KorAP: Find »[drukola/base=cămăruță & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...43 44 45 ...49 >

1,224 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270

un coridor și-mi făcu semn spre o ușă dublă, pe care scria PATOLOGIE. M-am îndreptat spre polițistul care păzea ușa și i-am fluturat invitația. Tipul luă poziția de drepți și îmi deschise ușa. Am intrat într-o cămăruță răcoroasă, în care totul era de un alb și antiseptic, iar în mijloc se afla o masă lungă de metal. Pe masă erau două obiecte acoperite cu cearșafuri. Am luat loc pe banchetă, cu fața spre masa de autopsie, tremurând

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
de copil, „Linda Martin“, iar alături numărul camerei - 14. Am luat-o pe coridor și m-am îndreptat spre cameră. Am bătut la ușă și am așteptat vreo cinci secunde, după care am încercat clanța. Ușa se deschise. Era o cămăruță înghesuită, fără nici o mobilă în afară de un pat nefăcut. Am verificat dulapul: era gol. Pe noptieră zăcea un teanc de ziare de ieri, deschise la prostia aia de articol despre „crima vârcolacului“, și dintr-odată mi-am dat seama că Linda

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
Când am deschis o ușă care dădea în secția propriu-zisă, am înțeles de ce. Aproape tot contingentul secției vedeam înghesuit într-un coridor scurt, care dădea în camera de interogatoriu. Fiecare persoană se chinuia să arunce o privire prin fereastra-oglindă a cămăruței din mijloc, de pe partea stângă. Din difuzorul agățat pe perete răsuna vocea blândă și convingătoare a lui Russ Millard. L-am împuns cu cotul pe un polițist din apropiere. — A mărturisit? Omul clătină din cap. — Nu. Millard și partenerul lui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-o? repetă Millard. Manley dădu din cap a confirmare. Millard se uită fix în geamul-oglindă, își aranjă nodul de la cravată, apoi ieși. Ajuns pe coridor, se văzu înconjurat de polițiști, care-l asaltară cu întrebări. Harry Sears se strecură în cămăruță. Lângă mine o voce familiară răzbătu deasupra vacarmului. — Acum o să vezi de ce îl ține Russ pe Harry în preajmă. Era Lee. Rânjea binedispus și arăta ca nou-născut. L-am luat pe după umeri. — Bine-ai venit înapoi pe pământ. Lee mă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
interogatoriu. Lee se purta cu el cu mănuși, chestie pe care de regulă o făcea doar cu copiii. Îi vorbea blând, ținându-l pe după umeri. Când cei trei dispărură în aripa închisorii, mulțimea se dispersă. Harry Sears se întoarse în cămăruță și începu să strângă mizeria pe care o făcuse. Millard se răsuci spre mine: — Mi-a plăcut raportul tău de ieri, Bleichert. — Mersi, i-am răspuns, știind că mă evaluează. Privirile ni s-au întâlnit, iar eu am întrebat: — Ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
de iubiți. Dacă o să punem mâna pe ucigașul ei, înseamnă că am avut un noroc chior. — Dumnezeu s-o aibă în pază! zise Emmett. Sper să puneți mâna pe el și sper să aibă parte de-o primire fierbinte în cămăruța aceea verde de la San Quentin. Madeleine, care-și plimba degetele de la picioare de-a lungul gambei mele, se bosumflă: Tati, monopolizezi conversația și-l obligi pe Bucky să facă frumos pentru cină. — Să fac și eu frumos pentru cină, fătuco

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
și am străbătut holul, pipăind cu mâinile după eventualele obstacole. O lumină de veghe strălucea în pragul ușii de la baie, călăuzindu-mă exact spre ceea ce speram să fie bârlogul lui Fritzie. Am încercat clanța și ușa s-a deschis. În cămăruță era beznă. Am înaintat, pipăind pereții, lovindu-mă de rame de tablouri și simțindu-mă sinistru de înfrigurat, până când mi-am julit piciorul într-un obiect înalt și instabil. Era cât pe ce să-l răstorn și mi-am dat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
persoanelor din anturajul lui Sally Stinson. Russ mi-a spus de vreo șase ori s-o las mai moale și să nu fac tărăboi. Știa al naibii de bine că deja îl văd pe Fritzie priponit la Folsom, iar pe Johnny în cămăruța verde a condamnaților. Eram programat să intru în tură joi, așa că am făcu ochi devreme, vrând să petrec o dimineață lungă împreună cu dosarul principal. Tocmai îmi făceam o cafea, când sună telefonul. Am răspuns: — Da? — Sunt Russ. Am găsit-o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
comandant adjunct, iar fratele meu lucrează la consulatul din Mexico City. Noapte bună. — Și... noroc, Bleichert. Am închiriat o cameră la un hotel situat la doi pași de strada cu bordeluri / cluburi de noapte. Am dat doi dolari pe o cămăruță amărâtă de la parter, cu vedere spre ocean, un pat cu o saltea subțire ca foaia de hârtie, o chiuvetă și o cheie de la W.C.-ul public pentru bărbați de afară. Mi-am pus valiza pe scrin și, înainte să ies

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602

zis nimic. Mi-a aruncat o privire ucigașă, atât. Nu mult după asta am avut prilejul să mă răzbun. M-am furișat noaptea sub scara camerei de serviciu cu o pisică în brațe, iar când tata s-a strecurat în cămăruța unde dormea Luchi, am strâns pisica de coadă, silind-o să miaune. M-am apropiat, chinuind biata pisică și chiar am zgâriat cu labele ei ușa, până ce am auzit, înlăuntru, pași; atunci am fugit și m-am ascuns sub scară

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
m-au dus acolo. Am încercat să le explic doctorilor ce se întâmplase, dar ei nici n-au vrut să mă asculte. „Noi știm mai bine ca tine”, mi-au zis iritați, închizându-mi gura și trimițându-mă într-o cămăruță cu pereții goi, cu fereastra zăbrelită și cu două paturi. În cel de lângă fereastră stătea lungit un bărbat în vârstă, care după ce mi-a aruncat o privire nu prea binevoitoare, fiindcă ar fi preferat să rămână singur, s-a întors

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
trup, deșirat, adus din spate, cu o claie de păr blond spălăcit în care nu se cunoșteau decât de aproape firele albe. Umbla totdeauna singur, ca un somnambul, fără să intre în vorbă cu nimeni. Locuia tot singur într-o cămăruță în care încăpea doar un pat. Ideea mi-a venit pe loc. „Domnule Vecu, i-am zis, n-ai vrea să scrii un epitaf pentru această piatră funerară?” Vecu m-a privit încurcat, mirat și speriat parcă de întrebare. „Bine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
la o parte, mă împinse ea clocotind. Și să nu te mai ții după mine. Am rămas pironit în mijlocul coridorului și mă uitam încă după ea când a apărut Vecu. Părea nedormit și avea ochii injectați. Mă aflam chiar în dreptul cămăruței lui și auzise, probabil, cearta. — Vă rog să mă credeți, începu el. Pot să vă arăt dacă veniți în camera mea. Nu înțelegeam nimic. L-am repezit. — Ce dracu vrei? Abia pe urmă mi-am adus aminte de epitaf. — Scuză

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
vă arăt dacă veniți în camera mea. Nu înțelegeam nimic. L-am repezit. — Ce dracu vrei? Abia pe urmă mi-am adus aminte de epitaf. — Scuză-mă, domnule Vecu. M-ai prins într-un moment prost. Când a deschis ușa cămăruței, m-am lămurit. Pe jos erau aruncate nenumărate hârtii, rupte și mototolite. Am avut toată bunăvoința, șopti el cu o voce de om sfârșit. Dar nu-mi reușește nimic. L-am lăsat singur, în ușă, în fața foilor mototolite, fără să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891

mișcări au desfundat străduțele, au fleorțăit ogrăzile, au șubrezit fundațiile și i-au înconjurat vrăjitoarei gospodăria cu trei seturi de tranșee... Cataroiul deșirat nu mai rezistă. 57 CEI ȘAPTE REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI Pe întortocheatul canal format din holuri și cămăruțe al etajului întîi, se strecura, nepierzîndu-ne o secundă, parcă teleghidată, șoapta lipicioasă a negriciosului. După ce el și deșiratul cotrobăiră după noi în boxa generatorului electric, mai cumsecade izolată fonic și, într-adevăr, vreme de două, trei minute, nu-i mai

Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
cu ghicirea, să fie pedepsiți cu moartea; să-i ucideți cu pietre: sângele lor să cadă asupra lor.") pentru a-i releva vizitatorului în ce păcate de moarte tocmai o târâse, Maria C. Nicolici îl conduse pe has-Satan într-o cămăruță, răzlețită de restul dependințelor, terasate pe o fâșie îngustă și 130 DANIEL BĂNULESCU Mai bine îți înghițeai limba. Te sinucideai, cum îți dădea cu picioarele-n ușă ultima modă, într-un chip neasemuit de frumos. După două-trei încercări dintr-astea

Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
ocări împotriva Numelui Preasfânt. Observând, mai apoi, că aleasa mânecii sale era Gabriela P. Mocanu. Învăluind-o pe Gabriela într-un tambur gros de noroi, și pornind, astfel, cu ea, scăldat în strigătele ei de durere, către capătul labirintului de cămăruțe și coridoare. Acolo unde Genel, după ce încălcase o oră și jumătate o hotărâre de guvern, ținând, mult peste ora 22, braseria restaurantului Mărul de Aur deschisă, sosise înapoi în strada Perone, înfășurat într-un roi de taximetre. În primul dintre

Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
a-l ajuta și cum să și-l și desponosească, aducîndu-i-l adică, prin vrăji standardizate, la materialitatea și dimensiunile normale. Săltîndu-se cu măiestrie într-un braț, peste buza copăii de faianță, Ho diábolos, părăsind pe taximetrul, se repezi glonț în cămăruța lui, acolo unde, după ce îl convocă șuierând pe Dulcele Doru, îi imobiliză întîi piciorușele agile, de crocodil. Îi descusu acestuia gulerul de marchiz. Îi slăbi din strânsoare nervurile gâtului și, scotocindu-i prin măruntaie, îi extrase, dintre zăcămintele fișelor statistice

Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
își luă tălpășița. Ca o cârpă se comporta rahatul de Spiridon înaintea clasicului marxism-leninismului. Has-Satan ateriză, cu îndemînare de balerin, pe tălpica ferestrei, conștient că întreaga Sală de Spectacole a Universului se benoclează la el. Bătu talpa papucului de dușumeaua cămăruței sale din casa Nicoloaicei, despicând în două miresmele nocturne de cimbrișor, ciuboțica cucului și izmă creață ale cartierului. Cercetă cronometrul și, când se lămuri că să se făcuse deja 4,30 dimineața, părul de pe piept și de pe șira spinării i

Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
cele două răzlețe din fund, îi conduse norocul și prezența dubiței miliției, parcată la intrarea în pavilion, pe-un semicerc de alee. Era 11 noaptea și în pavilion ardeau patru lumini. Le numărară. Câte una de fiecare salon. Două în cămăruțele de gardă. Îmbrăcat într-un halat alb de soră medicală, procurat de IF, și, în mâini, cu un recipient cu seringi, Fisente repetă pe gazon cei câțiva pași ca și cum ar fi umblat încălțat în sandale cu tocuri și-și înfoie

Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
curând în București, că ești ca și fratele de cruce, mai tânăr, al lui Sucu Marcel și că n-ai unde sta, că dânsa se și scotocea prin poșetuță și-ți înmîna fuguța, dintre odăile celei de-a doua gospodări, cămăruța din mijloc. Dar, pentru a străbate pentru primași dată calea până acolo, trebuia întîi să intri în hol, să te descalți, apoi să te întorci până la poartă și să-ți arunci șosetele respingător de înnegrite în pubelă. Urmau desigur

Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
și te lăsa fără grai. Doamna Nichita Stănescu, pe numele său Dora, era într-atît de frumoasă, încît, observînd-o la cumpărături prin Piața Amzei și cîntărind-o cât era de chipoasă, din invidie, madam Nicolici nici nu i-o mai cără în cămăruță și, pentru multă vreme, Sinistratului poezia lui Nichita Stănescu nu-i mai spuse nimic, astfel că el rămase cu un gol de neiertat în literatura română. Soțiile simboliștilor erau cam blegoase, se retrăgeau într-un colț, își răsfirau degetele lor

Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
coroană împletită din gheare de pasăre, m-a fulgerat din scurt: "Prea vrednicule Alcibiade! Ești la curent că nevastă-ta dezvăluiește din formulele sacre și din incantațiile secrete, derbe- 367 CEI ȘAPTE REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI - Când îl primeam prin cămăruța din spate și îl serveam cu rahat... Puneam alături de farfurioară și un pahar cu apă rece, de puț. De-ți îngheța dinții... Și făcea mărgele-mărgele într-însa. Iar Răposatul, după ce îi înghețau suficient dinții, îmi spunea "Mărgiculițo". Iar dovadă că

Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
atunci Domnul și Stăpânul meu! 360 DANIEL BĂNULESCU A apărut, după o vreme, și copilul ăsta, Doru, parcă așa îl cheamă. Doru, te cheamă? Milogindu-se să-i întindem o unghie de ajutor, miorlăindu-se să-i dăm și lui cămăruță, zice, eu de ce să n-am cămăruță?! Mă știți, făcând bine în dreapta și-n stânga. I-am dat cămăruță. N-am zis nu. Dar băiețașul acesta parcă primise educație în pădure, nu știa nici să caligrafieze ca lumea, o zbârcea

Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
BĂNULESCU A apărut, după o vreme, și copilul ăsta, Doru, parcă așa îl cheamă. Doru, te cheamă? Milogindu-se să-i întindem o unghie de ajutor, miorlăindu-se să-i dăm și lui cămăruță, zice, eu de ce să n-am cămăruță?! Mă știți, făcând bine în dreapta și-n stânga. I-am dat cămăruță. N-am zis nu. Dar băiețașul acesta parcă primise educație în pădure, nu știa nici să caligrafieze ca lumea, o zbârcea la socoteli și, peste toate, nu învățase

Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]