1,778 matches
-
Avea sânge pe mâini. ă Doar pe mâini? întrebă Porfiri. Dar pe haine? A trebuit să-și schimbe hainele? Femeia se retrase ca și cum ar fi așteptat o lovitură. Închise ochii și slobozi un, ' Nu știu'. Vocea îi era ascuțită și chinuită, la marginea lacrimilor. ă Nu cred, forță ea. ă Nu-i nimic, spuse Porfiri. Dar spune-mi de ce te-a lovit de data asta? Are vreo legătură cu Virginski? Ochii acesteia se umplură de panică. ă A fost samovarul. ă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
Marta se trezea în mijlocul nopții ca să meargă să vadă cum se simte. Intra pe nesimțite în cameră, se apropia încet de pat, se înclina puțin ascultând, apoi ieșea cu tot atâta grijă. Omul acela înalt, cu părul alb și chipul chinuit, tatăl ei, îi era și ca un fiu, știe puțin despre viață cine refuză să înțeleagă, plasele care învăluie relațiile umane, în general, și pe cele de rudenie, în particular, mai ales de sânge, sunt mai complexe decât par la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
În ele pe recalcitranții de după cucerirea lumii, Templierii Învățaseră de la Asasini cum să-l facă să tacă pe Noffo Dei, În ziua În care l-ar fi capturat, Zvastica lui von Sebottendorff avea să răsucească În direcția mișcării soarelui membrele chinuite ale dușmanilor Stăpânilor Lumii, totul pus la punct, așteptau doar un semn, totul sub ochii tuturor, Planul era public, dar nimeni nu l-ar fi putut ghici, fălci scrâșnitoare aveau să cânte imnul lor de cucerire, mare orgie de guri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
cinci căni din astea pe zi. Și m-o-nțepat o dată, de două ori, de trei ori... Într-o seară am rămas blocat, așa, în pat, și-atunci... (se gândește). N-aș zice că țin la viață. Vreau ca să n-o fac chinuită, cât este, să n-o chinui. Adică, mie mi-e indiferent când mor, odată tot trebuie să mori... Și-așa am trăit degeaba! Nu zic că scap; dacă scap, ce fac? Sau și-acuma, mă eliberez; la 60 de ani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
ori fără unu - ca să învăț și eu carte și o meserie. Am plecat prin ’70. Am terminat a opta acolo. Am fost dat la Școala de meserii, electrician. Am terminat școala, am venit acasă, nu se găsea loc de muncă, chinuit, amărât. În mare, ce să vă spun? Am trăit printre străini, viață amărâtă. Am plecat în armată. Am făcut un an și patru luni, m-am eliberat, mi-a găsit, mulțumesc, un loc de muncă: ICSIM Oltenița. Acasă, tot greu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
curiosul sentiment de venerație al terbililor avangardiști de la «Insula» pentru ilustrele noastre mumii”. Peste aproape un deceniu, în panorama „Contribuțiuni sumare la cunoașterea mișcărei moderne de la noi” (în unu, nr. 33, feb. 1931), M.H. Maxy consemna retrospectiv „prima încercare a chinuitului Armand Pascal cu «Insula» pînă la apariția trupei din Vilna, prin intermediul regizorului Daniel și al poetului Sternberg”. („Regizorul Daniel” era fratele scriitorului Paul Daniel, cumnatul lui Fundoianu, rămas în țară ca „element de legătură”.) Dintre dezideratele modeste, de bun-simț ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
poeziei românești, umbră care încă conduce poezia noastră modernă? Ne-a fost dat ca cele două epoci de renaștere: cea a lui Eminescu și cea a lui Urmuz, să fie dureroase pentru întemeietorii lor. Dar așa cum a trecut printre noi, chinuit, zdrobit, ca și Rimbaud, de povara miracolului descoperit, a drumului nou spre poezie, a jocului gratuit al minții, a alchimiei absurdului - noi îl ținem minte și inima noastră fumegă tămîie spre el. Requiescat!” Comparația între Urmuz și Eminescu - plasați sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Îndrăgostit de Hugh Grant? Fran rîde. — PÎnă și Sally Își cunoaște limitele, cred eu. Plus, se pare că tipul era cu o brunetă superbă. Sally Își plănuiește oricum ziua nunții. — Și Charlie Dutton? Fran ridică din umeri, cu o expresie chinuită. — N-a sunat. Sally mă roagă În genunchi să-l pun pe Marcus să-i telefoneze și să afle ce se petrece, dar, după cum a spus și el, nu mai sîntem la liceu, iar eu nu sînt dispusă să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
Galilei, să știi ce cântă sclavii care ridică în calea ta acest zid?" Într-adevăr, se auzea un cântec trist, pe care-l crezusem un geamăt al vântului. Nu cântau decât aceleași cuvinte, repetate ca o obsesie, într-un fel chinuit și monoton: "Pămîntul nu se învîrtește, Pământul nu se învîrtește"... Apoi au tăcut. "Gata, Galilei, am auzit vocea ascuțită a inchizitorului, acum zidul a fost închis. De-acum nu te va mai tulbura nimeni în deșertul tău"... ― Am avut dreptate
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
care mă protejase, s-a speriat. Prietenii au început să mă ocolească. Nu mi-am pierdut, totuși, cumpătul. Speram să ies cu bine din impas . Întâmplător, în toamna aceea luna arăta ca bolnavă. Lumea discuta că asta prevestea nenorociri. Dormeam chinuit, câteva ceasuri pe noapte, dar am reușit să-mi pregătesc apărarea, hotărât să vin cu argumente noi care să dovedească ideile mele. Abia în clipa în care am fost chemat să mă prezint la Roma, am intrat în panică și
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
că el fusese litera Beth a mântuirii. Fără trădarea lui, nu s-ar fi întâmplat nimic. Spuneam că a fost un instrument al laturii obscure a lui Dumnezeu. Astfel, lăsând deoparte cărțile, am căutat calea puterii în discipolii Iscarioteanului, în chinuiții mijlocitori între bine și rău, între viață și moarte. Îi consideram pe ucigaș, pe călău, pe bufon și pe prostituată drept uși ascunse spre casa de taină a puterii. Dar nu găseam răspunsul, și acele porți, odată deschise, dădeau la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
adăpost, după accesele de tuse, flegme și bășini, aerul călduț și lipicios ni s-a părut de-a dreptul parfumat. Eu și cu Gundo făcuserăm adevărate răni la picioare, și fiecare pas era pentru noi o tortură. Observându-ne mersul chinuit, Bovo ne-a spus: - E pericol de infecție. Dacă-i așa, gata cu călătoria voastră. Astfel, luând-o pe-o cărare întunecoasă, îngustă, alunecoasă, mai rea decât cele pe care le străbătuserăm până atunci, am ajuns la o baltă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
pe care le purtau bărbații... Ajuns la acest rând al cărții, am făcut un semn, fiindcă Vibana m-a strâns de mâna cu care o țineam, și-a încordat spinarea, a dat ochii peste cap și a murit. Inima mea chinuită a primit lovitura de grație de la poporul pe care-l iubeam. Diavolii și-au făcut apariția, ascunși în cugetul tinerilor de pe domeniu, stârniți fiind de invidie. Au încercat să se opună ca Vibana să fie îngropată în cimitirul de lângă râu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
boxe se auzea vocea Anastaciei. I’m outta love. Auzind vocea aceea, Antonio se Înfioră. Solista aceea era tot ceea ce Își dorise Emma să fie, dar nu avea să devină vreodată. Nu putea să precizeze ce anume din vocea aceea chinuită și profundă Îi amintea de vocea ei. — A trecut ceva timp de când nu te-ai mai arătat la față, Îi spuse antrenoarea de bodysculpture deschizând ușa vestiarului. Tonul ei era dulce, lipsit de reproș. Am avut treabă, spuse Antonio. — Păcat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
să-și Încheie ziua printr-un succes personal, o zi ce fusese dificilă și amară. Știa că era Într-un stadiu de descompunere avansat: nu mai avea voce, toropit de oboseală și de transpirație, cu nasul lucios și cu stomacul chinuit - deprimat de acel fiasco din periferie, supărat de primirea glacială pe care i-o făcuse Maja, necăjit de Întârzierea lui impardonabilă, de toate. Dar zâmbea răbdător În dreapta și În stânga, așa cum Îi cereau fotografii și ridică mâna În semn de dezinvoltă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
câmpului de grâu. Îl lăsa și pe Ioniță să care, mai mult așa, ca să nu-l pună în inferioritate. Își dădea seama că ar fi putut să ducă singur cele trei vase, dar îi plăcea să-l vadă asudat și chinuit de efort pe băiatul blond și umflat care acum îl trata cu tot respectul. Bubele de pe gât aproape că nu se mai cunoșteau. Se făcuseră ca două puncte maronii, abia vizibile. Popa Barbu era de părere că, orice ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
nu am nici cea mai mică intenție să-ți fac vreun rău. Să-i spună și să-l prindă de braț, ca pe un prieten. Apoi să continue privindu-l în ochi: Trebuie să știi însă că e o scriere chinuită - nu ai forță, nu ai coaie, nu ai poveste. Ești un om meticulos și cu ambiție, dar nu ajunge. Și așa mai departe, pe tonul ăsta al ipocriților care se dau bine intenționați, până îl vede căzând grămadă, căci trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
Rămân deci pe pământ, de neclintit! Creația Aștept! Amurgul serii mă apără. Aștept! Și muza se lasă așteptată. Ce mult aș vrea să pot să scriu ceva, Să pot crea, ce simt să pot reda. Mi-e sufletul de taină chinuit; Îmi vine greu, dar totuși simt. Simt cum prin vene curge lin, Un dor și un drag ce nu pot să-l exprim. Dică Cătălina, clasa a VIII-a Școala Gimnazială „Gabriel Marinescu” Tigveni structura Bârsești - Argeș profesor coordonator Dumitrescu
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
-n ambuscadă! Pătrunde corpu-mi, insensibil ascunziș, Și-atinge a mea inimă deșartă, Nu lăsa zbuciumul înșfăcându-mă pânziș, Acum legarea noastră s-o despartă. Văd lumina-n tine, o, suflet pustiu, E mică, dar puternic strălucește, O, al meu suflet chinuit, eu știu Ce-nseamnă tot ce-acum te stăpânește! Pădure Andreea, clasa a VIII-a Școala Gimnazială Nr.6 ”Nicolae Titulescu” Constanța profesor coordonator Anișoara Iordache Haiku 1 udând brândușele pisica se scutură evantai din stropi. Haiku 2 în fața blocului
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
înfășurată în pături din cauza frisoanelor înghețate de frică, deși Shalem dormea gol în acea căldură. Noaptea, m-am trezit la un moment dat, iar Shalem mă mângâia pe obraz. Când a văzut că am deschis ochii, a reușit să zâmbească chinuit și mi-a spus: - În curând toate astea vor fi doar un vis urât și îmbrățișările noastre vor fi mai dulci ca niciodată. Apoi a închis ochii și l-am auzit sforăind pentru prima dată. Când alunecam în somn, m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
că nu-l puteam da la o parte, așa că m-am gândit că trebuie să mă trezesc din coșmar ca să scap de țipăt. Se auzea din ce în ce mai tare, până când mi-am dat seama că aveam ochii deschiși și că sufletul acela chinuit nu era dintr-un vis și nu era nici departe. Urletele erau ale mele și acel sunet nepământean venea din gura mea contorsionată. Eram acoperită de sânge. Brațele îmi erau înecate în sângele gros, cald care curgea din gâtul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
Mult mai tîrziu, Întinse mîna spre geantă și scoase un plic din hîrtie groasă, cu marginile sfîșiate. Pe un colț al plicului, În stînga, figura antetul spitalului din Brest. Scoase din plic niște foi acoperite cu un scris mărunt și chinuit, apoi se Îndreptă de spate, merse cu pas hotărît pînă la făcliile care străluceau lîngă altar și, fără urmă de șovăială, arse mărturisirea fiului ei. În timp ce foile se răsuceau În flăcări, avu sentimentul că-l răstignește. Toată noaptea, bărcile de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
exact aici. Or, vocea părea să vină de sus. Cu cît mă gîndesc, cu atît sînt mai sigur că există o galerie care urcă spre faleză. - Chiar dacă ar exista un pasaj, le ce ne-ar servi? Întrebă Marie, cu glas chinuit. - Detest să nu pricep. - Iar eu detest să fiu aici. - Nimeni nu te-a silit să vii după mine. - Știi că ai calități de breton? remarcă ea În fața Îndărătniciei lui. Tocmai era gata să-i spună că, venind din partea ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Yvonne să dea explicații. - Bine, șefa, replică el cu simplitate, schițînd un mic salut. Ea se ridică și se Îndreptă, alături de el, spre mașină. - SÎnt la curent În legătură cu Christian. Îmi pare rău, Marie... Sincer. Schiță la rîndul ei un zîmbet chinuit. - Cum ai dat de mine? - Tatăl tău mi-a spus unde veneai cînd erai necăjită... - A făcut bine... * * * Yvonne, pitulată Într-un ungher al scării, stătea complet nemișcată. Cu privirea fixată parcă asupra unei prăzi, cu o strîmbătură involuntară de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
poate că Ryan avea dreptate cînd afirmase că orice bărbat Își are slăbiciunile lui. Și dacă aventura ei cu Lucas nu era decît o toană? O pasiune pur carnală? Îl privea pe unul și-l dorea pe celălalt. Se simțea chinuită. Vocea gravă a skipperului care cerea tăcere o readuse la realitate. - N-am spus Încă nimănui acest lucru, Începu el, dar am decis s-o las mai moale În ce privește cursele... Comentariile izbucniră, el ridică mîna spre a le potoli. - Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]