerul lovise de două ori, la mică distanță, astfel încît flăcările se strînseseră ca un laț în jurul nefericitului
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
aceea cu care a trebuit să recunosc că v-am pierdut. Am urît atunci pămîntul pentru care luptasem și care devenise motivul invidiei și răzbunării lor. Am urît fiecare piatră, fiecare copac, fiecare rădăcină, și am jurat să nu mai calc pe-acolo cîte zile voi avea. Fusesem mutilat, fiule, și nu la trupul meu obosit mă gîndesc cînd spun asta... Dar într-o zi m-am trezit. Mi-am dat seama că răspunsul la căutările mele la căutările noastre acum
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
așa cred vecinii și cunoștințele mai apropiate. Nu mi-au zis-o în față, dar parcă-i aud mormăind cu invidie abia mascată sau pe un ton condescendent: „prost să fii, noroc să ai”, „a mâncat rahat de mic!”, „a călcat într-un c... etc.”, ori aspru-acuzator: „are neamuri la Ierusalim!”, „și-a dat dosarul la curățat!” și altele asemenea. Gura lumii slobodă! Eu n-am timp să ascult, eu am treabă! Grija număru’ unu: serviciul, așa cum este, bun rău, dar
Jucătorul by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1257_a_1933]
-
este și el om, Pandelică ăsta, cu familie, copii, nepoți, unul care a avut și el visuri în tinerețe, dorința să facă, să ajungă... Nu i-am purtat și nu-i port pică. „Ce să-i faci, Guță? Tu ai călcat pe bec, iar eu am fost nevoit să mi fac datoria și să te arestez. Dar amintește-ți, te-am avertizat din timp: Cumințește-te! Cumințește te! Prietenește, sau, cum zici tu, colegial. Fie și așa, dar am făcut-o
Jucătorul by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1257_a_1933]
-
al nostru. Așa?... După ce ai plecat mi-a spus scurt: ori te pun la punct conform legii și obligațiilor mele de serviciu, ori am încheiat-o cu funcția! Mă și vedeam chemat la București, într-un birou spațios în care călcasem o singură dată, ca să fiu acum beștelit bine, cu multe citate din marii dascăli, și trimis apoi la... oi! Ți-amintești: itinerariul obișnuit în epocă...” Când mi-a spus toate astea l-am liniștit: „Nu-i nevoie să te justifici
Jucătorul by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1257_a_1933]
-
Dumne zeu, nu alta, o dată n-a ridicat glasul la mine... Era inginer. Eh, ce de-au mai trecut anii... Și Ionel ăsta al meu..., cică nu-i trebuie lui însurătoare, că dacă vrea să-l spele și să-l calce cineva, plătește o femeie. S-a-ntors lumea cu susu-n jos, maică... A mare, Liliana, e la casa ei. Am doi nepoți. Unul de șase, și unul de opt. Da’ să-l vezi pe ăla mare, pe Andrei, nu că-i al
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
dat în fața ochilor, supuse simțurilor olfactive, tactile, de orice fel... Ciorbița de perișoare care se leagănă unsuros în farfuria cu dungă albastră, spălăcită și cu marca altui restaurant e formată dintr-o zeamă cu două guguloaie. Faci un efort, îți calci în picioare toate principiile, impulsurile sociale și lingvistice și te înghesui singur cu ideea conform căreia aia de se află la tine sub nas e ciorbă de perișoare, și nu o suprafață uleioasă care conține Dumnezeu știe ce. Oricum, nu
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
pretinzi unui zeu să tropăie ca un descreierat? Să se burzuluiască... Să se umfle în pene ca un cocoș... E prea mult. Nici chiar tu, după ce ai îndurat atâtea umilințe, nu poți. Ceva te face să te abții, să-ți calci pe inimă și să aștepți la masa ta, cuminte și obedient, ca zeul să-și întoarcă fața lui ca un soare către tine, semn că te-a recunoscut și că nu mai e mult până ce îi vei intra în grații
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
una-alta, astăzi ai voie să te iubești cu cine poftești. Firește, cu acordul persoanei în cauză. Să-ți scoți la mezat sentimentele pătimașe, romantice, iubărețe. Să faci declarații publice până nu mai poți cui îți dă ghes inima. Să calci pe picior pe cine vrei tu în tramvai, cu condiția ca grosolănia să aibă drept unică scuză faptul că tu ești dus cu gândul la eternul feminin. Să dai iama prin florării. Să îi tragi un pumn șefului care s-
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
carne de vită, să nu-ți dăuneze la colesterol... Gigi Pătrunjel aștepta resemnat. Acum trebuia să vină aia cu de ce nu te însori și tu măi, mamă, că eu mult n-o mai duc... Să te spele și să te calce și pe tine..., să am și eu un nepot să ies cu el în parc... Gigi Pătrunjel ar fi vrut să-i spună că e ilogic. Și că, dacă moare, oricum nu mai poate să iasă cu nici un nepot în
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
deasupra căreia e înfipt un cap pleșuv, schimbul de tură ajuns cu câteva ore mai devreme. Capul pleșuv poartă în prelungire o sticlă pe care actorul nu găsește puterea să o refuze. Se așază amân doi la măsuța din hol, călcând în picioare, în trecere, orice speranță a pompierului de serviciu. Actorul se întoarce spre pompier și declară cu o dicție impecabilă, ca și când e replica de final într-o piesă cu personajul principal pe patul de moarte: — Pompiere, te-am văzut
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
plângă. Se întoarse și ieși din cameră lăsând fereastra deschisă. Își luă poșeta cu o mișcare bruscă de pe fotoliu în care meditase asupra cuvintelor din scrisoare, fără să se oprească din mers. Nici nu observase că rămăsese încălțată cu cizmele. Călcase pe covoarele pe care le păstra mereu curate fără să-i pese. Covorul, la fel de gri ca și perdeaua de care scăpase atât de ușor. Dacă ar fi reușit să arunce și tristețea pe fereastră la fel de ușor cum aruncase perdeaua, tare
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]
-
răbdarea cu care îi asculți pe fiecare în parte fără să judeci, sau să critici, faptul că te dedici celorlalți în defavoarea ta fără să aștepți nimic în schimb, sunt calități pe cale de dispariție într-o lume în care oamenii se calcă în picioare pentru supremație. Egoismul guvernează această lume din care se pare că tu nu faci parte. Ești o femeie minunată, dar tu nu reușești să vezi asta. Ca să nu mai vorbesc de fidelitate... - Da, mai bine nu redeschide subiectul
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]
-
mame „denaturate”asta-i altă poveste!) Lacrima tăind brazdă pe obraz, la despărțirea de cei dragi, valorează mai mult decât orice mărgăritar. Dacă nu știi ori nu vrei să îngrijești o floare, n-o rupe, n-o arunca, n-o călca în picioare, că este și ea ființă și s-ar putea s-o doară. Greu de spus dacă întotdeauna iubirea dă naștere la iubire; ceea ce-i însă sigur e că ura naște mai mereu ură. În plasa păcatelor te prinzi
MINIME by COSTANTIN Haralambie COVATARIU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1685_a_3002]
-
epocile, este și a celorlalți semeni ai tăi. Un inventator se cuvine să înțeleagă bine că invenția, descoperirea, născocirea sa trebuie să fie utilă omului și nu prea costisitoare... În memoria umanității, în „cartea recordurilor” intră acei călători care au călcat primii pe tărâmuri necunoscute!. Atunci când miști din sprâncene se pun, cică, în funcțiune nu mai puțin de cincizeci de mușchi. Imaginați-vă câți mușchi se mișcă (nu contează cum!) când guvernul nu se îndură să treacă la legiferarea măririi salariului
MINIME by COSTANTIN Haralambie COVATARIU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1685_a_3002]
-
și anume: de a afla alături de cine și încotro călătorim prin univers! În fond de ce n-ar fi așa?! Pentru a reuși în viață trebuie să te bizui mai mult pe forțele tale decât pe bunele „intenții” ale altora! Nu călca de prea multe ori într același loc, asta ca să dai timp ierbii să crească!. Nu alerga după trenul care tocmai a plecat din stație, vine altul... Și dacă nu vine, ia-o la pas, vei ajunge până la urmă undeva... Dacă
MINIME by COSTANTIN Haralambie COVATARIU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1685_a_3002]
-
ar mișca un pai din loc (neavând nimic de câștigat...) Ochii femeii aleg și cei ai bărbatului culeg! Când bărbații aleg și femeile culeg lucrurile stau cam la fel... Dacă drumul vieții îți e necunoscut, fii măcar atent pe unde calci! Omul care zâmbește tot timpul, fiind și cam gălăgios de felul lui are sumedenii de ascunzișuri! Omul reținut, sobru cam posac, e-n sinea lui un ins mândru, fălos, vanitos. Cel care zâmbește rar, întotdeauna cu un rost anume este
MINIME by COSTANTIN Haralambie COVATARIU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1685_a_3002]
-
pentru a se ieși din scenariu, pentru a se scutura de veridic, legea tragicomediei noastre! Și ce e de făcut? Lasă-l, lasă-l, lasă-l să zboare, că el va vrea să se întoarcă pe pământ, să cadă sămânța călcând pe teren sigur. Nu se culeg semințele zburând. Numai logica dă de mâncare. Și în timp ce se oprește pentru a scrie acest aforism, ca și pe cele mai multe dintre ele, i se întâmplă vorbind, căci este bărbat filosoful care gândește cu voce
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]
-
pune marți un afiș: 1 litru de ulei= 8 Ron. Ș i tot așa până vineri când: La Ștrul 1 litru de ulei era 4 Ron. Înnebunit fiindcă pierduse foarte mulți bani și pentru că vindea în pierdere uleiul, Ițic își calcă pe inimă și se duce la Ștrul. Dragă Ștrul,. zice Iți., te rog eu, hai să nu ne mai războim, să nu mai vindem uleiul în pierdere... Ștrul către Ițic: dar cine ți-a spus că eu vând ulei? Păi
Cum să-ţi faci publicitate : ghid practic testat by Dan Ştefanov [Corola-publishinghouse/Administrative/938_a_2446]