4,072 matches
-
fanatism, de nepăsare, de ură, auzi zvâcnetul sângelui În palmele noastre uscate, pregătite să se lovească unele de altele cu un zgomot asurzitor? Simți trepidația aerului, a asfaltului, auzi uruitul asurzitor al motocicletelor, vezi ochii noștri alunecând lacomi pe luciul căștilor, pe țeava armelor automate, unde e, unde e, unde eFührerul? Conducătorul? Și mâinile noastre ridicându-se, solemne, să ne descopere capul... * — Dar nu este ușor de trăit lângă o Casandră! Tot presimțind răul, mama era anxioasă și depresivă, veșnic cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
pe genunchi, mă-ntreabă câți ani am și cum mă cheamă, că și ei au, la casele lor, un băiat care-mi seamănă - atât doar că, uneori, Îl cheamă oarecum altfel. Cei mai strașnici bieți-soldăței sunt cei din grădină: au căști pe urechi și umblă pe la butoanele unui dulap frumos, tot numai din fier, din care crește o prăjină lungă și subțire; toată din fier și ea. Și sunt ne-mai-po-me-niți, fiindcă ei pot să vorbească departe, departe - cu alți soldăței; care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
sunt ne-mai-po-me-niți, fiindcă ei pot să vorbească departe, departe - cu alți soldăței; care nu se văd de-aici - dacă-s departe... - Aici Carpenul, aici Carpenul, mă auzi Paltinule?, cheamă soldățelul biet al meu. Carpenul mă ia pe genunchi, Îmi pune căștile la urechi. Aud pârâituri. Îl rog pe Carpen să-l Întrebe pe Paltin dacă l-a văzut pe tata. - Aici Carpenul - mă auzi, Paltinule? Am lângă mine un flăcău, pe tatăl lui l-au ridicat Rușii, nu l-ați liberat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
știi tu, din refugiu. O știu, cum să n-o. Miroase Încă a dudă. Stau culcat pe-o ladă de-a lor, de fier, Înfofolit În pătură. Îl ascult pe Fag (Carpenul doarme alături, pe altă ladă și vorbește, fără căști, cu mama lui - toți avem o mamă). Și uite-l pe tata: voinic, frumos, bun - rătăcește printr-o pădure-ntunecoasă, de refugiu, plină de arbori făr-de nume. Dar eu știu: n-o să rătăcească multă vreme, numai pân-la dacă-nu-azi-atunci-mâine, fiindcă știu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
acceptat să-și dea jos nădragii, pantalonii, ițarii, ceoarecii și să-și pună chiloți de sport, cu pălăria, clopul lor... a fost o Întreagă poveste! «Bine, Vasile, dar la armată cum făceai sport: În maiou și-n chiloți, dar cu casca pe cap?», Întrebam pe câte-un catâr. «Ba, că la armată-i ca la armată, da-aci-s În sat la mine: făr-de clop nu-s om!» Încerc să le dau exemplul fetelor - mai rușinoase, : n-ar râde lumea dacă ar ieși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
-mi plăceau toamnele - dar deloc-deloc nu-mi plăceau toamnele. Deloc-deloc. În schimb, Îmi plăcea fata popii, Valentina, cea mare, fiindcă picta frumos, a zugrăvit În tinda bisericii, pe păreți, cu culori, ostașul-român-la-baionetă; sau (și) ostașul-român-la-Dalnic, unde erau numai cruci de cască. Eu Îi țineam culorile și nu-ndrăzneam să mă uit, În deal, la Valea Popii, fiindcă dacă m-aș fi uitat, mai Întâi și mai Întâi, aș fi văzut că are chiloți roz și albăstrii și liliachii - depinde; nu știu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
incitant, care-i dădea forță și care e - după părerea lui - departe de viața lui plicticoasă și suburbană. Problema era că vecinii lui taică-su se plânseseră din cauza zgomotului, așa că ziua lui de naștere Jake primise cadou un set de căști de ultimă generație, pe care promisese să le folosească de fiecare dată când avea să asculte muzică. Aruncând încă o privire la Jessica, în baie, puștiul s-a întors în cameră, și-a așezat căștile pe urechi și s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
primise cadou un set de căști de ultimă generație, pe care promisese să le folosească de fiecare dată când avea să asculte muzică. Aruncând încă o privire la Jessica, în baie, puștiul s-a întors în cameră, și-a așezat căștile pe urechi și s-a întins pe beanbag-ul1 uriaș, pentru cea mai recentă experiență sonoră Rim of Scum. Fiona a simțit cum îi pocnesc oasele gâtului în vreme ce se chinuia să se uite peste umărul stâng. Se străduia să-și gareze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
ușa de la dormitorul băiatului, femeia s-a simțit invadată de fiorul glacial al celei mai profunde stări de frică: băiatul stătea nemișcat, întins pe beanbag, în mijlocul camerei. Avea ochii închiși și brațele răzlețite în lături. Urechile îi erau acoperite de căști, iar Fiona auzea sunetul înfundat care-ți dădea de înțeles că muzica rula în continuare la maximum. —Jake? a întrebat ea cu teamă. Gestul era lipsit de miză din cauza căștilor. Însă Fionei îi era frică să-l atingă. Îi era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
și brațele răzlețite în lături. Urechile îi erau acoperite de căști, iar Fiona auzea sunetul înfundat care-ți dădea de înțeles că muzica rula în continuare la maximum. —Jake? a întrebat ea cu teamă. Gestul era lipsit de miză din cauza căștilor. Însă Fionei îi era frică să-l atingă. Îi era frică să nu-i vadă trupul fără viață prăbușindu-se pe podea. —Jake? De data asta, femeia a pus o mână pe umărul puștiului scuturându-l timid, deși nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
pe ușă, am auzit-o pe Jessica urlând de să dărâme casa și-am găsit-o chinuindu-se să iasă din scaunul de baie, în timp ce Jake dormea dus în camera de alături c-o muzică de rahat bubuindu-i în căști. Jessica ar fi putut foarte ușor să se înece, dar Jake nu pare să priceapă chestia asta. Preț de câteva secunde, toată lumea a tăcut. David fixa podeaua cufundat în gânduri. —E adevărat? a rostit el finalmente, uitându-se la Jake
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
stilată - și mai în largul ei - dacă s-ar fi îmbrăcat cu o pereche bine croită de jenși și cu un tricou. Flexându-și gâtul înțepenit, Julia s-a uitat la ceas. Mai avea cinci minute până când să fie eliberată de sub casca care-i încălzea noile șuvițe până la nuanța perfectă. Ce ciudat, și-a spus Julia. Cât de ridicol de mult ne chinuim ca să obținem acea frumusețe „naturală“! Iat-o și pe ea: capul îl avea acoperit cu două duzini de folii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
tună el. Nu există nici o limită pentru depravarea ta? Doamne, dacă ar fi fost un popă, mai că aș fi Înțeles, dar un polițai... Vocea Îi căpătă alt ton de Îndată ce cârmi spre curiozitate ordinară. — Și, ia zi, te-a Încurcat casca? — Nu purta uniformă, tâmpitule. Nu sunt chiar atât de desfrânată. Era În haine obișnuite. La propriu. Și-o să-ți placă la nebunie chestia asta: are o prietenă pe care o cheamă Daphne. Nu se poate! Nu glumești? — Nu. — Daphne, spuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
În el am găsit un bilețel: „Scuze pentru miercuri. Ești supărat?“ Pe la jumătatea cursului, în timp ce profesorul ne schița pe tablă o scenă din teatrul grec, ușa amfiteatrului s-a deschis iar și de data aceasta au intrat doi indivizi cu căști pe cap. Arătau ca niște actori de comedie: unul era înalt și palid, celălalt era scund, cu fața rotundă și mai închis la piele. Cel mic purta o barbă lungă, total nepotrivită staturii lui. Cel înalt avea brațele pline de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
Acum e bine. Acum e-n regulă. Acum nu mai e de ce făcut griji“. Și asta e ultimu’ lucru pe care mi-l amintesc timp de două săptămÎni. — CÎnd s-a Întîmplat asta? — Cam acu’ o lună. Vezi tu, este casca forțată peste fața mea cînd ne-au Îngropat cu bomba, așa că am aeru’ din cască de respirat pînĂ ne-au dezgropat, dar eu nu știu nimic despre asta. Da-n aeru’ Ăla pe care-l respir e fumu’ de la bombă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
asta e ultimu’ lucru pe care mi-l amintesc timp de două săptămÎni. — CÎnd s-a Întîmplat asta? — Cam acu’ o lună. Vezi tu, este casca forțată peste fața mea cînd ne-au Îngropat cu bomba, așa că am aeru’ din cască de respirat pînĂ ne-au dezgropat, dar eu nu știu nimic despre asta. Da-n aeru’ Ăla pe care-l respir e fumu’ de la bombă, și asta m-a făcut bolnav mult timp. Acum sînt bine, atîta că-mi sună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
puțin. Dar capu’ era mai gros de-un metru, orișicum. Și el era stat pe picioare ca pe vîrfuri și se uita la mine așa (și se holbă la mine). Așa că atunci cînd mă ridic afară din apă ei scot casca și eu le zic nu mai cobor. Și atunci omu’ cu angajarea zice: „Da’ ce-ai, John? Ca-laa-ca-ti-ța e mai speriată de tine decît ești tu de ca-laa-ca-ti-ță“. Și atunci eu zic: „Imposibil!“. Ce zici să mai bem ceva din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
fusese al altor trei tipi Înainte, numai din cei pe care-i știam eu, pistol pentru care ne chinuiam mereu să facem rost de cartușe. Tipu’ era foarte Înalt și fața-i era unsuroasă și Înnegrită de fum. Avea o cască de piele cu o creastă din piele Întărită care o străbĂtea de la frunte spre ceafă și cu o bordură tot din piele Întărită. — De unde vii? — Casa del Campo, Îmi spuse cu o intonație muzicală, așa cum auziserăm la un valet În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
soldați din ei niciodată. Nici nu realizează ce se-ntîmplă. Și tuturor le e frică să moară. Am Încercat să-i fac să treacă peste asta. Da-i apucă la fiecare atac. Arată a tanchiști cînd Îi vezi lîngă tancuri, cu căștile pe cap. Arată a tanchiști cînd intră Înăuntru. Da’ după ce Închid trapele, vezi că n-ai nimic acolo, În interior. Nu-s tanchiști. Și pînĂ acum n-am avut timp să pregătim alții. — Mergem să te speli? SĂ mai stăm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
În camera de deasupra mea, Manolita și englezul făceau ceva zgomot. Ceea ce Însemna În mod clar că nu fusese arestată. — Da, așa e. Așa trebuie să fiu. Doar că uneori Îți ia vreo trei-patru ore ca să-ți revii. Își pusese casca de piele cu bordura Întărită și chipul i se Întunecase; observai cearcănele negre pe care le avea sub ochi. — Ne vedem mîine seară la Chicote, i-am spus. — Da, spuse fărĂ să se uite-n ochii mei. MÎine seară, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
Încet bărbați ducînd tărgile goale. La dreapta, sub curbura crestei, se vedea intrarea În peștera unde lucra statul major al brigăzii. Firele de telegraf ieșeau de sub tavanul peșterii, ocoleau creasta și ajungeau În adăpostul În care stăteam noi. Motocicliști cu căști și costume de piele mișunau În susul și-n josul trecătorii pe motocicletele lor sau, În locurile prea abrupte, mergînd pe lîngă ele și apoi, lăsÎndu-le la marginea trecătorii, se duceau Înspre peșteră, se aplecau și intrau. În timp ce-i urmăream
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
fac toate animalele bipede care coboară o pantă. Priviră În susul trecătorii și se dădură Într-o parte cînd un tanc trecu vîjÎind și zornăind. Tancurile eșuaseră din nou În ziua aia și tanchiștii care se Întorceau de pe cîmp, ivindu-și căștile de piele prin turelele deschise acum, cînd erau adăpostiți de creastă, aveau acea privire fixă pe care o au fotbaliștii cînd sînt scoși de pe teren pentru că-s fricoși. Cei doi bărbați cu haine de piele și chipuri teșite stăteau lîngă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
Pas vrai, Onie? — Merde, spuse Onèsime, și exact atunci auzirăm o mașină care venea cu viteză foarte mare. Am văzut-o venind pe drumul mărginit de fagi. Era un Volkswagen gri-verzui, În culori de camuflaj, supraîncărcat cu tipi care purtau căști de oțel și care păreau că se grăbesc să prindă un tren. Scosesem două pietre din zidul fermei și le pusesem pe marginea drumului ca puncte de reper. CÎnd Volkswagen-ul trecu de intersecție și veni În linie dreaptă spre noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
spre un deal, Îi spusei lui Red să-l omoare pe șofer cînd mașina ajunge În dreptul primei pietre și lui Onèsime să traverseze tîrÎș. După ce trase Red, șoferul pierdu controlul mașinii. Nu puteam să văd ce față a făcut din cauza căștii pe care o avea pe cap. MÎinile i se relaxaseră. Nu se Încordaseră și nici nu se strînseseră pe volan. Mitraliera Își Începuse tirul Încă dinainte ca brațele șoferului să se Înmoaie și mașina intră În șanț, vărsîndu-și ocupanții cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
geam. Probabil au crezut că-s inițialele vreunei organizații revoluționare olandezo-americane, ceva gen F.A.I. sau C.N.T. Și pe urmă a venit ziua aia cînd reprezentantul britanic al autorităților ne-a făcut să uităm ce se-ntîmplase În oraș. Avea o cască uriașă de oțel, ca cele nemțești, pe care o purta În orice expediție În direcția frontului. Nici unul dintre noi n-avea acest gen de accesoriu. Era o teorie mai mult decît larg răspîndită că, din moment ce nu prea erau multe căști
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]