1,273 matches
-
mărimea unei pagini de carte, nu regăsi scuturile gravate ale cuceritorilor și nici pliurile din mantiile infantelor. Dar Godun păstrase la locul ei lumina orbitoare a Asiei, care se lovea de loggia de granit din fundal, caii și călăreții cu coifuri, iar în spatele mezinei lui Darius - o maimuță ca smoala, șezând pe o balustradă și legănând între gheare un rozariu, șterpelit dintre prăzile de război. Era amănuntul care îl lovise în inimă pe studentul islamic și care îl întrista iar pe
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
de bătălie. Omar, îmbrăcat în blugi și în hanoracul lui de bumbac, cu care stătea ziua în cameră, auzea cuvintele și nu pricepea ce să facă: Eleonor îi dispăruse din ochi și el însuși era un intrus între scuturi și coifuri, între prăzi de război și care de luptă, însă observă de îndată că dincolo de figurile din prim-plan și de loggia cunoscută, pe care o încălzea soarele, nu era nimic. Sub arcade, acolo unde cerul părea că se leagă cu
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
aibă sub ochi. Godun, în schimb, care se îndârjea să ajungă primar, făcuse din el o emblemă electorală și-l pusese în orice afiș, în graffitiurile care murdăreau garduri și care îndemnau: „Votează Pegasus!“. Mai avea doi rivali: Salamandra și Coiful Soarelui - unul liberal, altul conservator, dar el era social-democrat și de- aceea imaginea unui trăpaș negru cu aripi îi părea o bună heraldică pentru cei pe care ar fi vrut să-i câștige. — Pegasus! Mitologii puerile, de băieți care n-
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
lângă el o nomadă balucci, desenând o Khorshid Khanum 1 într-o farfurie de lut. — Unde sunt aici, domnule? îl întrebase pe unul dintre bărbații care stăteau sub un cort și culegeau semnături. Erau liste pentru Pegasus, pentru Salamandra și Coiful Soarelui, iar individul îi răspunsese, la rândul lui, printr-o întrebare: Nu vreți să votați? E mai simplu de-aici... — Ba da, votez pentru Pegasus, îi spuse Omar și se scrise pe lista pentru Godun, dar se scrise în farsi
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
piața Catedralei, printre case din alte veacuri, ale căror acoperișuri aproape că se ating. Cu câtă melancolie și, totuși, calmă beatitudine a privit Oliveira Salazar de la vreo fereastră a casei rev. Morques Pimentel către această stradă, care se curmă în coifuri bruște până dispare între streșini și olane!... O întreagă lume sta adormită ca sub o vrajă, acolo; lumea pe care o descoperise de curând Oliveira, - Evul Mediu cu legendele, eroii, sfinții și îndrăgostiții lui; Evul Mediu portughez, care-și păstrase
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
spre scutul nefericitului cavaler, care este doar a șaisprezecea parte din tabla de șah, alternând ultramarinul cu roșu Închis și cu o cruce sub formă de trifoi, argintată, În fiecare pătrat. Deasupra se vede ce a mai rămas din cavaler: coiful lui solid și o incomodă gardă de gât care-l Împiedică să mănânce, precum și un braț viteaz ieșind dintr-un fel de ornament cu frunze, roșu Închis și ultramarin și Încă fluturând o spadă scurtă. Za hrabrost’, „pentru vitejie“, stă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
la baza falezei, lăsînd să se Întrevadă o prăpastie neagră, și presimți, mai degrabă decît văzu, Îngrozit, că În depărtare un val uriaș se forma și era gata să Înainteze, Înspăimîntător de tăcut deocamdată, spre insulă. Îl Încununa, ca un coif semeț, o creastă gigantică de spumă, care se Încovoia foarte Încet, acumulînd forță; o forță de neconceput, titanică, Înrobitoare, capabilă poate să șteargă de pe fața mării mărunta insulă stîncoasă. Înțelese că nu avea vreme decît să ajungă pe culme pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
busuioc Și-o eșit pară de foc. 78 Trimite-mi, fată măiastră, Ce-i mai verde-n valea voastră: Codrul și poienile, Cosița și genele, Ochii și sprincenile, Că și eu trimite-ți-oi Ce-i mai mândru pe la noi: Coiful nalt cu penele, Ochii și sprincenile, Că eu sunt tot sănătos Și mulțămind lui Hristos, Te sărut, mândră, frumos. 79 La fântână sub răzor Se - ntîlnește dor cu dor, Se sărută până mor; La fântâna lui Novac Se - ntîlnește drag
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
să se Încline În favoarea Lumii Noi. Cu inima strânsă, apelă atunci la cei pe care n-ar fi vrut nicicând să se bizuie: britanicii. După ce le șopti câteva cuvinte la ureche, Oliver Cromwell și Benny Hill se infiltrară, cu două coifuri de clovni pe cap, În inima liniilor inamice, Începând să spună bancuri porcoase. Treptat, audiența yankee fu cucerită. Glumele cu Biroul Oval avură mare succes. „Hei, Bobby, vino-ncoa’! Ai auzit-o pe ultima cu Marilyn?“ striga JFK, tăvălindu-se
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
ambele direcții ajutase la Întârzierea asaltului, după cum un fluviu pare-a fi lăsat de la Începuturi drept graniță naturală Între două state. Astfel, ambele armate, cea de piatră și lemn, cu pieptarele ciuruite de săgețile timpului, și cea a năvălitorilor, cu coifuri și zale strălucitoare, se măsurau deocamdată de pe cele două maluri, așteptând dezlănțuirea unui nou set de ostilități. Oamenii Însă se adaptaseră. Vechea faună a cartierului, acei pierde-vară care-și făceau veacul pe la terasele cârciumilor, vânzătorii de fructe și de pește
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
doar câteva clipe, șerpi mișcători și veninoși. Chipul și umerii, pieptul tânăr se decupează din argila amurgului. Așteptare calmă și senzuală și provocatoare. — Celebrul tablou de la Karl Friedrich Museum din Berlin ? Pe smalțul înflorit al pajiștii, între amorași care duc coiful, scutul și celelalte arme ale lui Marte, în fața Cupidonului speriat de un iepure, Venus apare de asemeni goală, alături de Marte, și el gol. — Parodii ? Naiv miniaturist, ca nordicii ? Sarcasmul veninos, ca la Daumier ? Întrebări scoase parcă din cartea despre Cosimo
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
ca în celelalte scene mitologice ale florentinului, copacul antropomorfizat ? Rămăsese multă vreme fără să se miște. Urechile mici erau roșii. De încordare, probabil. Căuta păduricea de mirt cu porumbițe ale Venerei, apoi se întorsese, din nou, spre amorașii ce țin coiful, scutul și toate celelalte arme ale lui Marte. Gândurile o fură, își dă seama. Privește tabloul, uită că ar mai putea fi cineva în sala tăcută și goală a marelui muzeu. Dacă cineva ar vrea, așa, într-o doară, să
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
străjuie trandafirii. Cu securea în mâna e sclipitor. Fără ea rămâne maroniu-roșcat și neras. Fără pușca de lemn, crăpată și lucioasă de mângâieri, e un lăcătuș oarecare, gîrbov și deșirat. Cu ea însă făptura îi miroase a iscusință și strategie. Coiful briceagului de vânătoare și binoclul. Cadența nocturnă îl strecoară nebănuit până la poartă. O cadență dusă la perfecțiune. La parola de ieșire, însă, sprâncenele negre-stufoase i se încruntă, acoperind tăișul ochilor. Sub ele, în bătaia lunii, mai sticlește doar vinețiul adâncit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
petice de zăpadă, iar în fundul ei - un torent cu malurile înzăpezite, pe care se zăreau niște urme. Erau urme de om. Ceva îi atrase atenția în stânga, aproape de marginea râpei. Un par înfipt în zăpadă, în vârful căruia se afla un coif argintiu ce strălucea în soare. Păru să fie un coif roman. Lângă par, printre urmele care se suprapuneau, o pată roșie, lungă se întindea pe zăpada imaculată, dispărând în întunericul pădurii. Sângele acela, de un roșu aprins, fusese vărsat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
înzăpezite, pe care se zăreau niște urme. Erau urme de om. Ceva îi atrase atenția în stânga, aproape de marginea râpei. Un par înfipt în zăpadă, în vârful căruia se afla un coif argintiu ce strălucea în soare. Păru să fie un coif roman. Lângă par, printre urmele care se suprapuneau, o pată roșie, lungă se întindea pe zăpada imaculată, dispărând în întunericul pădurii. Sângele acela, de un roșu aprins, fusese vărsat de puțin timp. Valerius duse calul lângă un copac și legă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
care se înfruntau oamenii aceia - nu se auzeau strigăte sau plânsete, doar zgomotul armelor. Cel mai înalt dintre celți, care părea un gigant, tocmai își scotea lama din pântecele unui roman ciopârțit, ce se zbătea la pământ. Soldații romani, fără coifuri și scuturi, înarmați doar cu pumnale și gladia, încercau să se apere, tot mai slăbiți și palizi. Ochii lor, în care se citeau teama și oboseala, aveau privirea celui ce cunoaște demnitatea de a muri cu arma în mână, sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
lui un gigant cu barbă lungă, blondă. Îl recunoscu pe barbarul înalt care mai înainte îl decapitase pe soldatul roman. Uriașul îl privea cu un rânjet ce se ivea din barba mânjită de sânge. Părul roșcat îi ieșea de sub un coif de fier cu două coarne metalice, scurte și ascuțite. — Tarosh! Celtul râdea. Își șterse gura cu dosul mâinii. Își privi mâna plină de sânge și râse din nou, întinzând brațul ai cărui mușchi puternici se desenau sub pielea albă. Valerius
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
femei, se amețiseră cu băutura pe care o obțineau din fermentarea grâului, Valerius îi vorbi lui Tarosh, care își tot trecea degetele groase în jurul gâtului ca de taur, jucându-se cu un colier de aur format din trei șerpi împletiți. Coiful acela... Valerius luă cupa pe care i-o oferea Tarosh. — Știi... — Da... — L-am văzut în vârful parului, lângă albia torentului. Am văzut și sângele. Coiful e roman, cred eu. Vrei să-mi spui ce s-a întâmplat? S-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
de taur, jucându-se cu un colier de aur format din trei șerpi împletiți. Coiful acela... Valerius luă cupa pe care i-o oferea Tarosh. — Știi... — Da... — L-am văzut în vârful parului, lângă albia torentului. Am văzut și sângele. Coiful e roman, cred eu. Vrei să-mi spui ce s-a întâmplat? S-au ivit deja zorii, iar eu mâine îmi voi continua călătoria... După cum ai văzut, nu sunt curajos și aș vrea să știu ce mă așteaptă în ținuturile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Învinsese încă o dată. Moartea, dușmana lui dintotdeauna, era departe. Acum se putea gândi, în sfârșit, la cuvintele pe care i le șoptise la ureche Tarosh în timpul cinei, la masa încărcată de carne de vânat și lapte prins. Se gândi la coiful din parul înfipt în pământ, revăzu dâra de sânge pe zăpadă. Erau soldați romani, îi spunea Tarosh, un pluton de zece oameni care, pe neașteptate, îi înconjuraseră pe Tarosh și pe oamenii lui în pădure, cerându-le să-i ducă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
un mare haos - signifer-ul ridică mai mult bățul signum-ului, ca să fie văzut și de soldații din ultimele rânduri. Antonius lăsă oamenii să treacă prin fața sa și studie cu atenție toate detaliile. Vântul făcea să unduie crestele de păr roșu de pe coifurile centurionilor și ale așa-numiților optiones, transversale la centurioni - de la o ureche la cealaltă - și longitudinale la optiones - de la ceafă până pe frunte. Nu întâmplător crestele acelea aveau o culoare vie; ele trebuiau să fie văzute de signiferi și de soldați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
aștepta ca soldații să înceapă să umple coșurile, dar nu cred că fratele tău se va lăsa ucis. Rămaseră tăcuți. Valerius îl observa emoționat pe Antonius, care mergea printre soldați pe calul său negru, părând un zeu al războiului, cu coiful său de bronz ale cărui apărători erau ridicate asemenea unor mici aripi. Panoplia albastră din piele era strânsă pe trup, punându-i în evidență mușchii. I se păru mai frumos ca niciodată, impunător. Gesturile lui trădau siguranță și forță interioară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
soldaților, capul, protejat de cassis, deoarece trupurile erau apărate de formația strânsă a scuturilor. Soldații ridicau vertical scutul dreptunghiular, care îi depășea în înălțime pe giganții germani. Când securile loveau marginea superioară a scuturilor, acestea se roteau, sprijinindu-se pe coifuri, iar soldații, apărați ca de un acoperiș, se trezeau în fața unui soi de coridor ce ducea direct spre șoldurile și coapsele dușmanilor. Săbiile lor lungi puteau pătrunde drept. Soldații romani, ghemuiți asemenea unor feline, înfigeau lamele în trupurile și în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Ce s-a întâmplat? Errius îl văzu pe tribun coborând de pe cal și ridicând un scut abandonat. Veni în fața lui. — Liniștește-te, Antonius... Am învins, Marte te-a apărat! Ce mai vrei? — Să lupt! Antonius luă un gladius. Își scoase coiful și-l aruncă. — Quazii fug. — O să-i urmăresc. — Dar soldații tăi sunt istoviți. Eu nu sunt, strigă Antonius și adăugă cu glas tunător: Cine vrea... Cine poate... Privi în jur. — Să mă urmeze! Errius îi tăie calea. — Încalci regulile armatei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Se uită absent la mulțimea care invadase orașul în acele zile de sărbătoare. În fața lui, în piață, treceau, înghiontindu-se, salutându-se sau insultându-se, bărbați și femei, unii îmbrăcați elegant, alții zdrențăroși, țărani cu pantalonii cârpiți și soldați cu coifurile sub braț. Din corul de glasuri se distingeau strigătele vânzătorilor care-și lăudau mărfurile. Era cald. Din când în când, vântul aducea până la el miros de oțet și prăjeală. Rândunelele zburau ca niște săgeți, coborând și ridicându-se în stoluri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]