1,239 matches
-
fi mâncați de vii de păduchi. Dimineață la „deschidere” a venit primul o dată cu sunarea clopotului, însoțit de un gardian care deschidea lacătele și trăgea zăvoarele, comandând: „Drepți”. Nu cunoșteam reguli interioare de pușcărie. N-am luat poziția de drepți căci cocoțați pe baloții de păr ajungeam la plafon iar în fața ușii, lângă ciubărul cu apă și tinetă, abia încăpeau doi-trei. Ne-au privit chiorâș și gardianul ne a învățat să dăm raportul: Să trăiți, domnule prim, camera X cu atâția deținuți
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
Crezând că soarta ne e pecetluită s-a întors, mașina depărtându-se. Înainte de pârâul Galda, la 2 kilometri de Teiuș, trecea o altă coloană de mașini, tancuri și tanchete sovietice drapate cu secera și ciocanul, în strigătele și uralele soldaților cocoțați pe ele. Pe un tanc Tarnovschi, înfășurat într-un drapel roșu, beat, striga și gesticula cu pumnul strâns, bucuria victoriei. Eram în linie cu Valeriu Gafencu și Marin Naidim. Iată proba celor ce v-am spus cu vreo doi ani
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
sau lipsit de posibilități. Dar e bine să înțelegem că fiecare e înzestrat deosebit și își are locul lui între ceilalți. În raport cu corpul social, mai ales cu cei necunoscuți, locul meu este undeva mai jos, decât vârful unde m-am cocoțat. Smerenie se numește în creștinism virtutea cu care începe adevărata cunoaștere. Dar ce crezi despre preoți, sunt sfinți? Sunt slujitorii lui Dumnezeu, sfințiți, nu sfinți. Ei sunt sfințiți cu har în urma pregătirii spirituale, să opereze mântuirea credincioșilor. Pot deveni sfinți
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
moral. Poate că ar fi trebuit să renunț cu totul la carne, dar acum, după ce discuțiile s-au tărăgănat atâta, mă îndoiesc dacă o voi face vreodată. De astă dată, voi descrie casa. Se numește Capul Shruff. Cap, înțeleg; e cocoțată pe un mic promontoriu, nu chiar o peninsulă, și a fost clădită direct pe stânci. Ce nebun s-o fi găsit s-o construiască? Anul zidirii trebuie să fi fost o mie nouă sute zece. Dar de ce Shruff? Am întrebat pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
apropiată așezare, ferma Amorne. Noaptea, de la ferestrele mele de sus, dinspre mare, zăresc luminile fermei. Drumul de pe țărm, dacă o iei la dreapta, se arcuiește în jurul unui golf, ce nu poate fi văzut de pe teritoriul Capului Shruff, decât din turnul cocoțat pe promontoriu. Acolo, la o depărtare de trei-patru mile, e o clădire ce poartă numele de Hotelul Raven, și care-mi inspiră vagi îndoieli, întrucât e un loc mai pretențios, care atrage turiști. Golful în sine e foarte frumos, mărginit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
peste stânci fără a scuipa vreo urmă de spumă. E o mare densă, radioasă, placidă, foarte frumoasă. Ar trebui să fie foci, astăzi înseși valurile par foci, dar scrutez în zadar apa cu binoclul meu. Pescăruși uriași, cu pliscuri galbene, cocoțați pe bolovani se holbează la mine cu ochi sticloși, lucitori. Un cormoran smântânește marea de glicerin\. Stâncile sunt năpădite de fluturi. Temperatura se menține ridicată. Continuu să-mi spăl rufele și să le usuc pe pajiște. Am înotat zi de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
-n jos. Am citit cu atenție toate lespezile memoriale. Am mirosit trandafirii. Am citit fragmente din noile cărți de rugăciuni (nu-i de mirare că bisericile sunt pustii). Am inspectat pernițele de închinăciune, brodate de femeile din sat. M-am cocoțat pe băncile din strane și am privit pe ferestre. M-am gândit la bietul „Mutulică“ zăcând acolo în cimitir, cu nimic mai amuțit decât fusese în viață. La zece și douăzeci am hotărât că trebuie să ies la aer. Fusese
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
ale unui Buddha, alte obiecte pe care le socotesc a fi roți de închinăciune, niște pagode în miniatură și tot felul de cutii ciudate, cu turnuri complicate pe capac, unele din ele bătute în turcoaze, coral și alte pietre prețioase. Cocoțat pe o consolă, se găsește un sipet de lemn ornamentat, în formă de pagodă, despre care James pretinde că e la fel cu cele în care preoții budiști obișnuiesc să țină captivi demonii. Când l-am întrebat dacă există vreun
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
că era vorba doar de o expresie amăgitoare, un reflex de concentrare, care în cazul mătușii Estelle era un soi de veselie, iar în cazul lui James cu totul altceva. — Deci casa ta e într-adevăr la malul mării, singuratică, cocoțată pe stânci? — Da. — Asta-i bine, asta-i bine. Ochii obscuri ai lui James se dilatară o clipă și privirile i se pierdură în gol, de parcă spiritul lui o pornise aiurea. Și această absență momentană îi era caracteristică, și nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
și încă îmi era frig, în ciuda jerseului irlandez și a coniacului (la care, până la urmă, recursesem și eu), și cu toate că soba de gaz continua să ardă. Mă pregăteam să aprind focul în cămăruța roșie, când Rosina m-a întrerupt. Ședea cocoțată pe scaun, cu un genunchi ridicat la bărbie, și purtând niște pantaloni largi de pânză albastră suflecați peste niște cizme din prelată albastră, și o bluză oarecare în dungi albastre și purpurii, strânsă în talie cu un cordon îngust. Arăta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
să las urme evidente de pași. La vreo cincisprezece metri de casă, m-am oprit. Cu excepția unui oberlicht, fereastra era închisă. Dar draperiile erau necăptușite și lumina dinăuntru proiecta pe geam, ca pe un vitraliu, desene vesele de papagali verzi cocoțați pe arbori de lămâie. La mijloc, acolo unde perdelele nu se împreunau perfect, se filtra o îngustă dâră de lumină. M-am apropiat și am tras cu urechea. Se auzeau glasuri. Televizorul? Evitând zona primejdioasă a despicăturii dintre perdele, și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
pentru care Ben o pornise mai departe. În timp ce stăteam locului ezitând și privind în jur, l-am auzit pe Titus strigând. Am trecut pe lângă Gilbert, care nu știu ce bâiguia în ușă, și m-am repezit din nou prin bucătărie. Titus se cocoțase în vârful celei mai înalte dintre stânci, și arăta cu mâna. — E acolo, acolo! îl văd! Vine dinspre turn. Nu mai simțeam acum nici o îndoială de care parte se situase Titus. Slavă Domnului pentru lucrul ăsta. I-am strigat lui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
de mărgele, atingând-o, șovăind asupra atitudinii pe care s-o adopt, când am auzit de jos o gălăgioasă izbucnire de hohote de râs, urmată de un cântec intonat de o voce de femeie. Am alergat în bucătărie. Rosina ședea cocoțată pe masă, legănându-și picioarele și fiind adulată (nu găsesc alt cuvânt mai potrivit) de Gilbert și de Titus. Purta un pardesiu ușor, foarte elegant, dintr-o stofă fină, cadrilată, gri închis, o fustă din același material, o bluză albă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
fel ciudat, ne simțeam bine împreună. Fără îndoială, curând avea să se producă o spărtură, o schimbare dialectică. Dar ce naiba aș fi putut face la Londra cu o Hartley distrusă și înlăcrimată, în apartamentul acela ostil și strâmt, cu scaunele cocoțate pe masă și porțelanurile nedespachetate? La cine ne-am fi putut duce la Londra? N-aș fi vrut s-o expun pe Hartley unor oameni care, oricât s-ar fi arătat de binevoitori, și-ar fi bătut joc de ea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
Cireașă coaptă“. Și au continuat să cânte. Și ne-am îmbătat. Și Gilbert a preparat o salată uriașă și a pus pe masă pâine și brânză și cireșe. Și Titus arăta atât de fericit, aflându-se în mijloc, cu Lizzie cocoțată pe masă, lângă el, dându-i cireșe în gură. Și m-am gândit la camera aceea îmbâcsită, de cealaltă parte a satului, unde Hartley își ascundea fața în mâini și scâncea iar și iar și iar: „Îmi pare rău, îmi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
mai bine să pun eu mâna pe Peregrine, înainte de a începe să se dea la Angie. — Dumnezeule! exclamă Peregrine. Amândoi izbucniră în hohote nebunești de râs, Peregrine încrețindu-și fața mare, ridată, înroșită de soare și de șampanie. Rosina se cocoțase, ca de obicei, pe brațul fotoliului lui Peregrine, legănându-și picioarele goale care-i ieșeau de sub rochia albă, trasă cât mai sus. Se aplecă asupra lui Peregrine, frecându-și nasul de părul lui. Amândoi îmi făcură cu ochiul, apoi se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
Podelele se acoperă cu un așternut din paie, talaș, nisip sau rumeguș; ... b) în adăposturile avicole pentru găinile ouătoare o parte suficientă a suprafeței necesare găinilor trebuie să fie destinată colectării dejecțiilor; ... c) trebuie să fie prevăzute cu locuri de cocoțat, de lungime corespunzătoare și în număr corespunzător importanței grupului și taliei păsărilor, astfel cum este prevăzut în anexa nr. 5; ... d) trebuie să dispună de trape de intrare-ieșire de mărime adecvată și să aibă o lungime combinată de mai puțin
NORME METODOLOGICE din 13 septembrie 2001 de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 34/2000 privind produsele agroalimentare ecologice. In: EUR-Lex () [Corola-website/Law/137222_a_138551]
-
ani de muncă literară. Cu acest prilej, Barbu Lăzăreanu îi adresas e o scrisoare ce suna cam așa : „Tinere moșnege, Sub pădurea noastră, pe poienele stufoase, a căzut brumă. Iar în fața luceferilor noștri, călare pe câte-o țarcă, s-au cocoțat niște ochelari. Cât despre mielușeii albi, s au cam dus și ne au lăsat capul ca sâmburii de harbuzoaică. Și la nuntă cine-ți joacă ? — Sfântă poamă busuioacăʺ. Mă privea râzând cu ochii de după ochelarii în ramă subțire de metal
Cotnariul În literatură şi artă by Constantin Huşanu () [Corola-publishinghouse/Science/687_a_1375]
-
dar eram prea obosit să mai caut. În ureche îmi vibrau frânturile serafimei din cabinetul doctorului. Erau note calde cu care am adormit fără să-mi dau seama. Peste ceva vreme m-am trezit. Am deschis ochii și mi-am cocoțat privirea pe tavan. Era o frântură care-l despărțea în două. Atunci am știut că acolo trebuie să intervin. Ceva din mine vroia să iasă afară ca un demon care numi dădea pace. Mă uitam în jurul meu și încercam să
A doua oară unu by Cristi Avram () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91792_a_92958]
-
intre și apoi am închis ușa. -Ar trebui să deschidem geamul. Și îndreptându-se spre geam a dat cu ochii de tavanul meu, către care am lungit și eu privirea în același timp cu ea. M-a privit și a cocoțat din nou privirea cu același spirit analitic, la fel ca și femeia care îmi adusese mâncarea, numai că de data asta părea cu mult mai profund. Încerca să izbutească ce se ascunde în frântura tavanului și mai ales care este
A doua oară unu by Cristi Avram () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91792_a_92958]
-
de momeli și amenințări. Pentru indicii, gândiți-vă cum a fost alcătuită scena actuală. * * * Strategia Americii în anii 1950 fusese de a construi puncte strategice regionale ale sprijinului anticomunist, în special în locurile sensibile, cum ar fi Golful Persic. Iranul, cocoțat pe pragul Uniunii Sovietice și bogat în petrol, părea extrem de potrivit pentru un astfel de rol. Ca și în Irak, totuși, populația locală citea un scenariu diferit, de data aceasta o dramă cu Imperiul Britanic în rolul personajului negativ. De la
Memorandum către președintele ales by MADELEINE ALBRIGHT () [Corola-publishinghouse/Science/999_a_2507]
-
răsturnat. Am petrecut o zi întreagă la un restaurant Burger King care organiza rândul de la casă cu ajutorul unui „labirint” format din mici stâlpi cu bandă despărțitoare între ei. În opt ore am văzut cincizeci și doi copii care s-au cocoțat pe stâlpi, s-au plimbat prin labirint și s-au jucat de-a cine e mai sus, și nu mă îndoiesc că unii dintre ei au căzut rău de tot pe-acolo. Acum câțiva ani am studiat trei magazine de
Arta de a cumpăra. De ce ne place shopping-ul by Paco Underhill [Corola-publishinghouse/Journalistic/1868_a_3193]
-
intermediar care să le stea în cale. Acest fenomen a transformat cosmeticele într-o viitoare categorie de bunuri la autoservire. Dar a dezavantajat perspectivele de expunere a produselor cosmetice în, raionul de tip bazar. Acolo, chiar și astăzi, cumpărătoarele se cocoață pe scaune înalte, iar stilistele machiate strident, reprezentante ale producătorilor de cosmetice, le pictează și le mânjesc cu de toate, ca să arate perfect, iar rezultatul este o punguță mică dar scumpă cu machiaj în mâna clientei care pleacă. Dar chiar
Arta de a cumpăra. De ce ne place shopping-ul by Paco Underhill [Corola-publishinghouse/Journalistic/1868_a_3193]
-
a avea o vedere limpede a acelor locuri. Cred că îți mai amintești cât de uimiți am fost când, dincolo de așezămintele Socolei, am descoperit - ascunsă între livezi și vii - o bisericuță cu o clopotniță din scândură vopsită în verde și cocoțată pe un mal de pământ din fața bisericii. Această bisericuță numită Socola Mică are o poveste interesantă. Ea există acolo încă din 1812, ridicată fiind de banul Atanasie Gosan, ca urmare a deschiderii Seminarului de la Socola. Atunci mănăstirea a fost înconjurată
Iaşii dealurilor albastre by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1211_a_1919]
-
atâta nevoie...Pe curând, iubite prieten. VII Și de acestă dată mi-am dat seama că memoria ta este limpede ca pe vremuri. Eram sigur că o să mă dojenești - prietenește, se înțelege - pentru că nu am spus nimic despre Vila Kogălniceanu, cocoțată între brazi undeva înainte de intrarea în ulița Vișan, sau despre prima școală din Bucium, cea din 1865, aflată pe malul Vămășoaiei. Dar îmi spăl obrazul acum, când intrăm de adevăratelea în Bucium. Înainte de a face primul pas, e de la sine
Iaşii dealurilor albastre by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1211_a_1919]