15,099 matches
-
pentru toți copiii. La modul global, există o bună acoperire instituțională pentru copii, cu precădere începând de la trei ani (primire în învățământul preșcolar generalizat). În țările anglo-saxone, diviziunea rolurilor între tați și mame este instituționalizată și mama trebuie să se consacre permanent educării copiilor săi. În fine, în țările din sud, solidaritatea familială și familiile lărgite prin cuprinderea bunicilor acoperă lipsa de echipament. Printre caracteristicile demografiei contemporane, durata perioadei de educație a copiilor s-a prelungit, aceștia rămânând mai mult timp
Demografie şi societate by Phillippe Barthélemy, Roland Granier, Martine Robert [Corola-publishinghouse/Administrative/1396_a_2638]
-
impresia dominantă este cea a diversității politicilor familiale. În Spania de exemplu, în 2002, prestațiile familiale reprezentau în ansamblu 0,5% din PIB și se ridicau la 3,9% din PIB în Danemarca. În mod global, țările Europei de Nord consacră mai multe resurse politicii lor familiale decât țările din Europa de Sud. Tabelul 23. Evoluția cheltuielilor publice consacrate familiei Țări Cheltuieli publice alocate familiei în % din PIB (anul 1990) Contribuții publice alocate familiei în % din PIB (anul 2002) Germania 1
Demografie şi societate by Phillippe Barthélemy, Roland Granier, Martine Robert [Corola-publishinghouse/Administrative/1396_a_2638]
-
ansamblu 0,5% din PIB și se ridicau la 3,9% din PIB în Danemarca. În mod global, țările Europei de Nord consacră mai multe resurse politicii lor familiale decât țările din Europa de Sud. Tabelul 23. Evoluția cheltuielilor publice consacrate familiei Țări Cheltuieli publice alocate familiei în % din PIB (anul 1990) Contribuții publice alocate familiei în % din PIB (anul 2002) Germania 1,8 3,1 Austria 2,6 3,0 Belgia 2,3 2,2 Danemarca 3,3 3,9
Demografie şi societate by Phillippe Barthélemy, Roland Granier, Martine Robert [Corola-publishinghouse/Administrative/1396_a_2638]
-
familial al impozitării la nivelul său anterior, să fie atribuite burse de studii copiilor aprținând familiilor numeroase și să fie facilitată libera alegere a bărbaților și femeilor ce vor să-și întrerupă sau să-și organizeze cariera pentru a se consacra educației copiilor lor. Dezbaterea asupra salariului parental este relansată, dar acesta să fie oare compatibil cu necesitatea de a ridica procentul de activitate feminină pentru ameliorarea echilibrului pensiilor? Cine va plăti pensia femeilor (bărbaților) casnice/casnici într-o societate în
Demografie şi societate by Phillippe Barthélemy, Roland Granier, Martine Robert [Corola-publishinghouse/Administrative/1396_a_2638]
-
de "investiție în capital uman" de care are nevoie societatea. Celelalte propuneri preferate se diferențiază în trei domenii. Un "domeniu universal" constă în mod esențial în a reduce avantajele familiale ale pensionarilor și în a da drepturi părinților ce se consacră educației copiilor lor. Un "domeniu orizontal" vizează compensarea costului cu întreținerea copiilor: pe lângă scăderea coeficientului conjugal pe care l-am semnalat deja, lipsa plafonului pentru coeficientul familial cu începere de la al treilea copil și repunerea în onoare a cartei "familiei
Demografie şi societate by Phillippe Barthélemy, Roland Granier, Martine Robert [Corola-publishinghouse/Administrative/1396_a_2638]
-
locuitor ar fi superioară unității și acesta, reflectând nivelul de trai, ar explica 92% din dispersia cheltuielilor de la o țară la alta (Newhouse, 1977). Pentru alții, primează aspectul finanțare. Cu alte cuvinte, îmbogățindu-se, societatea nu are dorința de a consacra o parte mereu mai mare din venitul său sănătății, dar poate și mai mult cotiza și deci finanța mai multe cheltuieli. În marea majoritate a studiilor empirice, volumul PIB-ului pe cap de locuitor explică esențialul din evoluția cheltuielilor cu
Demografie şi societate by Phillippe Barthélemy, Roland Granier, Martine Robert [Corola-publishinghouse/Administrative/1396_a_2638]
-
de ani a consumat aproape de două ori mai mult decât un pacient de aceeași vârstă în 1992 (3 500 € față de 1 750 €). Totuși, îmbătrânirea nu este numai o cauză a creșterii cheltuielilor, este și o urmare. Cu cât o țară consacră o parte mai importantă a bogăției sale sănătății, cu atât starea de sănătate a populației sale ar trebui să se amelioreze și speranța de viață să crească, fără să uităm influența schimbărilor economice și sociale (muncă din greu, modificarea comportamentelor
Demografie şi societate by Phillippe Barthélemy, Roland Granier, Martine Robert [Corola-publishinghouse/Administrative/1396_a_2638]
-
intitulat Sur les trois Magdeleine. Drumul până la oficializarea normalității avea să mai dureze trei secole. Abia în 1969, după Vatican II așadar, calendarul liturgic al Bisericii Catolice a încetat să le mai sărbătorească pe cele „trei Marii” la 22 iulie, consacrând data Mariei din Magdala. Tradiția ortodoxă orthodoxă Spre deosebire de Proloagele noastre calchiate în bună măsură după tradiția catolică, Viețile Sfinților din tradiția orthodoxă greacă prezintă următoarea biografie a Mariei Magdalena. Ea s-a născut în Magdala, pe malul Tiberiadei. A fost
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
o evoluție a figurii lui Iuda Iscariotul, de la Marcu și Matei la Ioan, în sensul umbririi sale treptate, până la înnegrire. Această evoluție se poate constata și statistic. Unii cercetători scrupuloși 25 au mers până acolo încât au numărat și cuvintele consacrate de fiecare evanghelist personajului nostru: Marcu, 169; Matei, 309; Luca și Fapte, 233; Ioan, 489. Vedem așadar că, pe măsură ce avansăm în Noul Testament, după rânduiala canonică a cărților, interesul pentru Iuda sporește, și nu tocmai în sens pozitiv. Înainte însă de
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
evangheliști, tema îngrijorării personajului, urmată de sinucidere. Fragmentul, tradus ceva mai sus, necesită câteva comentarii aplicate. Matei folosește verbul metamelein, al cărui sens nu este acela de „a se pocăi”, ci de „a fi îngrijorat”. El evită conștient folosirea termenului consacrat pentru pocăință, metanoein. Iuda se îngrijorează aflând că Isus a fost condamnat. Prin urmare, gestul său se cuvine reinterpretat. El L-a predat pe Isus autorităților nu ca să fie ucis (mobilul adevărat ne scapă: e „marea taină a trădării”). Moartea
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
lumii sublunare, vrăjmașul Dumnezeului adevărat, la care, desigur, se închină doar ei, gnosticii. Astfel, șarpele, Cain, Iuda etc. devin simboluri pozitive, întrucât sunt opuse Demiurgului „oficial”. Diabolizat de aproape întreaga tradiție creștină, reabilitat simbolic de câteva grupări gnostice, Iuda este consacrat erou al poporului ales, într-un text polemic a cărui datare este greu de stabilit (undeva între secolele al V-lea și al XI-lea). Textul se numește Toledot Ieschu, provine dintr-o comunitate iudaică fanatic anticreștină și prezintă viața
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
verdictul de mai sus. Iuda nu apare nicăieri ca un erou, opus portretului canonic, iar Isus nu-l însărcinează cu nici o misiune specială. Mă voi folosi de un articol al profesorului Louis Painchaud de la Universitatea Laval din Canada, care a consacrat un întreg seminar traducerii și comentării apocrifei în anul universitar 2005-2006. Articolul reprezintă rodul acestui seminar și el a fost citit public pe 30 septembrie 2006 la Ottawa, în cadrul colocviului „Christian Apocryphal Texts for the New Millenium”57. Painchaud atrage
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
traduce fragmentele sinoptice, dând alăturat textul original și voi discuta câțiva termeni esențiali din punct de vedere filologic și teologic. Partea a doua va fi rezervată interpretării fragmentelor în context restrâns (evanghelic) și lărgit (biblic). Partea a treia va fi consacrată câtorva soluții patristice. I Matei 12,31-32 „Blasfemia împotriva duhului”: exact, „blasfemia duhului”, cu genitiv obiectiv. Duhul este cel care suferă blasfemia, firește. „Împotrivă” nu există în text, dar clarifică sensul. Nu există nici o variantă de manuscris de luat în
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
pământesc, altfel spus, cu despărțirea sufletului de trup. Apocalipsa lui Abraham, un alt text apocaliptic, despre care vom spune câteva cuvinte mai încolo, exploatează sensul literal, propriu al pasajului respectiv. De aceea prima parte a acestei scrieri intertestamentare va fi consacrată convertirii patriarhului, altfel spus, ruperii de credința idolatră a neamului său. Acestea fiind zise, să pătrundem în ambianța povestirii și, acolo unde va fi cazul, să facem comentariul cuvenit. Abraham, în vârstă de nouă sute nouăzeci și nouă de ani, a
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
cea de piatră să rămână pentru a-i învăța pe oameni cele scrise” (AJ I 70-71). Părinții Bisericii și textele apocrife creștine Pentru apologeții creștini (mă voi limita aici la cazul lui Lactanțiu), îngerii căzuți sunt demoni cărora păgânii le consacră un cult nelegitim. Căderea lor explică originea politeismului. Aceasta este concepția lui Irineu (Adv. haer. I, 5), a lui Iustin (2Apol. 5) sau a lui Tertulian (Apol. 22). Origen își însușește interpretarea lui Philon (Comentarii asupra lui Ioan VI, 217
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
în Poliglota Complutensis, apărută la Alcalá începând cu 1514. Cea mai importantă rămâne însă ediția numită sixtină (după numele Papei Sixt Quintul), publicată la Roma în 1587, cu intenția mărturisită de a sluji studierii adâncite a Părinților Bisericii. Ediția sixtină consacră într-un fel codicele Vaticanus. Acesta devine manuscrisul de referință pentru toate edițiile ulterioare, până la cea mai recentă, în curs de realizare la Göttingen. Amintind doar numele lui Homes și Parsons și al lui Swete, autorii unor ediții din secolele
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
afinitățile și idiosincraziile sale patristice*tc "8. Dumitru Stăniloae, afinitățile Și idiosincraziile sale patristice* " I Dumitru Stăniloae (1903-1993) face parte, incontestabil, din acea pleiadă de teologi prestigioși al căror renume nu încetează să sporească nici după moarte. I-au fost consacrate numeroase lucrări, începând cu volumul omagial apărut în anul 1993, Persoană și comuniune, coordonat de Ioan I. Ică Jr., și până la volumul colectiv Dumitru Stăniloae. Tradition and Modernity in Theology, editat de Lucian Turcescu în anul 2002175. Numeroase scrieri ale
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
secol. Nichifor Crainic vorbea despre rugăciunea inimii și despre Filocalia lui Nicodim și a lui Macarie în cursurile sale de teologie mistică din anii ’30, pornind mai cu seamă de la lucrările publicate de Irénée Hausherr în Orientalia christiana 185. El consacrase, de asemenea, prelegeri întregi lui Paisie Velicikovschi, traducătorul Filocaliei în slavonă și în românește de la sfârșitul secolului al XVIII-lea. Lui Dumitru Stăniloae i se cade însă atribuirea titlului de Doctor philocalicus (valachicus)186. Părintele Dumitru a aflat despre antologia
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
nu era numai un act de simplă cultură teologică, ci, deopotrivă, împlinirea unei datorii sufletești. În dedicația la volumul I, el scrie: „Doamne, primește munca acestei traduceri ca pe o rugăciune pentru sufletul scumpei mele copile, Mioara”. Maciej Bielawski a consacrat un lung studiu Filocaliei lui Stăniloae și nu am intenția să refac aici analiza lui187. Mă voi mulțumi să subliniez câteva aspecte care nu au fost luate în seamă de cercetătorul polonez. În prefața din 1946, Stăniloae oferea propria cheie
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
în dragoste”189. Ceea ce surprinde în această prefață este accentul pus pe libertatea și, deopotrivă, responsabilitatea celui căruia i se adresează Filocalia, socotit singurul responsabil de reușita sau eșecul „lecturii sale practice”. În comparație cu vechile tratate patristice de formare spirituală, care consacră pagini întregi relației maestru - discipol, socotită obligatorie pentru îndrumarea spirituală, în cazul de față, nu se face nici o aluzie la așa ceva. Această „democratizare” a idealului creștin întru desăvârșire este marea schimbare adusă de curentul filocalic 190. Cel de-al doilea
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
nu se aștepta ca acest proiect să continue. Curios, după mai puțin de un an, iese la lumină volumul IX din Filocalie, cuprinzând scrieri de Ioan Climax și Dorotei din Gaza. Apoi, în 1981, un al X-lea volum este consacrat scrierilor lui Isaac de Ninive. Timp de zece ani, lucrurile s-au oprit aici. După revoluție însă, spre surpriza generală, Părintele Dumitru adaugă Filocaliei sale încă două volume groase, de mai bine de cinci sute de pagini, cuprinzând Corespondența lui
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
moderne despre Evagrie Ponticul și admirator al tradiției origeniste; apoi, el reînnoadă proiectul traducerii operelor lui Maxim, pe care îl demarase înainte de război: Mistagogia, apărută în 1944 în Revista teologică de la Sibiu; al doilea și al treilea volum din Filocalie, consacrate în întregime scrierilor Părintelui bizantin. Al doilea volum, apărut în 1947, conținea cinci scrieri: Cuvântul ascetic, Capete despre dragoste, Capete teologice (gnostice), Întrebări, nedumeriri și răspunsuri și, în sfârșit, Tâlcuire la Tatăl nostru (Orationes dominicae breuis expositio). În volumul III, apărut
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
lui Varlaam (în ochii lui Stăniloae, un apusean arivist și lipsit de scrupule), mișcarea isihastă, tomos-ul de la Muntele Athos, sinoadele legate de controversa isihastă, disputa cu Akindin și disputa cu Nichifor Gregoras. Capitolul cel mai interesant și mai personal este consacrat „controversei cu Varlaam”. Stăniloae pune aici în discuție cele trei puncte esențiale ale controversei, și anume: importanța științei profane pentru mântuirea omului, rugăciunea inimii, vederea luminii dumnezeiești și deosebirea dintre ființa lui Dumnezeu și energiile Sale. În deplin acord cu
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
resping, precum catehismul lui Nicolae Bulgaris ostil palamismului și Thesauros-ul lui Damaschin Studitul, care vorbește despre lumina taborică increată (col. 1817)227. Cealaltă țintă a lui Stăniloae din Introducere este revista dominicană Istina, al cărei număr din 1974 a fost consacrat gândirii lui Palamas. Colaboratorii nu ezită acolo să critice anumite aspecte ale doctrinei sale, pornind de la o lectură atentă a lucrărilor și o reconstituire a contextului istoric. Stăniloae îl atacă pe Jean Philippe Houdret, care, în studiul său intitulat „Palamas
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
pentru a-și pleda cauza. De asemenea, teologul român îl acoperă cu reproșuri pe Jean Sergio Nadal, apărător al lui Akindynos, și pe Juan-Miguel Garrigues, autor al unui articol despre Maxim Mărturisitorul 228. În puținele pagini pe care le-a consacrat acestei polemici, Stăniloae nu aduce câtuși de puțin răspunsuri decisive, mulțumindu-se mai degrabă să-și reia acuzațiile împotriva viziunii prea raționaliste, chiar maniheiste, a Occidentului în general și a catolicilor în special. Criticile de fond strălucesc prin absență. Totuși
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]