11,246 matches
-
ce să-i fiu recunoscător. Cu o singură excepție, și anume cinematograful Rialto, pentru care Îi port o recunoștință enormă, pînă-n ziua de azi. Dacă n-ar fi fost Rialto, n-ar fi fost dorința. Nici dorința, nici Frumoasele. Și ce-aș fi fost fără Frumoasele mele ? Fără Frumoase, aș fi fost un biet rozător singuratic, meditînd, la Închiderea grădinii, asupra adîncimii disperării sale. Într-un fel, restul familiei mele a fost binecuvîntată. Grație imaginației liliputane și amintirilor precare, nu cereau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
care scria SALVAȚI TEATRUL HOWARD și SĂ AVEM GRIJĂ DE MOȘTENIREA NOASTRĂ CULTURALĂ. Din punctul meu de vedere, nu fusese niciodată o clădire care merita păstrată și nu-mi păsa nici cît negru sub unghie de șobolanii de ultima speță ce-și făcuseră adăpost acolo. Odihnească-se În pace, m-am gîndit. În zori, cînd au adus macaraua cea uriașă, ruina Încă fumega. De capătul unui cablu de oțel era fixată o minge enormă de fier și, cînd macaraua Își mișca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
se asculta numai pe sine: — Îți putem oferi pacea. Noi luptăm pentru pace. Cine „noi“? — Prietenii mei și cu mine. — Adversari ai războiului, pe temeiuri de conștiință? Umărul diform avu o tresărire nervoasă. — Conștiința asta poate fi uneori o povară. — Ce-am fi putut face altceva? Să-i fi lăsat să ocupe Polonia, fără să protestăm măcar? — Dumneata și cu mine cunoaștem bine lumea, și știm că Polonia era una dintre cele mai corupte țări din Europa, rosti individul, aplecîndu-se și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
din grădinărit decît florile. — Trucurile lor sînt de vină! exclamă anticarul, iar În ochii lui blînzi se aprinse o sclipire șireată. Totul se reduce pentru ei la un mecanism... — Mecanism? — Da, statuile din care țîșnește apă, și peșterile alea, adică ce-și Închipuie dumnealor că ar putea fi luat drept o peșteră! Într-o asemenea grădină nu te simți nicăieri la adăpost! — Eu, unul, socoteam că o grădină trebuie să fie tocmai un loc de refugiu. — Dumnealor sînt de altă părere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
gînd să-i spui? Îl Întrebă ea. — Nu știu. O să improvizez ceva, după inspirație. Ridică receptorul și-l duse la ureche. Cred că nu funcționează, zise el după ce așteptă tonul vreo două minute. — SÎntem asediați, spuse Anna Hilfe. Mă Întreb ce-au de gînd să facă. Nici unul dintre ei nu băgase de seamă că se țineau de mînă, ca și cum și-ar fi căutat drumul, orbește, prin noaptea ce-i surprinsese... — Nu prea avem cu ce să ne apărăm, rosti el. Nici măcar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
era rezervată exclusiv unor adulți căzuți În mintea copiilor. Ici-colo, cîte-un măr bătrîn și parcă sălbatic se Înălța peste vreun boschet de trandafiri, peste vreun teren de tenis sau peste ferestruica unui closet transformat În magazie de către grădinar - un bătrînel ce-și semnala de departe prezența prin zgomotul coasei ori a roabei sale. Un zid Înalt de cărămidă roșie despărțea grădina aceasta de livadă și de grădina de zarzavaturi, dar florile și fructele nu pot fi Închise după un zid. Florile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
auzea mult mai clar, semn că se apropiase de ușă. Recunosc, băiete, că am fost cam Într-o ureche - toți sîntem cam Într-o ureche aici, nu-i așa? Dar nebun să știi că nu sînt! Nu e drept... Dar ce-ai făcut? Îl Întrebă Digby. — Voiam doar să găsesc o Încăpere de unde să pot trage asupra insuliței aceleia. De cîteva luni tot sapă acolo. Într-o seară i-am zărit... Nu pot fi lăsați așa, să-și facă de cap
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
să te dai la fund, Domnul Prentice Își puse palmele pe masă și continuă: — E o problemă frumoasă. Aproape că am putea s-o exprimăm În termeni algebrici. Povestește-mi tot ce i-ai spus lui Graves. Rowe repetă tot ce-și amintea - Îi vorbi de Încăperea aceea ticsită, de luminile stinse, de vocea care-l speriase atîta... — Graves nu a apreciat, cred, toate aceste detalii, Îl Întrerupse domnul Prentice Împreunîndu-și mîinile pe genunchii osoși și legănîndu-se ușor. Bietul Graves! Crimele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
desiș și din desiș pînă la locul de tragere, cam atît putea să umble Într-o singură zi. Și totuși, În următoarele cîteva ore se dovedi capabil de eforturi mult mai mari, de o expediție cinegetică indiscutabil dificilă... Îndată după ce-și lansă În aer enigmatica replică, părăsi Încăperea cu niște pași de uriaș, de parc-ar fi mers pe picioroange, lăsîndu-l pe Rowe cu Beavis. Dimineața se scurgea Încet. Făgăduiala dintîi a soarelui fusese deșartă: prin fereastră se vedea cernînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
așa-numitei realități. Date fiind aceste transformări, care este principala sarcină cu care se confruntă scriitorul? Mai poate el oare să se folosească de tehnicile și perspectivele romanului tradițional al secolului XIX, cu narațiunea lui lineară, cronologie clară, personaje consulare ce-și ocupă cu desfătare propriile domenii în cadrul unui timp și al unui spațiu ample? Îl mai preocupă pe el originile personajului și ale personalității scufundate adânc în trecut, cercetarea tihnită a rădăcinilor, examinarea celor mai subtile nuanțe ale comportamentului social
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
mă ignoră. Cu toate că Seagrave putea să umble, ștergându-și mâinile unsuroase pe pantalonii salopetei argintii și întinzându-le orbește în aer la câțiva pași în fața sa, Vaughan o convinsese pe Helen să-i însoțească la Spitalul General din Northolt. Odată ce-am pornit la drum, m-am pomenit că trebuie să depun toate eforturile pentru a mă ține aproape de mașina lui Vaughan, Lincolnul prăfuit cu un far montat în spate. În timp ce Seagrave se bălăngănea în spate lângă Helen, Vaughan conducea cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
vedere psihologic, nici din orice alt punct de vedere. Prinse în piuneze pe pereți și stând întinse pe banchete printre tăvițele emailate erau sute de fotografii. Podeaua din jurul aparatului de mărit era plină de probe, developat și aruncate deoparte odată ce-și scoseseră la iveală imaginile. În vreme ce Vaughan scotocea pe masa principală, întorcând paginile unui album legat în piele, m-am uitat la pozele aruncate la picioarele mele. Majoritatea erau grosolane instantanee frontale cu mașini și vehicule grele implicate în coliziuni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
corectat și explicat, încât nici contribuabilii nu mai înțeleg ceva din el. Așa zisele reduceri de impozite sunt păcăleli ușor de demontat la un calcul amănunțit. Nici doi la sută nu înseamnă, în final, marea bunăvoință a Guvernului! Disperat, executivul ce-și zice social-democrat caută continuu surse de finanțare pentru strategia sa economică de satisfacere a clientelei politice. Sunt storși de orice bănuț micii întreprinzători - cei care plătesc la zi toate taxele pentru că altfel sunt executați de Fisc și în miez
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA? by Radu Iacoboaie () [Corola-publishinghouse/Administrative/499_a_937]
-
părere aveți despre ce se întâmplă? o întrebă un reporter tânăr și penibil pe babă. - Nu știu. - Cum nu știți? se supără reporterul. Nu vă pare rău? Nu e groaznic? - Nu știu, repetă baba. Ești cu mașina aici? - Da, dar ce leg... - Ce marcă? - Un Nissan de teren, dar... - Uite, îți dau două rubine pe el, zise baba scoțând la iveală niște pietre nemaipomenite. - Bine. Poftim cheile. Baba Dochia se urcă la volan, instală pisica lângă ea, băgă o casetă cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
ridicat din pat și am descoperit mirat că aveam pe mine niște chiloți. Nu îmi aduceam aminte când îi pusesem pe mine. Nici nu conta. Mona termină scârțâitul și mă privi cu mândrie. De ce? - Mona, e îngrozitor! Căscă ochii. - Ce? - Ce-ai cântat acolo e insuportabil! Mă calcă pe nervi, înțelegi? Nu înțelegea, mi-a spus privirea ei semi-șocată. - Vioara, Mona, am zis încercând să nu urlu, este un instrument care nu are nici o legătură cu muzica rock! Nimic! Zero! Ce naiba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
care plutea pe un nor. - Oh. Nu știam că asculți, Doamne. Scuze! - Nu face nimic, zise Dumnezeu intrând în cort și închizând fermoarul. „Hihihi“, chicoti o voce de femeie din cort. „Vai, ce mare e! Uuuu!“. - Vezi? zise Reptigli. Vezi ce-ai făcut cu minciunile tale? Boule! - Iartă-mă. Ai dreptate. Le-am furat din tablou, recunosc. - Așa, bravo. - Dacă-mi dai drumul, le duc înapoi, îți promit. Însă Reptigli tocmai avu un acces de tuse. Tuși nestăpânit, necontrolat, nervos, nepotic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
către fundul acelei curți interioare. Cerul se lumina, dar acolo jos era tot întuneric beznă și abia puteam distinge pata neregulată în care se transformase Jojo, după ce se răsucise în gol cu poalele hainei întoarse, ca niște aripi, și după ce-și rupsese toate oasele cu un zgomot ca de armă de foc. Sacul de plastic îmi rămăsese în mână. Îl puteam lăsa acolo, dar Bernadette se temea că găsindu-l vor putea reconstrui cum se desfășuraseră faptele, deci era mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
tu cine ești? - mă întreabă. Cum îmi aud numele, înțepenesc. Nou-veniți în organizație, nu putuseră să mă fi cunoscut personal, dar mă știau prin denigrările puse în circulație după expulzarea mea: agent dublu, triplu, sau cvadruplu, în serviciul cine știe cui sau ce. Nimeni nu știe că Organizația Puterii Apocrife, fondată de mine, a avut un sens atâta vreme cât ascendentul meu a împiedicat-o să cadă sub influența unor guru nedemni de luat în seamă... - Ne-ai luat drept membri ai organizației Wing of
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
cu administrațiile lor, teatrul, cinematograful, televiziunea, ziarele. Dacă-și închipuie că mă pot opri, invocând respectul față de cultură, se înșeală. E rândul structurilor economice care de prea multă vreme continuă să-și impună pretenția demodată de a ne determina viețile. Ce-și închipuie? Dizolv unul câte unul magazinele, începând cu cele de bunuri de primă necesitate, și sfârșind cu produsele de lux și superflue: mai întâi golesc vitrinele de mărfuri, apoi fac să dispară tejghelele, rafturile, vânzătorii, casierițele, șefii de raioane
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
cred că mi-ar plăcea să adopt un copil. Însă... — Însă un copil ar putea veni să locuiască la tine. Nu-i neapărată nevoie să-ți bați capul cu procedurile de adopție și judecătorii, îl încurajă Mma Potokwane. Gândește-te ce minunat ar fi! — Poate... Nu știu. Copii sunt o mare responsabilitate. Mma Potokwane râse. — Tu, însă, ești un bărbat care-și asumă responsabilități cu ușurință. Garajul tău, de exemplu, asta da responsabilitate. Și ucenicii ăia ai tăi. Și ei reprezintă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
împiedice treaba asta. Omul își proclamase nevinovăția, dar poliția și judecătorii i-au râs în nas. În ziua de azi nu prea găseai gloanțe și arme, dar tot se putea găsi altceva care să fie ascuns în casa ei. Oare ce-ar căuta poliția în ziua de azi? Sunt interesați de droguri, bănuia ea, iar ziarele scriu uneori despre unul sau altul care a fost arestat pentru comercializarea de dagga. Dar trebuiau să aibă o cantitate mare pentru ca poliția să fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
are o îndeletnicire periculoasă. El ar putea să se ocupe de Mma Ramotswe, iar ea, în schimb, i-ar oferi atențiile care-i plac atât de mult, dar care-i sunt refuzate acasă. Toată lumea va fi fericită. Ea va obține ce-și dorește. O să-și păstreze locul de muncă. Domnul J.L.B. Matekoni va fi salvat din ghearele femeii aceleia, iar Mma Ramotswe va căpăta ceea ce merită. Totul îi era clar. Menajera se întoarse în bucătărie și începu să curețe niște cartofi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
însemna verificarea de rutină a mașinii, care costa două sute optzeci de pula. Era o treabă de o oră și jumătate, dar ucenicilor le lua mult mai mult. Nu, nu putea să-și retragă cuvântul pe care-l dăduse copiilor. Fie ce-o fi, acum erau copiii lui. Va discuta cu Mma Ramotswe și-i va explica că viitorul Botswanei depinde de copii și că ar trebui să facă tot ce puteau să-i ajute pe bieții copii lipsiți familie. E o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
o ascultase perplexă. Își dădu seama, însă, chiar în timp ce erau rostite remarcile alea pline de ciudă că așa stau lucrurile. Probabil știuse tot timpul în subconștientul ei, dar nu-și lăsase gândul să iasă la suprafață. Femeile frumoase obțin tot ce-și doresc, iar pentru femeile ca ea, care probabil nu erau la fel de elegante ca celelalte, nu mai rămânea nimic. În seara aceea se privi în oglindă. Încercase să-și aranjeze părul, dar nu reușise. Se dăduse cu loțiune de întins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
de mecanic. Avea har. Nu mai văzuse așa ceva la o fată, dar ea era dăruită cu acest har. Și de ce n-ar fi? Mma Ramotswe îl învățase că nu există nici un motiv pentru care femeile n-ar putea face tot ce-și pun în minte. Fără nici o îndoială, avea dreptate. Se presupune că detectivii particulari nu pot fi decât bărbați, dar uite ce bine s-a descurcat Mma Ramotswe. A fost capabilă să-și folosească puterea de observație și intuiția feminină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]