KorAP: Find »[drukola/base=ceață & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...43 44 45 ...385 >

9,618 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217

să ai totul, Antonia, am spus. Ea își puse ambele mâini pe genunchii mei, se apropie de mine cu ochi strălucitori și spuse: — Pot măcar să încerc, iubitule, pot să încerc! 8 Gara Liverpool Street mirosea a sulf. Era invadată de ceață și cupola din fier forjat nu se mai zărea. Lămpile de pe peron erau estompate și nu reușeau să arunce nici un pic de lumină prin ceața nemiloasă care parcă îți pătrundea în creier. Siluete fără contur, animate de o vioiciune și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
încerc, iubitule, pot să încerc! 8 Gara Liverpool Street mirosea a sulf. Era invadată de ceață și cupola din fier forjat nu se mai zărea. Lămpile de pe peron erau estompate și nu reușeau să arunce nici un pic de lumină prin ceața nemiloasă care parcă îți pătrundea în creier. Siluete fără contur, animate de o vioiciune și o euforie ciudată, scrutau obscuritatea, apoi o traversau în grabă. O astfel de siluetă se mișca prin preajmă purtând o mică sferă de lumină palidă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
opacă și totuși luminoasă din care se materializau cu uimitoare iuțeală oameni și obiecte. Era ora șase fără un sfert. Plecasem cu mașina de acasă destul de devreme de teamă să nu mă rătăcesc pe drum. Totuși, în lumina farurilor de ceață reușisem să străbat fără poticneli Picadilly și Holborn și ajunsesem la gară destul de bine. Mă interesasem deja ce întârziere avea trenul, ceea ce nu părea să știe nimeni, examinasem pe îndelete standurile de cărți și cumpărasem o carte ieftină despre tehnici

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
beau ceva. M-am ridicat și m-am dus să întreb din nou când sosește trenul. Tot nu știa nimeni ce întârziere va avea și m-am învârtit pe-acolo o vreme cu gulerul ridicat, respirând aerul dens și infectat. Ceața rece, umedă, mizerabilă îmi apăsa plămânii, îmi făcea rău. Locul acela era însăși imaginea iadului. Mă întrebam dacă am să o recunosc pe Honor Klein. Nu-mi aminteam chipul ei, nu reușeam să recompun în minte decât portretul aproximativ al

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
fond singura cale de a le face în ciudă Antoniei și lui Palmer. Pentru moment era singura mea armă. Și îmi umplea timpul. Am cumpărat un ziar de seară și am citit despre câți oameni au fost deja uciși din pricina ceții. Se făcuse șase fără un minut. Am început să mă gândesc la Georgie și la întâlnirea noastră de mâine. Undeva în inima mea am găsit un sâmbure de bucurie caldă gândindu-mă la Georgie. Dar ideea de a o revedea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
căuta pe fratele ei și m-am gândit că o voi recunoaște după atitudinea nesigură, de căutare. Dar va trebui să fac asta foarte repede căci, dacă va face fie și numai câțiva pași dincolo de barieră, se va pierde în ceață. Când sora lui Palmer apăru în cele din urmă, am recunoscut-o imediat. Chipul ei mi-a revenit brusc în memorie, așa cum se întâmplă adesea când ceva ce nu ne putem imagina ne apare dintr-odată ca ceva foarte bine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
siguranță nu era deloc momentul potrivit să-i fac servicii lui Palmer. Am înaintat tăcuți spre mașină trecând prin mijlocul unei mulțimi fantomatice și ușor isterice, alcătuite din oameni care plecau sau soseau, sau așteptau trenuri pierdute fără urmă. Afară ceața era la fel de deasă și mi-a trebuit ceva timp să scot mașina în stradă. Farurile neputincioase - biete licăriri inutile - aruncau raze într-un zid de întuneric pe care nu-l puteau străpunge. Am pornit-o pe Cheapside cu viteza mersului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
scot mașina în stradă. Farurile neputincioase - biete licăriri inutile - aruncau raze într-un zid de întuneric pe care nu-l puteau străpunge. Am pornit-o pe Cheapside cu viteza mersului pe jos. Vrând doar să spun ceva, am întrebat: — Era ceață la Cambridge? Nu, nu era ceață. — Trenul a sosit foarte punctual. Ne-am așteptat să întârzie. Am auzit un soi de mârâit în chip de replică. Atunci mi-am spus că nu dau doi bani pe ce crede despre mine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
biete licăriri inutile - aruncau raze într-un zid de întuneric pe care nu-l puteau străpunge. Am pornit-o pe Cheapside cu viteza mersului pe jos. Vrând doar să spun ceva, am întrebat: — Era ceață la Cambridge? Nu, nu era ceață. — Trenul a sosit foarte punctual. Ne-am așteptat să întârzie. Am auzit un soi de mârâit în chip de replică. Atunci mi-am spus că nu dau doi bani pe ce crede despre mine acest obiect. Ceața venea asupra noastră

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
Nu, nu era ceață. — Trenul a sosit foarte punctual. Ne-am așteptat să întârzie. Am auzit un soi de mârâit în chip de replică. Atunci mi-am spus că nu dau doi bani pe ce crede despre mine acest obiect. Ceața venea asupra noastră în valuri și era extrem de greu să ne dăm seama unde ne aflam pe șosea. Oamenii își abandonaseră ici și colo mașinile pe lângă trotuare așa că pe stânga erau obstacole pe care trebuia să le evit în timp ce pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
unde ne aflam pe șosea. Oamenii își abandonaseră ici și colo mașinile pe lângă trotuare așa că pe stânga erau obstacole pe care trebuia să le evit în timp ce pe dreapta luminile vehiculelor care se apropiau din sens opus nu se iveau din ceața deasă decât în ultima clipă. A reuși să țin drumul drept de-a lungul culoarului îngust din mijloc, să văd luminile semafoarelor la timp și să nu încep să cotesc brusc nebunește când ne înghițea complet întunericul era o încercare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
de un ciorap tricotat, în dungi albe și cafenii, traversate de o cusătură neagră. M-am concentrat din nou asupra drumului. Cusătura arcuită îmi aminti doar pentru o clipă că însoțitoarea mea este femeie. Când am ajuns la Pelham Crescent ceața se mai ridicase. Am deschis ușa masivă, care stă tot timpul descuiată, de la holul lui Palmer și am invitat-o pe Honor Klein să intre. Simțeam că între noi se crease o legătură, ca urmare a încercării prin care trecusem

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
Imaginea n-a durat decât o secundă. Antonia sări în picioare și se apropie cu urări de bun venit. Palmer începu să aprindă grăbit lămpile. Honor Klein își îndreptă atenția spre Antonia, răspunzând pe îndelete întrebărilor ei despre călătorie și ceață, într-o manieră care mi se păru, în sfârșit, prin meticulozitate, foarte nemțească. 9 Mă durea capul înfernal. Plecasem de la ei devreme, refuzând invitația lor insistentă de a rămâne la cină, iar apoi petrecusem jumătate din noapte bând whisky, așa că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
la un hotel în Bloomsbury ca să fie mai aproape de British Museum sau cam așa ceva, iar bietul Anderson a trebuit să o ducă cu taxiul și nu se simte bine deloc... i-a luat o veșnicie până să ajungă înapoi pe ceața asta. — Cum se simte Palmer? Încă mai are temperatură. Azi dimineață avea treizeci și șapte cu doi. Iar ei nici nu-i pasă. Și totuși, îmi place de ea. A spus aceste cuvinte cu atâta hotărâre că am început să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
celălalt. În plus, simțeam nevoia - îmbinată cu neliniște și nerăbdare - să o revăd pe Antonia, fie și numai pentru o clipă, înainte de a mă duce la culcare. M-am întors cu mașina la locuința lui Palmer. Se lăsa din nou ceața. O pâclă galbenă ca pucioasa învăluia lămpile din Pelham Crescent, instaurând parcă un camuflaj infernal, iar pașii mei lăsau pe trotuar urme umede lipicioase. Zgomotul traficului nu pătrundea până aici. Zona era cufundată în tăcerea bolnăvicioasă a ceții atotstăpânitoare. Noaptea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
din nou ceața. O pâclă galbenă ca pucioasa învăluia lămpile din Pelham Crescent, instaurând parcă un camuflaj infernal, iar pașii mei lăsau pe trotuar urme umede lipicioase. Zgomotul traficului nu pătrundea până aici. Zona era cufundată în tăcerea bolnăvicioasă a ceții atotstăpânitoare. Noaptea londoneză uriașă se strângea în jurul meu ca o temniță rece în care umezeala se târa și se încolăcea, estompând zgomotul pașilor mei fără ecou. M-am apropiat grăbit de ușă și am intrat în holul cald, cu miros

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
Mi-am dat seama, dar fără să înțeleg și fără să fiu curios, că se află in extremis. Am turnat coniacul. Un timp am stat fără să ne spunem nimic. Camera parcă devenise nefiresc de întunecată. Poate că ceva din ceața de afară se strecurase înăuntru. Una dintre lumânări începuse să pâlpâie și flacăra se stinse sfârâind în ceara topită. Văzând cum dispare, m-a cuprins frica, apoi m-am întrebat dacă identificam corect acel ceva care-mi apăsa inima. Tare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
vin și acest lucru mi s-a părut, pentru prima oară, a fi posibil și nu peste măsură de dureros. Când ne-am despărțit eram amândoi epuizați, dar ne simțeam mult mai bine. Îndreptându-mă spre locuința lui Georgie, prin ceața rece a după-amiezii, m-am gândit că, în linii mari, aveam toate motivele să-i fiu recunoscător lui Georgie pentru faptul că-mi forțase mâna. Faptul că Antonia știa acum adevărul mă eliberase de o apăsare pe care, deși o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
a luat el, de fapt? — Ba da, de fapt așa se întâmpla, am răspuns. Mi-am ascuns capul în pieptul ei și am scos un geamăt. 15 M-am întors în Pelham Crescent. Eram beat. Era târziu și se lăsa ceața. Mi-am dat brusc seama, pe când manevram lada cu vin, că făceam naveta încolo și încoace cu o viteză din ce în ce mai mare între polii care guvernau existența mea și că eram în același timp peste tot. Am reușit să deschid ușa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
ea jos și i-am dat un picior. Sticlele au zornăit dojenitor. Un bec fără abajur și foarte slab lumina grota mucegăită care era pivnița lui Palmer. Un loc mai sumbru decât o pivniță obișnuită, în care mirosul sulfuros al ceții se contopea cu cel de lemne putrezite și de piatră rece și umedă. M-am așezat pe un scaun de bucătărie rupt. Mă durea piciorul cu care lovisem lada. Am constatat că băgasem în buzunar paharul din care băusem și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
să deschid sticla. Mi-am turnat niște vin vărsând o parte pe pantaloni și pe jos. L-am băut repede și mi-am mai pus un pahar. Era frig în pivniță și mirosul, pe care-l identificasem ca fiind al ceții, părea că se intensifică. M-a trecut un fior și mi-am ridicat gulerul hainei. M-am trezit întrebându-mă cum o fi arătat o cameră de gazare. Vinul era rece, aspru și ciudat, ca un medicament necunoscut. Mi-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
ținându-mă cu mâinile de cap, care părea gata să plesnească, m-am ridicat tremurând. Am urcat treptele și am ajuns în hol. Ușa de la intrare era deschisă iar afară, la câțiva pași de ușă, atârnând ca o perdea, plutea ceața gălbuie, opacă, infernală, complet neclintită. M-am oprit în prag. În tăcerea umedă și găunoasă am auzit ecoul pașilor ce se depărtau. Am pornit-o de-a lungul străzii, chiar am alergat puțin, apoi m-am oprit să ascult. În spatele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-o de-a lungul străzii, chiar am alergat puțin, apoi m-am oprit să ascult. În spatele meu, pe pavajul umed, pașii mei lăsaseră o urmă șerpuită. Cu un oftat ce semăna mai mult a tuse, mai profund decât tăcerea însăși, ceața mă înghiți. Am deschis gura cu intenția să o strig, dar am constatat că i-am uitat numele. 17 Iubito, îmi pare rău că am fost atât de beat ieri - și sper din tot sufletul că n-am pătat covorul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
dat seama că n-aș mai avea nimic de dezvoltat. Deși zdrobitor de prezente, gândurile îmi rămâneau totuși învăluite în noapte. În cele din urmă am renunțat, am copiat scrisoarea pentru Honor, am închis-o și am plecat la poștă. Ceața se risipise. Când m-am întors am mâncat biscuiți și m-am tratat cu whisky și lapte fierbinte. Mă simțeam complet epuizat, căci scrisorile către Honor îmi ceruseră un efort intelectual atât de mare cum nu mai făcusem de când scrisesem

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
o iau din loc. După ce am ieșit am auzit vocea limpede și autoritară a lui Rosemary dând comandă prin telefon la Harrods să livreze imediat, la apartamentul meu, cel mai confortabil pat de campanie posibil. Londra era cufundată într-o ceață subțire, străbătută de razele soarelui, prin care clădirile parcă-și pierduseră materialitatea și deveniseră niște prezențe fantomatice. Orașul atât de drag și de minunat, mut și estompat, pe jumătate ascuns în nori plutitori aproape neclintiți, părea un oraș suspendat în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]