1,180 matches
-
Vrancea), Fălciu și Dodești (jud. Vaslui), Oncești (jud. Bacău), Cucorăni (jud. Botoșani). Concluzie: istoria creștinismului nord-dunărean, după mijlocul secolului al V-lea, evidențiază că prezența obiectelor creștine pe teritoriul fostei provincii este un semn indubitabil al continuității populației daco-romane, singura creștină în această zonă. Aceasta realitate pune în lumină legătura indestructibilă dintre romanizare și creștinare, pe de o parte, și persistența unor comunități creștine, după impactul hunic, pe de altă parte. Acest fenomen al trecerii de la păgânism la creștinism, desfășurat mai
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Daciei au mers mână în mână și s-au completat reciproc, reprezentând pilonii de rezistență și dăinuire ai întregii romanități nord-dunărene în fața pericolului triburilor migratoare. Prin creștinismul răspândit în limba latină s-a constituit și consolidat populația romanică nord-danubiană, singura creștină în afara Imperiului, la Dunărea de Jos și mijlocie, populație care va deveni cu timpul poporul român. Românii, ca popor, s-au născut și au fost cei dintâi creștini în sud-estul Europei, toate celelalte popoare creștinându-se mult mai târziu"57
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
total dezrădăcinat" (Fr. Dvornik). Au dispărut formele superioare de organizare bisericească, a încetat sistemul urban și episcopal, au fost întrerupte legăturile canonice cu Roma și Constantinopol, a avut loc slavizarea aproape completă a unor regiuni, dar au supraviețuit grupuri (nuclee) creștine pe țărmul pontic și adriatic, chiar în interiorul peninsulei, aceasta a fost o realitate, fundamentul reorganizării structurii bisericești în momentul reconquistei bizantine (secolele IX-XI). Au fost nuclee "neoficiale" (în catacombe) de iradiere a creștinismului printre slavi și apoi bulgari, populații păgâne
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
una autonomă, cu o ierarhie bisericească simplă, cu un cult sumar, esențializat, în timp ce disciplina bisericească era relativă, iar moravurile laxe. Pentru secolele VII-X, materialele creștine lipsesc aproape complet, ca o consecință a bulversărilor și a întreruperii legăturilor cu centrele bizantine-urmele creștine reapar abia după revenirea stăpânirii bizantine la Dunăre, în secolul al X-lea. Reinstalarea stăpânirii bizantine asupra Dobrogei a dus la refacerea organizării administrativ-politice, închegarea comunităților creștine, reactivarea structurilor bisericești și construirea unor noi lăcașuri de cult, multe din cele
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
și dezvoltarea literaturii religioase sub țarul Simeon (893-927). În acest context, lexicul religios al limbii române sud-dunărene a început, poate mai timpuriu decât în stânga Dunării, să primească o serie de termeni vechi slavi (bulgari) ce desemnau aspecte ale vieții religioase creștine: vlădică (sl. vladika), popă (sl. popu), călugăr (gr. kalogeru), stareț (sl. starci), duh (sl. duhu), rai (raj), iad (sl. jadu), sfânt (sl. svetu), mucenic (muceniku), moaște (mosti), jertfă (zretva), slujbă (sluzba), molitvă (molitva), pomană (pomenati), hram (hramu), taină (tajna), smerenie
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
sociale dominante odată cu distrugerea regatului gepid de coaliția avari-longobarzi, apoi dispariția episcopiei ariene a "Gepidiei" și integrarea în nucleele creștine ortodoxe romanice au dus la asimilarea lor de către autohtoni, spre sfârșitul secolului al VII-lea. Populația autohtonă, evoluția sa religioasă (creștină), după ruperea graniței dunărene a Imperiului (614) până la creștinarea bulgarilor (864) și revenirea bizantinilor (970), este dificil de surprins istoric, lipsesc informațiile (scrise), iar cele arheologice sunt extrem de puține. Cauzele sunt multiple: încetarea organizării bisericești și a rețelei urbane din
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
bisericești din Bizanț, constituirea khaganatului (statului) avar în Panonia și încetarea legăturilor cu comunitățile creștine din Europa centrală și Italia, criza iconoclastă la Bizanț, infiltrarea unor alogeni în arealul locuit de romanici. 63 Până în secolul al IX-lea, materialele (obiectele) creștine sunt foarte rare, cele mai multe sunt produse locale, în secolele VII-VIII, obiectele creștine scad dramatic în Transilvania, Banat, Oltenia, teritoriile provinciei Dacia, în Crișana și Maramureș, ele sunt complet absente ca și înainte. Explicația acestei situații: schimbările de structură în civilizația
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
creștinism a goților. Ca și alte popoare întâlnite în regiunea Dunării și a Mării Negre, goții erau păgâni, fapt atestat de lipsa totală din așezări și necropole a obiectelor creștine. În plus, obiceiurile (ritul) de înmormântare erau în contradicție cu cele creștine, goții practicau pe scară largă incinerația, iar într-o măsură mai redusă inhumația, însă după alte reguli decât cele creștine. Pătrunderea creștinismului în spațiul sud-est european dominat de goți se datorează contactelor dintre populația acestor teritorii și lumea romană. 14
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
să se reverse, nici să evadeze. Pentru a-și asigura continuitatea, partidul preponderent își recrutează cadrele și șefii dintr-un mediu închis care se reînnoiește prin cooptare, în partidele comuniste controlîndu-se originea de clasă a noilor recruți, iar în cele creștine cea religioasă. El nu lasă la-ndemîna oricui grija de a popula și de-a împrospăta incubatorul viitorilor oameni de stat, avînd privirea ațintită asupra carierei lor anterioare. Există un sistem de promovare în interiorul unui aparat ce-i propulsează spre putere
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
acest firesc al lucrurilor ținea de o bună rânduială care nu se putea regăsi decât în Biserică, acolo unde comunitatea creștină mărturisește adevărul de credință și de unde se așteaptă mântuirea. Această idee fundamentală pe care se instituia practica generației intelectuale creștine interbelice venea în prelungirea tradiției patristice. Mărturiile Părinților Bisericii în acest sens sunt elocvente. De pildă, Sfântul Ciprian afirmă că nu există mântuire în afara Bisericii 3; că cel care nu are Ecclesia mamă, nu poate avea tată pe Dumnezeu 4
Biserica şi elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/898_a_2406]
-
păstrat arhivele, din care s-au inspirat Acta Sanctorum, diferitele acte martirice și celelalte martirologii. Mărturia creștină venită din partea militarilor avea o importanță deosebită. În rândul soldaților romani se propaga deja o religie a castrelor, depășită curând de valoarea celei creștine spre surprinderea autorităților imperiale care, îngăduind existența mai multor culte în religiozitatea poporului și a soldaților, au încercat unirea sincretistă a acestora fără sorți de izbândă datorită unității și coerenței teologice a creștinismului. Acesta nu admitea ideea compromisului religios și
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
serviciului militar ar fi fost opusă eticii creștine. Încă de la începuturile secolului III, Biserica elaborase câteva legi în vederea îndrumării disponibilității credincioșilor, ca de exemplu Tradiția Apostolică atribuită lui Hipolit (170-235), pregătită să utilizeze o anumită elasticitate în problemele specifice moralei creștine. Aplicațiile mesajului evanghelic erau determinate de situațiile distincte și de perioadele istorice în care mentalitatea generală era expusă fără încetare, unei influențe socio-culturale precise. În acest caz, credem că nu este exagerat dacă întâlnim printre creștinii secolului III și obiectori
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
manifestarea unui puternic spirit de autonomie al creștinilor africani specific regiunii lor; întâlneau dificultăți foarte mari de a sluji corespunzător în armată: e foarte posibil ca intersectarea elementelor păgâne sosite din trupele recrutate în regiunile necreștinate, probabil majoritare, cu cele creștine, să fi creat o anumită dificultate în cadrul acestora din urmă, provocând efecte de conștiință. Chiar și armata lui Constantin trebuie să fi fost compusă în bună parte din păgâni, din moment ce alături de elementul barbar era prezentă și marea masă a țăranilor
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
moarte (95 p.Chr.) a consulului Flavius Clemens pentru contemptissima inertia și de cea a lui Acilius Glabriones pentru molitor rerum novarum. Acuzațiile aduse împotriva acestor aristocratici era de ateism și de practicarea obiceiurilor iudaice. Dacă citarea personajelor sus-puse, devenite creștine, poate să dea de înțeles starea excepțională a evenimentului, aceasta nu neagă existența unei anumite eterogenități sociale în comunitățile creștine timpurii. Amploarea crescândă a noii religii a dus la o confruntare cu puterea civilă care a furnizat răspunsuri diferite, condiționate
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
spunea că: adevărații creștini nu vor fi și nici nu vor putea fi vreodată rebeli; cu acest prilej vorbește cu multă stimă despre serviciul militar, asemenea creștinilor care trăiau în Imperiu. Interesele Imperiului roman corespundeau, potrivit spuselor lui Atenagora, celor creștine; întrucât tăria și trăinicia statului erau o salvgardare și aceștia: Cât despre voi, oameni cu totul deosebiți atât din fire, cât și prin educație, înțelepți, binevoitori și vrednici de domnia ce vi s-a încredințat, vă rugăm să plecați cu
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
formele și categoriile culturii elenistice, a fost Titus Flavius Clement (150-215), scriitor și teolog de limbă greacă. Fiind un păgân convertit, Clement a accentuat caracterul teologic al școlii filozofice din Alexandria susținând unitatea și continuitatea dintre filozofia greacă și cea creștină. Unii cercetători au voit să vadă în acest teolog un susținător al militarismului, bazându-se pe Protreptikos pros Ellenas (Exortația către greci), 10, 100, 4, unde alexandrinul nu intenționa furnizarea unei judecăți de evaluare asupra serviciului militar, ci numai sublinierea
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
pământ de la starea de război la aceea a unei păci prefigurate, prin coincidență cu venirea lui Isus și actualizarea conținutului evanghelic. Arătând că dreptatea și pacea sunt în directă legătură cu Cristos, teologul alexandrin nu identifică pacea romană cu cea creștină, din moment ce cea dintâi o prefigurează pe cea de pe urmă, ca prin analogie, potrivit interpretării alegorice pentru războaiele descrise în Vechiul Testament despre luptele spirituale. Pacea lui Cristos nu este proiectată numai în escatologie, înfăptuindu-se deja pe pământ ca o consecință
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
sufletul său. Printr-o serie de paradigme, Tertulian, în De corona, 11, 3, ia în considerație obligațiile unui soldat aflate în contrapoziție cu cele ale creștinului practicant, prezentând incompatibilitatea acestora: a) statio militară, ca obligație de santinelă, era opusă celei creștine de synaxis inerentă postului; b) renunțarea la idolatrie, proclamată în botez, făcea absurde vegherile gărzilor în templele zeilor; c) signum creștin, primit la botez, remarca neacceptarea celui mi-litar. Tot în acest context, relua și dualismul prezent în Apocalips despre apartenența
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
o pagină de rușine în istoria Romei! Pierite fiind sentimentele dragostei de patrie, uzate idealurile de glorie și măreție, respinsă sau poate prea puțin înțeleasă virtutea romană, pentru reînsuflețirea trupurilor vlăguite și a sufletelor moleșite, Ieronim le oferea armele religiei creștine ca mijloc de înviere morală și tărie fizică, singurele capabile să mai poată săvârși minunea unei transformări și a unei reînsănătoșiri sociale în acele momente. Punea sub ochii romanilor diverse episoade ale Vechiului Testament despre eficacitatea rugăciunii în timp de
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
ce a sancționat incompatibilitatea conviețuirii socio-politice a Bisericii creștine cu Imperiul. Pentru anumite împrejurări ale vieții sale, pentru a pune într-o lumină reală fapte de detaliu, trebuie să procedăm prin deducție și prin excluziuni, întrucât izvoarele păgâne și cele creștine prezintă o imagine incompletă din diferite motive: uneori ni se prezintă opinia și părerea populară, precum și informațiile deformate de adversari săi politici. Lactanțiu (265-327) spunea că Nero nu a avut o înmormântare omenească, spre deosebire de Suetonius care ne prezintă detaliile acesteia
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
depășit pe toate cele precedente. A fost prima persecuție care s-a extins în tot Imperiul și a produs cel mai mare număr de martiri, decât orice altă persecuție de până atunci. Când se suspecta o persoană de a fi creștină, i se lăsa oportunitatea oferirii unui sacrificiu în cinstea zeilor Romei, în fața unei comisii imperiale, care emitea apoi un certificat ce demonstra lealitatea persoanei față de religia romană. Mulți creștini au cedat în fața presiunii, pentru a evita întemnițarea și anchetele repetate
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
și supunerii datorate Dumnezeului biblic. Acestei atitudinii i se adăugau și sacrificiile păgâne, inclusiv cele menite să atragă protecția divină asupra oștirii ori a Imperiului, care, prin ritul și semnificația lor intrinsecă, presupuneau credința păgână a participanților, respectiv pierderea celei creștine. Sublimarea cultului idolilor de către autoritățile romane devenise în ochii lui Tertulian (155-230): Principalul delict al neamului omenesc, cea mai mare acuzație a lumii, întregul motiv al judecății, este idolatria. În ea se află poftele lumii, în ea, desfrâul și beția
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
pentru desfășurarea riturilor sacre, pentru a obține ajutorul divin și dobândirea victoriei și spre îmbărbătarea soldaților creștini. Aceste demersuri urmăreau înlăturarea obiecțiilor contrare prestării serviciului militar, îndepărtând ideile obiectorilor de conștiință. Voind să dea armatei sale o înfățișare cu totul creștină, a poruncit ca pe labarum-urile și armele armatei sale să fie șterse simbolurile păgâne, substituindu-le cu semnul crucii. În dorința sa de a fi cât mai convingător, împăratul a încercat să aducă armata imperială în raza Evangheliei depășind
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
mentar. Într-un studiu valoros al lui Al. Bogdan 199 se mai aduc și alte dovezi, care arată că ele mentele folosite în această poezie au fost luate din literaturi și mitologii deosebite, amalgamate cu credințe și superstiții populare, unele creștine, iar altele păgîne 201. După o justă reflexie a lui Al. Bogdan, această poezie este "pentru masa mare a publicului, un adevărat sfinx, iar pentru cei culți, ea încă are ascunzișuri care trebuie luminate". Privind aceste ascunzișuri neluminate, N. Iorga
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
mare dacă aceea a fost una personală: o combinație eclectică de credințe păgâne, mistice, antice grecești și budiste Zen. Ca și Hadrian și Zenon, personajele în care a pus atât de mult din ea însăși, nu a fost niciodată o creștină tradițională. Nici nu aproba viziunile creștinătății privind sexualitatea normală, dar nici nu va susține condamnarea homosexualității de către aceasta. Câteodată se neglijează aspectele autobiografice ale sexualității ei. În conformitate cu datele clinice sau chiar mai rău patologice, Marguerite Yourcenar a fost bisexuală. În timpul
by George Rousseau [Corola-publishinghouse/Science/1102_a_2610]