1,794 matches
-
se mai întoarce o dată, cu un scurt semn cu mâna, în care ține poșeta. Cu cealaltă se sprijină, ușor aplecată, în baston. ...Capul ei se apropie, se depune pe masa netedă și albă, de pe care au dispărut măștile, farfuriile, paharele. Coama sârmoasă a părului ruginit, de aceeași culoare cu fața cărămizie. Ceafă viguroasă, rotită lent. Se vede lobul îndelung ornamentat al urechii. Nările mari. Din nou fruntea rugoasă. Lentilele, în spatele cărora răsare, treptat, chipul de altădată... Prelung și palid apare chipul
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
se pare, porniri spre luxură. Iepurele ce ar însemna ? Chipul prelung și oval, cu nasul drept și aer sever, dar delicat al lui Iuliu Cezar semăna, se spunea, cu un cal. Marele Zeus al grecilor avea fruntea lată, sub o coamă puternică, luminată de orbite adânci, ca un leu : adică generos și puternic ? Vitellius părea o bufniță, spun istoricii : recalcitrant și năuc. Cine aduce a urs este puternic, cei drepți sunt comparați cu elefanții. Furioșii cu mistrețul, cei stupizi cu caprele
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
front. Aici dealurile sunt mai line și casele foarte rare, unele cocoțate prin poieni depărtate, ca niște cuiburi. Drumul urcă prelung, și pârâul se micșorează, devenind tot mai săltăreț, ca un copil buiac și neastâmpărat. În fund albăstresc, în curmeziș, coamele munților, crestate pe alocuri ca niște metereze uriașe... Apoi, într-un loc mai lărguț, drumul de care se sfârșește, pierzîndu-se, împreună cu pârâiașul subțiat ca un fir de argint, printre hățișurile vâlcelei. În schimb, o cale nouă începe suișul spre miazănoapte
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
se mai vedea, iar măgurile și coastele printre care trecuse aveau o înfățișare nouă, necunoscută. " Dacă bateriile sunt aici, atunci infanteria o fi pe dealurile de colo, se gândi dânsul, întorcîndu-se repede și cercetând cu mai mare atenție șirul de coame care închidea zarea în față. Iar puțin mai încolo, poate chiar pe coasta cealaltă, sunt..." Primprejur domnea liniște albă, peste care plutea surâsul soarelui, ca o pulbere de aur. Brazii nici acele nu și le clinteau, sorbind încremeniți bucuria primăverii
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
urmă pârâul rămase în dreapta. Câteva stele albe tremurau, ca o cununiță de speranță, pe un colț de cer, în vârful unui munte pleșuv. " Ce-ar face Klapka să mă vază acuma?" își zise Apostol cu mare bucurie când sosi pe coama unde se aflau bateriile. Pe aici nu mai era ceață și totuși întunericul părea mai des. Bologa încercă să găsească adăpostul lui Klapka, dar renunță, fără măcar să se oprească. În creieri începu să i se desfășure harta cu pozițiile, să
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
pe pieptu-ți așezi- 20Surîzi și veghezi. Nebună copilă, ce-amesteci plăcerea Cu lacrimi pe care le naște durerea, Nebună copilă cu-amorul ceresc - O cât te iubesc! {EminescuOpIV 19} CÎND MAREA... Când marea turbează de valuri împinsă Și-și scutură coama de spume și vânt, Când nori-alung ziua din lumea cea plânsă Când tunete cânt-; 5Atunci printre nouri, prin vânt și prin unde O rază de aur se toarce ușor Și-n fundul sălbatec al mărei pătrunde Prin vânt și prin
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
umbre ușoare, Cum danță ușor Dulci vise de-amor. Palatul părea în magie Aurie. Ca cerbul ce s-alță în creștet de stânci, Urmat de săgeat-arzătoare, E calul ce sare prăpastii adânci În sboru-i puteric și mare, Cu nara arzând, Cu coama pe vânt, Odată-ncă pinten L-împunge Și-ajunge. Iar junele sare ușor de pe el Sub mantă-i purtând mandolină, Cu inima plină de-amoru-i fidel, Cu mintea de visure plină, De grile de fier Al meu cavaler S-avîntă cătând pe
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
umbre ușoare, Cum danță ușor Dulci vise de-amor. Palatul părea în magie Aurie. Ca cerbul ce s-alță în creștet de stânci, Urmat de săgeat-arzătoare, E calul ce sare prăpastii adânci În sboru-i puteric și mare, Cu nara arzând, Cu coama pe vânt, Odată-ncă pinten L-împunge Și-ajunge. Iar junele sare ușor de pe el Sub mantă-i purtând mandolină, Cu inima plină de-amoru-i fidel, Cu mintea de visure plină, De grile de fier Al meu cavaler S-avîntă cătând pe
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Trec albe ca-n vânt Dulci neguri de-argint, Palatul plutea în magie Aurie. Ca cerbul uimit ce prin creștet de stânci E-urmat de săgeat-arzătoare, Din căi năruite, din gârle adânci, Fugarul în tropot răsare Cu nara arzând, Cu coama pe vânt, Odată-ncă pinten l-împunge Și-ajunge. Iar tânărul sare ușor de pe el Și prundul sub pasu-i răsună. Frumos ca din basme și tras prin inel Și nalt ca și bradul în lună, C-un salt a suit
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
de fereastră Adastă. Mantaua lui neagră în lună s-a-ntins De pare-o perdea în fereastă Și gratii de fier a lui mînă-a cuprins Uitîndu-se-n sala cea vastă. {EminescuOpIV 98} Pe stânci de bazalt Stă calu-i înnalt Și coama-i i-o îmflă în lună Furtună. Sala-i ca aerul scăldat în soare, Muiat de-a florilor suflet răcoare. În ea frumoasele ființe albe Par gânduri palide din visuri dalbe. De-umărul junilor de razim, sboară, De raze umede
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
sunt pe-această lume, Luna sântă, stele de-aur, soare alb și zâmbitor, Pentru ei necunoscute-s. Umbra verde claroscură Și mirositorul aer, fluvii ce sclipinde cură În adâncile dumbrave printre țărmii plini de flori - Astea numai le cunosc ei. - Coamele flutur-c-argintul, Ca la lebede se-ndoaie gâtul lor, iară pământul Abia-atins e de picioare potcovite cu-aur roș; Colo-n umbra îndulcită de miroase-mbătătoare, Capul mic ei și-l ridică nări îmflînd spre depărtare Și urechia ascuțind-o glas
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
cupe beau auroră cu de neguri albe spume, Pe când mii de fluvii albe nasc în umbră și răsun-. Cîte-odată-un corn de aur ei răsună-n depărtare, Trezind sufletul pădurii, codrilor adânci cântare, Chiamă caii lor ce-aleargă cu-a lor coame umflate-n vânt; Vin în herghelii de neauă, pe cărări de mult bătute Și pe ei zeii încalic-străbătînd pe întrecute [-Al] codrilor nalt întuneric, făr de capăt pe pământ. Dar adesea pe când caii dorm în neagră depărtare, Luna, zâna Daciei
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
de aur galbăn e-mpletit în cozi pe spate, Ochii ei căprii se uită la cerescu-i mândru frate Și de melancolici gânduri al ei suflet e cuprins. Înainte de plecare - ea, doinind din frunză, chiamă Zimbrii codrilor cei vecinici, li desmiardă sura coamă, Li îndoae a lor coarne, pe grumaz îi bate lin Și pe frunți ea-îl sărută, de rămân steme pe ele, Apoi urcă negrul munte, pe șivoaele de stele, Lin alunecă ș-a lene drumul cerului senin. Îndărătu-acelui munte, infinita întinsoare
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
ce se-ntind în vânt. {EminescuOpIV 136} Joe-ncruntă-a lui sprinceană și ca un copil tresare Vechiul glob - munții se clatin, ceruri tremur, marea moare. E semnalul cel de luptă între-armiile de zei; Și Zamolx frânele lasă cailor lui de jeratic, Coama lor se îmflă-n limbe de-aur - tremur nebunatec, Bouri daci răstindu-și fruntea surpă norii toți cu ei. Lupta-i crudă, lungă, aspră. Lumin-pavezele dave, Sori și lune repezite printr-a norilor dumbrave Ard albastrele armure ale zeilor romani; Pașii
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
cârduri veniți genii șăgalnici Ce-acum împleți pământul cu sunetele jalnici, Acum ascunși în umbră sau tupilați sub foaie, Pișcați picioarele-albe a fetelor bălaie, Și zimbrii zânei Dochii, pe frunți cu stemă mare, 290Și voi, cai albi ai mării, cu coame de ninsoare... Învie codru! Duhuri cu suflet de miresme Sburați prin crenge negre ca străvezie iesme, Cu sunetul de pasuri s-aducă pasul numa, Pe corpuri albe haina de diamantică brumă 295Să scânteie în umbră, să spânzure feeric - Treceți încet
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
17. Căci Dumnezeu nu i-a dat înțelepciune și nu i-a făcut parte de pricepere. 18. Cînd se scoală și pornește, rîde de cal și de călărețul lui. 19. Tu dai putere calului, și-i îmbraci gîtul cu o coamă ce fîlfîie? 20. Tu-l faci să sară ca lăcusta? Nechezatul lui puternic răspîndește groaza. 21. Scurmă pămîntul și, mîndru de puterea lui, se aruncă asupra celor înarmați; 22. își bate joc de frică, nu se teme, și nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85105_a_85892]
-
un mesaj îmbucurător: i se permise aterizarea în ultima clipă pe un aerodrom îndepărtat. Pericolul fusese iminent. El cu echipajul se întorceau dintr-o misiune riscantă, care durase extrem de mult. Ar fi fost culmea să nu reușească și să evite coama vântului solar, care îi putea apropia de casă sau abate cu câteva grade de la traseu... ceea ce însemna alți ani de căutări! Cu mari eforturi au prins coada furtunii și acum se luptau, ca nu cumva să devieze de la ruta stabilită
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
vis al porții de fildeș. Romantismul german e profund, magia sa e lentă și învăluitoare, umbrele tot mai dense din jurul Enigmei dau adâncime existențială. Suprarealismul e un univers de semne, epidermic, unde puntea dintre semnificant și semnificat a ars asemenea coamei girafelor lui Dali. Suprarealistul autentic nu folosește, dintre cele trei creiere care sânt suprapuse sub țeasta noastră, decât pe primul, cel mai arhaic, care engramează reflexele, posturile și ritualurile 263 speciei. Eroul, în orice operă suprarealistă, este omul generic, jungian
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
nici unul din copacii care dau oamenilor negri hrană și umbră. Soldatul nu știa ce să răspundă. Tăcu. Iar în noaptea a doua, mergând tot prin pustietatea de nisipuri, Iahuben înțelese că sclavul nu era prost. Vreascurile lor, ațâțate bine pe coama unei măguri de nisip, făcură flacără aproape cât și un copac. - N-or să se rătăcească? întrebă totuși Iahuben încălzindu-se la foc. - Se vede de departe, răspunse sclavul. La nevoie, mai este cu ei și robul Uzinculumi, care a
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
încăperi se afla așezat pe o colină rotundă din mijlocul unei mari câmpii pe care era împrăștiat orașul celei dintâi dintre cele zece țări alcătuitoare ale Atlantidei, ascultând toate de regele atlant. De pe zidurile late de câte zece pași, pe coama cărora stăteau străjile, Iahuben privi cu nesaț în primele două zile întinderile sclipind la soare în câteva culori ale străzilor largi, cu case zidite din bucăți drepte de piatră neagră și albă sau albă și roșie, unele acoperite cu bârne
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
în aceeași clipă năvăli peste corăbii un vânt sălbatic dinspre miazăzi, apoi își schimbă mersul spre răsărit. Vântul începu să urle ca o mie de fiare rănite. Marea se cutremură, aruncîndu-și valurile spre cer. Cele două corăbii se învîrteau pe coame de talazuri, gata să-și sfarme lemnăria. Soarele, care se pregătise să răsară, nu mai răsări. Acum trebuia să fie ziuă, dar lumina se vedea numai ca o geană subțire spre răsărit. Robii de pe corăbii socotiră că zeul lor, scufundat
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
-l pierdeau și-i împărți pe corăbii. Erau vreo douăzeci de corăbii, cele mai multe pescărești, alte câteva mai mari, militare. Întinseră pânzele și plecară, mai apucând să vadă cum din tot ținutul părăsit părți întregi se prăbușeau în mare și numai coamele munților rămâneau deasupra apei, ca niște ostroave. Privind în zare, călătorii vedeau cu groază cum felii întregi de țărm se frâng, cu oameni pe ele încă alergând înnebuniți și strigând după ajutor, și cum se răstoarnă apoi în apele mării
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
o fascină întru totul. "Ce farmec, cum nu mai văzusem vreodată" se gândi ea, admirându-l. Apropiindu-se de el, întrucât parcă ceva o atrăgea ca un magnet îl mângâie pe cap și-i zise: -De ce nu-ți tai coama?, deși ei îi plăcea foarte mult acea coamă. Rotindu- și ochii prin camera lui Radu, observă puțină mobilă: doar un dulap, o masă cu două scaune simple, o canapea, soba de încălzit și o noptieră pe care se afla un
Preţul răzbunării by Moldovan Ioan Mircea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91493_a_92399]
-
mai văzusem vreodată" se gândi ea, admirându-l. Apropiindu-se de el, întrucât parcă ceva o atrăgea ca un magnet îl mângâie pe cap și-i zise: -De ce nu-ți tai coama?, deși ei îi plăcea foarte mult acea coamă. Rotindu- și ochii prin camera lui Radu, observă puțină mobilă: doar un dulap, o masă cu două scaune simple, o canapea, soba de încălzit și o noptieră pe care se afla un aparat radio și câteva volume. Ea descoperi într-
Preţul răzbunării by Moldovan Ioan Mircea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91493_a_92399]
-
zile multe nu mai aveau" (I. Creangă, Scrieri, t. I, Iași, 1890, 294). 63 S. Florea Marian, Înmormântarea la români, ed. cit., p. 10. De asemenea, autorul relatează și alte credințe legate de această pasăre: cântecul ei în cimitir, pe coama casei, pe fântână, pe toaca din clopotnița bisericii sau pe fântână este semn rău. 64 T. Simion, Credințe din Bucovina, Moldova și Transilvania, apud S. Florea Marian, Înmormântarea la români, ed. cit., p. 7. 65 O abordare interesantă a simbolismului
Socioantropologia fenomenelor divinatorii by Cristina Gavriluţă () [Corola-publishinghouse/Science/1065_a_2573]