1,246 matches
-
mediului? Nu de altele dar, conform motto-ului simpozionului, un proverb al pieilor roșii, “Pământul nu este o moștenire de la părinți, ci este un Împrumut de la copiii noștri”. “Radiosfera”, 16 octombrie 1995, ora 12,44 52. Frumusețea și suferința arborelui citadin Socoteala de acasă nu se potrivește ce cea de la târg, lucru de care m’am convins Încă o dată recent. Răsuflam ușurat că am mai pregătit o emisiune În continuarea suitei de pseudoreportaje pe care am Început-o deunăzi, când toamna
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
măsura creșterii salinității, puterea de autoepurare a mediului acvatic crește. Toate acestea sunt beneficiul naturii, care În evoluția operei eminesciene devine tot mai Însemnat. Dar care este evoluția Poetului? E o incompatibilitate crescândă a unui om negentropic cu un mediu citadin entropizat, fizic și moral, evoluție argumentată de tranziția, În Încercarea de a-și creea un mediu negentropic, de la micul și liniștitul lac, entropic deci, la imensitatea agitată, negentropică deci, a mării. Căci negentropia mării e aceea care o face, În
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
Însă tehnologiile adecvate, deși problema nu e nouă. Acum un secol și jumătate, poluarea apei și sărăcirea uscatului - eu i-aș zice entropizarea - era deja vizibilă. Iar Victor Hugo dedica unei virtuale, dar nici astăzi realizate, reciclări a deșeurilor umane citadine, un capitol al romanului său Mizerabilii. Chiar dacă el deplângea doar poluarea Senei și risipa de bani și muncă pentru a căra, În compensare, tocmai de la antipozi, un Îngrășământ natural la modă - guano - la care eu am adăugat doar mutarea munților
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
În restul anului, ceea ce la prima vedere ar părea benefic din punctul de vedere al naturii, Însemnând o mai largă și, implicit, redusă repartiție a presiunii exercitate de om asupra mediului. Numai că omul reduce astfel doar presiunea asupra mediului citadin, deja antropizat, supus exclusiv legilor sale, deci smuls naturii. Iar În mediul natural, spre care evadează, omul nu duce cu sine doar un rucsac cu de-ale gurii și o foaie de cort, ci cară În rucsac - eufemistic vor- bind
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
supus exclusiv legilor sale, deci smuls naturii. Iar În mediul natural, spre care evadează, omul nu duce cu sine doar un rucsac cu de-ale gurii și o foaie de cort, ci cară În rucsac - eufemistic vor- bind - toate facilitățile citadine cu care s’a obișnuit: șoseaua, benzinăria, buticul, cârciuma, hotelul, lada de gunoi; adică antropizează, chiar dacă În mai mică măsură, și acel mediu natural, cândva sălbatic, neobținând visata evadare din citadin, ci doar schimbarea locului. În schimb, activitatea din oraș
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
ci cară În rucsac - eufemistic vor- bind - toate facilitățile citadine cu care s’a obișnuit: șoseaua, benzinăria, buticul, cârciuma, hotelul, lada de gunoi; adică antropizează, chiar dacă În mai mică măsură, și acel mediu natural, cândva sălbatic, neobținând visata evadare din citadin, ci doar schimbarea locului. În schimb, activitatea din oraș nu diminuează, ea fiind organizată În foc continuu. Iar orice activitate productivă e În sine poluantă, căci ea Înseamnă extracția negentropiei din materia primă și Înglobarea ei Într’un produs, abandonând
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
problemă. Vinovat, cu ghilimele, e un bun prieten, cred că mai degrabă al naturii decât al meu Însumi. Dar mi-am lăsat o portiță de scăpare: anume, nu vă așteptați la sfaturi sau rețete. De altfel, necunoscând Îndeajuns ciupercile, ca citadin, sunt prudent cu mine Însumi. Și nici nu e scopul meu. Doresc doar să anlizez situația și s’o exploatez În sensul obișnuitelor mele reflecții, căutând În ea un martor al stării mediului. Acel prieten insista asupra unei frecvențe majorate
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
de energie, de negentropie prin urmare, de care nu dispunem Întotdeauna: fie doar și pentru că ieri - de-o pildă - nevasta “ne-a tăiat macaroana”. Iar a păstra un mediu - mă refer doar la acela antropizat - anume, ce-l dorim ca citadini, Înseamnă investirea a multă, multă negentropie și deci energie. Uneori e mai bine să alegem o cale de mijloc care permite, prin Însăși caracterul de mijloc, schimbarea, funcție de condițiile concrete ale zilei, de astăzi și de mâine. Și Încă ceva
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
hidrotehnică, au năvălit În pădure, oxidând solul prin excrementele lor. În rest, ca mecanism, nici o deosebire de efectul arțarului. Stejari bătrâni au plătit această schimbare cu viața. Este cazul să ne mirăm? În fond, și În alt plan, unul negentropic, citadin dus la desăvârșire, pe numele său Veneția, alte păsări, tot exponente ale aceluiași stadiu al evoluției istorice a mediului, anume acela entropic, degradat, alte păsări deci, porumbeii, culmea, simbol al păcii și iubirii, degradează prin excrementele lor, tot oxidante, marmura
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
bizuie pe puterea centrală. Între eșalonul superior al societății, reprezentat de nobilime, și talpa țării formată din țărănimea înfeudată se afla pătura mijlocie a țăranilor liberi, a meșteșugarilor, negustorilor, funcționarilor, profesorilor și a altor categorii profesionale. Întreaga chestiune a vieții citadine, a comerțului și industriei va fi discutată într-o secțiune ulterioară, iar statutul țărănimii libere este prezentat în continuare în acest capitol. E suficient deocamdată să afirmăm că apariția unei clase mijlocii educate și distincte constituie un aspect major în cadrul
Istoria Balcanilor Volumul 1 by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/961_a_2469]
-
și nu mai știu ce! Păi, neică, dacă vii acilea joci cum îți cânt io. E corect? Este! Danny de Vito e bucureștean cu acte-n regulă din Balta Albă. De vreo zece ani, de când a venit din Predeal parcă. Citadin. Și-l freacă pe Marian cu originea lui pură. Care îi dă și niscai drepturi. Normal că Marian nu suportă umilința. Ce țăroaia, mă, că io de la paișpe ani am plecat la școli prin București. Înalte școli profesionale. Navetist orgolios
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
o caniculă de nu mai înțelegeai nimica. Apoi, în seara aia, Danny de Vito a spus că oricum nu se poate să te razi cu lumânarea, prea e trasă de păr, iar Marian jubila că uite cât e el de citadin și tot a luat țeapă. Cam astea s-au petrecut. Vă spun, nu știu dacă auzeam asta sau doar refăceam, improvizam. Simțul observației nu m-a caracterizat niciodată, dar toți spun că am o ureche extraordinară. Sau oamenii ăștia pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
le simțeam mirosul, îmi venea să zic: zahăr de hoit. Moartea mă căuta și în grădinile din străzi lăturalnice, în daliile mari care nu reușeau să-și înfrâneze culorile în bulgării florali. Cât timp nu am trăit sub amenințare, plantele citadine mi-au fost pilduitoare pentru ideea de moarte în general. Chiar și când mă gândeam la propria-mi moarte, aveam mereu în minte o moarte naturală, o abdicare a cărnii pe stratul dens de asfalt. Mai târziu, când prietenii mei
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
de apropiate. Fiecare din noi găsea în cealaltă ce-i lipsea ei înseși. Între noi se crease o apropiere ce nu necesita vorbe. Busola după care mă călăuzeam îi era necunoscută, n-avea habar de cutezanța plantelor. Era o ființă citadină. Acolo unde simțurile mi se-mpleticeau, ale ei alunecau ușor pe deasupra, iar când eu șovăiam, ea îi dădea înainte - iată de ce o iubeam. Ar fi râs de mine dacă i-aș fi povestit despre panopticul soiurilor de moarte dintr-o
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
La marginea extremă, acolo unde câmpul se termină, zăpada e cea mai frumoasă. Soarele și luna mușcă din zăpadă ca din sticlă, făcându-i zimți asemănători cu niște degete. Cămașa mea de noapte era, din perspectiva de-atunci, o cămașă citadină cu liziera iernatică a satului, iar din perspectiva de azi, purtată de Inge Wenzel, ea este o cămașă rural-citadină - ca un somn hibernal într-un amărât de cătun, ademenită să ajungă, din lipsă de material și din prejudecată împotriva orășencelor
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
mea, care era înaltă, subțire ca un lujer și nebună după îmbrăcăminte. Când ieșea la plimbare pe corso în noua ei rochie, croitoreasa i-o și cosea pe următoarea. Această prietenă - tare dornică de plăcerile vieții și frivolă, un copil citadin - se pricepea de minune să-și rotească ochii, nu medita la sensul cuvintelor și disprețuia regimul politic din țară considerându-l drept declararea stării de faliment în materie de senzualitate. Nu mai trăiește nici ea, la fel ca și prietenul
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
Rodopi). Sau țigă rile chinezești ori vietnameze. Dar o discuție separată, dacă e să vorbim de țigările venite din țările frățești și prietene, merită cele cubaneze. ¡ Ay, Popular, Ligeros, H. Upmann ! Fiecare cu personalitatea ei : Ligeros, cele mai rafi nate, citadine aș putea spune, dar care numai ligeros nu erau - unu’, Zarzără, care nu prea știa cu ce se mănîncă țigările astea, la practică agricolă, în vie, după ce trăsese primul fum, a căzut mai întîi poc ! în fund și dup-aia
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
majoritatea oamenilor. În schimb puțini oameni știu faptul că Rousseau punea pe pânzele lui până la 22 tonuri de verde, fiind un artist rafinat în combinarea culorilor. Dacă răsfoiești un album de pictură naivă al lui Rousseau, poți vedea multe lucrări citadine, mai ales inspirate de Paris, oraș unde se mută în 1868. Toate parcurile, fluviul Sena, piețele, devin un izvor de inspirație puternic, care îi marchează opera din această perioadă. Dar destul cu istoria, și să revenim la prezent, pe plaiurile
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
de noroc uneori, așa s-a întâmplat și cu originea acestei expoziții. Participasem în 1994 la o expoziție colectivă la Casa de Cultură din Reșița și aveam acolo expuse vreo 3 tablouri frumușele zic eu, unul fiind un tablou nocturn citadin (apropos de tematica în pictura naivă), care l-am refăcut peste câți va ani, doar ca idee, fără ca să se înțeleagă din asta că am făcut o copie a tabloului, am refăcut doar ideea din tablou. Pe vremea aceea, Televiziunea Română
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
lacrimă melodramatică de untde lemn“; „Sfecla fierbe separat, căi rușinoasă și roșește“ etc. Totul e „magic“, „miraculos“ și, desigur, „dumnezeiesc de bun“. În realitate, și Bucătăria lui Radu tot despre o lume a satului inexistentă vorbește, despre o proiecție intelectuală citadină asupra acesteia. „În ziua acesta, toate fetele mari își pun nu știu ce sub pernă“, „țăranii ung cu usturoi grinda“ etc. Fetele mari de la țară sunt însă conștiente că mult mai eficientă pentru viitorul lor amoros este discoteca de la căminul cultural. Iar
UMBRE PE ECRANUL TRANZIŢIEI by CEZAR PAUL-BĂDESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/579_a_1033]
-
este o exce lentă traducătoare și autoarea unor volume de memorii despre începuturile comunismului în România Timpul ce ni sa dat.) De data asta, am putut vedea un adevărat spectacol al rafinamentului, al inteligenței, al nobleței. Și al neproverbialului bun-simț citadin. (2007) Frumoasa și bestia Trăim întro vreme în care toată lumea vrea să fie vedetă. Iar această obsesie a vedetei a fost indusă de televiziune, fabrica de vedete prin excelență (la noi, industria filmului nu este atât de puternică, încât să
UMBRE PE ECRANUL TRANZIŢIEI by CEZAR PAUL-BĂDESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/579_a_1033]
-
vizităm. Acea „așezare” pe care am colindat-o la întâmplare timp de vreo trei ore parcă era un decor de carton pentru un film romantic sau siropos. Nici nu știu cum sau ce să scriu despre așa ceva pentru că în afara sentimentului pustietății citadine care îți invadează sufletul alte observații n-ai de făcut. Ca și cum a-i picta un tablou pentru a imita realitatea, lucru care nu-ți trezește nici o emoție. De altfel până acum emoții puternice n-am trăit. Poate și
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
în față, trec pe lângă noi - și noi pe lângă ei (o! de ce nu avem curajul de a ne opri și de a ne vorbi...) - și se duc, ne ducem, ei într-o direcție, noi în alta. În virtutea nemiloaselor legi ale conviețuirii citadine în marile orașe e aproape sigur că n-o să-i mai vedem niciodată. „Poate doar în cer”, după cum mi-am spus cândva. Dar poate că nici n-o să-i uităm vreodată. Oricum, în urma acestor „întâlniri” (minuscule evenimente intime majore, norocoase
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
talentelor micilor concurenți. În drumul lor către sala de spectacol - mărturiseau învățătorii - se citea pe chipurile trecătorilor bucuria de a fi văzut din nou pe străzi grupuri compacte de elevi de o șchioapă, îmbrăcați în îngrijite costume naționale. Acest peisaj citadin, astăzi, este un fapt de aleasă mândrie pentru unii, mâhniți că patriotismul este bagatelizat și asimilat unor pervertiri ideologice gălăgioase, chinuitoare în trecutele exaltări de paradă. Este meritul dascălilor că mai păstrează o fărâmă de interes pentru ce a fost
PANORAMIC ARTISTIC (consemnări de regizor) by MIHAI ZABORILĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91815_a_93193]
-
mândrie la care s-a revenit prin strădania aleasă a noii generații de profesori. Normaliștii de pe vremuri erau în fruntea liceelor din oraș. Fanfara școlii, înainte de război, era nelipsită de la sărbătorile oficiale, situată la loc de prim rang în peisajul citadin, cu repertoriul său bogat și în costumele sale naționale, tradiționale. Personal, am un moment de mândrie în plus, prin faptul că regretatul meu frate mai mare, Emil Zaborilă, din promoția 1942, viitorul director și dirijor de mai târziu și ctitor
PANORAMIC ARTISTIC (consemnări de regizor) by MIHAI ZABORILĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91815_a_93193]