5,129 matches
-
asemănător. Ce ai cu el? Nu știu. Nu simt mântuirea. — Dar măcar alții o simt. Dintre noi, nimeni. Asta e vorbă mare. — Aș prefera totuși să mă primești. Lui Baár i-a priit? — Da. Atunci a pictat „Bărbatul care-și cară propriul animal“ și „Isus râde de păsări“. — „Isus râde de păsări în somn“. — Acum. Dar a adăugat “în somn“ numai înainte să plece. A fost singura dată când Baár Andor s-a speriat de sine însuși și a nuanțat. Ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
casa noastră. Dimineața trebuia să cobor dealul și să traversez orașul ca să ajung acolo, fiindcă era la poalele dealului opus celui pe care locuiam noi. Când ploua, îmi luam cizmele ca să pot să cobor dealul. După aceea trebuia să le car după mine prin oraș și erau mereu ude și pline de noroi, mă murdăream de la ele și-mi stricam temele pentru acasă. Școala era o clădire din lemn înconjurată de o curte mare, fără pic de iarbă. Avea patru încăperi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
eu. Îl auzeam pe tata venind de afară prin cenușa din curte, cu sunetul acela pe care-l scotea întotdeauna, ca un trosnet greu, iar în urma lui era un alt sunet, un trosnet ceva mai slab. L-am văzut cum căra niște saci pe umăr. În spatele lui era un băiat de culoare care ducea niște chestii mari, învelite în hârtie groasă. Tata le-a luat și băiatul s-a întors prin cenușă înapoi în oraș. — Mamă! Mi-am pus jos stiloul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
întotdeauna să meargă acolo să vadă Roma și Milano și Florența și râul Tibru. Una din scrisorile pe care ni le-a trimis tata avea înăuntru și fotografiile unor italieni. Arătau foarte sănătoși, până și bătrâna din poză putea să care o legătură care părea destul de grea. Într-una din poze, tata stătea între două italience tinere. Nici una din fetele din vale nu avea părul atât de negru și de des ca italiencele din poza aceea. Mama a zâmbit când a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
afară să comunic cu răsăritul, să-mi reîmprospătez spiritul pe dinăuntru... Dar visul mi-a fost în curând fost ruinat. în grădină fusese făcut un grătar. Din considerente de continuitate estetică, motivul de cutii de bere din bucătărie a fost cărat afară și înfrumusețat, pentru a spori efectul, cu o garnitură de bucăți mototolite de folie de aluminiu și mucuri de țigară. Mirosea puternic a petrol și pe jos erau împrăștiați saci de cărbune. Cei de la revista Casa și grădina probabil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
intru niciodată în casa amicului meu, chiar dacă într-un fel misterios puteam spune că țineam la el. Aveam să fac singur filmul cândva, dacă Dumnezeu m-ar ajuta să am banii. - Ce faci? m-a întrebat el. Pleci? - M-am cărat, moșule, i-am zis privindu-l trist. Pentru o secundă am avut chiar senzația că știe că știam că știe că știu. Dar nu mai conta. - Plec. Mă duc să halesc ceva, mi-e o foame de mă cac pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
Plec. Mă duc să halesc ceva, mi-e o foame de mă cac pe mine. - O.k. Să nu uiți de întâlnirea de vineri, cu producătorul. Când o să vadă ce-ai scris... - Sigur. Ceau, vorbim mâine. După care m-am cărat. Și dus am fost. PAGINĂ NOUĂ CENACLUL Mi s-a întâmplat într-una din zile, fără voia mea desigur, să mă pomenesc într-un fel miraculos în fața Uniunii Scriitorilor din Jackson, orașul unde locuiam în acea perioadă. Pașii mei, eram
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
Neagră. Nu a mea, iată de ce era atât de îngrozitor acest fapt. Din ce întunecate și tulburi peregrinaje pe cărările vieții putusem aduna acea valiză și în ce scop, nu-mi pot închipui, pentru că nicicum, nici silit, nu aș fi cărat o asemenea oroare cu mine. De ce era atât de grea? Iată încă o întrebare care mă răscolea neîncetat, făcându-mă cu adevărat să cred că nu știu absolut nimic despre nimic, în ciuda siguranței mele obtuze. Nu puteam să pretind a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
-l risipești, trebuie să-ți ții respirația. Sau, poate, e mai bine să dai aerul afară înainte de a te apleca asupra lui. - Din plămâni, se înțelege, observă Mik mohorât. - Din plămâni, mârâi Nelly și, întorcându-se spre Mik: Ah, da cară-te de aici, mai mult încurci - și din nou către mine - Ei, fii atent, imediat ce apropii de tine periuța, oprește-ți respirația și trage adânc în piept. Ai înțeles, da? spuse ea, punând o porție de cocaină pe coada periuței
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
se apropie de mama și vrea să-i pună mâncare în farfurie, dar, văzându-i ținuta, dă să se depărteze. Mama, însă, înșfacă paleta de pe un platou și se servește singură. Încremenesc - dacă o văd oaspeții? Dar mama își tot cară la mâncare în farfurie, în timp ce lacheul, cu o figură nedumerită care mă face să sufăr și mai mult, în momentul în care în fața mamei se ridică deja o moviliță de mâncare, îi trage obraznic platoul din față, lăsând-o cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
ar fi putut da vreun indiciu asupra celor petrecute acolo. Trunchiurile brazilor uriași stivuiți în semiremorcă, răspândeau un miros puternic de rășină care se ames teca cu un ușor iz de motorină și cauciuc. Avea în față o mașină de cărat bușteni, deci nu se putea aștepta ca suprafața caroseriei să fie intactă. Nu se vedea nimic neobișnuit, urme de lovituri sau zgârie turi proaspete. Ajunsese în spatele mașinii și se uita în lungul drumului pe care venise camionul. Umezeala rămasă în urma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
se întoarse Cristi spre el, nevenindu-i să creadă ce auzise. Un șteamp, așa se cheamă drăcia aia. Îl folosesc tot ca să spele nisipul aurifer. Când vine apa mare, explică starostele, care se apropiase de cei doi, acolo spălăm mâlul cărat de vâltoare pe maluri. No, vreți să vă arătăm și ăsta cum funcționează? Acum își scosese luleaua din gură și o ținea în căușul palmei. Toată suflarea șatrei se uita la ei. Femeile se opriseră din mestecat în ceaun, în timp ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
ai mai luat probele? Din reflex. Mi-ar trebui un microscop și niște substanțe chimice simple. Din păcate însă nu mi-am pus în bagaje așa ceva când am venit aici. Ileana zâmbi când îl auzi. Și-l imagina pe Cristi cărând un microscop în geanta de voiaj, așa, pentru orice eventualitate. Cam ce substanțe chimice ți-ar trebui? întrebă ea. Sare și niște acid acetic glacial. Adică oțet. Nu chiar oțet. Acid acetic concentrat. Se rezolvă. Vorbești serios? Foarte serios. Mergem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
știam și eu pe Fritz ăsta, cine nu-l știa? Pe vremea aceea nu erau mulți străini care să vină în locul acesta uitat de lume. Numai că nu-l mai văzusem de ceva vreme. Avea doi catâri cu care își căra calabalâcul și cumpăra provizii din sat. Urcase în munte de unde cobora o dată la două săptămâni pentru a cumpăra de ale gurii. Plătea bine mâncarea, cu bani peșin și nu se tocmea niciodată. Apoi, într-o bună zi nu s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
greu ar fi, vom face tot ceea ce este posibil să ne descurcăm. O mie de kile îți trebuie? întrebă Calistrat foarte serios. Cel puțin. Dacă e mai mult, cu atât mai bine. Și tona asta de exploziv vrei s-o cari sus la gura peșterii? Ai uitat că până acolo nu sunt nici măcar cărări, asta ca să nu mai vorbesc de prăpastia peste care nu există alt pod decât trunchiul prăbușit? Moșule, interveni Ileana hotărâtă, nu contează cât e de greu! Trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
trunchiul prăbușit? Moșule, interveni Ileana hotărâtă, nu contează cât e de greu! Trebuie să facem orice ne stă în putință ca să scăpăm de vâlvă. No, d'apoi sigur că da, domniță, doar e de la sine înțeles că tu ai să cari în spinare sacii ăia de azotat! Eu credeam că ne-am putea ajuta de toiag, spuse Cristian, încercând din nou să calmeze spiritele. Măi omule, se întoarse Calistrat spre inspector, eu încep să cred că ar trebui să mă las
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
un timp. Muntele e plin de oameni. La început credeam că taie pădurea ori că au deschis o exploatare minieră, dar nu, cu altceva se ocupă. Nu se aude zgomot de fierăstraie mecanice și n-am văzut camioane care să care minereul nici utilaje de săpat. Toată lumea se agită, dar nu fac nimic din ce ar trebui să facă pentru a scoate aur din pământ. Până ce venise noaptea, nu mai schimbaseră nici o vorbă pe tema aceasta. După ce toată casa se liniștise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
o decizie, să facă ceva, dar ce? Primul impuls era să plece de urgență după șef. Poate apuca să-l ajungă din urmă înainte ca acesta să apuce să deschidă lacătul. Însă ce făcea cu prizonierul? Doar nu-l va căra după el. Această variantă era exclusă din capul locului. Nici nu-l putea lăsa acolo, avea mâinile încătușate dar putea pleca pe picioarele lui și să se ascundă în pădure. Ah, dacă șeful n-ar fi luat mașina lor! În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
astea mi-au rămas din lectură, din tot ce conspectasem la repezeală, cu degetele Înghețate, În noaptea aceea, de fapt În dimineața aceea. Fuseseră doi ani plini, oarecum monotoni, În care G.M., din mai pînă În noiembrie, precum haiducii, Își căra teodolitul și trepiedul pe cărări de munte și șes, anotimpurile se schimbau, rîurile se umflau și iar intrau În matca lor, frunzele Înverzeau ca apoi să se Îngălbenească ; tata stă la umbra unui prun În floare, apoi se trage sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
poeților ruși, prin mijlocirea anticariatelor, se rotea asemeni cărților de joc de pe masă.) Arkadie Ipolitovici Belogorcev se va consola În cazul de față cu butada: la maturitate iei din cărți doar ce te-apasă: mistificarea și necredința. Fiindcă nu poți căra o bibliotecă În spate. Biblioteca personală este doar ceea ce rămîne În cuget - chintesența, zațul. (Chiar numele lui Dalj Îi răsuna În minte precum titlul unei poezii.) Dar ce era chintesența, zațul? Pe Oneghin Îl știa pe dinafară, pe Ruslan și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
știu! Dar - voi adăuga imediat - pot să verific În biblioteca mea portabilă. Toți Începură să rîdă. Era clar că Arcadie Ipolitovici vorbea astfel nu atît din pricina ebrietății ușoare, ci pentru a-și descărca sufletul din pricina bibliotecii vîndute, pe care o cărase ca melcul În spinare, pe mare și pe uscat, În valiza de piele. Domnul X, fericitul cumpărător, care privea totul „cu oarecare distanță“, se simțea penibil. I se părea că toate privirile erau Îndreptate spre el, cu o undă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
a amintit deja) Antichristul lui Nilus; Dragomirov crezuse În acea carte ca În Noul Testament. (X petrecuse nu puține nopți cu dînsul - fie-i țărîna ușoară - discutînd despre Rusia, despre Dumnezeu, despre revoluție și moarte, despre femei, despre cai, despre artilerie.) Cărată În ranițe militare, citită și răscitită, acea carte mai păstra ceva din strălucirea de altădată a celebrei ediții. Pe paginile-i Îngălbenite rămăseseră dungi ale unghiilor și amprentele degetelor fostului proprietar - poate singurele sale rămășițe pămîntești. X compară cele două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
pe ei despre acel drum, iar ei ne-au arătat între acele sate, un drum vechi ce merge la Dunavăț peste Dunavicior la Răchiți. Pe dreptate, milostive pan logofete, am văzut că este un drum vechi și săpat adâncă de cară, dar acum umblă carele pe dânsul și poate să fie pe aceste semne acel drum, ce este în privilegiile lui Toader Mleșnice postelnic. Dar Dragoș și cu neamurile sale se plâng pentru un drum ce este mai jos de Siliștea
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
astfel de instalație, numită „luceafăr” o îndreptau spre icoana așezată în colțul dinspre răsărit al casei. Mare meșter în mânuirea „luceafărului” era Costică Olaru din Slobozia, care nu mai este printre noi. Cu steaua umblau băieții mai mari, care puteau căra pe la case steaua lor și știau cântecul. Nu se punea problema să nu te primească cineva cu asemenea „scenariu” pe care lumea de la țară îl aștepta ca pe un amplu festival folcloric. Atât la Crăciun, cât și la Anul Nou
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
butucă găurit de mână sau cu scorbură naturală - n.a.). Mai era în curte un bordei cu un cuptor unde mama făcea mâncarea vara. ura boilor care era lipită pe trei părți - sudul era deschisă și se depozita gunoiul care se căra primăvara în grădină. Mai era un coteț pentru porcă și o poiat pentru găini. Ograda era mică, abia avea loc să învârți o căruță. Tot aici se ținea și câte o căruță-două de lemne. Ograda era îngrădită cu gard de
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]