KorAP: Find »[drukola/base=complement & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...43 44 45 ...168 >

4,181 matches

Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799

3.2.1. Ipoteza lui Moro (1991, 1997, 2000) pentru italiană O ipoteză acceptată în general, astăzi, este că propozițiile copulative au la bază structuri în care cele două nominale formează o propoziție redusă (engl. small clause), iar aceasta este complementul unui verb copulativ. În propozițiile copulative de tip predicativ (Ion este profesor), subiectul (N1) se ridică din propoziția redusă la Spec,Flex pentru a primi caz, iar N2, predicativ, rămâne in situ (cf. Stowell, 1978): (28) a. [este [Ion inginer

[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
coordonate Sintagmele coordonate sunt considerate în unele studii grupuri sintactice GConj. În lingvistica generativă au fost propuse mai multe analize ale acestui GConj: (i) primul conjunct 89 (cf. engl. conjunct) este specificator, conjuncția este centru, iar al doilea conjunct este complement: (3) GConj 3 GDet Conj' Ion 3 Conj GDet și nevastă-sa (ii) doar al doilea conjunct formează un GConj cu conjuncția, iar acest GConj este atașat primului conjunct, GN, întreaga sintagmă coordonată fiind un GN (Munn, 1993, 1999): [GN

[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
Ion vinul și Dan țuica nu formează o sintagmă coordonată, un constituent. Verbul se distribuie fiecărui conjunct, în interiorul căruia nominalul subiect este la singular (Ion, Dan). Acordul se face la plural, cu ansamblul nominalelor cărora li se aplică predicatul. Înlăturând complementele vinul și țuica, obținem un enunț de tipul: (14) b. Au furat Ion și Dan. Acesta ar putea fi un argument în favoarea interpretării bipropoziționale a enunțului (14b). - unele predicate reciproce au corespondent bipropozițional: (15) Ion și Gheorghe s-au salutat

[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
la plural pentru disjuncția inclusivă. Prezentarea unei coordonări disjunctive drept exclusivă sau inclusivă depinde de alegerea locutorului, dar și de contextul extralingvistic: în (119) nu s-ar putea aplica disjuncția inclusivă (cu acord la plural), deoarece în poziția predicatului (a complementului predicativ) este un substantiv care desemnează o funcție unică: (119) a. *Ion sau Dan vor fi aleși ca președinte al României. - vs.: b. Ion sau Dan va fi ales ca președinte al României. În (119)a, verbul este la plural

[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
119) a. *Ion sau Dan vor fi aleși ca președinte al României. - vs.: b. Ion sau Dan va fi ales ca președinte al României. În (119)a, verbul este la plural, exprimând posibilitatea ca ambii referenți să fie aleși, iar complementul predicativ (președinte) este la singular, pentru că este o singură funcție de președinte al României. Dacă schimbăm verbul, astfel încât acesta să exprime posibilitatea, se schimbă și gradul de acceptabilitate al exemplului cu disjuncție inclusivă (acord la plural): (120) ?Ion sau Dan ar

[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
2.4.2. Conjuncția dar Conjuncțiile adversative nu pot lega, singure, conjuncți nominali aflați în poziții argumentale, așa cum o fac conjuncțiile copulative și disjunctive: (144) a. *Ion, dar Maria va primit premiul I. (subiect) b. *Am cumpărat pâine, dar lapte. (complement) c. Ion este inginer, dar șef. (nume predicativ) Totuși, sunt posibile sintagme coordonate prin dar, în poziții argumentale, cu condiția ca aceasta să se asocieze cu conjuncția și. Sunt mai acceptabile exemplele cu mai mult de doi conjuncți: (145) a

[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
peretele sunt ............... (proaspăt vopsit). 4) Ardeiul și castraveții sunt ................. (stricat). 5) Haina și nasturele sunt .................. (cusut cu ață portocalie). 6) Pantalonul și cămașa trebuie................. (apretat). Capitolul 8. ESTE DUBLAREA CLITICĂ UN TIP DE ACORD? 1. Preliminarii Cliticele de dublare a complementului sunt analizate uneori ca mărci ale acordului dintre verb și complemente 163. Dublarea clitică (DC) are în comun cu acordul "tipic" (al verbului cu subiectul sau al adjectivului cu nominalul regent) faptul că un element ce nu este independent (cliticul

[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
Haina și nasturele sunt .................. (cusut cu ață portocalie). 6) Pantalonul și cămașa trebuie................. (apretat). Capitolul 8. ESTE DUBLAREA CLITICĂ UN TIP DE ACORD? 1. Preliminarii Cliticele de dublare a complementului sunt analizate uneori ca mărci ale acordului dintre verb și complemente 163. Dublarea clitică (DC) are în comun cu acordul "tipic" (al verbului cu subiectul sau al adjectivului cu nominalul regent) faptul că un element ce nu este independent (cliticul), ci atașat verbului are aceleași trăsături phi (persoană, număr, uneori și

[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
trăsăturile acestui nominal: (1) a. Copiii sunt cuminți. m.pl. pl. m.pl. b. Îi văd pe copii. m.pl. m.pl. c. Le- am spus copiilor. m.pl. m.pl. Se poate considera că acest clitic de dublare reprezintă o marcă a acordului verbului cu complementul (intern), așa cum desinențele de număr și persoană reprezintă mărcile acordului verbului cu subiectul (complementul extern). Pornind de la unele fenomene de acord din grupul verbal cum ar fi acordul participiului în unele limbi, ca italiana, franceza etc. (vezi Belletti, 2003), s-

[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
pe copii. m.pl. m.pl. c. Le- am spus copiilor. m.pl. m.pl. Se poate considera că acest clitic de dublare reprezintă o marcă a acordului verbului cu complementul (intern), așa cum desinențele de număr și persoană reprezintă mărcile acordului verbului cu subiectul (complementul extern). Pornind de la unele fenomene de acord din grupul verbal cum ar fi acordul participiului în unele limbi, ca italiana, franceza etc. (vezi Belletti, 2003), s-a propus existența unei proiecții Acord în grupul verbal (vezi cap. 1. Aspecte teoretice

[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
prezentă în anumite condiții semantice și pragmatice. Cliticul de dublare aduce informații în plus, marcând nominalul cu o anumită "încărcătură" semantică și pragmatică. Iată de ce, este util să urmărim mai detaliat contextele cu dublare clitică în limba română. 2.1. Complementul direct (CD) 2.1.1. DC este obligatorie Conform GALR (II, 401-402), DC este obligatorie în anumite contexte, rezumate mai jos: (i) CD (prepozițional sau neprepozițional) este antepus verbului, realizat prin substantiv comun (+/-animat) sau propriu inanimat, însoțit de articolul

[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
posibilă în următoarele condiții: (i) CD este exprimat printr-un nominal neprepozițional, articulat sau nearticulat, postpus verbului. (ii) CD este exprimat printr-un substantiv cu articol definit, în construcțiile cu dativ posesiv plasat înaintea verbului (dativul posesiv făcând referire la complementul direct). (iii) CD exprimat prin substantiv propriu inanimat este postpus verbului. (iv) CD este exprimat prin pronumele relative sau interogative cine, ce și compusele lor. (v) CD este exprimat prin pronumele negative nimeni (prepozițional) și nimic, indiferent față de poziția față de

[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
Van Peteghem, 2003-2004, pentru valorile nominalului CD în structurile cu DC). DC este imposibilă dacă nominalul CD este postpus și nemarcat cu pe: (3) *Îl chem medicul. Când CD este antepus, dublarea are rolul de a marca faptul că argumentul complement ocupă o poziție noncanonică (pentru această analiză, vezi Van Peteghem, 2003-2004), dar și specificitatea. Un CD nespecific, deși mutat, nu este dublat: (4) a. Jucători ca Hagi nu mai întâlnim acum. - set deschis, proprietate a'. *Pe jucători ca Hagi nu

[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
jucători ca Hagi nu îi mai întâlnim acum. b. Jucătorii ca Hagi nu-i mai întâlnim acum. - set închis, citire individuală b'. Pe jucătorii ca Hagi nu îi mai întâlnim acum. Prin urmare, DC în general este asociată cu specificitatea complementului direct. Și în situațiile în care cliticul nu se folosește pentru dublare, ci pentru reluare anaforică, el se asociază cu specificitatea. Dacă nominalul anterior este -specific, nu se folosește cliticul de reluare anaforică. Nominalele nearticulate de mai jos au lectura

[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
5) a. Ai luat pâinea? Am luat-o. / *Am luat. b. Ai luat florile? Le-am luat. / *Am luat. (6) a. Ai luat pâine? Am luat. / *Am luat-o. b. Ai luat flori? Am luat. / *Le-am luat. 2.2. Complementul indirect (CI) 2.2.1. DC este obligatorie Conform GALR (II, 432-436), dublarea complementului indirect este obligatorie în următoarele contexte: (i) CI este antepus verbului, pentru reliefare (chiar dacă este un termen "nedeterminat" semantic). (ii) CI postpus are trăsătura semantică +uman

[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
Le-am luat. / *Am luat. (6) a. Ai luat pâine? Am luat. / *Am luat-o. b. Ai luat flori? Am luat. / *Le-am luat. 2.2. Complementul indirect (CI) 2.2.1. DC este obligatorie Conform GALR (II, 432-436), dublarea complementului indirect este obligatorie în următoarele contexte: (i) CI este antepus verbului, pentru reliefare (chiar dacă este un termen "nedeterminat" semantic). (ii) CI postpus are trăsătura semantică +uman. (iii) CI cu trăsătura -animat dacă în aceeași structură avem un complement direct exprimat

[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
432-436), dublarea complementului indirect este obligatorie în următoarele contexte: (i) CI este antepus verbului, pentru reliefare (chiar dacă este un termen "nedeterminat" semantic). (ii) CI postpus are trăsătura semantică +uman. (iii) CI cu trăsătura -animat dacă în aceeași structură avem un complement direct exprimat printr-un substantiv cu articol hotărât care precedă CI (situație rară, în care cliticul are rol dezambiguizator). (iv) în enunțurile emfatice, CI este antepus verbului regent și dublat prin clitic. 2.2.2. DC nu este posibilă Conform

[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
substantiv cu articol hotărât care precedă CI (situație rară, în care cliticul are rol dezambiguizator). (iv) în enunțurile emfatice, CI este antepus verbului regent și dublat prin clitic. 2.2.2. DC nu este posibilă Conform GALR (II, 432-436), dublarea complementului indirect nu este posibilă dacă: (i) CI este exprimat prin clitic deictic, antepus verbului (7) Îmi tună și-mi fulgeră. (ii) CI este subordonat unui verb cu pronume reflexiv în acuzativ, obligatoriu la persoanele I sau a II-a (Mă

[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
pisicii carne de vită. Este important pentru acord dacă dublarea CI se face în anumite condiții semantice, deci dacă prezența cliticului aduce informație semantică ori pragmatică. Din perechile de enunțuri de mai jos, reiese că dublarea clitică marchează uneori un complement indirect +uman, alteori un complement +specific. Dacă CI este un substantiv cu articol nehotărât, dublarea marchează specificitatea nominalului CI. În (9), nominalul unui băiat poate să fie specific sau nu, în funcție de context. În (10), nominalul unui cerșetor este nespecific, deci

[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
important pentru acord dacă dublarea CI se face în anumite condiții semantice, deci dacă prezența cliticului aduce informație semantică ori pragmatică. Din perechile de enunțuri de mai jos, reiese că dublarea clitică marchează uneori un complement indirect +uman, alteori un complement +specific. Dacă CI este un substantiv cu articol nehotărât, dublarea marchează specificitatea nominalului CI. În (9), nominalul unui băiat poate să fie specific sau nu, în funcție de context. În (10), nominalul unui cerșetor este nespecific, deci dublarea este puțin acceptabilă. În

[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
b. ?? I-au atașat petiției și copii xerox după documentele semnate. Descrierea contextelor cu dublare de mai sus arată că prezența cliticului de dublare se asociază cu anumite trăsături semantice ale nominalului. Foarte general spus, dublarea clitică este prezentă când complementul este +specific (în topica nemarcată, postverbală). 3. Argumente pentru a analiza dublarea clitică drept acord Argumentele pentru a analiza DC drept acord sunt diverse: (i) Argumente diacronice. S-a observat de mult că, cel puțin în limbile indo-europene, morfologia verbală

[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
se poate observa în franceză, dacă considerăm că dublarea subiectului în franceza orală contemporană reprezintă un acord fenomen de acord (această analiză apare la Culbertson și Legendre, 2008). (ii) Argumente tipologice, contrastive. Există limbi în care verbul se acordă cu complementul; relația dintre verb și complement este marcată afixal, prin mărci flexionare (de tip desinențial), așa cum tot afixal este marcat acordul predicat - subiect. O astfel de limbă este maghiara (limbă non-indo-europeană), unde există o conjugare obiectivă, pe lângă cea subiectivă. Cu alte

[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
dacă considerăm că dublarea subiectului în franceza orală contemporană reprezintă un acord fenomen de acord (această analiză apare la Culbertson și Legendre, 2008). (ii) Argumente tipologice, contrastive. Există limbi în care verbul se acordă cu complementul; relația dintre verb și complement este marcată afixal, prin mărci flexionare (de tip desinențial), așa cum tot afixal este marcat acordul predicat - subiect. O astfel de limbă este maghiara (limbă non-indo-europeană), unde există o conjugare obiectivă, pe lângă cea subiectivă. Cu alte cuvinte, verbul flexionează în funcție de subiect

[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
mărci flexionare (de tip desinențial), așa cum tot afixal este marcat acordul predicat - subiect. O astfel de limbă este maghiara (limbă non-indo-europeană), unde există o conjugare obiectivă, pe lângă cea subiectivă. Cu alte cuvinte, verbul flexionează în funcție de subiect (conjugarea subiectivă) și în funcție de complementul direct (conjugarea obiectivă). Verbul este folosit la conjugarea obiectivă în prezența unui complement direct definit (de aceea, conjugarea obiectivă este numită și definită). Existența acestei conjugări care se actualizează în prezența unui complement direct este analizată, în general, ca un

[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
O astfel de limbă este maghiara (limbă non-indo-europeană), unde există o conjugare obiectivă, pe lângă cea subiectivă. Cu alte cuvinte, verbul flexionează în funcție de subiect (conjugarea subiectivă) și în funcție de complementul direct (conjugarea obiectivă). Verbul este folosit la conjugarea obiectivă în prezența unui complement direct definit (de aceea, conjugarea obiectivă este numită și definită). Existența acestei conjugări care se actualizează în prezența unui complement direct este analizată, în general, ca un fenomen de acord verb-complement164. Se poate remarca un mic paralelism cu româna: cliticul

[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]