2,111 matches
-
primii copaci. Rămase îndelung, nemișcat în același loc, având în mână cadavrul fluturelui, privind fără să vadă înspre locul unde dispăruse yubani. Revenind la realitate, își dădu seama că se făcuse târziu și că era timpul să pornească înapoi spre colibă, înainte ca „flagelul“ - atacul milioanelor de țânțari - să transforme drumul de întoarcere într-un infern. Grăbi pasul și ajunse la mlaștină când soarele începea să se ascundă după coroana copacilor dindărătul colibei. Cerul se colora în carmin și norii albi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
și că era timpul să pornească înapoi spre colibă, înainte ca „flagelul“ - atacul milioanelor de țânțari - să transforme drumul de întoarcere într-un infern. Grăbi pasul și ajunse la mlaștină când soarele începea să se ascundă după coroana copacilor dindărătul colibei. Cerul se colora în carmin și norii albi păreau acum un caier de bumbac îmbibat în sânge. Papagalii și curcanii sălbatici căutau un adăpost unde să-și petreacă noaptea, iar o familie de maimuțe araguatos urla, acolo în depărtare, printre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
de puteri, și l-au devorat de viu. Mirosul fricii era cel care plutea în aer, dar trecuse atâta timp de când nu mai vânase nici un tapir, nici o capibara, nici un cerb, încât niște jamboane bine afumate de pecari, atârnând de tavanul colibei, i se păreau de-a dreptul ispititoare. Înaintă încet, luându-le urma după miros, cu urechea atentă, până când auzi - clare - grohăiturile răgușite ale turmei de porci. Se cățără într-un copac jos și își încordă privirea spre luminișul care mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
decât o baltă de sânge și niște rămășițe. Trebuia să-l ucizi și să-l iei cu tine, dar asta - o știa - nu era un lucru simplu. Cugetă îndelung. Apoi coborî din copac și se întoarse la mlaștină. Luă din colibă o lance groasă cu vârf de fier legată cu o frânghie lungă - arma lui de vânat caimani - și se urcă în caiacul șubred. Ocolind mangrovele, pătrunse pe gura largă a râului domol, aproape lipsit de curenți. Vâsli îndelung, tacticos și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
mărimea unui bob de năut din care soarele scotea o explozie de sclipiri. Studie cu grijă diamantul. Nu era primul pe care îl găsea, dar cu adevărat cel mai mare. Se găseau acolo, în râu, și chiar în mlaștină, sub coliba lui. Le văzuse când a înfipt piloții. Erau diamante de bună calitate, dintre cele cu care se împodobesc stelele de cinema și care atrăgeau în inima selvei garimpeira și aventurieri din lumea largă. Erau diamante care transformau selva într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
decăderea Imperiului Incaș și trebuie că era deja a cincea oară când o citea. Știa fiecare pasaj, fiecare paragraf, chiar și fiecare cuvânt, așa cum știa toate cărțile, și fiecare în parte, pe care le păstra într-o enormă ladă din colibă. Smulse două banane dintr-un mănunchi ce atârna de o grindă, începu să curețe una și, înapoi în hamac, ochii i se opriră într-un punct ce se mișca acolo, departe, la capătul mlaștinii. Își șterse ochelarii cu o batistă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
un indian sălbatic. Și cu toate astea, timpul nu mi s-a părut lung.“ Ridică mâna într-un gest prietenos, la care celălalt îi răspunse de îndată și continuă să vâslească fără să grăbească ritmul. Ajunse, în sfârșit, la picioarele colibei și își trase barca pe uscat, alături de caiac. — Bună ziua, părinte. Mă bucur să vă văd, îl întâmpină el. — Bună ziua, fiule. Și eu mă bucur. La fiecare călătorie mi-e teamă să nu-ți găsesc decât oasele... zâmbi el. Văd că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
strânse mâna afectuos: — Mă înțeleg bine cu ei, răspunse el. Ați adus cafea? Mi s-a terminat de multă vreme și n-am nimic ce să vă ofer. — Acolo, în sacul de pânză. Primul... Luă sacul și îl târî spre colibă. Preotul intră după el și se lăsă să cadă pe pat, întinzându-și picioarele cu un oftat satisfăcut. — A fost greu drumul? — Ca de obicei. În prima zi m-a prins o aversă pe la gurile râului Yari. Am crezut că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
era, sau să-l uite. Un pește mușcase din momeală. Nu era foarte mare și se zbătuse puțin, dar era de-ajuns ca prânz pentru amândoi. Îl ridică deasupra capului: — O să avem de mâncare! strigă el și se îndreptă spre colibă. Părintele Carlos îl privi pe când se îndepărta cu pași mari, cu cartea într-o mână și cu peștele în cealaltă. Văzu cum fumul se întețea pe coș și îl auzi fluierând o veche melodie cubaneză. Mai rămase câteva clipe să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
ajuți? Porți pe cineva înăuntru?“ Câteodată, ziua, vedea trecând, foarte sus, uriașe avioane comerciale în drum spre Sud. Își imagina ce or fi crezând pasagerii când vedeau ivindu-se din imensa monotonie a selvei amazoniene un firicel de fum din coliba singuratică. Un reactor putea zbura șase ore fără să distingă altceva decât imensul covor verde, sfâșiat pe alocuri de râuri șerpuitoare. Șase ore fără să vezi un munte, o pășune, un drum sau o casă și, deodată, fumul înălțându-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
spre un cer fără nici o pată. Indieni! vor exclama ei de îndată. „Vreun sălbatic fierbând la foc mic un explorator imprudent...“ „Poate un călător rătăcit, cerând ajutor...“ „Poate pădurea care arde singură...“ Nu și l-ar imagina niciodată așezat în coliba lui, citindu-l pe Huxley, încercând să evadeze din Minunata lume nouă pe care o descrisese. El ar fi „Sălbaticul“, iar coliba lui din selvă, farul părăsit dintre Putterham și Elstead. Aici ar veni jurnaliștii să-i ia interviuri, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
un călător rătăcit, cerând ajutor...“ „Poate pădurea care arde singură...“ Nu și l-ar imagina niciodată așezat în coliba lui, citindu-l pe Huxley, încercând să evadeze din Minunata lume nouă pe care o descrisese. El ar fi „Sălbaticul“, iar coliba lui din selvă, farul părăsit dintre Putterham și Elstead. Aici ar veni jurnaliștii să-i ia interviuri, să-i facă fotografii și să-i înregistreze imaginea pentru televiziune, astfel încât oamenii de la Londra, New York sau Chicago să se poată minuna de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
lumină ce începu să coloreze cerul în cenușiu, patru caimani, cel mai mare de aproape trei metri, se odihneau pentru totdeauna pe pământ. Începu atunci obositoarea sarcină de a jupui animalele și petrecu așa toată dimineața. Când se întoarse la colibă, soarele era foarte sus și îl dureau toate oasele. Aruncă pieile într-un colț, mâncă ceva, se prăvăli în pat și dormi tot restul zilei și noaptea următoare. Când se trezi, adulmecă aerul. Un miros acru plutea peste tot; miros
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
noaptea următoare. Când se trezi, adulmecă aerul. Un miros acru plutea peste tot; miros de grăsime de animal, sudoare de om și sămânță de bija; miros de yubani care nu s-au scăldat de multă vreme. Nu era nimeni în colibă. Tocmai plecaseră sau erau pe aproape. Căută la picioarele patului, dar nu găsi oase și nici coji de banană. Totul era așa cum lăsase cu o zi înainte și se putea spune că nu intraseră să-l privească în timp ce dormea. Doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
Nu vru să pară grosolan. Se temea să nu rănească sensibilitatea indigenului. Se temea de asemenea să nu-l facă să nutrească ideea că nu se simțea atras de femei, fapt pentru care și-ar pierde respectul tribului. Intră în colibă și se întoarse cu macetele pe care le promisese ca plată pentru sarbacană. Indianul le luă, le studie tăișul și greutatea, le învârti în aer și afirmă satisfăcut: — Kano place... Se întoarse cu spatele și se îndepărtă printre hățișuri, dispărând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
au nici un fel de drept, dar în schimb, obligațiile lor sunt multe... Să dea naștere la copii, să aibă grijă de ei, să se ocupe de soț, să cultive pământul atunci când îl au, să aducă apă și lemne, să ridice colibe, să care poveri... Bărbații nu fac decât muncile nobile: să pescuiască, să vâneze și să stea la taifas ore întregi. Merg și la război; război care le servește, în primul rând, ca să facă rost de noi femei. Fiecare războinic are
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
agitând o pușcă; în spate, o încărcătură mare acoperită cu niște prelate murdare și, în sfârșit, doi bărbați, dintre care ultimul mânuia cu îndemânare un motor ruginit, „în afara bordului“. Se îndreptară direct spre plaja minusculă ce servea drept debarcader pentru colibă. Se auziră limpede vocile lor aspre și hohotul pițigăiat al negrului. Cârmaciul opri motorul, lăsă ca avântul să ducă prova ambarcațiunii până pe mal și îi strigă scurt tipului cu pușca să sară pe pământ. Negrul îi dădu ascultare, legă barca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
e ceva de care nu sunt sigur, spuse el. Nu cred că sunteți nebun. E posibil ca în lagună și în râușoarele astea să se ascundă o bogăție în diamante. — V-am spus că aici nu sunt diamante. Puteți controla coliba. Trăiesc din pescuit, din anumite piei și din vânătoarea de fluturi. — Vânătoare de fluturi? se miră Cristo. Sunteți unul dintre țicniții ăia care colindă lumea urmărind fluturii cu o plasă? — Dacă știi să-i recunoști, aduc mai mulți bani decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
la pagina pe care o însemnase. La mijlocul după-amiezii, fata se întoarse. Fratele ei o însoți până la canalul cel mare, se asigură că străinii plecaseră și o apucă din nou pe drumul spre satul lui. Ea, la rândul ei, ajunse până la colibă, strânse farfuriile pe care le abandonase pe mal, le lăsă să se scurgă sprijinite de un copac și se așeză în colțul ei din totdeauna să înfulece banane. „Banane“ era tot ce învățase să spună și pe vremea aceea nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
se așeză în colțul ei din totdeauna să înfulece banane. „Banane“ era tot ce învățase să spună și pe vremea aceea nu era decât o umbră care stătea pe vine sau se mișca fără zgomot, spălând vase, făcând curățenie în colibă, despuind bananierul, căutând în pădure semințe și fructe. Își țesuse un hamac din fibre de palmier moriche pe care îl atârnă în spatele colibei și de cum asfințea soarele, cu o punctualitate de găină, se așeza în el, închidea ochii și nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
decât o umbră care stătea pe vine sau se mișca fără zgomot, spălând vase, făcând curățenie în colibă, despuind bananierul, căutând în pădure semințe și fructe. Își țesuse un hamac din fibre de palmier moriche pe care îl atârnă în spatele colibei și de cum asfințea soarele, cu o punctualitate de găină, se așeza în el, închidea ochii și nu-i mai deschidea până când prima rază de lumină nu învăluia laguna. Atunci, începea vânzoleala ei tăcută și s-ar putea spune că sârguința
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
o dimineață, la patru zile de la vizita celor trei garimpeiros, fata privi spre cer, adulmecă aerul ca un câine de vânătoare, se înarmă cu o macetă ascuțită și se apucă să muncească tăind lemnele uscate și îngrămădindu-le în colțurile colibei. Atârnă apoi de tavan mănunchiuri de banane încă verzi, depozită nuci de Brazilia, de cocos, semințe și miez de palmier, întări acoperișul colibei cu enorme frunze de nipa, verifică dacă stâlpii locuinței erau bine înfipți în pământ și se așeză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
cu o macetă ascuțită și se apucă să muncească tăind lemnele uscate și îngrămădindu-le în colțurile colibei. Atârnă apoi de tavan mănunchiuri de banane încă verzi, depozită nuci de Brazilia, de cocos, semințe și miez de palmier, întări acoperișul colibei cu enorme frunze de nipa, verifică dacă stâlpii locuinței erau bine înfipți în pământ și se așeză să aștepte. A doua zi, au venit ploile. Asistase în tăcere la o asemenea risipă de activitate; privi îndelung marea pe care cerul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
junglei, doar rațele și stârcii dădeau un semn de viață. Uneori, la căderea serii, ploaia blândă se transforma în furtună și lumea părea că a înnebunit, cu trăsnete brăzdând orizontul ca niște furii strălucitoare, fulgere iluminând pădurea și tunete zguduind coliba, de la acoperiș până la temelie. Un fulger căzu pe un „angelim“ de optzeci de metri, îl despică în două ca pe un tort cu frișcă, azvârli o jumătate în lagună și lăsă ca cealaltă să ardă câteva minute, până când ploaia, furioasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
verde decât oricând. Într-o săptămână, apele au scăzut în albie, pământul a început să se usuce și miile de viețuitoare ale junglei au revenit la viață după o lungă tăcere. Se putea din nou atârna hamacul la umbră, în fața colibei; se pescuia din nou în pace în lagună; erau din nou fluturi în luminiș. Amazonia și-a ieșit din letargie, din somnul hibernal de fiecare an, plină de puteri nestăvilite, iar pădurea joasă crescu spre cer, pe când lianele se lăsau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]