2,485 matches
-
cer care-mi amintește frunzele albicioase ale măslinilor bătrâni din Grecia și zidul din fața ferestrelor. Un zid de cărămidă veche, roasă de intemperii, care închide curtea, spre miazăzi. Când nu plouă, vin să picotească pe el, amețite de soare, câteva ciori. Dincolo, se văd crengile unor oțetari al căror verde viguros contrastează cu galbenul veșted al zidului. Am aproape șaptezeci și patru de ani, vârstă la care nu pot pretinde că soarta n-a fost indulgentă cu mine. Mi-a acordat
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
primesc, rar, câte un telefon, am dificultăți să întrețin conversația mai mult timp. Fac tot ce pot s-o scurtez. Efortul de a rămâne politicos mă obosește. În schimb, îmi pierd ore întregi privind niște oțetari banali sau zidul cu ciori. M-am sălbăticit, nu mă mai pot baza, se pare, pe nevoia de alții, care nu m-a părăsit niciodată până acum și mă surprind având impulsuri mizantropice. Adevăratul creștin e pesimist, s-ar zice, de vreme ce marea lui speranță e
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
a vrea" și "a putea" e, acum, o prăpastie. Tot ce izbutesc e să consimt că n-are rost să mă lamentez. Viața îmi prezintă nota de plată. Și trebuie s-o achit fără să crâcnesc. Ziua se întunecă încet. Ciorile au dispărut. Până anul acesta, n-am avut decât dispreț pentru oțetari, arbust cu o vitalitate agresivă, care-l ajută să crească oriunde. Oțetarii sunt varianta botanică a câinilor vagabonzi din București. Cred că e imposibil să fie stârpiți. Acum
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
nici pentru golul din jur nu pot să dau vina pe ghinioane. El este opera mea. Din păcate, nimic în viață nu poate fi luat de la capăt. Sisif era, cu siguranță, tânăr, în vale, înainte de a sui coasta muntelui. O cioară moțăie, observ, pe crengile oțetarilor, departe de grupul de pe zid. S-a născut, poate, și ea în zodia Racului. Revăd turlele celor două biserici din Lisa, ridicate spre cer ca două brațe scheletice. Curtea pustie pare ieșită din timp și
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
că lucrurile stau exact pe dos. În somn, suntem mai adevărați decât în stare de veghe. Și, oricum, diminuat sau nu, prefer să nu mă trezesc în mijlocul nopții transpirat și cu pulsul mărit. 6. Se înnorează. Poate, va ploua. O cioară a zburat de pe zid și trece prin dreptul ferestrei. Gata, a dispărut. Bate și vântul. 7. Cum mă întorc spre tabloul unde tata e tânăr artilerist, îmi reînvie în minte, melancolică, admirația cu care-l priveam în copilărie. Era așezat
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
am devenit conștient că-mi iubeam părinții. 57. Canicula s-a prăbușit brusc. S-a făcut aproape frig. Probabil, a nins la munte. A și plouat, dar nu suficient pentru a răcori pământul chinuit de secetă. Pe zid au reapărut ciorile. Mâine, mă reinternez. Probabil, voi afla, în sfârșit, ce mă așteaptă. Cum zicea Nietzsche? Orice adevăr care nu mă omoară mă face mai puternic. Aceste vorbe care mi-au plăcut enorm, cândva, îmi provoacă acum un zâmbet neputincios. 58. Julius
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
evident, aș fi fericit să scap de operație. Am simțit că nu i-a plăcut scepticismul meu, dar am răsuflat ușurat când a plecat. 4. Canicula s-a întors de câteva zile. Obosit, mă uit la zidul pe care somnolează ciorile și-mi închipui, o clipă, că, dincolo, e Asybaris. În rest, nu fac nimic nici azi. Mai exact, îmi pierd timpul. Și mă îndoiesc tot mai mult că oboseala mea e generată doar de boală. Poate că infarctul n-a
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
noi. Nu-i exclus să ajung să fiu operat de urgență, fără preliminariile obișnuite. Cam asta mă preocupă acum, în vreme ce seceta continuă. Cerul rămâne decolorat și mă feresc să ies afară la amiază când e pârjol. De multă vreme, nici ciorile n-au mai reapărut pe zid în cursul zilei. Nu sunt, totuși, păsări de deșert. Trăiesc, s-ar zice, pasiv. Orice presupune efort mă obosește. Dar, poate, au dreptate cei care cred că numai ceea ce se face cu pasiune merită
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
călcate în picioare și sfărâmate. Simți că nu făcea decât să mărească dezastrul, dar nu se opri decât la capătul coridorului unde muza tăcerii stătea cu degetul pe buze. 20. S-a năpustit iarăși peste curte un cântec de cocoș. Ciorile s-au trezit din toropeală și au ridicat capetele, curioase, răpuse de căldură. Apoi, am avut impresia că aud liniștea putrezind, încet, la soare. Altădată, asta m-ar fi emoționat. Acum, mă gândesc, cel mult, la substanțele din corp care
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
pricină, poate, am clacat. Cum n-am însușiri de stoic, trebuie, măcar acum, să le suplinesc cu ce pot. În ultimul moment, mai arunc o privire în urmă spre zidul din fundul curții. Ca de obicei, moțăie pe el câteva ciori. E ultima imagine pe care o zăresc înainte de a deschide poarta, cu o mică ezitare, exact cum se întîmplă în visele mele.
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
Oprea pământul arat - așteptând mângâierea fulgilor de nea nici-un bâzâit în jurul felinarului - doar fulgi în zbor prima ninsoare - mama cerne mai cu spor făina de grâu după ninsoare - privind spectacolul un călător tăcut tot satul în alb - pe ultimul ram, cioara, cam complexată drum prin zapadă - cu toate gândurile mai luminoase desen de iarnă - pe lacul înghețat tot felul de linii ninge pe alei - dispre felinare altă lumină tablou neterminat - doar luna-i colorată în noaptea ninsă gerul de iarnă - în
T?cerea iernii by Cristina Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83682_a_85007]
-
Și nici gustul artistic. Că, de-ar fi așa, aș simți cam același lucru în fața unui Matisse ori a unei grămezi de moloz; afonii, după câte cunosc eu, nu reacționează în nici un fel dacă aud Beethoven sau “Foaie verde ceapa ciorii/ Pasăre ca porcu’, nu e ”. De fapt, și ei reacționează, însă... Dar, oare, ce treabă am eu să mă gândesc, tocmai acum, la treburi de genul acesta când, cel mai bine ar fi, să dorm. Dacă aș putea... ...tic-tac, tic-tac
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
spune-mi o chestie. Tu știi toate căcaturile astea păsărești. Poți dresa o pasăre din aia ca să spioneze un om? Daniel își cântări cuvintele. —Păsările te pot surprinde. Gaițele albastre pot să mintă. Corbii îi pedepsesc pe trădătorii din grup. Ciorile fac cârlige din sârmă și le folosesc ca să scormonească după hrană. Nici măcar cimpanzeii nu sunt în stare de așa ceva. Deci n-ar fi nici o problemă să se țină după oameni. —Ei, n-am idee cum faci ca să-ți dea raportul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
în câmp la fel, o curățenie perfectă, pământul proaspăt arat și curățat, grâul care bătea în verde crud, pomii tăiați. Îi tot arătam și îi explicam Nataliei. Până la un moment dat, când mi-am dat seama că erau foarte multe ciori în aer. Parcă mai multe ca niciodată. Peste toată curățenia. L-am întrebat pe Dani ce-o fi cu ele, e semn de ploaie oare, iar el mi-a răspuns scurt, peste umăr : „Cadavre, mizerie...“. Răspuns care contrasta foarte puternic
Curățenia de primăvară. In: Poveşti cu scriitoare şi copii by Cristina Ispas () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1771]
-
intrat într-o vale cu plopi. Ca într-un final de videogame, totul era foarte frumos și calm, cumva copleșitor, cum e în orice vale cu plopi, și în plus cu vremea însorită, iar sus de tot zburau pâlcurile de ciori peste șosea, treceau dintr-o coroană foșnitoare în alta și senzația era de melancolie multă și de liniște, de curățenie și împăcare în același timp. Sfârșit de nivel, când mai ai ceva de bifat și nu știi despre ce e
Curățenia de primăvară. In: Poveşti cu scriitoare şi copii by Cristina Ispas () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1771]
-
revăd întipărită prin colțuri de casă de pe vremuri sau monumentele astea urâte care amintesc de cei împușcați prin te miri ce "locații", vorba unuia, din primu' război, cu un soi de vultur cocoțat pe un stâlp care seamănă cu o cioară: și pe laturile lui cei care s-au prăpădit. Colegii din armată ai moșului meu puși pe nații: unguri, nemți sârbi, români, fiecare pe o parte a stâlpului. Și cum zic, istoria stătea la uliță. O întreb cum a fost
Comisia de împăciuire: marafeturi epice, tăieturi din ziare by Daniel Vighi [Corola-publishinghouse/Imaginative/917_a_2425]
-
Stătea pe terenul de golf din Alexandra Park, nu mult după ivirea zorilor, ascultînd o ciocîrlie cîntînd în aerul cenușiu de sus. Cîntul se opri și cadavrul păsării se prăbuși în iarba de la picioarele lui. Coborî dealul printre leșuri de ciori și mierle, îndreptîndu-se spre poartă. în Alexandra Parade, un tramvai pentru muncitori, gol, după toate aparențele, mugi trecînd de semafor. Urmări schimbarea luminilor semaforului din roșu în chihlimbar și apoi în verde, în verde și-n chihlimbar, apoi stingîndu-se. Tramvaiul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
vă promit solemn, dacă vreți. După ce domnul Smail plecă, Thaw coborî și medită încruntat la panoul înalt și boltit. în vîrf, o pasăre phoenix se cufunda în flăcări printre frunzele și fructele aurii ale pomului vieții, ale cărui ramuri adăposteau ciori, porumbei, pitulici și veverițe. Trunchiul drept și negru împărțea peretele în jumătate, înălțîndu-se dintr-o pajiște aflată în planul din față. Iepurii rodeau ciuboțica cucului, o cîrtiță intra în pămînt și o căprioară își hrănea puiul. Erau suficiente scene de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
era cald, iar cerul negru ca smoala. în mijloc, o planetă roșie emana inele de aer întunecat, asemeni vălureleor iscate de o piatră aruncată într-un lac. Thaw urmă murmurul și o luă la stînga. Acest murmur venea de la o cioară neagră care zbura lîngă ceafa lui. în marea tăcere care se lăsase, poruncile ei erau foarte clare. El însuși era pasărea aceea neagră care se uita în jos la Duncan Thaw și la străzile pe care mergea acesta. Uneori o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
închisă cu un lanț și învăluită în tulpini de volbură, dar el se strecură printre două gratii strîmbe. Văzu planeta sîngerie între niște tufișuri în formă de pagodă din ale căror tulpini cărnoase și sfărămicioase se prelingea un sirop alb. Cioara bătea din aripe deasupra cărării de zgură de la picioarele lui, sporovăind nebunește: An tan tichi tan Capu-i tăiat, ceru-i crăpat Și John Knox pilit cu toptan Și Dumnezeii-s lați cri-crac, cri-crac. Thaw se clătină, alunecă și zbură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
bătea din aripe deasupra cărării de zgură de la picioarele lui, sporovăind nebunește: An tan tichi tan Capu-i tăiat, ceru-i crăpat Și John Knox pilit cu toptan Și Dumnezeii-s lați cri-crac, cri-crac. Thaw se clătină, alunecă și zbură. Cioara plana la treizeci de metri sub el. Poziția și viteza lui depindeau de ea. Trecură peste panglica ternă a canalului cu bălării și văzu în interiorul camerelor unde femeile călcau sub sforile cu rufe, bărbații în maiouri citeau ziarul, copiii și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
niște depozite și urcară un povîrniș plin de iarbă. Thaw mergea înainte, trăgînd-o după el. Ea rîse cînd o împinse în jos și-i frecă trupul și gîtul cu mîinile lui de piatră. Se lupta el. „Repede, repede, repede!“ țipă cioara. „Taie-i repede gîtul.“ El își plimbă gura de piatră pe gîtul ei, aproape de ureche, și i-l tăie repede. Se trezi pe burniță, cu o crustă pe buze și ceva lîngă el, ceva ce nu dorea să vadă. încercă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
văzut arătătorul tăiat și cusut grosolan: — Trage-o gură, să te dregi! Dacă ți e foame, găsești niște bâine-n traistă. Am băut, era țuică. Însă n-am putut mânca, o neliniște îngrozitoare mă strângea de gât. Am trecut de niște ciori care se decupau bine în albul drumului. Nu și au luat zborul, și-au văzut de treabă, croncănind și lăsând desene cu gheare, în zăpadă. — Mie-mi zice Betre... a spus omul, mama era venită din Rusia. — Petre? — Da, Betre
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
nume frumos? — Nicu? — Nu, Cuibul cu Barză! Mi-a zis cântărețu’ de-aici că demult veneau berzele și-și făceau cuib în acoperiș - era de șindrilă. Tare m-aș bucura să mai vină, mie îmi plac toate păsările, până și ciorile, iar lui Jacques, care e prietenul meu, îi plac mult pescărușii. Ne uităm la ele fiindcă zboară... Aș vrea și eu să zbor, am visat că zbor. Și Jacques visează uneori asta, săracu’. Dumneata ai visat vreodată că zbori? — Mai
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
oamenii, care-l priveau bănuitori, apoi stația se umplu, așa că bețivul plecă cu coada-ntre picioare, dintr-odată foarte umil. Ca toți nemernicii, era foarte curajos cu cei slabi. Victimele lui predilecte erau copiii și tinerele servitoare. Un nor de ciori umplu cerul de negreală și croncănit, parcă scârțâia văzduhul. Nicu se întoarse iar la groapă și evaluă dezastrul. Se simțea aproape ca la înmormântarea bunicii, când, la 7 ani împliniți, cu toate că-l durea, țipase și plânsese rău. Acum, în marțea
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]