KorAP: Find »[drukola/base=cămașă & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...43 44 45 ...408 >

10,188 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230

la vârfuri, și telefonul mic, negru, a dispărut aproape cu totul în norul roz și luminos al coafurii. — Liniștește-te, Mona, zice, zâmbind și măsurându-mă cu privirea de sus până jos. Haină sport maro, zice, pantaloni maro, de stofă, cămașă albă... - se încruntă și face o grimasă - și cravată albastră. Femeia continuă să spună în telefon: — Între două vârste. Un metru nouăzeci, cam vreo optzeci și cinci de kilograme. Caucazian. Castaniu; verzi. Îmi face cu ochiul și zice: — Părul e

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
și mur himalaian, zice. Copacii indigeni sunt distruși de omida stejarului, importată în 1860 de Leopold Trouvelot pentru producția de mătase. Deșerturile și preriile sunt sufocate de muștar, anizantă și iarbă de nisip adusă din Europa. Stridie se descheie la cămașă; dedesubt, pe piept, e ceva din mărgele, de mărimea unui portofel, agățat la gât de un șnur cu mărgele. Un săculeț de leacuri Hopi, zice. E o chestie spirituală, nu? Privindu-l în oglinda retrovizoare, cu mâinile pe volan, în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
șnur cu mărgele. Un săculeț de leacuri Hopi, zice. E o chestie spirituală, nu? Privindu-l în oglinda retrovizoare, cu mâinile pe volan, în mănuși mulate din piele de vițel, Helen zice: — Ia te uită ce abdomen! Stridie își scutură cămașa de pe umeri, și săculețul de mărgele îi atârnă între sfârcuri, pe pieptul umflat de ambele părți. Are pielea bronzată, fără pic de păr, până la buric. Săculețul e acoperit în întregime de mărgele albastre, cu excepția unei cruci din mărgele roșii, în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
felul ăsta își face el rost de bani, zice Mona. Descurcă firele și nodurile din plasa de vise. Dintre brațe, de sub bluza portocalie, i se ițesc sânii cu sfârcuri roz. Și număr: 4, 5, 6... În timp ce-și încheie cămașa, cu buzele lipite de țigară și ochii mijiți dincolo de norul de fum, Stridie zice: — Vă mai aduceți aminte de Johnny Appleseed? Helen dă drumul mai tare la aerul condiționat. Și, încheindu-și gulerul, Stridie zice: — Stai liniștit, tati. Îmi sădesc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
pensulă de rimel în tub, zice: — Nu te superi dacă soțul meu se duce la toaletă, nu? zice Helen. Acum privirea în tavan, drăguță. În baie, pe jos, sunt haine murdare separate pe culori. Albe. Închise la culoare. Blugii și cămașa cuiva, pătate de ulei. Prosoape, cearșafuri și sutiene. O față de masă în carouri roșii. Trag apa, ca să se audă. Nu sunt nici scutece, nici hăinuțe de copil. În sufragerie, doamna Puișor se uită tot în tavan, numai că acum e

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
zâmbea ușor. Încă adormit, i-am luat ceafa în palmă, i-am aplecat capul pe spate și am sărutat-o. Își ținea gâtul și umerii așa de lejer și relaxat... În timp ce-i sărutam buzele calde și relaxate, i-am ridicat cămașa de noapte în jurul taliei. Picioarele i s-au desfăcut puțin, și, atingând-o cu mâna, am văzut că e deschisă și umedă. Sub plapumă, cu ochii închiși, am atins-o cu limba acolo. Cu degetele umede i-am răsfrânt marginile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
Acum este o ființă pe care s-ar putea să n-o înțeleg niciodată. O străină. Și zice printre dinți: — Aș putea să vă omor. Să vă omor. Și-mi aranjez părul cu mâna. Îmi îndrept cravata și-mi netezesc cămașa. Număr - 1, 2, 3 - și-i spun nu, dar noi am putea s-o omorâm pe ea. Îi spun că ar trebui să-i ceară iertare doamnei Boyle. Este ceea ce se cheamă o iubire severă. Helen stă cu cartea în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
și inteligenței noastre. O capodoperă care să ne supraviețuiască. Portocalele și benzina, mirosul lipiciului, se amestecă cu mirosul de rahat. Degetele și palmele mele au o crustă de ferestre, portaluri și aparate de aer condiționat, închegate în lipiciul uscat. Pe cămașă mi s-au lipit uși turnante, scări rulante și copaci, și dau radioul mai tare. Atâta muncă, iubire și chin și atâta timp, viața mea, irosite. Am distrus tot ce-am sperat că-mi va supraviețui. În după-amiaza în care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
împrăștie lumina într-o mie de direcții. Zice: — De-acum putem să facem orice. Orice, zice. Ne sărutăm, și, cu degetele de la picioare, îmi dă jos șosetele. Ne sărutăm, și-i deschei nasturii de la spatele bluzei. Șosetele mele, bluza ei, cămașa mea, ciorapii ei. Unele cad pe podea, departe, altele se agață și atârnă de partea de jos a candelabrului. Piciorul meu umflat și infectat, genunchii acoperiți de coji și julituri ai lui Helen, de când a lovit-o Stridie - nu avem

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
a făcut o asemenea porcărie. Arată spre balonul țeapăn de păr, spre obrajii fardați și spre rujul roz de pe buze și zice: — Pur și simplu mi-a fost violat look-ul! Trântește capota portbagajului cu unghiile ei roz. Arătând spre cămașa mea, zice: — Văd că întâlnirea cu amicul dumneavoastră a fost cam sângeroasă. Petele roșii sunt de chili, îi spun. Ceaslovul, zic. L-am văzut. Pielea roșie de om. Tatuajul cu pentagramă. — Ea mi l-a dat, zice Mona. Își deschide

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791

două scaune fiecare. Într-unul stau rînduite pachete cu carne proaspătă din porcul tăiat ieri, iar în celălalt, alături de cele două canistre din plastic a cîte 10 litri și încă două, de cîte 3 litri, stă un pachet cu o cămașă nouă, două cărți învelite în celofan și un buchet de crizanteme. Să-i dai telefon cum ajungi la servici spune bătrîna întorcînd capul spre intrarea în casă. Și să-i spui de flori și de cămașă, auzi? Da, mamă, răspunse

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
un pachet cu o cămașă nouă, două cărți învelite în celofan și un buchet de crizanteme. Să-i dai telefon cum ajungi la servici spune bătrîna întorcînd capul spre intrarea în casă. Și să-i spui de flori și de cămașă, auzi? Da, mamă, răspunse o femeie de vreo treizeci de ani, ieșind grăbită, pregătită de plecare. Trebuie să treacă mașina cu lapte înapoi, mi-a promis că mă ia pîn' la tîrg. Săru' mîna! Femeia iese în fugă pe poarta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
în brațe și-o așezam pe oliță, să nu facă pe ea, apoi, cînd o culcam din nou, ridica un obraz să i-l sărut... Alteori se trezea și, marea ei plăcere, să mă prindă de gulerul puloverului ori al cămășii și să-și bage mînuțele mici, pînă la coate în sînul meu, sperînd să găsească ceva acolo, ori poate numai de plăcere! Chiar de vrei s-o înțelegi, aruncă Săteanu o privire spre Mihai n-ai să poți pînă n-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
muiat în ceai. Uite în ce hal te-a murdărit oftează soția, observînd cum copilul scoate mîncarea din gură, întinzînd mîna spre gura tatălui și, dacă acesta nu o ia la timp, i-o îndeasă în obraz, ori pe gulerul cămășii sau al hainei. Să mănînce, asta-i important răspunde soțul. Să nu faci și tu așa c-o iei! șoptește femeia spre copilul din brațele sale. De ce scoți mîncarea din gură? Acuși o iei, na-na! Lasă-l că-l hrănesc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
un bărbat înalt, cu o figură plăcută, frunte lată, ce tinde să se lățească și mai mult pe măsură ce părul îi cade, grizonat la tîmple, îmbrăcat elegant într-un palton ce-i vine turnat, în costum de culoare închisă, contrastînd cu cămașa albă și cravata colorată. Bună ziua, domnule Muraru! răspunde Mihai, mascîndu-și nedumerirea, schițînd un gest de ridicare, în timp ce întinde palma spre unul din scaunele libere. Dom' Vlădeanu, începe Muraru, făcînd semn că nu stă, mulțumind printr-un gest pentru invitație există

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
catedră. Niște ignoranți! Și eu am făcut așa ceva. Și știți de ce? Să faci pe plac socrilor. Nu. Să simt că, însurîndu-mă, a fost o zi festivă în viața mea. La Starea Civilă m-au terminat în patru-cinci minute: unul cu cămașă în carouri, cu mînecă scurtă, a intrat grăbit în sală, și-a pus tricolorul, mi-a citit ceva, eu am zis da, au urmat alte perechi, sportivul a lăsat tricolorul în seama unei femei și el a plecat la o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
Sub ce acuzație? Obrăznicie! Nu zău?! se trezește Mihai că exclamă, prins în iureșul dialogului, dar pînă-și dă seama că vorbește cu o femeie și vrea să-i ceară scuze, se și trezește că mîna Mariei Săteanu îi prinde pieptul cămășii: Ascultă, puștan obraznic ce ești! Drept cine mă iei?! Mă confunzi cumva cu vînzătoarea de la autoservire?... Căreia, ca un obsedat ce ești, îi sorbeai cu privirea sînii, prin deschizătura halatului! Cu privirea n-am putut decît să-i admir, ca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
care vrea să-și mascheze reacția de violență ce a simțit-o născîndu-se în el cînd s-a văzut luat de piept. Femeia se retrage un singur pas, timp în care, cu o iuțeală de pasăre, mîna ei lasă pieptul cămășii, se ridică și lovește cu dosul palmei ochii tînărului, rămînînd apoi întinsă, cu arătătorul spre pieptul lui, amenințătoare: Tu m-ai făcut să recurg la gesturi barbare! Din prima clipă cînd ne-am întîlnit la teatru, ochii ăștia nu fac

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
pufoasă, pe placul femeii. Absorbită de jocul cu fotoliul și de plăcerea țigării, Maria îl lasă pe Mihai să-și vadă de cafea. Cînd simte mîna lui atingîndu-i umărul, întoarce puțin privirea. Te rog să-mi permiți să-mi schimb cămașa în prezența ta arată Mihai cu privirea spre pieptul cămășii ud tot de vodcă. "Desigur!" încuviințează ea cu privirea, continuîndu-și visarea. Vede pe etajeră discurile cu muzică și întinde mîna să le cerceteze. Spune-mi, întreabă într-un tîrziu, fără

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
de plăcerea țigării, Maria îl lasă pe Mihai să-și vadă de cafea. Cînd simte mîna lui atingîndu-i umărul, întoarce puțin privirea. Te rog să-mi permiți să-mi schimb cămașa în prezența ta arată Mihai cu privirea spre pieptul cămășii ud tot de vodcă. "Desigur!" încuviințează ea cu privirea, continuîndu-și visarea. Vede pe etajeră discurile cu muzică și întinde mîna să le cerceteze. Spune-mi, întreabă într-un tîrziu, fără să se întoarcă spre Mihai crezi că era cazul s-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
s-o fierb, pentru băieți... Sultana încuviințează și-și continuă drumul pînă lîngă Mircea Emil. Și de unde, mă rog, le-ai... luat? Din sat. Sat ?! Sînt opt kilometri! N-am avut timp să-i număr. Ajutat de Lazăr, care ține cămașa ridicată și brațul întins, Radu curăță zgîrietura și o pansează. Nu vă supărați, se apropie Dorin timid, bîlbîindu-se de emoție, tremurînd continuu în ultima vreme am auzit că sînteți..., mama..., am primit telegramă că-i la spital..., poate știți... O

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
o parte, invitînd-o. Un moment, zice el, după ce închide ușa vreau să fiu sigur că-s treaz. Se apleacă spre chiuvetă și-și spală îndelung fața cu apă rece, se șterge, apoi, dintr-o mișcare scurtă, specific bărbătească, își bagă cămașa mai bine în pantaloni. Acum pot zice că-s treaz, deși îmi vine să cred că visez încearcă o glumă, întorcîndu-se spre fata rămasă în mijlocul încăperii. Pentru tine spune Cristina și trage din sulul de hîrtie un buchet de flori

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
spre stupefacția tînărului din fotoliu, care, intimidat, roșește tot, stingher. Nu pe tine te înjur spune Mihai în graba lui de-a se îmbrăca. Trebuia să fiu la teatru, am vizionare oficială. Ptiu! exclamă, uitîndu-se în oglindă, să-și aranjeze cămașa și cravata nu prea am față de oficială, dar... Hai să ieșim, nu te supăra că nu-s o gazdă..., mulțumesc că m-ai anunțat!, cred că după vizionare mă duc la uzină... Ce bine c-ai venit, altfel nu ajungeam

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
beau, crede-mă. Spune-mi, Mihai, te rog, întreabă Doina cu o voce caldă, prietenoasă care sînt primele tale amintiri din viață? Primele amintiri... face Mihai un gest evaziv cred că-s..., dacă socotesc bine, de pe la doi-trei ani. Aveam o cămașă lungă, din cînepă, pînă la călcîie și fugeam, mai bine-zis mă țineam după surorile mele. Era vară, mama era la secerat, tata căra snopii de grîu la arie, cînd trecea prin fața porții oprea boii și venea să ne vadă; surorile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
conchide Mihai, nedumerit de surîsul fetei. De ce te-ai întristat? Visul din copilărie spune Doina încet, ocolindu-i privirea te stăpînește și acum: să vînezi prepelițe. Frumoase, mature, cu carne grozavă... Mihai a înțeles aluzia și simte cum roșește, în timp ce cămașa începe să-l strîngă la gît. Ochii fetei, tot vii, dar severi se aruncă în ai lui, obligîndu-l să suporte înfruntarea: Cum crezi că m-am simțit atunci, seara, la teatru, cînd te-a prezentat Negrea? Mi-ai aruncat o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]