1,710 matches
-
Simetrii", o continuă stare de echinox, în care vechimea adâncă se confundă cu prezentul luminos. "Bărbați tineri, vremea îi face urmași bătrâni, cu barbă, pletoși și vagi ca magii, din veșnicie scoși./ Fără harnașamente pasc murgii triști prin iarbă/ Lovind copite-n osul albit și lins de ploi./ Iar pruncii beau din lapte istorii și balade/ În cartea de citire cu umbre de eroi/ Și paginile toate urcate în baricade." Vibrația poemelor lui Al. Andrițoiu o dă sentimentul trecerii timpului. Iată
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
aceste ziduri/ Care vor cădea". Șerpii, caii, nisipul, sabia, pașii, ochii, ierburile sunt motive care apar obsesiv în volum și se constituie ca pretexte ale unor atitudini reflexive, tensionate de neliniște: "Cum rupe calul din iarbă./ Prin ierburi cum trece copita./ Mă paște neliniștea!" În volumul "Legile pământului" (1973) aduce istoria așa cum o cunoaștem din cronici: " Printre felii de argint/ Iată eu mă trec citind/ cu un ochi înmărmurind/ la ce-a fost călătorind." La Marin Tarangul formula este folclorică, când
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
în suferință, deși vocea poetului rămâne mereu fără răspuns: "Mereu vox clamando în deserto/ E patima poetului." Geneza este motivul liric al poemului "Mânzul" și al ciclului "Mării": Se ridicase mânzul întâi pe un genunchi,/ Apoi pe celălalt, pe o copită./ Și dintr-odată lumea din haos se închega/ Și-și părăsea pământul întâia lui clipită". Ciclul " Sentimentul mării" cuprinde o suită de poeme care evocă simbolic îndepărtarea de copilărie: Îmi pare rău, copile, că trebuie să pleci/ așa curând din
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
am fost pictor/ și toate acestea nu au fost altceva decât/ Studii de riduri/ De pe fruntea mea". Ironia intră în surdină, rămâne poanta: "La manejul meu din nori/ Se încalecă erori/ Din aproape în aproape,/ Saltă sufletul pe ape/ Sub copite eu în, silă,/ Ca pustiul sub cămilă". ("Inspirație")... Snobismul, permanenta simulare, nu-i mai trezește nici tristeți, nici ironii acide. Falsul motan este falsul creator: "Clipea din mustăți odată, cam într-o doară,/ și simțea globul întreg parfumat azi nimic
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
mai iute și nu ostenește. Fetele care merg călare fac un păcat, ca și cum ar omorî pe cineva. Cînd cineva vede întîi cal împiedicat pe nemîncate, e împiedecat toată vara. Cînd calul trage într-un loc unde începe să bată cu copita, să știi că dedesubt nu-i curat. C Copiii se feresc a călca unde se tăvălesc caii; ei cred că din astă pricină caii îi trîntesc. Trîntitura se întoarnă dacă se calcă în udul unui cal. La cal să te
Credinţe şi superstiţii româneşti: după Artur Gorovei şi Gh. F. Ciauşanu by GOROVEI, ARTUR () [Corola-publishinghouse/Science/1318_a_2879]
-
ai grieri în casă, pe unde intră ei pune o piele de ie pure, că fug. Dacă în casă ai grieri, ca să scapi de dînșii pui o roată de car în casă. Ca să depărtezi grierii din casă, să pui o copită de cal mort pe unde intră, că ei fug și mor. Pentru a alunga grierii din casă, prinde un grier, leagă-l cu o ață și, tîrîndu-l afară din casă, îl batjocorești în tot felul. Ajungînd la o răspîntie de
Credinţe şi superstiţii româneşti: după Artur Gorovei şi Gh. F. Ciauşanu by GOROVEI, ARTUR () [Corola-publishinghouse/Science/1318_a_2879]
-
sămănați numai de unul, vor face fructe numai tot la doi. Pomană Să nu dai de pomană la țigani, că-ți fură cioara puii. Se dă de pomană un porc, căruia îi aprinde două lumînări la urechi și se udă copitele cu apă, căci dacă nu are apă pe lumea cealaltă, rîmătorul rîmă și îi va găsi apă. Orice se dă omului de pomană nu se pierde, ci le capătă în cealaltă lume îndărăt. Cine dă ață de pomană face punte
Credinţe şi superstiţii româneşti: după Artur Gorovei şi Gh. F. Ciauşanu by GOROVEI, ARTUR () [Corola-publishinghouse/Science/1318_a_2879]
-
acel moment am uitat complet că sunt înzestrat cu rațiune, conștiință, liber arbitru și cu facultatea de a progresa; rămân cu gândirea și respirația întretăiate. Împărțit între teamă și fascinație, contemplu sălbaticul, redutabilul, imprevizibilul locuitor al pădurii, la picioarele mele: copitele ascuțite pline de pământ, noroiul uscat din blană, capul ca o nicovală, grumazul care adulmecă, colții de apărare. Nu e urât. E prea adevărat ca să fie urât. E mistrețul în toată splendoarea sa. Frumos ca un mistreț. Recent, un vânător
[Corola-publishinghouse/Science/1526_a_2824]
-
pe mistreț în șopron. "Vrei să-l mângâi? Vino. Îi place, ai să vezi...". Ce-i place mai mult e să fie scărpinat sub grumaz. Abia începuse ciobanul operațiunea magică, că animalul se și răsturnase pe jos, cu cele patru copite în aer, extaziat. Câteva clipe mai târziu, era momentul potrivit. Puteam, acum, să preiau ștafeta. Fiecare cu plăcerea lui; rămâne doar întrebarea: dintre om și dobitoc, cine-i mai fericit? 5. Raoul Lopez "La drept vorbind, suntem aproape străini de
[Corola-publishinghouse/Science/1526_a_2824]
-
vedem așadar că visarea nu e ceva specific omenesc. "Creața", cu pielea de culoare roșu închis, era cârlionțată pe spate. Și ea, o creatură de nădejde. Era tovarășa de atelaj a "Roșcovanei". O ușoară șchiopătură (urmarea unui panarițiu netratat la copita stângă din spate) o face să târâie puțin copita, însă n-o împiedică să trudească. Să tragă la plug, la cositoare, la carul plin cu fân pe dealurile cele mai abrupte. Mă impresionează tăria, forța motrice a vacilor, mă doare
[Corola-publishinghouse/Science/1526_a_2824]
-
Creața", cu pielea de culoare roșu închis, era cârlionțată pe spate. Și ea, o creatură de nădejde. Era tovarășa de atelaj a "Roșcovanei". O ușoară șchiopătură (urmarea unui panarițiu netratat la copita stângă din spate) o face să târâie puțin copita, însă n-o împiedică să trudească. Să tragă la plug, la cositoare, la carul plin cu fân pe dealurile cele mai abrupte. Mă impresionează tăria, forța motrice a vacilor, mă doare când le văd trudindu-se, vara, cu limba atârnată
[Corola-publishinghouse/Science/1526_a_2824]
-
oarecare (dacă îmi amintesc bine, o problemă de prioritate la adăpătoare), cele două au ajuns la o încăierare în toată legea și nu era prima dată... O luptă pe viață și pe moarte, cum s-ar spune. Pietrele zburau sub copitele lor, coarnele se împungeau, se ciocneau, căutând să atingă pieptul, coastele, pântecele, apoi să străpungă pielea; sunt șapte sau opt sute de kilograme de mușchi și oase în fiecare din ele, iar acestea se izbesc, se îmbrâncesc cu o violență incredibilă
[Corola-publishinghouse/Science/1526_a_2824]
-
rozaliu, împleticindu-se, alergând, pușculiță pe arcuri (și curios pe deasupra, gălăgios și vesel nevoie-mare), îl hrăneam, îl vedeam crescând și îngrășându-se (spre ghinionul lui), iar acum, avea să fie scos cu forța din cocina lui, tras de urechi, de copite, de coadă, de rât (cu o sfoară în jurul botului), în ciuda tuturor protestelor și țipetelor, și avea să fie dus la abator : acolo, cum-necum, aveau să-l ridice, să-l imobilizeze, să-l înjunghie, și asta pe câteva scânduri sprijinite pe
[Corola-publishinghouse/Science/1526_a_2824]
-
loialitate, în special întreținând moralul trupelor (moralul fraților umani). Egali în fața mitralierelor și a fricii, oamenii și dobitoacele sunt uneori tratați, înregistrați, îngrijiți, uneori chiar înmormântați la fel. Fiecare cal își are numărul lui de înmatriculare, marcat cu fierul pe copită, precum și tatuajul cu însemnul regimentului, sus, pe crupa dreaptă. Născut în 1911, câinele Gaillac ("Gaillac, ciobănesc francez, recuperator"), dresat să localizeze răniții pe câmpul de luptă și să-și conducă stăpânul la ei, deține o adevărată carte de identitate care
[Corola-publishinghouse/Science/1526_a_2824]
-
venit, te bucuri de această certitudine, speri că te vei delecta mult timp cu ea, dar iată că, deodată, urmele din zăpadă proclamă contrariul: nu ești singur acolo, nici pe departe. Multe urme, proaspete, clare, adânci, vădesc acest lucru; urmele copitelor se încrucișează, se întretaie, urcă și coboară pantele. E lume bună pe-aici. Multe animale se plimbă prin împrejurimi, și totuși, nu vezi nimic. Creaturile astea strălucesc nu doar prin urmele pe care le lasă, ci și prin absența (sau
[Corola-publishinghouse/Science/1526_a_2824]
-
mai mare măsură decât ele), mirosul este cel care ajută vânatul să detecteze prezența omului oaia lui neagră. În timp ce omul sau oaia neagră înaintează în cizmele sale "Vultur" foarte confortabile, locatarii marii păduri de stat nu au în picioare decât copite copite ascuțite cu care i-a înzestrat cândva natura și pe care trebuie să le poarte în orice anotimp, pe orice vreme, peste tot, zi și noapte. Nu pot, cum facem noi, să se descalțe de ele înainte de culcare, să
[Corola-publishinghouse/Science/1526_a_2824]
-
mare măsură decât ele), mirosul este cel care ajută vânatul să detecteze prezența omului oaia lui neagră. În timp ce omul sau oaia neagră înaintează în cizmele sale "Vultur" foarte confortabile, locatarii marii păduri de stat nu au în picioare decât copite copite ascuțite cu care i-a înzestrat cândva natura și pe care trebuie să le poarte în orice anotimp, pe orice vreme, peste tot, zi și noapte. Nu pot, cum facem noi, să se descalțe de ele înainte de culcare, să le
[Corola-publishinghouse/Science/1526_a_2824]
-
la fel cum vor mai petrece multe altele, acum când zăpada acoperă totul și le privează de hrană. Pe timp de iarnă, animalelor le e și foame, și frig. Față de încălțămintea noastră, având în vedere măsurile, înălțimea și greutatea lor, copitele lor par mici (și chiar poartă număr mic la picior). Altceva nu au pentru a merge și pentru a alerga și iată, cu ele fug de pericole, urcă sau coboară pante abrupte, înfruntă lunecușuri și stânci, cu ele scapă de
[Corola-publishinghouse/Science/1526_a_2824]
-
număr mic la picior). Altceva nu au pentru a merge și pentru a alerga și iată, cu ele fug de pericole, urcă sau coboară pante abrupte, înfruntă lunecușuri și stânci, cu ele scapă de vânători și de câinii lor. Cu ajutorul copitelor își însemnează trecerea. Această parafă simplă și emoționantă face ca animalele să fie la fel de prezente, la fel de reale de parcă le-aș avea în fața mea. Ba poate chiar mai prezente, mai reale, pentru că reușesc să mi le reprezint, pentru că reprezentarea mea nu
[Corola-publishinghouse/Science/1526_a_2824]
-
pasiunea lui Blecher pentru acest tip de artă va deveni explicită în romanele sale: Calul cu măsura orologiului în fân Pe o cărare fir de păr în soare Se înalță din țărână dezlipindu-se de țărână Fulgii pământului îl ning sub copite pe azur... Își înclină coama evantai pe cer Calul e femeia de apă camee Cu sânii de nouri Cu gestul real ca o gheară... Calul intră calul iese... Cu urechi de văzduh... Calul pornește în lume24. E-ntindere de plante
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
constata că nu numai proza scurtă anticipează romanele de mai târziu, ci și încercările lirice ale scriitorului. Poezia Gând aduce în prim-plan o ipostază neobișnuită a femeii, metamorfozată datorită absenței iubirii: Mâinile tale pe pian ca doi cai Cu copita de marmură Mâinile tale pe vertebre ca doi cai Cu copita de trandafiri Mâinile tale în azur ca două păsări Cu aripi de mătase Mâinile tale pe capul meu Ca două pietre pe un singur mormânt 30. Textul anticipează pasajul
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
ci și încercările lirice ale scriitorului. Poezia Gând aduce în prim-plan o ipostază neobișnuită a femeii, metamorfozată datorită absenței iubirii: Mâinile tale pe pian ca doi cai Cu copita de marmură Mâinile tale pe vertebre ca doi cai Cu copita de trandafiri Mâinile tale în azur ca două păsări Cu aripi de mătase Mâinile tale pe capul meu Ca două pietre pe un singur mormânt 30. Textul anticipează pasajul revederii dintre Solange și Emanuel personajele romanului Inimi cicatrizate din vila
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
al complicaților locuitori olimpieni. În fond, chiar pornirile egolatre ale eroului liric din Împăratul nu materializează altceva decât supraaprecierea forțelor individualului, noua religie a umanului din actualitatea noastră imediată: "Eu, Împăratul,/ vă dăruiesc pielea mea de felină/ și aurul din copitele cailor/ ce m-au adus până la voi./ Carul negru al copilăriei,/ crucifixul, urechile de cristal,/ cu scrâșnet, perfect vertical,/ în după-amiaza Mesiei,/ care suntem noi". Cum nici reproșul cu mult mai direct dintr-o narcisiacă Întrupare nu se adresează, în
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
cărui piept crește o lupoaică albă ce-l umple de regești dezmierdări: "de-un timp, la pântecele ei/ într-adevăr mă simt regește / dar vai urechea mea de Midas/ de pe acum se prelungește// presimt destinul singular/ măgar cu stele în copite / și lent îmi pregătesc tăcerea/ până la porți în cer izbite" (Lupoaica). În fine, poetul apare asemeni unui "trandafir sălbatic", spălat zadarnic de torente și îngrășat de excrementele trecătorilor, pe care tot el îi maschează, generos, "pe cât poate"; superioritatea acestui reprezentant
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
de Nichita Stănescu și continuate, apoi, de către toți neomoderniștii. Un nou limbaj, în care oricine poate vorbi omenește, plantele, arborii, pomii fructiferi, animalele,toate acestea, mai puțin, omul. Lui îi lipsesc cuvintele. "Sunt bolnav. Mă doare o rană / călcată-n copite de cai fugind./ Invizibilul organ,/ cel fără nume fiind / neauzul, nevăzul / nemirosul, negustul, nepipăitul / cel dintre ochi și timpan,/ cel dintre deget și limbă, -/ cu seara mi-a dispărut simultan./ Vine vederea, mai intâi, apoi pauză,/ nu există ochi pentru
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]